Summit-ul NATO de la Varșovia își prelungește ecourile, deși au trecut două săptămâni. Iar evenimentele petrecute recent, în Franța și Turcia pun și mai mult gaz pe focul neliniștilor europene. Pentru a înțelege care e locul și rostul României în această conjunctură periculoasă și deloc optimistă, i-am solicitat eminentului analist politic Dan Dungaciu să reliefeze principalele înțelesuri legate de România, la întâlnirea din capitala Poloniei.
"Pe teritoriul României va exista o brigadă
multinațională, al cărei girant ("stat cadru") va fi România"
- Cum vă explicați orientarea spre Nord a documentelor și acțiunilor Summit-ului de la Varșovia? De ce Sudul (România, Bulgaria) a fost oarecum abandonat?
- Explicit, nu doar tacit, una dintre mizele Summitului a fost echilibrul între cele două capete ale flancului estic, respectiv Nordul (Polonia și statele baltice) și Sudul (regiunea Mării Negre). N-a fost să fie până la capăt. Marea Neagră e deocamdată potențialitate, iar prezența militară terestră la cele două capete are o simbolistică diferită. La nivel de imagine publică, "flancul estic" rămâne încă asociat abundent doar cu cele patru state din nordul său. Bucureștiul mai are de lucrat la acest capitol... Polonia și statele baltice beneficiază de prezența pe teren a unor batalioane girate de SUA, Germania, Canada și Marea Britanie ("state cadru"). Simbolistică puternică, profundă și, la nivel de descurajare"/"încurajare", consistentă.
- România nu s-a ales cu nimic la Varșovia?
- Pe teritoriul României va fi o brigadă multinațională (bulgarii și polonezii se vor alătura), al cărei girant ("stat cadru") va fi România. Sigur, la o primă privire, simbolistica e diferită și dezavantajoasă: una e să fie șef de proiect America, Germania, Canada sau Marea Britanie, alta e să fie România. La o a doua privire, lucrurile sunt mai nuanțate. "Cantitatea" mai mare alocată României se poate transforma în "calitatea" concurentă batalioanelor din Nord, mai cu seamă dacă vor fi cooptați și soldați din statele "vechii Europe", din SUA sau din Canada. Simbolic ar fi important. În al doilea rând, prezența masivă a soldaților români în această brigadă multinațională (două batalioane) sugerează că antrenamentul sau expunerea internațională vor fi beneficii concrete pentru armata română și capacitățile de apărare ale României. E de urmărit.
- Care au fost cele mai importante mesaje de la Varșovia, menite să ne încurajeze ca membri ai NATO?
- NATO este solidă, coerentă și este principala substanță care ține lumea euroatlantică împreună. Brexitul nu a afectat-o, iar Acordul cu UE este doar una dintre expresiile acestei conexiuni vitale. Incontestabil, rămâne cea mai puternică garanție de securitate pe care un stat o poate avea în ziua de azi. Aceasta este concluzia de fond după Summitul din Varșovia. Amenințările sunt însă masive și, probabil, fără precedent (Rusia, Siria și Orientul Mijlociu, talibanii în Afganistan, terorismul jihadist), plus amenințările hibride, mult mai concrete în spațiul european, decât cele militare. Din acest punct de vedere, întâlnirea de la Varșovia e un succes incontestabil, inclusiv pentru România.
"Marea Neagră va fi marele test diplomatic al Bucureștiului"
- În presa noastră au apărut comentarii ironice, din care rezultă că România face parte din "coada lumii". S-a scris că România a venit la summit "fără nimic în mână". E adevărat?
- A spune că Summitul a fost un mare succes pentru România este la fel de fals și excesiv ca și cum ai spune că România a venit "fără nimic în mână". Am spus și anterior că succesele NATO, după Varșovia, sunt de fapt și succesele României. În ceea ce privește agenda particulară a României, acolo au fost și plusuri, și minusuri, și împliniri, dar și așteptări complet nerealiste. Cum a fost ideea cu flota...
- Cum vă explicați absența de la masa discuțiilor a Mării Negre? De ce disputa dintre România, Turcia și Bulgaria, privind flota Mării Negre, a fost ocolită?
- Deși prezentă în câteva articole (uneori alături de Marea Baltică), Marea Neagră rămâne marele absent al Summitului de la Varșovia. Opțiunile pentru întărirea prezenței aeriene și maritime a NATO (în Marea Neagră, n. red.) vor fi evaluate - zice Comunicatul final. Partea plină e că s-a sugerat importanța Mării Negre și nevoia operaționalizării acesteia; partea goală e că Declarația nu a cuprins afirmațiile tranșante, clare și fără echivoc legate de Marea Neagră, unele sugerate anterior de însuși secretarul general al NATO. Dar nu e vorba de abandon. Sigur, pripeala inițială și jocul fără plasă al oficialilor români legat de flotă (inclusiv prezența acesteia pe site-ul oficial al guvernului României!) trebuie abandonate din repertoriul stilului diplomatic. Nu ne rămâne decât să sperăm că, la Summitul de la Bruxelles, din 2017, Marea Neagră va căpăta altă valență strategică, iar România și regiunea, altă poziționare pe acest dosar. Va fi marele test diplomatic al Bucureștiului din toate punctele de vedere.
- Marea Neagră este, totuși, un punct nevralgic al estului Europei. Prin crearea UE, ea nu mărginește doar România și Bulgaria, ci a devenit granița estică a continentului european.
- Scăderea atenției pe regiunea noastră - dacă așa ar trebui să interpretăm "amânarea" Mării Negre - nu înseamnă neapărat stagnarea și încremenirea dosarelor. Dimpotrivă. Poate însemna o accelerare discretă, dar fermă, a unor dosare care să intre în faza de ireversibilitate înainte ca schimbări politice majore să se petreacă (alegerile din SUA, Germania sau Franța). Ucraina este cel mai semnificativ studiu de caz: presiunile pentru o "rezolvare" a Donbasului, prin acceptarea de către Kiev a "soluției politice" (alegeri, schimbarea constituției), nu contenesc. Iar presiunile - suspect de sincronizate - pentru anumite compromisuri ale unui Chișinău mai slab (a se citi șantajabil) ca oricând în ultimii 20 de ani sunt iarăși o realitate. Vorbim nu doar despre regiunea extinsă a Mării Negre, ci despre vecinătatea imediată a României. Despre frontiera estică a României, adică, a UE și a NATO. De aici, responsabilități incomparabil mai sporite, pe care ar trebui să și le asume Bucureștiul în perspectiva reluării asaltului diplomatico-strategic pe Marea Neagră.
"Comunicatul Summitului față de Rusia a fost surprinzător, dar răcoritor..."
- Tonul Summit-ului pe tema Rusiei a fost destul de drastic. E vorba de o "escaladare" a instalării unui nou război rece, cum se teme Gorbaciov?
- Unitatea Alianței împotriva agresiunilor Moscovei și, mai ales, tonul aspru și fără înflorituri al articolelor din Comunicatul final referitoare la Federația Rusă, au fost chiar surprinzătoare. Inclusiv pentru Moscova, care a reacționat, după Summit, mai degrabă la aceste texte decât la măsurile militare concrete luate de Alianță. Îndrăznim să spunem că principalul element de descurajare nu a constat în măsurile militare - firește, importante și de salutat, mai ales planurile de contingență pentru România și Bulgaria -, cât în unanimitatea și severitatea Comunicatului final față de Rusia. Se pot citi acolo lucruri pe care Moscova nu e obișnuită să le audă când discută cu omologii europeni. A fost surprinzător, dar răcoritor... Pe de altă parte, Summitul a fost și despre... dialog cu Rusia. Probabil că explicația pentru estomparea Mării Negre din peisajul Comunicatului final trebuie căutată în cea de-a doua dimensiune a reuniunii, asumată explicit de liderii Alianței: cea a "dialogului". Căci adepții "dialogului" cu Rusia și ai atenuării provocărilor de la Marea Neagră rămân prezențe semnificative. Președintele Franței, François Hollande, a stârnit rumori cu declarația sa legată de Rusia - "Rusia este un partener", iar statul cu cea mai mare pondere politică în UE, Germania, a îndemnat explicit, prin ministrul de externe Steinmeier, la reținere în fața Rusiei, și nu numai.
- Vorbiți de "planurile de contingență" pentru România și Bulgaria. Care sunt acestea?
- Planurile de contingență sunt planurile efective de acțiune a NATO în cazul unui atac împotriva României și Bulgariei. Aceste state erau singurele care nu aveau așa ceva. Acum au. Sigur, fiind secrete, nu se poate vorbi despre ele în nici un fel. Nu ne rămâne decât să îi credem pe cuvânt.
"«Sultanul» Erdogan își cere, surprinzător, scuze Rusiei, iar acum, după lovitura de stat eșuată, devine... acuzatorul americanilor"
- Una din speranțele NATO legate de Marea Neagră era Turcia. Lovitura de stat a destabilizat echilibrul. Cum vedeți evoluția situației și rolul României în viitor?
- Turcia era până mai ieri inamica Rusiei, "Sultanul" Erdogan își cere surprinzător scuze, iar acum devine... acuzatorul americanilor. Este clar că de aici înainte criza din Turcia va fi endemică. Turcia e o "țară sfâșiată", iar orice tentativă a lui Erdogan de a stabiliza situația nu va face decât să fixeze bazele revoltei de mâine... De aici și ideea că Marea Neagră va rămâne o zonă de tensiune, greu de prevăzut. Cât privește viitoarea flotă, despre care unii glosează, cred că rămâne o iluzie în condițiile actuale. Nu era ea realistă de la început... Ce putem schimba, cât putem schimba e o chestiune de realism, bine cumpănit și bine acordat. Un lucru e cert: dacă România va rămâne estul Vestului (adică frontiera UE și NATO), pentru o perioadă însemnată de timp, trebuie să existe obligatoriu o "Oestpolitik" (Politică de Est) a României. Așezată în UE și NATO, având centura de siguranță a unui parteneriat strategic cu SUA, România trebuie să își asume așa ceva. Dacă ne-a învățat ceva Summitul de la Varșovia, asta este. O "Oestpolitik" românească se poate naște tocmai ca o nevoie resimțită acut, inclusiv pentru a valorifica posibilitățile, atâtea câte sunt, pe care ultima reuniune NATO le-a oferit/sugerat României. Orice încercare de a avea o politică "personală" pe Marea Neagră, fără o politică generală răsăriteană, este o iluzie. Așa cum a fost și până acum.