DAN DUNGACIU - "NATO este solidă, coerentă și rămâne cea mai puternică garanție de securitate pe care un stat o poate avea în ziua de azi"

Ion Longin Popescu
Directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale "Ion I.C.Brătianu", al Academiei Române

Summit-ul NATO de la Varșovia își prelun­geș­te ecourile, deși au trecut două săp­tă­mâni. Iar evenimentele petrecute recent, în Franța și Turcia pun și mai mult gaz pe focul neli­niș­tilor europene. Pentru a înțelege care e locul și rostul României în această conjunctură periculoasă și deloc optimistă, i-am solicitat eminentului analist politic Dan Dungaciu să reliefeze principalele înțelesuri legate de România, la întâlnirea din capitala Poloniei.

"Pe teritoriul României va exista o brigadă
multi­națională, al cărei girant ("stat cadru") va fi România"


- Cum vă explicați orientarea spre Nord a do­cumentelor și acțiunilor Summit-ului de la Var­șovia? De ce Sudul (România, Bulgaria) a fost oare­cum abandonat?

- Explicit, nu doar tacit, una dintre mizele Summitului a fost echilibrul între cele două capete ale flancului estic, respectiv Nordul (Polonia și statele baltice) și Sudul (regiunea Mării Negre). N-a fost să fie până la capăt. Marea Neagră e deocamdată poten­țialitate, iar prezența militară terestră la cele două capete are o simbolistică diferită. La nivel de imagine publică, "flancul estic" rămâne încă asociat abundent doar cu cele patru state din nordul său. Bucureștiul mai are de lucrat la acest capitol... Polonia și statele baltice beneficiază de prezența pe teren a unor bata­lioane girate de SUA, Germania, Canada și Marea Britanie ("state cadru"). Simbolistică puter­nică, profundă și, la nivel de descurajare"/"încurajare", con­sistentă.

- România nu s-a ales cu nimic la Varșovia?

- Pe teritoriul României va fi o brigadă multi­națională (bulgarii și polonezii se vor alătura), al cărei girant ("stat cadru") va fi România. Sigur, la o primă privire, simbolistica e diferită și dezavantajoasă: una e să fie șef de proiect America, Germania, Canada sau Marea Britanie, alta e să fie România. La o a doua privire, lucrurile sunt mai nuanțate. "Cantitatea" mai mare alocată României se poate transforma în "ca­litatea" concurentă batalioanelor din Nord, mai cu sea­mă dacă vor fi cooptați și soldați din statele "ve­chii Europe", din SUA sau din Canada. Simbolic ar fi im­portant. În al doilea rând, prezența masivă a sol­daților români în această brigadă multinațională (două batalioane) sugerează că antrenamentul sau expune­rea internațională vor fi beneficii concrete pentru ar­mata română și capacitățile de apărare ale României. E de urmărit.

- Care au fost cele mai importante mesaje de la Varșovia, menite să ne încurajeze ca membri ai NATO?

- NATO este solidă, coerentă și este principala substanță care ține lumea euroatlantică împreună. Brexitul nu a afectat-o, iar Acordul cu UE este doar una dintre expresiile acestei conexiuni vitale. Incon­tes­tabil, rămâne cea mai puternică garanție de secu­ritate pe care un stat o poate avea în ziua de azi. Aceasta este concluzia de fond după Summitul din Var­șovia. Amenințările sunt însă masive și, probabil, fără precedent (Rusia, Siria și Orientul Mijlociu, talibanii în Afganistan, terorismul jihadist), plus ame­nințările hibride, mult mai concrete în spațiul euro­pean, decât cele militare. Din acest punct de ve­dere, întâlnirea de la Varșovia e un succes incon­testabil, inclusiv pentru România.

"Marea Neagră va fi marele test diplomatic al Bucureștiului"

- În presa noastră au apărut comentarii ironice, din care rezultă că România face parte din "coada lumii". S-a scris că România a venit la summit "fără nimic în mână". E adevărat?

- A spune că Summitul a fost un mare succes pentru România este la fel de fals și excesiv ca și cum ai spune că România a venit "fără nimic în mână". Am spus și anterior că succesele NATO, după Var­șovia, sunt de fapt și succesele României. În ceea ce privește agenda particulară a României, acolo au fost și plusuri, și minusuri, și împliniri, dar și așteptări complet nerealiste. Cum a fost ideea cu flota...

- Cum vă explicați absența de la masa discuțiilor a Mării Negre? De ce disputa dintre Româ­nia, Tur­cia și Bulgaria, privind flota Mării Negre, a fost ocolită?

- Deși prezentă în câteva articole (uneori alături de Marea Baltică), Marea Neagră rămâne marele ab­sent al Summitului de la Varșovia. Opțiunile pentru întărirea prezenței aeriene și maritime a NATO (în Marea Neagră, n. red.) vor fi evaluate - zice Comu­nicatul final. Partea plină e că s-a sugerat importanța Mării Negre și nevoia operaționalizării acesteia; partea goală e că Declarația nu a cuprins afirmațiile tranșante, clare și fără echivoc legate de Marea Nea­gră, unele sugerate anterior de însuși secretarul ge­neral al NATO. Dar nu e vorba de abandon. Sigur, pri­peala inițială și jocul fără plasă al oficialilor români legat de flotă (inclusiv prezența acesteia pe site-ul oficial al guvernului României!) trebuie abandonate din repertoriul stilului diplomatic. Nu ne rămâne decât să sperăm că, la Summitul de la Bruxelles, din 2017, Marea Neagră va căpăta altă valență strategică, iar România și regiunea, altă poziționare pe acest dosar. Va fi marele test diplomatic al Bucureștiului din toate punctele de vedere.

- Marea Neagră este, totuși, un punct nevralgic al estului Europei. Prin crearea UE, ea nu măr­gi­nește doar România și Bulgaria, ci a devenit granița estică a continentului european.

- Scăderea atenției pe regiunea noastră - dacă așa ar trebui să interpretăm "amânarea" Mării Negre - nu în­seamnă neapărat stagnarea și încremenirea dosa­relor. Dimpotrivă. Poate însemna o accelerare dis­cre­tă, dar fermă, a unor dosare care să intre în faza de ire­versibilitate înainte ca schimbări politice majore să se petreacă (alegerile din SUA, Germania sau Franța). Ucraina este cel mai semnificativ studiu de caz: pre­siunile pentru o "rezolvare" a Donbasului, prin ac­cep­tarea de către Kiev a "soluției politice" (alegeri, schim­barea constituției), nu contenesc. Iar presiunile - suspect de sincronizate - pentru anumite com­pro­mi­suri ale unui Chișinău mai slab (a se citi șantajabil) ca oricând în ultimii 20 de ani sunt iarăși o realitate. Vor­bim nu doar despre regiunea extinsă a Mării Ne­gre, ci despre vecinătatea imediată a României. Despre frontiera estică a României, adică, a UE și a NATO. De aici, responsabilități incomparabil mai sporite, pe care ar trebui să și le asume Bucureștiul în perspectiva re­luă­rii asaltului diplomatico-strategic pe Marea Neagră.

"Comunicatul Summitului față de Rusia a fost surprinzător, dar răcoritor..."

- Tonul Summit-ului pe tema Rusiei a fost destul de drastic. E vorba de o "escaladare" a instalării unui nou război rece, cum se teme Gorbaciov?

- Unitatea Alianței împotriva agresiunilor Mos­co­vei și, mai ales, tonul aspru și fără înflorituri al articolelor din Comunicatul final referitoare la Fede­rația Rusă, au fost chiar surprinzătoare. Inclusiv pen­tru Moscova, care a reacționat, după Summit, mai degrabă la aceste texte decât la măsurile militare concrete luate de Alianță. Îndrăznim să spunem că principalul element de descurajare nu a constat în măsurile militare - firește, importante și de salutat, mai ales planurile de contingență pentru România și Bul­garia -, cât în unanimitatea și severitatea Comu­ni­catului final față de Rusia. Se pot citi acolo lucruri pe care Moscova nu e obișnuită să le audă când dis­cută cu omologii europeni. A fost surprinzător, dar ră­co­ritor... Pe de altă parte, Summitul a fost și despre... dialog cu Rusia. Probabil că explicația pentru estom­parea Mării Negre din peisajul Comunicatului final trebuie căutată în cea de-a doua dimensiune a re­uniunii, asumată explicit de liderii Alianței: cea a "dia­logului". Căci adepții "dialogului" cu Rusia și ai ate­nuării provocărilor de la Marea Neagră rămân prezențe semnificative. Președintele Franței, François Hollande, a stârnit rumori cu declarația sa legată de Rusia - "Rusia este un partener", iar statul cu cea mai mare pondere politică în UE, Germania, a îndemnat explicit, prin ministrul de externe Steinmeier, la reținere în fața Rusiei, și nu numai.

- Vorbiți de "planurile de contingență" pentru România și Bulgaria. Care sunt acestea?

- Planurile de contingență sunt planurile efective de acțiune a NATO în cazul unui atac împotriva Ro­mâniei și Bulgariei. Aceste state erau singurele care nu aveau așa ceva. Acum au. Sigur, fiind secrete, nu se poate vorbi despre ele în nici un fel. Nu ne rămâne decât să îi credem pe cuvânt.

"«Sultanul» Erdogan își cere, surprinzător, scuze Rusiei, iar acum, după lovitura de stat eșuată, devine... acuzatorul americanilor"

- Una din speranțele NATO legate de Marea Neagră era Turcia. Lovitura de stat a destabilizat echilibrul. Cum vedeți evoluția situației și rolul Ro­mâniei în viitor?

- Turcia era până mai ieri inamica Rusiei, "Sul­tanul" Erdogan își cere surprinzător scuze, iar acum devine... acuzatorul americanilor. Este clar că de aici înainte criza din Turcia va fi endemică. Turcia e o "țară sfâșiată", iar orice tentativă a lui Erdogan de a stabiliza situația nu va face decât să fixeze bazele revoltei de mâine... De aici și ideea că Marea Neagră va rămâne o zonă de tensiune, greu de prevăzut. Cât privește viitoarea flotă, despre care unii glosează, cred că rămâne o iluzie în condițiile actuale. Nu era ea realistă de la început... Ce putem schimba, cât putem schimba e o chestiune de realism, bine cumpănit și bine acordat. Un lucru e cert: dacă România va rămâne estul Vestului (adică frontiera UE și NATO), pentru o perioadă însemnată de timp, trebuie să existe obligatoriu o "Oestpolitik" (Politică de Est) a Româ­niei. Așezată în UE și NATO, având centura de sigu­ranță a unui parteneriat strategic cu SUA, România trebuie să își asume așa ceva. Dacă ne-a învățat ceva Summitul de la Varșovia, asta este. O "Oestpolitik" românească se poate naște tocmai ca o nevoie resim­țită acut, inclusiv pentru a valorifica posibilitățile, atâtea câte sunt, pe care ultima reuniune NATO le-a oferit/sugerat României. Orice încercare de a avea o politică "personală" pe Marea Neagră, fără o politică generală răsăriteană, este o iluzie. Așa cum a fost și până acum.