* Fard deschis, luminos, pentru pleoape - pentru machiajul pleoapelor, vara trebuie să folosiţi numai tonuri deschise, cât mai aproape de natural: albastru deschis, auriu, verde pal, bejuri cu irizări argintii (în nici un caz tonurile închise de negru, maro şi mov, care ziua bat la ochi prin stridenţă). Aplicaţi pe pleoape fondul dvs. de ten obişnuit, apoi un praf de pudră, necesare pentru ca fardul să nu se ia. În fine, aplicaţi cu o pensulă sau cu un puf mic de vată culoarea pentru pleoape, într-un strat subţire şi omogen.
* Creaţi o impresie de mărire a ochiului cu ajutorul unui dermatograf alb (kajal) - un obiect indispensabil pentru machiajul de vară este kajalul (dermatograful alb, care se găseşte în comerţ şi la noi). El măreşte optic ochiul, dându-i o strălucire aparte. Chiar dacă se topeşte uşor din pricina căldurii de afară, nu lasă urme şi se poate refolosi. Iată cum procedaţi: trasaţi o linie subţire pe marginea pleoapei inferioare, de la colţul interior al ochiului la cel exterior. Dacă dunga vi se pare prea puternică, ştergeţi-o uşor cu vârful degetului mic.
* Folosiţi rimeluri în nuanţe de maro şi gri-albăstrui - negrul este prea intens pentru o zi luminoasă de vară şi, pe deasupra, îmbătrâneşte.
* Folosiţi rujuri deschise, în nuanţe pastelate şi lăcuite - reducerea intensităţii culorilor este valabilă şi pentru rujurile de buze. În zilele fierbinţi, folosiţi numai rujuri în nuanţe pale, portocalii. Vi se pare că buzele nu au suficient contur? Folosiţi tot creionul kajal sau un alt creion foarte deschis. După ce conturul este trasat, masaţi uşor linia cu vârful degetelor pentru a pătrunde în piele. Apoi aplicaţi rujul ales.
* Dacă sunteţi bronzate, folosiţi farduri de obraz în culoarea teracotei - dacă pielea vă este bronzată, fardurile în culorile cărămizii-roz ale teracotei sunt cele mai indicate. Nu e vorba de rozul puternic, trandafiriu, ci de paleta de tonuri maro-portocaliu cu irizări rozacee (se găsesc în comerţ). Mai întâi aplicaţi pe obraz fondul de ten şi pudra obişnuite, apoi o tuşă uşoară de fard.