Din păcate, îmbătrânirea biologică a organismului omenesc nu poate fi oprită. Chiar dacă trupul şi spiritul pot fi menţinute în formă bună, până la adânci bătrâneţi, iar astăzi, o constituţie sănătoasă la vârsta senectuţii nu mai constituie o excepţie - odată cu procesul de îmbătrânire se diminuează capacitatea de regenerare a organismului. Celulele acestuia nu se mai "reînnoiesc" aşa de repede, iar multe procese din interiorul organismului devin mai lente. Ca urmare, apar problemele tipice ale vârstei înaintate: unele organe nu mai sunt la fel de performante şi persoanele în vârstă se simt, tot mai frecvent, lipsite de puteri.
Pentru fortificarea generală
Ceea ce trebuie să facem la bătrâneţe este să ne ameliorăm capacitatea de funcţionare a organismului şi să sprijinim fiecare organ în parte în "activitatea" lui. Prin întărirea şi stabilizarea celor mai importante zone ale corpului putem atinge o stare generală de bine. Medicina naturistă cunoaşte, de sute de ani, asemenea remedii întăritoare.
Extract (rece) din vâsc
Vâscul, o plantă care parazitează copacii, este extrem de eficient pentru întărirea sistemului cardio-vascular, regularizând hiper- şi hipotensiunea arterială.
Prepararea: Opăriţi 2-3 linguriţe de frunze de vâsc cu 1/4 l de apă clocotită, lăsaţi 3 minute să se infuzeze şi strecuraţi, apoi, ceaiul.
Utilizarea: Pentru o cură de întărire, beţi zilnic 2 ceşti de ceai, vreme de 3 săptămâni.
Ceai de sunătoare şi brustur
Combinaţia sunătoare + brustur este ideală pentru combaterea slăbiciunii provocate de vârsta înaintată şi a proceselor de uzură. Această băutură binefăcătoare le era recomandată oamenilor bătrâni încă din Evul Mediu, de către vindecătorii din mânăstiri.
Prepararea: Puneţi într-o ceaşcă o linguriţă de sunătoare şi una de brustur şi turnaţi deasupra apă clocotită. Lăsaţi să se infuzeze 5 minute şi strecuraţi.
Utilizarea: Amestecul acesta de ceai ar trebui băut zilnic, pentru întărirea generală a organismului.
Extract de echinacea
Preparatele pe bază de echinacea sunt folosite mai ales pentru întărirea sistemului imunitar.
Prepararea: Numeroase preparate se găsesc la farmacii şi la Plafar.
Utilizarea: Conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Efectul picăturilor poate fi intensificat dacă le amestecaţi în ceai de arnică, pe care îl beţi cu înghiţituri mici.
Usturoi
Ocolit multă vreme, din cauza mirosului său "inacceptabil" pentru societate, usturoiul a devenit astăzi cel mai cunoscut remediu împotriva arteriosclerozei, hipertensiunii arteriale şi a insuficienţei irigaţiei sanguine. În plus, usturoiul întăreşte sistemul imunitar, fiind apreciat drept planta ideală pentru vârsta înaintată.
Prepararea: Poate fi inclus în regimul alimentar sub diverse forme. Există capsule fără miros, la farmacii şi Plafaruri, dar usturoiul proaspăt şi crud este cel mai sănătos, el fiind "înzestrat" cu toate substanţele active posibile.
Utilizarea: Dacă nu vă "temeţi" de mirosul usturoiului şi, deci, al aerului pe care-l expiraţi (şi cei din jurul dvs. nu au nimic de obiectat), mâncaţi zilnic 1-2 căţei de usturoi. Aşa, pur şi simplu, sau în salate, supe, pe pâine cu unt - rămâne la alegerea dvs.
Vin de salvie şi leurdă
Salvia este apreciată - din vremurile străvechi - şi ca "medicament" fortifiant. Iar leurda conţine cantităţi mari de alicină, care are un efect revigorant asupra trupului şi spiritului.
Prepararea: Leurda ar trebui folosită numai proaspătă şi de aceea ar fi bine s-o plantaţi în grădină sau să culegeţi frunzele tinere - în plină natură - primăvara.
Puneţi într-un vas un pumn de frunze proaspete de salvie şi un pumn de frunze proaspete de leurdă şi turnaţi peste ele 1 l de vin roşu. Lăsaţi să stea - cu capac - circa 12 ore şi încingeţi vinul până la punctul de fierbere (fără să dea în clocot!). După ce s-a răcit (până la 30°), încorporaţi 1-2 linguri de fructoză şi lăsaţi-l să stea, acoperit, încă o oră. Strecuraţi apoi vinul printr-un tifon, turnaţi-l într-o sticlă de culoare închisă şi astupaţi bine sticla.
Utilizarea: Beţi câte un păhărel de vin înainte de masa de prânz şi de cină.
Inima la bătrâneţe
Odată cu trecerea anilor, inima îşi pierde şi ea, la fel ca orice pompă mecanică, câte puţin din puterea de funcţionare. Nu e deloc surprinzător, având în vedere cantitatea uriaşă de sânge pe care o împinge prin reţeaua de vase sanguine, de-a lungul unei întregi vieţi.
Dar la fel ca la pompele produse artificial, şi în cazul inimii activitatea poate fi uşurată cu ajutorul unor "lubrifianţi", prelungindu-i, astfel, durata de viaţă.
Ceai de valeriană şi mur
Valeriana (odoleanul) este un binecunoscut remediu pentru întărirea inimii. În combinaţie cu frunzele de mur, ceaiul devine un adevărat elixir al vieţii.
Utilizarea: Beţi câte o ceaşcă de ceai, dimineaţa şi seara.
Suc de păducel
Păducelul este extrem de eficient pentru tratarea insuficienţei cardiace, specifice vârstei înaintate. Ceaiul se bea preventiv, dar şi ca adjuvant al terapiei, deoarece ameliorează compatibilitatea şi efectul altor preparate folosite în afecţiunile cardiace.
Prepararea: Nu este uşoară şi de aceea este preferabil să apelaţi la preparatele din farmacii sau Plafaruri. Sucul se obţine prin stoarcerea fructelor proaspete şi poate fi diluat cu apă, fără a-i "dilua" şi efectul.
Utilizarea: Beţi vreme de 4-5 săptămâni câte un păhărel de suc, înainte de micul dejun şi de cină, respectând indicaţiile de pe ambalaj.
Petrinjel de câmp (Pimpinella saxifraga)
Era folosit în Evul Mediu împotriva ciumei şi holerei. Astăzi este apreciat pentru efectul lui întăritor asupra inimii.
Prepararea: Are o acţiune binefăcătoare asupra inimii, dar folosit în stare proaspătă. Adăugaţi-l, pur şi simplu, în salate sau presăraţi frunzele mărunţite peste supe sau tocăniţe.
Ceai de talpa-gâştei
Talpa-gâştei se numără printre plantele medicinale care regularizează tensiunea arterială şi stimulează irigaţia sanguină. Şi stabilizează, pe termen lung, circulaţia sângelui.
Prepararea: Puneţi într-o ceaşcă 1-2 linguriţe de plantă şi opăriţi-o cu apă clocotită. Lăsaţi să se infuzeze 5 minute şi strecuraţi, apoi, ceaiul.
Utilizarea: Beţi ceaiul zilnic, în cazul unor probleme cardiovasculare acute, sau pentru întărirea inimii, 1-2 ceşti pe zi.
Vin de arnică cu miere
Ceaiul acesta se prepară doar în scopuri pur medicale şi n-ar trebui băut prea des, în ciuda gustului său plăcut.
Prepararea: Fierbeţi 2-3 linguri de arnică cu 3-4 linguri de oţet de mere, aproximativ 5 minute, după care adăugaţi 100 g de miere (sau fructoză) şi 1 l de vin alb. Lăsaţi să mai fiarbă încet, la foc mic, încă 5 minute, îndepărtaţi spuma, strecuraţi vinul printr-o sită şi turnaţi-l în sticle.
Utilizarea: Beţi câte 1 pahărel de vin după masa de prânz şi după cină.
Atenţie! Arnica face parte din familia compozitelor (Compositae) şi poate produce alergii.
Tusea specifică vârstei înaintate
Numeroşi oameni vârstnici se plâng de bronşită cronică. O afecţiune ce nu trebuie tratată superficial. Cauza tusei poate să fie o angină pectorală sau o obstrucţie coronariană - ambele periculoase pentru viaţa pacienţilor.
Faceţi neapărat o electrocardiogramă şi dacă nu există motiv de îngrijorare, puteţi însoţi terapia prescrisă de medic cu remedii naturale. Tusea la bătrâni apare din cauza capacităţii reduse de funcţionare a inimii, care provoacă o stază sanguină la nivelul plămânilor.
Urmarea: o iritaţie ce provoacă tusea supărătoare.
Sirop de lumânărică
Acest sirop este apreciat din timpuri străvechi şi se recomandă pentru combaterea tusei cronice.
Prepararea: Opăriţi un pumn de flori de lumânărică cu puţină apă clocotită şi lăsaţi-le, apoi, să se pătrundă într-un litru de apă rece. Strecuraţi extractul şi fierbeţi-l cu 1 kg de zahăr.
Utilizarea: Se iau 2-3 linguriţe de sirop în cazul tusei iritative.
Ceai de muşeţel şi cimbru
Acest amestec poate stopa tusea iritativă uşoară, mai ales "atacurile" care se produc, în general, dimineaţa.
Prepararea: Puneţi într-un vas 1 linguriţă de flori de muşeţel şi 1 linguriţă de cimbru, opăriţi-le cu 1/4 l de apă clocotită şi strecuraţi ceaiul după 5 minute.
Utilizarea: Beţi ceaiul fierbinte preventiv sau pentru calmarea tusei. Cu înghiţituri mici, de 2-3 ori pe zi.
Spălături cu nalbă-mare
Un decoct de nalbă-mare poate fi folosit pentru spălături, dar şi pentru comprese aplicate pe piept.
Prepararea: Turnaţi 1 l de apă fierbinte peste 2-3 linguri de plantă şi lăsaţi să se răcească. Strecuraţi lichidul şi înmuiaţi în el o mănuşă de baie.
Utilizarea: Masaţi bine cu mănuşa udă zona gâtului şi pieptul. În fiecare seară.
Ceai de cimbru şi măceş
Cimbrul calmează bronhiile iritate, la fel ca şi măceşul.
Prepararea: Amestecaţi 1 pumn de cimbru cu 1 pumn de flori de măceş, puneţi într-o ceaşcă 2 linguriţe de amestec şi turnaţi deasupra apă clocotită. Lăsaţi să se infuzeze 15 minute şi strecuraţi.
Utilizarea: Ceaiul se bea de câteva ori pe zi, până la cedarea tusei iritative.