Cum nu toată lumea este binecuvântată cu un ten perfect, rezolvarea se află în câteva remedii folosite de sute de ani, dar dispreţuite astăzi, în epoca cosmeticii industriale. Aflate la îndemâna oricui, loţiunile tonice pe bază de plante împrospătează, curăţă pielea, închid porii şi recuperează tonusul obrazului. De asemenea, pregătesc pielea pentru aplicarea cremei de zi sau de noapte. Uşor de preparat, loţiunile din ingrediente naturale nu conţin alcool şi chimicale, şi vă asigură în scurt timp un obraz tânăr şi frumos. Se folosesc pe tenul bine curăţat. Se păstrează la rece, maximum 3-4 zile, în recipiente de sticlă.
Ten îmbătrânit, veştejit, palid
Tonic cu busuioc şi castraveţi
Ingrediente: 2 linguri de flori şi frunze de busuioc, o jumătate de cană de apă clocotită, o jumătate de cană de suc proaspăt de castraveţi.
Preparare: Zdrobiţi busuiocul şi turnaţi apa clocotită peste el. După ce infuzia se răceşte, strecuraţi-o şi amestecaţi cu sucul proaspăt de castraveţi. Tamponaţi tenul dimineaţa şi seara cu această loţiune, care dă o strălucire imediată pielii.
Ten gras, mixt, cu acnee
Tonic cu levănţică şi oţet de mere
Ingrediente: 3 linguri de flori de levănţică, o cană de apă, 1 sfert de cană de oţet de mere.
Preparare: Turnaţi apa clocotită peste florile de levănţică, acoperiţi vasul cu capac şi lăsaţi până se răceşte lichidul. Strecuraţi şi amestecaţi cu oţetul de mere. Aplicaţi pe faţă cu un tampon de vată, în fiecare seară, după demachiere. Echilibrează secreţia de grăsime, matifiază, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, reduce ridurile fine.
Ten uscat, sensibil
Tonic cu tei şi miere
Ingrediente: 2 linguri de flori de tei, o linguriţă de miere, o cană de apă.
Preparare: Turnaţi apa clocotită peste florile de tei, lăsaţi la infuzat 20 de minute, strecuraţi şi adăugaţi o linguriţă de miere. Ştergeţi faţa cu un tampon de vată înmuiat în infuzie. Înmoaie pielea uscată şi o calmează pe cea iritată.
Ten ridat
Tonic cu tei şi mărar
Ingrediente: o lingură flori de tei, 2 linguri de mărar, o cană cu apă.
Preparare: Turnaţi apa clocotită peste florile de tei şi mărar, acoperiţi vasul cu capac şi lăsaţi până se răceşte. Strecuraţi loţiunea şi ştergeţi-vă faţa cu ea, dimineaţa şi seara. Este o reţetă miraculoasă pentru pielea cu tendinţă de ridare.
Ten lipsit de fermitate
Tonic cu apă de trandafiri şi ceai verde
Ingrediente: câte o jumătate de cană de apă de trandafiri şi de ceai verde.
Preparare: Se toarnă o jumătate de cană de apă clocotită peste o lingură de ceai verde, se lasă la infuzat 15 minute, apoi se strecoară.
Apa de trandafiri: se iau 6 linguri de petale proaspete de trandafiri, mărunţite cu mâna, 3 linguri se pun la macerat în 250 ml de apă, de seara până dimineaţa, iar celelalte 3 se infuzează 20 de minute, în 250 ml apă clocotită. Se strecoară apa şi se amestecă cu cealaltă apă în care petalele au stat la macerat. Se combină o jumătate de cană din apa de trandafiri cu ceaiul verde. Se tamponează tenul dimineaţa şi seara. Catifelează, redă elasticitatea şi fermitatea pielii.
Ten gras cu pori vizibili
Tonic cu sunătoare, coada-şoricelului şi lămâie
Ingrediente: o lingură flori de sunătoare şi o lingură de coada-şoricelului, suc proaspăt de lămâie, o cană de apă.
Preparare: Turnaţi apa clocotită peste florile de sunătoare şi coada-şoricelului, puneţi capac şi lăsaţi să stea două ore, apoi strecuraţi. La fiecare utilizare adăugaţi câteva picături de suc proaspăt de lămâie. Spălaţi faţa dimineaţa şi seara. Este astringentă, matifiantă şi revigorantă.