Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* James O. Noyes, "România, țară de ho­tar între creștini și turci. Cu aventuri din că­lătoria prin Europa Răsăriteană și Asia Apu­seană în 1854", traducere și note de Eugen Popa, Ed. Hu­manitas (tel. 0372/74.33.82), colecția "Vintage", 352 p.

Istoria pare uneori ciudat de repetitivă. În urmă cu 160 de ani se încheie Războiul Crimeii (1853-56), între Imperiul Rus, pe de o parte, și Anglia, Fran­­­ța, Imperiul Otoman, de cealaltă. Conflictul fu­sese declanșat de Rusia prin ocuparea prin­ci­pa­telor române, Moldova și Valahia, în marșul ei spre ținta vizată dintotdeauna, "strâmtorile" și Constan­ti­no­polul. Crimeea era considerată atunci, ca și acum, o trambulină pentru saltul Rusiei spre Sud. Pre­­mer­gător prin desfășurare și mijloace Pri­mului Război Mondial, acesta, al Crimeii, a atras atenția opiniei pu­blice din Occident asupra "ches­tiu­nii orientale" care includea și problema princi­patelor române, afla­te la con­flu­ența celor trei imperii - Rus, Austriac și Otoman, toate dornice să pună mâ­na pe ele. Epo­ca, în plină desfășurare, a revo­luției indus­tri­ale făcea ca in­for­mația să cir­cule mai re­pede iar pu­bli­cul burghez și cosmo­polit să o solicite cu avi­ditate. Răz­­boiul Cri­meii a atras o mul­țime de aventurieri, mer­­ce­nari, mi­sionari, care, din­co­lo de angajarea într-o ta­bără sau alta, au căutat să des­­co­pere și să împăr­tă­șească spe­cificul Orien­tului, puțin și su­perficial cunos­cut, mai ales în aspec­tele lui "exo­tice". Reportajele rea­liza­te de unii dintre acești că­lători au cuprins inevitabil și informații despre Țările Române, au adus si­tuația lor în atenția lumii. James O. Noyes (1829-1872), auto­rul cărții pe care vi-o re­co­mand azi, este un me­dic american, chi­­rurg în ar­mata oto­ma­nă, care, îna­inte de a se în­toarce în New York-ul natal, petrece anul 1854 în mijlocul eveni­men­telor, observând cu ochi proaspăt consecințele con­flictului oriental. Tu­rismul său de răz­boi, sti­mu­lat și de curiozitate pentru far­me­cul mis­terios al locurilor, urmează traseul arma­telor afla­te în con­flict. Astfel ajunge, după un drum cu va­porul pe Du­năre, la Giurgiu și la Bucu­rești, înainte de a se îndrepta spre Varna, portul în care se va îm­barca spre Constan­tino­pol. Trecerea prin Vala­hia îi per­mi­te să observe și să descrie ur­mă­rile recentei ocu­pații rusești, dis­tru­­ge­rile și jafurile ar­ma­tei ța­riste, dar și caracterul ro­mânilor, cul­tura și men­ta­litățile lor, dintr-o pers­pec­tivă docu­men­tat etno­gra­fică, de­ce­lând trăsăturile ce-i diferențiază de popu­la­țiile nelatine din jur. Tâ­nărul medic își no­tează in­clusiv cântece și legende popu­lare, spe­ci­ficul hai­nelor și al habitatului, al obi­ceiurilor și al me­diului în care ro­mânii își duc viața. Pe drumuri des­fundate și cu mij­loace de trans­port pre­care (amintind para­do­xal de situația actuală), ame­­ri­ca­nul ajunge în Bucu­­reș­tiul ocupat de alianța antirusă și guvernat de un ofi­țer britanic, Stephen Lakeman, cunoscut și sub numele de Mazar Pașa, care, stabilit aici, va juca un rol în­semnat în istoria țării noastre. Capitala Valahiei îl im­presionează pe Noyes prin carac­teristici păs­trate, mutatis mutandis, până azi: "Stră­zile - notează el - sunt mereu pline de vehi­cule care go­nesc cu duș­mănie prin noroi sau colb. Ma­­nia pentru aceste atela­je e atât de pu­ternică, încât vezi adesea un boier călă­torind într-o caleaș­că stridentă adusă de la Viena (...) cu vizitii țigani în zdren­țe". Veți descoperi în pa­ginile cărții mul­te ase­menea informații care dau, din ne­fe­ri­cire, im­pre­sia continuității. Dar că­lă­torul nu se mulțu­meș­te doar cu descri­erea stărilor de fapt, a peisajelor și obi­ce­iurilor românești de la 1854, ci face și un excurs în istoria Principatelor, prin care explică păs­trarea ființei creștine a nea­mului la gra­nița isla­mului european. El este, în ace­lași timp, impregnat de ideile pașop­tiș­tilor noștri care do­reau mo­der­ni­zarea, sincro­ni­zarea cu civili­zația oc­ci­den­tală, sin­gura modalitate de a exclude pier­de­rea în "abisul rus" sau în delă­sa­rea proprie oto­ma­nilor. Din aceas­tă perspectivă, Noyes e printre primii călători occidentali care folo­sesc denu­mi­rile de România și români în loc de va­lahi și mol­do­veni, impunând ideea unității. Jurnalul lui de că­lătorie, cu nu­me­roase ilustrații preluate din presa vremii, a apă­rut la New York în 1858, înaintea unirii Principa­te­lor. Prin el, publicul american și vest-european a pu­tut cu­noaște și simpatiza cu aspira­țiile unui popor care, altfel, părea sortit să se piardă în negurile istoriei.