Istoria pare uneori ciudat de repetitivă. În urmă cu 160 de ani se încheie Războiul Crimeii (1853-56), între Imperiul Rus, pe de o parte, și Anglia, Franța, Imperiul Otoman, de cealaltă. Conflictul fusese declanșat de Rusia prin ocuparea principatelor române, Moldova și Valahia, în marșul ei spre ținta vizată dintotdeauna, "strâmtorile" și Constantinopolul. Crimeea era considerată atunci, ca și acum, o trambulină pentru saltul Rusiei spre Sud. Premergător prin desfășurare și mijloace Primului Război Mondial, acesta, al Crimeii, a atras atenția opiniei publice din Occident asupra "chestiunii orientale" care includea și problema principatelor române, aflate la confluența celor trei imperii - Rus, Austriac și Otoman, toate dornice să pună mâna pe ele. Epoca, în plină desfășurare, a revoluției industriale făcea ca informația să circule mai repede iar publicul burghez și cosmopolit să o solicite cu aviditate. Războiul Crimeii a atras o mulțime de aventurieri, mercenari, misionari, care, dincolo de angajarea într-o tabără sau alta, au căutat să descopere și să împărtășească specificul Orientului, puțin și superficial cunoscut, mai ales în aspectele lui "exotice". Reportajele realizate de unii dintre acești călători au cuprins inevitabil și informații despre Țările Române, au adus situația lor în atenția lumii. James O. Noyes (1829-1872), autorul cărții pe care vi-o recomand azi, este un medic american, chirurg în armata otomană, care, înainte de a se întoarce în New York-ul natal, petrece anul 1854 în mijlocul evenimentelor, observând cu ochi proaspăt consecințele conflictului oriental. Turismul său de război, stimulat și de curiozitate pentru farmecul misterios al locurilor, urmează traseul armatelor aflate în conflict. Astfel ajunge, după un drum cu vaporul pe Dunăre, la Giurgiu și la București, înainte de a se îndrepta spre Varna, portul în care se va îmbarca spre Constantinopol. Trecerea prin Valahia îi permite să observe și să descrie urmările recentei ocupații rusești, distrugerile și jafurile armatei țariste, dar și caracterul românilor, cultura și mentalitățile lor, dintr-o perspectivă documentat etnografică, decelând trăsăturile ce-i diferențiază de populațiile nelatine din jur. Tânărul medic își notează inclusiv cântece și legende populare, specificul hainelor și al habitatului, al obiceiurilor și al mediului în care românii își duc viața. Pe drumuri desfundate și cu mijloace de transport precare (amintind paradoxal de situația actuală), americanul ajunge în Bucureștiul ocupat de alianța antirusă și guvernat de un ofițer britanic, Stephen Lakeman, cunoscut și sub numele de Mazar Pașa, care, stabilit aici, va juca un rol însemnat în istoria țării noastre. Capitala Valahiei îl impresionează pe Noyes prin caracteristici păstrate, mutatis mutandis, până azi: "Străzile - notează el - sunt mereu pline de vehicule care gonesc cu dușmănie prin noroi sau colb. Mania pentru aceste atelaje e atât de puternică, încât vezi adesea un boier călătorind într-o caleașcă stridentă adusă de la Viena (...) cu vizitii țigani în zdrențe". Veți descoperi în paginile cărții multe asemenea informații care dau, din nefericire, impresia continuității. Dar călătorul nu se mulțumește doar cu descrierea stărilor de fapt, a peisajelor și obiceiurilor românești de la 1854, ci face și un excurs în istoria Principatelor, prin care explică păstrarea ființei creștine a neamului la granița islamului european. El este, în același timp, impregnat de ideile pașoptiștilor noștri care doreau modernizarea, sincronizarea cu civilizația occidentală, singura modalitate de a exclude pierderea în "abisul rus" sau în delăsarea proprie otomanilor. Din această perspectivă, Noyes e printre primii călători occidentali care folosesc denumirile de România și români în loc de valahi și moldoveni, impunând ideea unității. Jurnalul lui de călătorie, cu numeroase ilustrații preluate din presa vremii, a apărut la New York în 1858, înaintea unirii Principatelor. Prin el, publicul american și vest-european a putut cunoaște și simpatiza cu aspirațiile unui popor care, altfel, părea sortit să se piardă în negurile istoriei.