Leacuri antice

- Cunoştinţele şi remediile pe care le aveau vindecătorii antici ne impresionează şi ne inspiră şi astăzi, mai ales că erau în stare să facă medicamente simple şi eficiente din ingrediente naturale. Într-un timp al medicamentelor de sinteză ucigătoare, "medicina curată" este tot ce ne mai poate salva -

Egiptul antic

Desenele ce decorau templele, sarcofagele, ca şi inscripţiile de pe papirusuri oferă detalii din viaţa vechilor egipteni, printre care şi modalităţile prin care îşi tratau bolile. De exemplu, aşa cum apare în Papyrus Ebers, unul dintre cele mai vechi docu­mente medicale din lume, multe medicamente din vechiul Egipt erau axate pe condimente, miere, lapte şi vin. De asemenea, vechii egipteni se foloseau de masajul terapeutic pentru a vindeca o serie de afecţiuni, pentru a diminua tensiunea şi a relaxa muşchii, şi au fost prima civilizaţie care a identificat şi a studiat beneficiile ule­iurilor esenţiale.
Mierea - pentru a preveni şi a trata infec­ţiile, rănile deschise erau acoperite cu miere, care posedă proprietăţi antiseptice puternice. În timpul construcţiei piramidelor, muncitorii se confruntau adesea cu tăieturi, răni şi zgârieturi, pe care, pentru a preveni infecţiile mortale, le ungeau cu miere. Mie­rea era, de asemenea, utilizată pentru tratarea iritaţiilor şi erupţiilor pielii.
Miere şi lapte - pentru a trata astmul, egiptenii combinau laptele cu mierea. Amestecul dezinflamează căile respiratorii, fluidifică secreţiile şi astfel bolnavul respiră mai uşor.
Vinul - egiptenii au observat că vinul are proprie­tăţi antiseptice, de aceea îl foloseau pentru a spăla rănile deschise. De asemenea, preparau un "vin tonic", amestecându-l cu plante aromatice, cum ar fi roz­ma­rinul şi coriandrul, şi obţineau o băutură bună pentru digestie şi întărirea sănătăţii, în general.
Mărarul - pentru a calma dispepsia sau stomacul "deranjat", împotriva balonării, a constipaţiei, pentru a elimina apa din ţesuturi, era folosit mărarul proaspăt, consumat ca atare, sau sub formă de ceai.
Ceapa - era considerată un protector al sănă­tăţii, în special împotriva bolilor de ini­mă. Egiptenii priveau forma circulară a cepei şi straturile ei drept o reprezentare a "nemuririi".
Usturoiul - era utilizat pentru tratarea astmului şi a altor afecţiuni respiratorii. De asemenea, era folosit drept tonic al sănătăţii. Celor care trudeau din greu la piramide li se dădea zilnic usturoi, pentru a face faţă efor­tului uriaş şi a nu se îmbolnăvi.
Seminţe de schinduf - una dintre cele mai vechi plante medicinale din Egiptul antic, schin­duful, era utilizat pentru ameliorarea tulburărilor menstruale, a durerilor la naştere, creşterea fluxu­lui de lapte la femeile ce alăptau (mamele care iau schinduf vor observa o creştere a laptelui, după trei zile). De asemenea, schinduful este antibacterian, anti­viral, reduce secreţiile şi dezinflamează, de aceea cu el vechii egipteni tratau bolile respiratorii. Pentru băr­baţi, schinduful era considerat un leac împotriva impo­tenţei. Se foloseşte sub formă de ceai din pulbere de seminţe, sau pulberea de seminţe luată ca atare.

Roma antică

Romanii dădeau o atenţie deosebită prevenirii bolilor, păstrării sănătăţii şi igienei, iar aceasta se vede şi din ruinele băilor publice, foarte numeroase, cu o structură complexă, ce includea bazine cu apă de tem­peraturi diferite, săli de gimnastică şi camere de ma­saj, iar localităţile erau alimentate cu apă cu ajutorul apeductelor, ingenios construite, şi sistemul de cana­lizare bine pus la punct. Se punea accent pe o dietă şi un stil de viaţă sănătoase.
În Roma antică întâlnim o gamă largă de remedii pe bază de plante şi alte ingrediente naturale, multe inspirate din leacurile Greciei antice. Casele romane aveau adesea o grădină în spate, cu vegetaţie bogată, între care şi multe plante medicinale, adesea încor­porate în reţetele vindecătoare.
Varza - pentru a preveni mahmureala, romanii mâncau varză cu oţet înainte de o noapte de petrecere. Varza era de asemenea utilizată pentru a trata ulcere, gastrite, dureri articulare.
Aloe vera - romanii beau sucul din frunzele plantei aloe vera ca un medicament pentru dureri de stomac, boli de intestine, constipaţie şi alte tulburări de digestie. Extern, se folosea împotriva căderii păru­lui (alopecie), arsurilor solare sau bolilor de piele - ulceraţii, arsuri, eczeme.
Menta - romanii mestecau frunze de mentă după un ospăţ, pentru a uşura digestia, sau beau ceai de mentă după masă, pentru a preveni indigestiile. Tot cu mentă vindecau tusea şi răcelile. Menta era folosită şi pentru aromatizarea vinului şi a sosurilor.
Oregano - plantă binecunoscută în întreaga lume romană, pentru aroma sa şi proprietăţile antiseptice puternice, era utilizată sub formă de ceai sau pulbere, în infecţii digestive şi respiratorii.
Rubarbăr - romani considerau că fiertura de tulpini de rubarbă vindecă balonarea, constipaţia, astmul, rahitismul, bolile de ficat, stomac, splină.
Isop - în acele vremuri, isopul era cunoscut pen­tru acţiunea sa puternică de curăţare a organismului şi folosit ca remediu împotriva leprei.
Salvia - plantă sacră, folosită în ritualuri reli­gioase, era bună pentru toate bolile, de unde şi pro­verbul latin "De ce să moară omul, dacă în grădină creşte salvia?".
Seminţe de fenicul - erau considerate un expectorant natural, care uşura disconfortul cauzat de tuse. De asemenea, feniculul era utilizat pentru per­soanele cu tulburări nervoase, medicii romani considerând că planta calmează nervii. Ceaiul de seminţe de feni­cul era folosit pentru a trata crampele abdomi­nale şi durerile articula­ţiilor.
Lemn-dulce - plantă extrem de puternică, fiertura sau maceratul din rădăcina de lemn-dulce se folosea în tratarea tusei, bronşitelor, astmului, tulburărilor stomacului, ficatului, rinichilor şi vezicii urinare.
Seminţele de in - pentru a ajuta digestia şi a preveni bolile de inimă, romanii consumau seminţe de in întregi sau sub formă de pulbere.