Egiptul antic
Desenele ce decorau templele, sarcofagele, ca și inscripțiile de pe papirusuri oferă detalii din viața vechilor egipteni, printre care și modalitățile prin care își tratau bolile. De exemplu, așa cum apare în Papyrus Ebers, unul dintre cele mai vechi documente medicale din lume, multe medicamente din vechiul Egipt erau axate pe condimente, miere, lapte și vin. De asemenea, vechii egipteni se foloseau de masajul terapeutic pentru a vindeca o serie de afecțiuni, pentru a diminua tensiunea și a relaxa mușchii, și au fost prima civilizație care a identificat și a studiat beneficiile uleiurilor esențiale.
Mierea - pentru a preveni și a trata infecțiile, rănile deschise erau acoperite cu miere, care posedă proprietăți antiseptice puternice. În timpul construcției piramidelor, muncitorii se confruntau adesea cu tăieturi, răni și zgârieturi, pe care, pentru a preveni infecțiile mortale, le ungeau cu miere. Mierea era, de asemenea, utilizată pentru tratarea iritațiilor și erupțiilor pielii.
Miere și lapte - pentru a trata astmul, egiptenii combinau laptele cu mierea. Amestecul dezinflamează căile respiratorii, fluidifică secrețiile și astfel bolnavul respiră mai ușor.
Vinul - egiptenii au observat că vinul are proprietăți antiseptice, de aceea îl foloseau pentru a spăla rănile deschise. De asemenea, preparau un "vin tonic", amestecându-l cu plante aromatice, cum ar fi rozmarinul și coriandrul, și obțineau o băutură bună pentru digestie și întărirea sănătății, în general.
Mărarul - pentru a calma dispepsia sau stomacul "deranjat", împotriva balonării, a constipației, pentru a elimina apa din țesuturi, era folosit mărarul proaspăt, consumat ca atare, sau sub formă de ceai.
Ceapa - era considerată un protector al sănătății, în special împotriva bolilor de inimă. Egiptenii priveau forma circulară a cepei și straturile ei drept o reprezentare a "nemuririi".
Usturoiul - era utilizat pentru tratarea astmului și a altor afecțiuni respiratorii. De asemenea, era folosit drept tonic al sănătății. Celor care trudeau din greu la piramide li se dădea zilnic usturoi, pentru a face față efortului uriaș și a nu se îmbolnăvi.
Semințe de schinduf - una dintre cele mai vechi plante medicinale din Egiptul antic, schinduful, era utilizat pentru ameliorarea tulburărilor menstruale, a durerilor la naștere, creșterea fluxului de lapte la femeile ce alăptau (mamele care iau schinduf vor observa o creștere a laptelui, după trei zile). De asemenea, schinduful este antibacterian, antiviral, reduce secrețiile și dezinflamează, de aceea cu el vechii egipteni tratau bolile respiratorii. Pentru bărbați, schinduful era considerat un leac împotriva impotenței. Se folosește sub formă de ceai din pulbere de semințe, sau pulberea de semințe luată ca atare.
Roma antică
Romanii dădeau o atenție deosebită prevenirii bolilor, păstrării sănătății și igienei, iar aceasta se vede și din ruinele băilor publice, foarte numeroase, cu o structură complexă, ce includea bazine cu apă de temperaturi diferite, săli de gimnastică și camere de masaj, iar localitățile erau alimentate cu apă cu ajutorul apeductelor, ingenios construite, și sistemul de canalizare bine pus la punct. Se punea accent pe o dietă și un stil de viață sănătoase.
În Roma antică întâlnim o gamă largă de remedii pe bază de plante și alte ingrediente naturale, multe inspirate din leacurile Greciei antice. Casele romane aveau adesea o grădină în spate, cu vegetație bogată, între care și multe plante medicinale, adesea încorporate în rețetele vindecătoare.
Varza - pentru a preveni mahmureala, romanii mâncau varză cu oțet înainte de o noapte de petrecere. Varza era de asemenea utilizată pentru a trata ulcere, gastrite, dureri articulare.
Aloe vera - romanii beau sucul din frunzele plantei aloe vera ca un medicament pentru dureri de stomac, boli de intestine, constipație și alte tulburări de digestie. Extern, se folosea împotriva căderii părului (alopecie), arsurilor solare sau bolilor de piele - ulcerații, arsuri, eczeme.
Menta - romanii mestecau frunze de mentă după un ospăț, pentru a ușura digestia, sau beau ceai de mentă după masă, pentru a preveni indigestiile. Tot cu mentă vindecau tusea și răcelile. Menta era folosită și pentru aromatizarea vinului și a sosurilor.
Oregano - plantă binecunoscută în întreaga lume romană, pentru aroma sa și proprietățile antiseptice puternice, era utilizată sub formă de ceai sau pulbere, în infecții digestive și respiratorii.
Rubarbăr - romani considerau că fiertura de tulpini de rubarbă vindecă balonarea, constipația, astmul, rahitismul, bolile de ficat, stomac, splină.
Isop - în acele vremuri, isopul era cunoscut pentru acțiunea sa puternică de curățare a organismului și folosit ca remediu împotriva leprei.
Salvia - plantă sacră, folosită în ritualuri religioase, era bună pentru toate bolile, de unde și proverbul latin "De ce să moară omul, dacă în grădină crește salvia?".
Semințe de fenicul - erau considerate un expectorant natural, care ușura disconfortul cauzat de tuse. De asemenea, feniculul era utilizat pentru persoanele cu tulburări nervoase, medicii romani considerând că planta calmează nervii. Ceaiul de semințe de fenicul era folosit pentru a trata crampele abdominale și durerile articulațiilor.
Lemn-dulce - plantă extrem de puternică, fiertura sau maceratul din rădăcina de lemn-dulce se folosea în tratarea tusei, bronșitelor, astmului, tulburărilor stomacului, ficatului, rinichilor și vezicii urinare.
Semințele de in - pentru a ajuta digestia și a preveni bolile de inimă, romanii consumau semințe de in întregi sau sub formă de pulbere.