Deşi sunt esenţiale pentru campania parlamentarelor din toamnă, ele par a fi cele mai terne dintre toate alegerile locale desfăşurate în România, după căderea comunismului. Vina o poartă, în principal, ticăloasa decizie a defunctei USL, de a impune desemnarea edililor diverselor localităţi printr-un singur tur de scrutin, dar şi legea (adoptată de Parlament) care interzice excesul de publicitate şi "obişnuitele" atenţii electorale. În acest context, alegerile într-un singur tur favorizează primarii în funcţiune, majoritatea electorilor reacţionând inerţial faţă de listele pe care sunt înscrise şi nume noi. Românul votează, de obicei, pe cei pe care îi cunoaşte, chiar dacă în anii în care aceştia i-au administrat viaţa cotidiană, au făcut destule afaceri necurate. În Bucureşti, de pildă, dacă DNA nu îi scotea din joc, Oprescu, Piedone sau Onţanu - primari prinşi "cu mâţa în sac" - ar fi fost cu siguranţă realeşi. Chiar şi cei pentru care funcţionează pe faţă prezumţia de vinovăţie, precum M. Vanghelie sau R. Negoiţă, au cele mai mari şanse de a fi reinstalaţi în fotoliile de primari ai colectivităţilor pe care le-au condus. Nu poţi să nu te întrebi ce gândeşte cetăţeanul care îl realege pe Negoiţă ştiind că datoriile lui la Fisc sunt de sute de milioane de lei (ceea ce demonstrează fie că este un manager slab, fie că este un şmecher care a încercat - şi va încerca - să înşele statul pentru a-şi rezolva datoria). Ca numiţii de mai sus sunt, în întreaga ţară, sute de nominalizaţi la şefia primăriilor. Un tur secund de scrutin ar fi permis cetăţenilor "să cearnă" mai riguros candidaţii care aspiră la preluarea administraţiei locale, fie şi în urma alegerilor "între două rele". Cu actuala lege electorală sunt avantajate grupările partinice, care deţineau deja majoritatea primăriilor ţării.
Cea mai avantajată formaţiune este, desigur, PSD-ul. La rândul său, când a votat, entuziast, legea alegerilor locale într-un singur tur, alături de PSD (în alianţa USL), PNL-ul nu s-a gândit deloc la consecinţele pe termen lung. Politicienii români au mai impus, de altfel, legi conjuncturale pe care, apoi, le-au regretat. Nu are rost să înşiruim exemplele. Cert este că, acum, PNL-ul se vede pus în defensivă de mareea primarilor PSD-işti, mult mai bine înregimentaţi decât cei din ograda proprie. Pierzând "localele", PNL-ul riscă să piardă şi "parlamentarele", deşi la un moment dat, imediat după alegerea preşedintelui Iohannis, era "pe val". PNL-ul, mai puţin afectat decât PSD-ul de acţiunile DNA, a avut însă în desemnarea candidaţilor săi, pentru conducerea administraţiilor locale, o serie de "bâlbe" aparent inexplicabile, care l-au pus în situaţia de a căuta, cu disperare, până la termenul limită, soluţia cea mai potrivită. Procesul desemnării candidatului pentru Primăria Capitalei este, din această perspectivă, semnificativ. D-l C. Predoiu, şeful organizaţiei bucureştene a PNL-ului, trebuia obligat de la început să îşi asume rolul pe care îl joacă acum, având astfel posibilitatea să expună şi să detalieze programele concrete pe care le propune pentru oraş. În acest moment, bătălia cu Gabriela Vrânceanu-Pandele, candidata PSD-ului, pare deja pierdută, pentru că "socialiştii" şi-au construit, în mandatele aşa-zisului independent Sorin Oprescu, o reţea clientelară extrem de solidă, greu de penetrat de DNA, şi solidară în raport cu provocările mediului. Gabriela Vrânceanu-Pandele va îndulci stilul băşcălios-agresiv al predecesorului ei, dar va realiza cam aceleaşi afaceri, dacă nu cumva le va extinde şi spre "sectorul Ilfov", dominat de soţul ei, primarul de Voluntari. În puţinele dezbateri publice, PNL-ul nu a reuşit să impună un dialog deschis, pe problemele comunităţii, cu identificarea transparentă a soluţiilor şi resurselor pentru realizarea lor, pierzându-se într-o dezbatere principială, de ansamblu, perfect convenabilă "actorilor" PSD-işti, maeştri în cultivarea ambiguităţii şi a manipulării afective a cetăţenilor. Cauza acestei reacţii, mai mult decât slabe, pare a fi bicefalia conducerii partidului, diviziunea internă între componentele liberală şi democrată, incapacitatea de a impune oameni noi, în urma unei selecţii profesionale şi morale riguroase, pentru funcţiile disputate.
PNL-ul a uitat să utilizeze în campanie componenta emoţională a opţiunilor electoratului. E drept că, în cazul alegerilor locale, aceasta funcţionează mai puţin agresiv ca în situaţia "parlamentarilor". Dar propagandiştii partidului puteau găsi teme reale, care să agaţe afectiv cetăţenii, renunţând la clasicele şi abstractele declaraţii anticorupţie, anticomuniste sau general-naţionaliste. Liderii partidului trebuia să se angajeze efectiv în susţinerea unor programe naţionale şi locale punctuale, cu evidente trimiteri la sursele lor de implementare. Componenta emoţională a rămas pe seama independenţilor, a candidaţilor care se prezintă drept anti-sistem, exploatând o lozincă deliberat lansată pe piaţă de "ideologii" PSD, şi anume "PNL-PSD, aceeaşi mizerie". PSD-ul iese avantajat din această confuzie artificială, datorită mult mai eficientei sale organizări, a solidarităţii interesate între eşaloanele sale ierarhice. Chiar faptul că îşi permite să păstreze la conducerea sa lideri condamnaţi sau cercetaţi de Justiţie (L. Dragnea, V. Ponta etc.) demonstrează că maeştrii lor în "arta manipulării" şi-au învăţat bine lecţia. Îi ajută, din păcate, chiar "independenţii", care - exploatând sentimentele obscure anti-sistem ale alegătorilor - ajung, fie şi împotriva propriilor aspiraţii, să se plaseze la remorca grupărilor PSD-iste din primării, în speranţa, vagă şi nefondată, că le vor putea controla. Declaraţia, de o remarcabilă insolenţă, a Gabrielei Vrânceanu-Pandele, care i-a "oferit", pur şi simplu, contracandidatului ei, "independentul" Nicuşor Dan, funcţia de viceprimar al Capitalei, sigură de victorie, indică faptul că "maşinăria PSD-istă" a înţeles să lase "spaţiul emoţional" pe seama nealiniaţilor, obligând PNL-ul să reacţioneze la fel. Or, componenta afectivă a opţiunilor cetăţeneşti se manifestă evident la evenimente majore, cum s-a întâmplat în cazul "Colectiv", şi - dacă nu duce imediat la cristalizarea unei grupări unitar-programatice, slăbeşte în timp. Un "partid al indignaţilor", după cum se vede, nu s-a constituit. Independenţii devin, în situaţia dată, dacă vor fi aleşi, victime sigure ale sistemului.
Pentru România viitoare e trist, dacă nu chiar tragic, că primăriile, consiliile locale şi judeţene vor încăpea în mâinile aceloraşi politicieni care au blocat-o până acum. Cu un Bucureşti paradoxal "roşu", cu majoritatea consiliilor judeţene şi locale câştigate, PSD-ul este sigur că va învinge şi la parlamentare. Legitimat de ţară, îşi va putea atunci legitima şi blocarea Justiţiei, arbitrariul în impunitate, feudalizarea României. Se va realiza, astfel, o reîntoarcere la anii '90, după care liderii lui au fost mereu nostalgici.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
