Mileniul trei se confruntă cu o problemă din ce în ce mai acută. Simultan cu creşterea greu de controlat a populaţiei mondiale, epuizarea resurselor naturale terestre pare inevitabilă. Pentru a se evita prăbuşirea civilizaţiei industriale, trebuie găsită o soluţie. Foarte mulţi oameni, simpli visători sau cercetători, încep să-şi întoarcă ochii spre cer, mai ales spre asteroizii sistemului solar. Pentru că în aceste minuscule planete (cu diametrul mai mic de 1000 de kilometri), pare a se afla soluţia problemei. Pentru mulţi cercetători, asteroizii seamănă cu nişte uriaşe cufere cu bogăţii care se învârt în jurul Pământului, aşteptând să fie deschise, la fel ca multe alte comori legendare. Valoarea lor economică provine din bogăţiile lor minerale. Un singur asteroid, cu diametrul de zece kilometri, cu minerale în valoare de 2 dolari (valoare aproximativă) pe kilogram, ar putea aduce suma fantastică de 200 de miliarde de dolari. Trebuie însă găsit şi mijlocul de exploatare al acestor bogăţii aflate în sistemul nostru solar. Dar înainte de a examina dificila problemă a modalităţii, trebuie să ne-o punem pe aceea a conţinutului: care sunt metalele care se află în interiorul unui asteroid?
Aur pe orbita extraterestră
Să luăm, spre exemplu, pe "1986 DA", un asteroid cu un nume uşor ciudat. Printre alte minerale, el conţine 50 de tone de platină, 1000 de milioane de tone de nichel şi aproximativ 500 de tone de aur! La cursul de astăzi, această masă de platină ar valora cam 7 milioane de dolari, aurul ar atinge suma fabuloasă de 70 de miliarde de dolari, iar nichelul - cel puţin 500 de miliarde de dolari!
Dar interesul exploatării miniere a asteroizilor nu este numai de ordin financiar. Să luăm, spre exemplu, aurul. Nu este vorba numai despre un metal "preţios". El foloseşte şi la fabricarea anumitor circuite electronice. Este noncoroziv şi conductibilitatea sa electrică este foarte ridicată, ceea ce-l face indispensabil pentru anumite tehnologii de vârf. Material nontoxic, poate fi folosit şi în interiorul organismului, pentru o serie de aplicaţii medicale, cum ar fi obturaţiile dentare sau implanturile cardiace.
Această dare de seamă scurtă, dar promiţătoare, asupra bogăţiilor asteroizilor figurează într-un raport comandat de Casa Albă. El dovedeşte potenţialul comercial pe termen lung al exploatării miniere a sistemului solar. America, această "Mecca" a capitalismului, a simţit: aurul nu se mai află sub picioarele noastre, ci deasupra capului.
Homo Asteroidus
Cea mai mare centură de asteroizi din sistemul nostru solar se află între orbitele lui Marte şi Jupiter. Punctul central al ei este la aproximativ 300 de milioane de kilometri de Pământ. Dar o astfel de distanţă nu reprezintă neapărat o problemă pentru conchistadorii spaţiului. Sonda spaţială Pioneer 10, lansată la sfârşitul anilor '70, depăşise încă de pe atunci frontiera sistemului nostru solar. Când se va descoperi tehnologia necesară capturării asteroizilor, exploatarea minieră a sistemului solar nu va mai fi science-fiction. Dar cum se va face acest lucru?
Ar trebui ca mai întâi un echipaj redus să debarce pe suprafaţa stâncoasă a unui asteroid. Mici rachete ar putea fi atunci fixate în stâncă şi, mijlocind aprinderi dozate foarte bine, ar fi posibilă dirijarea asteroidului către o destinaţie stabilită, apropiată de Pământ. O tehnică asemănătoare a fost utilizată pentru dirijarea navetei spaţiale Apollo. Şi este folosită în continuare, pentru zborurile navetelor spaţiale. Munca ar fi uşurată de absenţa atmosferei, deci a frecării în spaţiu. Odată lansat, asteroidul nu şi-ar schimba direcţia în marele vid.
În prezent, o astfel de operaţie ar fi imposibilă. Toate ustensilele de extracţie de care este nevoie ar trebui transportate în spaţiu. Dar dacă am putea găsi acolo materiile prime necesare supravieţuirii, cum ar fi combustibilul necesar funcţionării navelor, costul voiajelor interplanetare ar fi redus la minimum. Şi, mai ales, lipseşte cel mai important lucru pentru om: apa.
H2O, unde eşti?
Cu toate că oamenii de ştiinţă sunt aproape siguri că pe asteroizi nu este apă, se crede că pe Marte, care ar fi principala escală în drumul spre asteroizi, este multă gheaţă, îngropată adânc sub suprafaţa planetei. De asemenea, se poate să existe unele buzunare de gheaţă într-unele dintre lunile lui Jupiter, mai ales Ganimede, Calisto şi Europa, cât şi pe acelea ale lui Saturn. Dacă aceste resurse ar putea fi utilizate, asta ne-ar oferi acces la elementul cel mai important pentru o fiinţă omenească trăind în spaţiu. În viitor, ar fi posibil ca vasele miniere să remorcheze imense aisberguri prin sistemul solar. Gheaţa ar putea fi conservată astfel timp nelimitat, pentru că spaţiul rece şi vid nu oferă nici căldură şi nici frecarea susceptibile să topească gheaţa în timpul transportului.
O altă posibilitate ar fi chiar fabricarea apei. Hidrogenul este unul dintre elementele cele mai întâlnite în univers. Cu toate că oxigenul pur este foarte rar în sistemul nostru solar, el ar putea fi extras din oxizi. Aceştia se găsesc din abundenţă pe asteroizi. O simplă reducere chimică ar permite eliberarea metalului şi a oxigenului.
În afară de apa esenţială vieţii, există pe asteroizi numeroase minerale care ne-ar permite construirea şi motorizarea unor vehicule spaţiale. Fierul şi cărbunele, principalele componente ale oţelului, sunt şi ele prezente din abundenţă. Un alt produs util întâlnit: monoxidul de carbon, un gaz care, prin reacţie cu hidrogenul, produce alcoolul metilic şi metanul, ambele putând fi folosite drept carburanţi.
Umanitatea dispune deja de tehnologia necesară pentru a extrage resursele din asteroizi; mai rămâne de inventat tehnologia care să captureze aceste mine de aur celeste. Atunci, exploatarea universului va deveni o realitate. În inima acestor mici planete se află Sesamul care va deschide porţile viitoarei ere spaţiale.
CAROL ISER