Între SF și realitate - AURUL DIN CER - Minele din spațiul extraterestru

Carol Iser
- Cucerirea și exploatarea spațiului poate fi cea mai mare afacere a viitorului -

Mileniul trei se confruntă cu o problemă din ce în ce mai acută. Simultan cu creșterea greu de controlat a populației mondiale, epuizarea resurse­lor naturale terestre pare inevitabilă. Pentru a se evita prăbușirea civilizației industriale, trebuie găsită o solu­ție. Foarte mulți oameni, simpli visători sau cercetă­tori, încep să-și întoarcă ochii spre cer, mai ales spre as­te­roizii sistemului solar. Pentru că în aceste mi­nuscule planete (cu diametrul mai mic de 1000 de kilo­metri), pare a se afla soluția problemei. Pentru mulți cercetători, asteroizii seamănă cu niște uriașe cufere cu bogății care se învârt în jurul Pământului, aș­teptând să fie deschise, la fel ca multe alte comori le­gendare. Valoarea lor economică provine din bogă­țiile lor minerale. Un singur asteroid, cu diametrul de zece kilometri, cu minerale în valoare de 2 dolari (va­loare aproximativă) pe kilogram, ar putea aduce suma fan­tastică de 200 de miliarde de dolari. Trebuie însă găsit și mijlocul de exploatare al acestor bogății aflate în sistemul nostru solar. Dar înainte de a examina dificila problemă a modalității, trebuie să ne-o punem pe aceea a conținu­tului: care sunt metalele care se află în interiorul unui asteroid?

Aur pe orbita extraterestră

Să luăm, spre exemplu, pe "1986 DA", un asteroid cu un nume ușor ciudat. Printre alte mi­nerale, el conține 50 de tone de pla­tină, 1000 de milioane de tone de nichel și aproximativ 500 de tone de aur! La cursul de astăzi, această masă de platină ar valora cam 7 milioane de dolari, aurul ar atinge suma fabu­loasă de 70 de miliarde de dolari, iar nichelul - cel puțin 500 de mi­liarde de dolari!
Dar interesul exploatării mi­niere a asteroizilor nu este numai de or­din financiar. Să luăm, spre exemplu, aurul. Nu este vorba numai despre un metal "prețios". El folo­sește și la fabricarea anumitor circuite electronice. Este noncoroziv și conductibilitatea sa electrică este foarte ridicată, ceea ce-l face indispensabil pentru anumite tehnologii de vârf. Material nontoxic, poate fi folosit și în interiorul organismului, pentru o serie de aplicații medicale, cum ar fi obturațiile dentare sau implanturile cardiace.
Această dare de seamă scurtă, dar promițătoare, asupra bogățiilor asteroizilor figurează într-un raport comandat de Casa Albă. El dovedește potențialul comercial pe termen lung al exploatării miniere a sis­temului solar. America, această "Mecca" a capitalis­mului, a simțit: aurul nu se mai află sub picioarele noastre, ci deasupra capului.

Homo Asteroidus

Cea mai mare centură de asteroizi din sistemul nostru solar se află între orbitele lui Marte și Jupiter. Punctul central al ei este la aproximativ 300 de mili­oane de kilometri de Pământ. Dar o astfel de distanță nu reprezintă neapărat o problemă pentru conchista­dorii spațiului. Sonda spațială Pioneer 10, lansată la sfâr­­șitul anilor '70, depășise încă de pe atunci fron­tie­ra sistemului nostru solar. Când se va descoperi teh­nologia necesară capturării asteroizilor, exploatarea minieră a sistemului solar nu va mai fi science-fiction. Dar cum se va face acest lucru?
Ar trebui ca mai întâi un echipaj redus să debarce pe suprafața stâncoasă a unui asteroid. Mici rachete ar putea fi atunci fixate în stâncă și, mijlocind aprinderi dozate foarte bine, ar fi posibilă dirijarea asteroidului către o destinație stabilită, apropiată de Pământ. O teh­ni­că asemănătoare a fost utilizată pentru dirijarea na­vetei spațiale Apollo. Și este folosită în continuare, pentru zborurile navetelor spațiale. Munca ar fi ușurată de absența atmo­sferei, deci a frecării în spațiu. Odată lansat, asteroidul nu și-ar schimba direcția în marele vid.
În prezent, o astfel de operație ar fi imposibilă. Toate ustensilele de extracție de care este nevoie ar tre­bui transportate în spațiu. Dar dacă am putea găsi acolo materiile prime necesare supraviețuirii, cum ar fi combustibilul necesar funcționării navelor, costul voiajelor interplane­tare ar fi redus la minimum. Și, mai ales, lipsește cel mai important lucru pentru om: apa.

H2O, unde ești?

Cu toate că oamenii de știință sunt aproape siguri că pe asteroizi nu este apă, se crede că pe Marte, care ar fi principala escală în drumul spre asteroizi, este multă gheață, îngro­pa­tă adânc sub suprafața planetei. De asemenea, se poate să existe unele buzunare de gheață într-unele dintre lu­nile lui Jupiter, mai ales Ganimede, Calisto și Eu­ropa, cât și pe acelea ale lui Saturn. Dacă aceste resur­se ar putea fi utilizate, asta ne-ar oferi acces la elemen­tul cel mai important pentru o ființă omenească trăind în spa­țiu. În viitor, ar fi po­sibil ca vasele miniere să re­mor­cheze imense aisber­guri prin sistemul solar. Ghea­ța ar putea fi conservată astfel timp nelimitat, pentru că spațiul rece și vid nu oferă nici căldură și nici frecarea susceptibile să topească gheața în timpul transportului.
O altă posibilitate ar fi chiar fabricarea apei. Hidro­genul este unul dintre elementele cele mai întâlnite în univers. Cu toate că oxigenul pur este foarte rar în sis­temul nostru solar, el ar putea fi extras din oxizi. Aceștia se găsesc din abundență pe aste­roizi. O simplă reducere chimică ar permite eliberarea metalului și a oxigenului.
În afară de apa esențială vieții, există pe asteroizi numeroase minerale care ne-ar permite construirea și motorizarea unor vehicule spa­țiale. Fierul și cărbunele, principalele compo­nente ale oțelului, sunt și ele prezente din abun­dență. Un alt produs util întâlnit: monoxidul de carbon, un gaz care, prin reacție cu hidrogenul, produce alcoolul metilic și metanul, ambele pu­tând fi folosite drept carburanți.
Umanitatea dispune deja de tehnologia nece­sară pentru a extrage resursele din asteroizi; mai rămâne de inventat tehnologia care să captureze aceste mine de aur celeste. Atunci, exploatarea universului va deveni o realitate. În inima aces­tor mici planete se află Sesamul care va deschide porțile viitoarei ere spațiale.

CAROL ISER