Cercetări recente arată că vara are cele mai bune ingrediente pentru tratarea acestei afecţiuni, altfel extrem de dificil de gestionat. Iată cele trei "medicamente anti-psoriazis" pe care anotimpul estival le livrează gratuit celor care ştiu să beneficieze de ele:
* Radiaţia solară - conţine radiaţii ultraviolete, care în cantităţi moderate încetinesc procesul de multiplicare a celulelor pielii, ajutând în schimb la maturizarea acestora.
* Aerul umed - este specific verii şi împiedică deshidratarea rapidă a pielii, ameliorând astfel psoriazisul.
* Aerosolii - se formează din particule de apă de mare sau din vaporii emanaţi de păduri, particule care capătă sarcină electrică. În special aerosolii marini au capacitatea de a trata cu o eficienţă incredibilă psoriazisul.
Femeile inteligente - garanţia sănătăţii mintale şi a longevităţii bărbaţilor
Un colectiv de medici şi psihologi scoţieni, conduşi de profesorul emerit Lawrence Whalley, de la Universitatea de Medicină din Aberdeen, a studiat vreme de trei decenii sănătatea mintală şi fizică a bărbaţilor, cu ajutorul unor chestionare în care aceştia urmau să-şi descrie stilul de viaţă şi armonia în cuplu. Concluzia a fost că cel mai bun medicament pentru ca bărbaţii să trăiască vreme îndelungată şi cu funcţiile creierului nealterate este să aibă alături o femeie inteligentă, capabilă de comunicare, de conversaţii incitante, de activităţi comune solicitante emoţional şi cerebral (spectacole, expoziţii sau excursii). La acestea se adaugă afecţiunea, un suport nepreţuit la vârsta a treia!
Prietenii - antidot pentru durere
Psihologii suedezi au ajuns la concluzia că persoanele sociabile, cu mulţi prieteni, obişnuite ca zilnic să dăruiască şi să primească afecţiune, sunt mult mai rezistente la dureri şi au capacitatea de a se recupera mai repede după şocuri, traumatisme, accidente etc. Biologii susţin că totul este legat de endorfine, nişte substanţe produse de creier şi care ne dau sentimentul de bine, de relaxare, de uşoară euforie, atunci când ajung în sânge. Persoanele cu mulţi prieteni îşi exersează zilnic, fără să-şi dea seama, creierul să fabrice aceste substanţe. Or, aceste endorfine, la nevoie, se transformă în medicamente anti-durere pe care corpul şi le auto-administrează în mod reflex. Apoi, chiar calmantele sau anestezicele administrate în timpul lucrărilor stomatologice sau al intervenţiilor chirugicale prind mai bine la persoanele cu mulţi prieteni, care au această obişnuinţă a fericirii.
Nebunia şi traumele emoţionale
Domnişoarelor, mâncaţi fructe!
Nu este vorba de un truc pentru a avea o siluetă de invidiat, ci de concluziile Universităţii Harvard, legate de apariţia şi evoluţia cancerului la sân. Este vorba de o cercetare-gigant, care a durat nu mai puţin de 25 de ani şi a presupus ţinerea sub observaţie a 90.000 de femei, din adolescenţă şi până aproape de vârsta a treia. Concluzia a fost că adolescentele care au consumat, de trei ori pe zi, câte o porţie de fructe, au avut la vârsta adultă o rată a cancerului mamar cu peste 25% mai mică decât cele care au consumat doar o porţie de fructe la două zile. Pentru a obţine acest efect, pot fi consumate orice fel de fructe, partipantele la studiu preferând totuşi merele, portocalele, strugurii şi diverse fructe de sezon (cireşe, afine, zmeură etc.).
Atenţie la luna plină!
Deşi ştiinţa refuză să recunoască efectul lunii asupra sănătăţii omeneşti, observaţiile statistice din ultimul timp arată că atunci când luna ajunge la apogeu, creşte numărul insomniilor, dar şi al actelor antisociale sau al sinuciderilor. Multă vreme s-a crezut că această statistică este mai degrabă produsă de aşa-numitul mit al lunii pline prezent în folclorul popoarelor, însă cercetătorii canadieni au vrut să afle adevărul. Pentru aceasta, au urmărit 5.800 de copii, localizaţi pe cinci continente, vreme de un an. Analiza datelor după acest interval de timp a arătat fără dubiu că cei mici dorm mai puţin, sunt mai agitaţi şi mai predispuşi la pozne atunci când se apropie luna plină. Tulburările sunt şi mai intense, atunci când apar şi tulburări meteorologice, dar şi atunci când fondul emoţional al copilului sau al adultului este precar. Din acest motiv, atunci când se apropie luna plină, este bine să fim mai înţelegători, dar şi mai precauţi cu cei din jur.
Somnul - medicamentul memoriei
Dacă aţi observat că, de o vreme încoace, uitaţi unde v-aţi pus ochelarii sau telefonul mobil, dacă aveţi tot mai des lapsusuri sau pierdeţi din vedere lucruri importante, nu vă blamaţi prea mult şi nu daţi fuga la farmacie pentru a lua pilule pentru memorie. S-ar putea ca, la fel ca alte milioane de oameni, să suferiţi pur şi simplu de o lipsă cronică de somn. În timp ce dormim, mai ales în timpul aşa-numitului somn cu vise, caracterizat de mişcări neregulate ale globilor oculari, se formează în creier amintirile, împreună cu capacitatea de a le accesa la nevoie. În lipsa unui somn îndestulător, amintirile nu se formează complet şi ne vine foarte dificil să apelăm la ele ulterior. Soluţia pentru un somn mai bun este să faceţi mişcare o oră pe zi, să respiraţi regulat, să consumaţi plante uşor somnifere, cum ar fi teiul, roiniţa sau lavanda.