Partidele le consideră, desigur, un test-cheie şi o opţiune pentru "parlamentarele" din noiembrie. Din perspectiva lor, partidul cu cele mai multe primării şi consilii judeţene este - în principiu - câştigătorul acestora. Credinţa lor - bazată pe experienţa elecţiunilor de până acum - ar fi că alegătorii sunt un fel de turmă care, ca orice turmă, se ia după conducătorul ei. În majoritatea localităţilor mici, rurale sau urbane, situaţia chiar este aşa, edilii-şefi dând orientarea votului. Dependenţa de favorurile lor şi sistemul de complicităţi locale îi determină pe electori la renunţarea la judecăţile proprii în favoarea opţiunilor manifestate de liderii locali aleşi. Marile partide (PSD-ul, PNL-ul) ştiu că formulele doctrinale care le deosebesc, orientările pragmatice generale care le diferenţiază la nivelul spectrului politic contează mai puţin în comunităţile reduse, câştigul fiind adus de deciziile responsabililor cu viaţa acestora. Un primar "orientat", adică stimulat cu fonduri de dezvoltare şi facilităţi locale, poate aduce mai multe voturi decât cea mai tare activitate propagandistică. În cele peste două decenii şi jumătate de "alegeri libere" s-a văzut că "talpa partidelor" este alcătuită din mărunţii şefi locali şi că, fără ea, partidele pierd bătăliile naţionale. Din această cauză, în micile comunităţi s-au eternizat primarii "verificaţi", li s-a permis să-şi întemeieze "dinastii locale" şi să realizeze proiectele cele mai extravagante (dar aducătoare de comisioane sau alte avantaje). Din acest motiv a fost, multă vreme, stimulat şi traseismul primarilor, administraţia centrală, dominată de partidul la guvernare, drenând selectiv fondurile pentru primării, cu gândul la alegerile următoare. Intervenţiile DNA şi ANI în activitatea primăriilor au tulburat destul de mult apele. DNA a sesizat că mai mulţi aleşi locali s-au folosit de poziţia lor pentru a umbla la "borcanul cu miere". Când te eternizezi într-un post de comandă eşti tentat, aproape firesc, să consideri că toate drepturile ţi se cuvin, că deciziile sunt corecte, că nu ai nicio responsabilitate faţă de cei pe care îi reprezinţi şi conduci. Anchetele DNA au surprins o mulţime de afaceri oneroase, contracte "cu dedicaţie", proiecte inutile dar profitabile, care s-au desfăşurat ani la rând în oraşele şi satele României, fără nicio oprelişte din partea "forurilor superioare", ba chiar stimulate de acestea, pentru că trebuie "bani pentru partid", iar ierarhiile trebuie şi ele "să trăiască". Sistemul a generat, aşadar, un cerc vicios, aleşii locali transformându-se într-un fel de "arendaşi" pentru "moşiile partidelor", iar partidele devenind "boierii" care-i premiază pe arendaşii care dau mai mult. Cu cât un partid e mai corupt, cu atât "talpa" sa e mai putredă. "Afacerile" dezvăluite de DNA şi "incompatibilităţile" stabilite de ANI au arătat că "harta corupţiei locale" este extrem de întinsă, şi dezvoltarea ei este dependentă de corupţia ierarhică a partidelor ce o tutelează. Nu întâmplător, niciunul dintre partidele parlamentare nu s-a gândit şi nu a propus o limitare a mandatelor aleşilor locali la două legislaturi, şi la stabilirea unui control eficient şi riguros al fondurilor de dezvoltare locală şi al proiectelor pentru care acestea sunt cheltuite. Prea multe mici localităţi nu au canalizare, încălzire centrală ori infrastructură pentru transporturi, dar au parcuri de distracţii, muzee nevizitate, monumente.
Anul 2016 a adus, totuşi, în competiţia pentru instituţiile locale, o "premieră". Foarte mulţi candidaţi sunt suspectaţi oficial de afaceri oneroase sau chiar puşi sub acuzare. Prezumţia de nevinovăţie funcţionează, desigur, dar "codurile etice" ale partidelor ar fi trebuit să-i împiedice, până la lămurirea definitivă a situaţiei, să se mai afişeze pe scena publică. Nominalizarea lor este, în fapt, o sfidare şi o desconsiderare a electoratului. Dacă acţiunile DNA, ANI sau ale Parchetului nu s-ar fi finalizat în anumite cazuri, am fi asistat, fără îndoială, la defilarea în bătălia pentru primării şi consilii locale a unor personaje groteşti, ca Mazăre, Nichita, Bunea Stanciu, Popescu-Piedone ş.a., greu de oprit, tocmai pentru că mafiile din care fac parte controlează "la sânge" votul cetăţenilor. La capitolul "condamnaţi" şi "suspecţi", PSD-ul conduce detaşat, fiind partidul în care solidaritatea în corupţie funcţionează în cel mai eficient mod. Este şi greu, de altfel, să ceri autoproclamatului "partid de stânga" să desemneze candidaţii cei mai corecţi şi cinstiţi la conducerea comunităţilor locale, când liderii lui, Dragnea şi Ponta (într-un tandem de putere recent refăcut), sunt - unul, condamnat deja, - iar celălalt, sub controlul Justiţiei. "Cupola" PSD-istă n-ar trebui să se mire nici că media independentă vorbeşte, în cazul candidatei la Primăria Generală a Capitalei, Gabriela Vrânceanu-Pandele, de o implicare a "mafiei din Ilfov" (soţul ei, Florin Pandele, fiind primar de Voluntari) sau de "mafia craioveană", în cazul candidatei puse sub acuzare, Lia-Olguţa Vasilescu. Exemplele alcătuiesc o listă uriaşă. Şi Vrânceanu-Pandele, şi Vasilescu sunt sigure că mecanismul legăturilor clientelare, în care "partidul" le-a implicat, conştient că "răsplata" va reveni pe măsură, le va asigura alegerea şi realegerea în fruntea comunităţilor pe care le vizează. Nici PNL-ul nu stă, din această perspectivă, mai bine, deşi s-a dovedit mult mai capabil decât PSD-ul să înveţe din propriile-i greşeli. Candidaţii lui au, tocmai pentru că sunt mai puţin "vizibili" pe harta corupţiei publice din România, şanse mai mici să spargă sistemul complicităţilor clientelare instalat în anii postcomunişti. Cătălin Predoiu, ca să vorbim de alesul liberal pentru primăria Bucureştilor, ar trebui să fie extrem de tranşant în susţinerea proiectului său de transformare a oraşului într-un "smart-city", arătând transparent sursele de finanţare şi direcţiile concrete de dirijare a fondurilor, pentru a o pune în dificultate pe G. Vrânceanu-Pandele şi pentru a atrage voturile criticului electorat de dreapta.
Unii observatori ar putea crede că - în contextul "avariei" demonstrate a sistemului partinic - cetăţenii s-ar putea orienta spre "independenţi", spre candidaţii "apolitici". Cel mai cunoscut dintre ei este Nicuşor Dan, pretendent mai vechi la primăria Capitalei. Independenţii au însă doar şanse contextuale şi momentane, după eventualele lor victorii trebuind, obligatoriu, să se alinieze la o orientare politică. Majoritatea lor sunt "instinctiv" de dreapta şi contribuie, vrând-nevrând, la fragmentarea acesteia. În situaţia dată, speranţa că localităţile României vor fi, în sfârşit, după un sfert de veac de la căderea comunismului, bine guvernate, rămâne cu totul la latitudinea cetăţenilor. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este cât de mult s-au "deşteptat" ei, cât de adânc au înţeles că ceva trebuie, realmente, să se schimbe.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
