Atâtea au fost depuse joia aceasta, pe 19 mai, la Senatul României, de voluntarii de la "Coaliţia pentru Familie" (o uniune de ONG-uri creştine), în vederea modificării Constituţiei, pentru ca în actul fundamental al statului român, căsătoria să fie definită drept uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie. Actualmente, această prevedere există doar în Codul Civil, iar el poate fi modificat de Parlament foarte uşor. Semnatarii vor să se asigure că varianta lor de căsătorie (numiţi-o conservatoare, tradiţională, creştină chiar, unii îi vor zice homofobă şi anacronică), va rămâne bătută în cuiele constituţionale, fără să mai poată fi fluturată de vântul schimbării, vopsit în culorile "politicilor corecte" care se poartă prin Europa. Ca să vă faceţi o idee despre ce înseamnă să strângi trei milioane de semnături, aflaţi că niciodată, nici în Uniunea Europeană, cu atât mai puţin în România, o iniţiativă cetăţenească nu a reuşit să atingă două milioane de semnături. E o mişcare fără precedent, demnă de menţionat de presa globală, deşi mass media de la noi nu a suflat un cuvinţel. (Nu e "politically correct", desigur.) Proiectele de acest gen reuşesc să însumeze în jur de un milion de semnături, iar asta, la nivelul întregii Uniuni Europene. Vorbind despre România, gândiţi-vă că pentru a ajunge preşedintele ţării, ai nevoie cam de două milioane şi jumătate de voturi. Desigur, nu poţi să pui semnul egal între semnatari şi votanţi, dar este clar că acum, la nivelul ei, de uniune a ONG-urilor creştine, "Coaliţia pentru Familie" depăşeşte forţa unui mare partid. Restul societăţii civile, care face pârtie prin mass media cu orice mizilic, nu are nici măcar în visele ei cele mai roz o asemenea susţinere din partea cetăţenilor. Totuşi, vorbeşte mereu de parcă ar avea în spate ţara toată, dar asta este o altă discuţie.
Ceea ce este şocant la un asemenea demers, repet, unic prin anvergură la nivel european, este că parlamentul nostru cel de toate zilele nu e obligat prin lege să declanşeze, ca urmare a celor 3 milioane de semnături, referendumul pentru schimbarea Constituţiei. Parlamentarii noştri pot să ignore cu desăvârşire iniţiativa. Legea le permite aleşilor să discute o iniţiativă cetăţenească de modificare a Constituţiei, când şi cum vor. Pot chiar să o respingă sau să amâne votul asupra ei, la nesfârşit. Mie mi s-ar fi părut normal ca un proiect de strângere de semnături de o asemenea amploare, după ce este validat de Curtea Constituţională, să determine automat convocarea unui referendum. Aşa e prin alte ţări, dar la noi, în anii '90, legile au fost astfel gândite, ca noi, cetăţenii, să avem acces la modificarea lor doar prin aleşii noştri. Practic, România e ţara noastră doar din patru în patru ani, în ziua alegerilor. În rest, puterea legislativă şi executivă face ce vrea muşchiul ei. De ce? Pentru că poate, bineînţeles!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
