Partidele le consideră, desigur, un test-cheie și o opțiune pentru "parlamentarele" din noiembrie. Din perspectiva lor, partidul cu cele mai multe primării și consilii județene este - în principiu - câștigătorul acestora. Credința lor - bazată pe experiența elecțiunilor de până acum - ar fi că alegătorii sunt un fel de turmă care, ca orice turmă, se ia după conducătorul ei. În majoritatea localităților mici, rurale sau urbane, situația chiar este așa, edilii-șefi dând orientarea votului. Dependența de favorurile lor și sistemul de complicități locale îi determină pe electori la renunțarea la judecățile proprii în favoarea opțiunilor manifestate de liderii locali aleși. Marile partide (PSD-ul, PNL-ul) știu că formulele doctrinale care le deosebesc, orientările pragmatice generale care le diferențiază la nivelul spectrului politic contează mai puțin în comunitățile reduse, câștigul fiind adus de deciziile responsabililor cu viața acestora. Un primar "orientat", adică stimulat cu fonduri de dezvoltare și facilități locale, poate aduce mai multe voturi decât cea mai tare activitate propagandistică. În cele peste două decenii și jumătate de "alegeri libere" s-a văzut că "talpa partidelor" este alcătuită din mărunții șefi locali și că, fără ea, partidele pierd bătăliile naționale. Din această cauză, în micile comunități s-au eternizat primarii "verificați", li s-a permis să-și întemeieze "dinastii locale" și să realizeze proiectele cele mai extravagante (dar aducătoare de comisioane sau alte avantaje). Din acest motiv a fost, multă vreme, stimulat și traseismul primarilor, administrația centrală, dominată de partidul la guvernare, drenând selectiv fondurile pentru primării, cu gândul la alegerile următoare. Intervențiile DNA și ANI în activitatea primăriilor au tulburat destul de mult apele. DNA a sesizat că mai mulți aleși locali s-au folosit de poziția lor pentru a umbla la "borcanul cu miere". Când te eternizezi într-un post de comandă ești tentat, aproape firesc, să consideri că toate drepturile ți se cuvin, că deciziile sunt corecte, că nu ai nicio responsabilitate față de cei pe care îi reprezinți și conduci. Anchetele DNA au surprins o mulțime de afaceri oneroase, contracte "cu dedicație", proiecte inutile dar profitabile, care s-au desfășurat ani la rând în orașele și satele României, fără nicio opreliște din partea "forurilor superioare", ba chiar stimulate de acestea, pentru că trebuie "bani pentru partid", iar ierarhiile trebuie și ele "să trăiască". Sistemul a generat, așadar, un cerc vicios, aleșii locali transformându-se într-un fel de "arendași" pentru "moșiile partidelor", iar partidele devenind "boierii" care-i premiază pe arendașii care dau mai mult. Cu cât un partid e mai corupt, cu atât "talpa" sa e mai putredă. "Afacerile" dezvăluite de DNA și "incompatibilitățile" stabilite de ANI au arătat că "harta corupției locale" este extrem de întinsă, și dezvoltarea ei este dependentă de corupția ierarhică a partidelor ce o tutelează. Nu întâmplător, niciunul dintre partidele parlamentare nu s-a gândit și nu a propus o limitare a mandatelor aleșilor locali la două legislaturi, și la stabilirea unui control eficient și riguros al fondurilor de dezvoltare locală și al proiectelor pentru care acestea sunt cheltuite. Prea multe mici localități nu au canalizare, încălzire centrală ori infrastructură pentru transporturi, dar au parcuri de distracții, muzee nevizitate, monumente.
Anul 2016 a adus, totuși, în competiția pentru instituțiile locale, o "premieră". Foarte mulți candidați sunt suspectați oficial de afaceri oneroase sau chiar puși sub acuzare. Prezumția de nevinovăție funcționează, desigur, dar "codurile etice" ale partidelor ar fi trebuit să-i împiedice, până la lămurirea definitivă a situației, să se mai afișeze pe scena publică. Nominalizarea lor este, în fapt, o sfidare și o desconsiderare a electoratului. Dacă acțiunile DNA, ANI sau ale Parchetului nu s-ar fi finalizat în anumite cazuri, am fi asistat, fără îndoială, la defilarea în bătălia pentru primării și consilii locale a unor personaje grotești, ca Mazăre, Nichita, Bunea Stanciu, Popescu-Piedone ș.a., greu de oprit, tocmai pentru că mafiile din care fac parte controlează "la sânge" votul cetățenilor. La capitolul "condamnați" și "suspecți", PSD-ul conduce detașat, fiind partidul în care solidaritatea în corupție funcționează în cel mai eficient mod. Este și greu, de altfel, să ceri autoproclamatului "partid de stânga" să desemneze candidații cei mai corecți și cinstiți la conducerea comunităților locale, când liderii lui, Dragnea și Ponta (într-un tandem de putere recent refăcut), sunt - unul, condamnat deja, - iar celălalt, sub controlul Justiției. "Cupola" PSD-istă n-ar trebui să se mire nici că media independentă vorbește, în cazul candidatei la Primăria Generală a Capitalei, Gabriela Vrânceanu-Pandele, de o implicare a "mafiei din Ilfov" (soțul ei, Florin Pandele, fiind primar de Voluntari) sau de "mafia craioveană", în cazul candidatei puse sub acuzare, Lia-Olguța Vasilescu. Exemplele alcătuiesc o listă uriașă. Și Vrânceanu-Pandele, și Vasilescu sunt sigure că mecanismul legăturilor clientelare, în care "partidul" le-a implicat, conștient că "răsplata" va reveni pe măsură, le va asigura alegerea și realegerea în fruntea comunităților pe care le vizează. Nici PNL-ul nu stă, din această perspectivă, mai bine, deși s-a dovedit mult mai capabil decât PSD-ul să învețe din propriile-i greșeli. Candidații lui au, tocmai pentru că sunt mai puțin "vizibili" pe harta corupției publice din România, șanse mai mici să spargă sistemul complicităților clientelare instalat în anii postcomuniști. Cătălin Predoiu, ca să vorbim de alesul liberal pentru primăria Bucureștilor, ar trebui să fie extrem de tranșant în susținerea proiectului său de transformare a orașului într-un "smart-city", arătând transparent sursele de finanțare și direcțiile concrete de dirijare a fondurilor, pentru a o pune în dificultate pe G. Vrânceanu-Pandele și pentru a atrage voturile criticului electorat de dreapta.
Unii observatori ar putea crede că - în contextul "avariei" demonstrate a sistemului partinic - cetățenii s-ar putea orienta spre "independenți", spre candidații "apolitici". Cel mai cunoscut dintre ei este Nicușor Dan, pretendent mai vechi la primăria Capitalei. Independenții au însă doar șanse contextuale și momentane, după eventualele lor victorii trebuind, obligatoriu, să se alinieze la o orientare politică. Majoritatea lor sunt "instinctiv" de dreapta și contribuie, vrând-nevrând, la fragmentarea acesteia. În situația dată, speranța că localitățile României vor fi, în sfârșit, după un sfert de veac de la căderea comunismului, bine guvernate, rămâne cu totul la latitudinea cetățenilor. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este cât de mult s-au "deșteptat" ei, cât de adânc au înțeles că ceva trebuie, realmente, să se schimbe.