La români, fiecare sărbătoare este însoţită de ritualuri străvechi, de practici specifice, nerepetabile cu alte ocazii. Şi nicio altă sărbătoare din calendarul popular nu este atât de bogată în tradiţii ca Paştele. Toate aceste obiceiuri, păstrate cu sfinţenie şi duse mai departe din generaţie în generaţie, ne redeşteaptă în suflete emoţiile copilăriei. Pregătirile din Săptămâna Mare, începând cu gătirea casei şi vopsitul ouălor, pregătirea colacilor şi a coşului cu bucate dus la biserică pentru a fi sfinţit aprind în noi amintiri cu miresme proaspete şi curate...
Înţeleasă ca o "renaştere", Învierea la români este un semnal luminos, care dezleagă tot ce este urât, rău şi întunecat, aducând asupra întregii lumi dragoste de viaţă, nădejde, bucurie, sănătate, iertare, bunătate, binefacere, pace în suflete şi iubire. De Paşti, oamenii îşi dau mâna şi se îmbrăţişează pentru a se şterge orice umbră de neiubire dintre ei.
În acest spaţiu purificat, în toate casele creştinilor, îmbrăcate de sărbătoare... se aude, se vede şi se simte că "Mântuitorul a înviat!".
Ouăle încondeiate
Povestea spune că "Într-o zi, Maica Domnului mergea pe drum cu pruncul Iisus. Acesta a întrebat-o:
- Mamă, ce sunt acestea?
- Găini, dragul mamei!
- Găinilor, găinilor, blagoslovite să fiţi şi blagoslovit să fie oul vostru, iar când va da Dumnezeu şi vom ajunge Paştile, fiecare om, cât de nevoiaş ar fi, să aibă măcar câteva ouă roşii".
Frumuseţea ouălor încondeiate de la noi nu-şi găseşte pereche în niciun alt loc din lume. Din cele mai vechi timpuri, oul a fost considerat ca simbol al creaţiei, al rodniciei şi al soarelui, purtător a tot ce creşte pe pământ. El a rămas ca simbol al vieţii şi al reînvierii naturii. Biserica creştină a adoptat oul ca simbol al Mântuitorului care, ieşind din mormânt, s-a întors la viaţă. În satele româneşti, încondeiatul ouălor se îmbină cu numeroase credinţe şi obiceiuri precreştine. Pentru a juca rolul de substitut ritual al personajului sacru, oul este ales la "Miezul Păresimilor" (ziua de miercuri din mijlocul Postului Mare), este fiert şi gătit (colorat şi încondeiat) în "Săptămâna Patimilor", în ziua de Joia Mare, este gătit pentru a fi ucis, prin lovire violentă în cap şi mâncat, sacramental, în ziua de Paşti, în semn şi garanţie de renaştere.
De când se colorează ouăle?
Niciun document scris nu indică data de la care colorează românii ouăle. Obiceiul a fost practicat de strămoşii noştri din timpuri străvechi şi a fost continuat de cei de după ei, care s-au creştinat. Cea mai veche menţiune o găsim în amintirile lui Antonio Maria del Chiaro Fiorentino, secretarul particular al domnitorului Constantin Brâncoveanu. El a admirat culoarea ouălor, care era ca aurul, de unde unii cercetători au tras concluzia că ouăle respective erau vopsite cu foi de ceapă. În amintirile sale sunt descrise obiceiurile de Paşte, de la Curtea Domnească din Bucureşti. El spune că "principesa primeşte în apartamentul ei pe preoţi, cărora le sărută mâna, apoi le dăruieşte câte o năframă brodată, iar boierilor şi jupâneselor le dăruieşte câte două ouă încondeiate, artă în care femeile valahe sunt mari artiste".
În Moldova se face amintire despre ouăle de Paşti în "Cronica scrisă" a lui Gheorgache, al doilea logofăt, în Iaşi, în anul 1762, sub titlul "Cronica ce are întru sine vechi şi nouă a Prea Înalţilor Domni", în care se spune că, pe vremea lui Antioh Vodă, s-a oprit "trasul la vale", obicei care îngăduia ca, în ziua de Paşti, să se ude cu apă unii pe alţii, şi aceia care voiau să scape de această neplăcere se împăcau cu trăgătorii, dându-le acestora pască şi ouă.
Cercetătorii din epocile mai noi, români sau străini, relevă răspândirea largă a meşteşugului, după unii, fără egal pe continentul european şi, în acelaşi timp, artă fără pereche a ţărăncii românce care, "din gând, fără niciun izvod", adică numai din imaginaţia sa, fără niciun model în faţă, creează, printr-o bogăţie de motive şi prin culori delicate, armonioase şi calde, exemplare unice, de o mare valoare artistică.
"Cap" cu "cap" şi "dos" cu "dos"
În ziua de Paşti se ciocnesc numai "cap" cu "cap", a doua zi, luni, se poate ciocni "cap" cu "dos", iar în zilele următoare, "dos" cu "dos". După ce au ciocnit soţii, urmează părinţii cu copiii, părinţii cu celelalte rude, prietenii sau cunoştinţele.
În Basarabia este obiceiul ca oul spart să fie mâncat, iar cojile să fie aruncate pe pământ, pentru fertilizarea holdelor, viilor şi livezilor, sau în apele curgătoare, pentru a da de veste blajinilor că a sosit Paştele. Ouăle încondeiate la Paşte se puneau în hrana animalelor şi păsărilor sau se păstrau pentru vrăji şi descântece.
De unde vine obiceiul încondeiatului?
* Se zice că după ce Maica Domnului a născut pe Iisus Hristos, jidovii voiră să pună numaidecât mâna pe dânsa şi pe fiul său, ca să-i curme firul vieţii. Maica Domnului, auzind despre aceasta, luă pe Iisus în braţe şi prinse a fugi cu dânsul încotro o duceau ochii şi picioarele. Jidovii, după dânsa, şi cât pe ce s-o prindă. Maica Domnului, însă, ca să n-o poată prinde, aruncă în urma sa ouă roşii. Urmăritorii, ajungând la ouă şi văzând că sunt roşii, se opreau, le ridicau de jos, se uitau la ele şi nu se puteau mira destul de frumuseţea lor.
* Se zice că atunci când nu s-or mai face ouă roşii va fi sfârşitul lumii. Românii din Munţii Apuseni spun că "Anticrist are de ros un lanţ mare, şi când l-a găta, atunci îi mai gata cu lumea. Dar copiii umblă cu ouă roşii şi el se uită la ele şi-şi uită de muncă, iar într-aceea, lanţul iar se îngroaşă şi lumea mai scapă un an de potop. Când însă oamenii n-or mai înroşi ouă de Paşti, atunci lumea se va potopi".
* O legendă de la Mânăstirea Humorului spune că pe când se afla Domnul nostru Iisus Hristos răstignit pe cruce, şi neîmpăcaţii săi duşmani îl necăjeau şi îl batjocoreau, Maica Domnului, făcându-i-se milă de fiul său, luă un coş plin cu ouă, se duse cu el la jidovi şi, închinându-li-l, îi rugă să înceteze a-l mai chinui. Răutăcioşi şi neînduraţi, jidovii, în loc s-o asculte şi să li se facă şi lor milă de Iisus Hristos şi să înceteze a-l năpăstui, începură a-l batjocori şi mai tare, iar când acesta le ceru să-i dea apă de băut, îi deteră în batjocură oţet şi urzici. Maica Domnului, văzând aceasta, puse coşul cu ouăle lângă cruce şi începu a plânge în hohot, de se cutremura cămaşa de pe dânsa. Stând coşul lângă cruce, curgea din mâinile şi picioarele lui Iisus sângele şiroi. În scurt timp, o parte din ouă se împroşcară şi se împestriţară, iar o parte se umplură aşa de tare de sânge, că se făcură toate roşii, ca şi când ar fi fost vopsite. De atunci, în amintirea răstignirii Lui, se fac ouă roşii. După ce a înviat Iisus, Maica Lui a fost cea dintâi care a făcut ouă roşii şi le-a împărţit spunând: "Hristos a înviat!".
* Cele dintâi ouă roşii le-a făcut, după cum spune o altă legendă, Maria Magdalena, pentru a procura bucurii surorilor şi rudelor sale. Ea a dat fiecăreia câte un ou, adresându-le cuvintele: "Hristos a înviat!". Toate îi răspunseră: "Adevărat a înviat!".
Apă, ouă şi argint
* Primul ou se vopseşte în roşu închis şi se numeşte "norocul copiilor" sau merişor. Acest ou se păstrează în camera copiilor ca să-i ferească de rele. "Merişorul" se pune, la ceas de cumpănă, la căpătâiul copilului bolnav.
* Există o datină veche pentru sporul şi sănătatea familiei: într-un lighean se pun un ou roşu (în unele locuri, chiar două) şi o monedă de argint. Deasupra se toarnă apă proaspătă de la fântână, adusă chiar atunci. Toţi ai casei se spală pe rând, dându-şi oul cel roşu peste obraz şi zicând: "Să fiu sănătos (sănătoasă) şi obrazul să-mi fie roşu ca oul. Toţi să mă dorească şi să mă aştepte, aşa cum sunt aşteptate ouăle roşii de Paşti. Să fiu iubită (iubit), ca ouăle în zilele de Paşti". După aceea, luând fiecare piesă de argint în mână şi dând cu dânsa de asemenea peste faţă, se zice: "Să fiu mândru (mândră) şi curat (curată) ca argintul". Fetele mai adaugă şi cuvintele: "Să trec la joc din mână în mână ca şi banul; să fiu uşoară precum cojile de ouă, care trec plutind pe apă".
* În unele locuri se pun în lighean şi crenguţe de busuioc. Se zice că aceia care se spală astfel vor fi onoraţi precum busuiocul.
* Pentru ca dorinţele mari să se împlinească este bine ca orice credincios să meargă la nouă biserici şi să împartă nouă ouă roşii la nouă copii săraci.
* Simbol al Învierii lui Hristos, ouăle de Paşti sunt în acelaşi timp o promisiune a Învierii pentru toţi morţii. În acest sens trebuie înţeles obiceiul - întâlnit pe întreg teritoriul românesc - de a împărţi pentru morţi (în unele locuri, de a da peste mormânt) în zilele de Paşti, ouă roşii.
* Ouăle roşii marchează deopotrivă Învierea lui Hristos şi reînvierea naturii, deci începutul unui nou ciclu, deschis de venirea primăverii, dar şi de sărbătoarea Paştilor.
* Oul este considerat un agent magic, fertilizator, prin însuşi faptul că este generator de viaţă. Oul se îngroapă la pragul casei, împreună cu ramuri verzi. În noaptea de Înviere, toţi ai casei, la întoarcerea de la biserică, trebuie să atingă cu piciorul locul în care se află oul. Astfel se doreşte sănătate, belşug şi prosperitate pentru întreaga familie.
* Cel dintâi lucru la care ne gândim când luăm în mână oul roşu de Paşte este să rostim, fără şovăire, sau să răspundem cu emoţie:
- "Hristos a înviat!".
- "Adevărat a înviat!".
Credinţe străvechi
* Cine moare în ziua de Paşti sau în Săptămâna Luminată merge de-a dreptul în Rai.
* Cine se naşte în aceste zile va fi norocos toată viaţa.
* Cine nu merge la biserică în noaptea de Înviere va petrece tot anul în nevoi, necazuri şi boli.
* Cine merge la biserică va avea noroc, sănătate şi bucurie tot anul.
* În cele trei zile de Paşti, masa creştinilor stă întinsă şi oricine intră în casă este poftit să stea la masă, aşa cum este obiceiul din vechime.
* O tradiţie veche de sute de ani este să se aprindă în noaptea de Înviere "focurile de veghe". Ele vor arde toată noaptea. În jurul lor vor sta oamenii din sat, care vor povesti pilde şi fapte din viaţa Mântuitorului. Cei tineri vor sări peste foc, pentru ca farmecele vrăjitoarelor să nu aibă nicio putere asupra lor.
* O credinţă foarte veche este aceea că-i vor asuda mâinile tot anul aceluia care va lua sare în mână în ziua de Paşti.
* Când te întorci de la Înviere, întâi să pui mâna pe clanţa uşii, sau pe orice bucată de fier rece şi să zici: "Cum nu năduşeşte fierul şi e rece, aşa să nu năduşească mâinile mele tot anul la lucru".
* În ziua de Paşti să pui mâna mai întâi pe o piatră.
* La cele două mari sărbători, Crăciunul şi Paştele, întâi să mănânci peşte sau pasăre, ca să fii uşor ca pasărea şi vioi ca peştele.
* Lumânarea cu care se aduce lumină de la biserică să fie aprinsă în faţa icoanelor, pe timp de furtună. În felul acesta, casa este păzită de tunet şi trăsnet. Cu ea se face semnul crucii în partea de sus a porţii sau a uşii. Oamenii socoteau trecerea anilor după aceste cruci.
* Tot cu această lumânare să-ţi înconjori animalele din bătătură.
* Din anafura de la Paşti se va lua câte o înghiţitură la vreme de boală.
* Oamenii de la ţară pun anafură şi în sarea vitelor, pentru sănătatea lor.
* În unele zone este obiceiul ca oamenii să aducă la biserică cocoşi albi. Aceştia sunt aduşi pentru a vesti miezul nopţii şi atunci când ei încep să cânte, e semn că Mântuitorul a înviat. Omul al cărui cocoş a cântat primul are noroc tot anul şi la păsări, şi la recoltă. După ce cântă, cocoşii sunt împărţiţi oamenilor săraci.
* După slujba de Înviere, pe drumul spre casă, cei care se întâlneau se sărutau. Este semn de bucurie, dar şi de mare împăcare.
* Înainte de a se aşeza la masă, cei tineri trebuie să sărute mâna tatălui, mamei, socrilor, precum şi a celorlalţi bătrâni. Femeia va săruta mâna bărbatului, pentru că el este stâlpul casei, iar el o va săruta pe ambii obraji.
* Dacă vrei să scapi peste an de insecte, când vii de la biserică, să te aşezi pe prag şi să spui: "Să se mănânce purice pe purice, furnică pe furnică şi toate lighioanele să se mănânce una pe alta".
* Să nu dormi în ziua de Paşti, căci altfel vei dormi tot anul.
* Ca să nu-ţi mănânce păsările sămânţa, să arunci peste semănături pască de la Paşti.
* Sămânţa pentru semănat să fie stropită cu agheasmă, iar în saci să se pună sfinţituri de la Paşti: coji de ouă, slănină sfinţită şi pască.
* La seceriş, în primul snop secerat, se pune un ou de Paşti şi o pâine, ca un avans pentru recolta viitoare.
* Florile, ca să fie frumoase, se seamănă în joia şi sâmbăta Paştilor.
* Ca să nu ţi se fure din câmp, să nu dai nimic din casă în Sâmbăta Paştilor.
Prof. GABRIELA BARBU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
