Creată în Los Angeles de nişte elevi de liceu, la finele anilor '90, trupa Kara's Flowers (numele de debut) a ajuns cunoscută în întreaga lume abia după ce s-a redenumit şi redefinit în 2001, devenind Maroon 5. Alcătuită la începuturi din: Adam Levine (solist), Jesse Carmichael (clape, chitară ritmică şi voce), Mickey Madden (chitară bas), James Valentine (chitară principală şi voce) şi Ryan Dusick (percuţie) - trupa a luat cu asalt topurile americane, apoi şi pe cele mondiale, chiar de la primul lor album - Songs About Jane (2002). Membrii ei au devenit cunoscuţi în scurt timp, iar solistul trupei - Adam Levine - a ajuns un adevărat star. Azi, la 14 ani de la lansarea primului disc, trupa Maroon 5 se poate mândri cu trei premii Grammy, trei American Music Awards, patru premii Billboard şi patru Teen Choice Awards. În 2004, la World Music Awards, Maroon 5 a fost declarată "Cea mai bună nouă trupă din lume", iar în 2012, fanii lor americani şi-au arătat dragostea votându-i la Premiile People's Choice drept "Trupa favorită". Până azi, cei cinci muzicieni au lansat cinci discuri, dintre care cel mai recent, intitulat simplu "V" (2014), se bucură de un mare succes. ?n cei 15 ani de carieră, băieţii de la Maroon 5 au vândut peste 20 de milioane de albume.
Adam
Deşi toţi membrii formaţiei au participat la succesul ei, când ne referim la Maroon 5, toţi ochii se îndreaptă spre solistul acesteia, Adam Levine. El este catalizatorul trupei şi cel mai iubit dintre membrii acesteia. La 37 de ani, reprezintă întruparea visului american.
Inimă de copil
Adam Noah Levine s-a născut în Los Angeles, pe 18 martie 1979, într-o familie din pătura de mijloc americană. Acasă nu i-a lipsit mai nimic, nici chiar atenţia părinţilor, care i-au acordat mai multă grijă decât celorlalţi doi fraţi, după ce a făcut o mini criză de isterie la 7 ani, când a aflat că părinţii vor divorţa. "Am plâns până n-am mai avut lacrimi, şi am ţipat «De ce?» minute în şir. Cred că e o reacţie normală la un copil, însă ei mi-au angajat pentru asta un psiholog, deşi eu m-am liniştit şi împăcat cu ideea câteva zile mai târziu", se confesa artistul într-un interviu. Ca urmare a reacţiei lui, atât mama, alături de care îşi petrecea cea mai mare parte din timp, cât şi tatăl, la care stătea în weekend, şi-au sporit dragostea şi atenţia faţă de el. În copilărie n-a prea dat semne c-ar fi pasionat de muzică, poate şi pentru că nimeni din familia lui nu cânta. În liceu, însă, a descoperit că fetele se uitau mai insistent după membrii formaţiilor rock şi, în curând, muzica a început să-l intereseze şi pe el, mai mult decât cartea. "Azi regret că nu am fost mai atent la studii. Ar fi trebuit să învăţ ceva mai mult. Dacă aş putea să dau timpul înapoi şi să schimb ceva în viaţa mea, asta aş face - aş învăţa mai mult. N-am învăţat atunci când trebuia, aşa încât abia am absolvit liceul. E drept că am reuşit în viaţă, dar eu cred că asta s-a întâmplat pentru că am fost norocos". ?n liceul Brentwood School, i-a întâlnit şi pe Jesse Carmichael şi Mickey Madden, care îi sunt şi azi colegi de trupă. Cu ei doi şi mai apoi cu Ryan Dusick, a înfiinţat formaţia Kara's Flowers, în 1995, într-un garaj. La început, şi-au format mâna prin cluburi de noapte şi au reuşit chiar să lanseze un album, intitulat "The Fourth World". Discul s-a vândut în doar 5000 de exemplare.
Muzică şi afaceri
Succesul aveau să-l cunoască abia cinci ani mai târziu, după ce li se alătura şi chitaristul James Valentine, moment în care au şi rebotezat trupa, care a devenit Maroon 5. Şi-au mai schimbat puţin şi stilul şi au adoptat o combinaţie de R&B şi rock. Iar dacă primul album "Kara's Flowers" se vânduse în doar 5000 de exemplare, primul disc Maroon 5 - Songs About Jane (2002), s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare! De-acum înainte Adam şi trupa lui înregistrează practic succes după succes şi sunt răsplătiţi cu o ploaie de premii.
Profitând de succes şi dovedind un bun instinct de afacerist, Adam s-a apucat şi de comerţ. ?n 2008, în colaborare cu firma "First Act", lansează pe piaţă un instrument - o chitară - First Act 222 Guitar, care se vinde ca pâinea caldă. Doi ani mai târziu, alături de tatăl lui, Fred Levine, proprietarul unui lanţ de buticuri, avea să-şi lanseze şi propria linie vestimentară "222", axată în special pe jeanşi, tricouri şi geci din piele. ?n 2012, îşi înfiinţează propria casă de discuri - 222 Records, iar un an mai târziu, în 2013, îşi lansează propria linie de parfumuri, dedicată atât domnilor, cât şi doamnelor. ?ntr-un singur an, 2013, potrivit "The Hollywood Reporter", Adam Levine încasase 35 milioane de dolari din afacerile lui extramuzicale.
Pentru că America îl iubeşte şi-l apreciază, din 2011, Adam este jurat şi antrenor la emisiunea NBC "The Voice" (Vocea), alături de Christina Aguilera, Pharrell Williams şi Blake Shelton, iar până acum, trei dintre elevii lui au ieşit câştigători. Bineînţeles că efortul lui este remunerat corespunzător, cam cu 10-12 milioane de dolari per sezon.
(Pentru concertul Maroon 5 de la Bucureşti, mai puteţi găsi bilete în reţeaua Eventim. Au preţuri cuprinse între 195 şi 573 lei.)