ANDA DIMITRIU - "Mereu mai găsesc câte un cotlon mai umbros în inima mea, unde vreau să aduc soarele"

Am regăsit-o pe Anda neschimbată. Poate ceva mai liniştită, mai adunată, mai si­gură pe ea, după un an în care a avut şan­să după şansă, să-şi măsoare puterile, ca proas­păt artist de sine stătător, după ce, în anul 2014, de­venea cunoscută datorită apariţiei sale în emi­siunea-concurs "Vocea României". Atunci a început destinul ei muzical. Astăzi, Anda apare frecvent în concerte, în formaţia "Night Lights" (un trio de voce, pian şi con­tra­bas), e invitată la numeroase ma­nifestări mu­zi­cale şi evenimente private, dă lecţii de canto şi pare tot mai aproape de realitatea unui vis îm­plinit. În 2015 a scos primul ei single (cu vi­deo­clip) intitulat "Pentru totdeauna", iar în urmă cu două săptămâni, a lansat un nou single, "O parte din mine", în colaborare cu artistul rap, Spike. Motive suficiente pentru un nou interviu.

- Uzez de o comparaţie răsuflată, dar necesară: Anda, arăţi la fel de înfloritor precum primăvara de-afară! Care e cauza?

- Chiar primăvara! Lumina de-afară! Explozia ve­getaţiei! Primăvara înseamnă entuziasm, prime­ni­re, înnoire spirituală, doar se apropie Paştele! Pentru mine, primăverile vin întotdeauna cu foarte multe decizii, cu foarte multe începuturi, cu primenirea veşmintelor de peste iarnă, simbolic vorbind. Cu spe­ranţă, cu noi strategii. Am avut o periodă de ana­liză şi introspecţie, despre care am mai vorbit cu tine, într-un alt interviu, un "scanner" personal, pe care îl repet ciclic. Mereu mai găsesc câte un cotlon mai umbros în inima mea, unde vreau să aduc soarele. Mereu e loc de mai bine. Mi-am făcut chiar un plan, cu tot ce-aş dori să schimb din bine în foarte bine. Şi simt că Dumnezeu mă duce în direcţia care trebuie. Am încredere în mine. Ştii, odată început pro­cesul ăsta de împăcare cu mine, de preţuire a mea, nu-mi mai privesc defectele cu dispreţ. Le ac­cept, şi orice descoperire de tipul "aici nu e foarte bine" - o fac într-o notă tolerantă. Nu cu biciul, ci cu duhul blândeţii. Au început să-mi placă scufun­dările astea în universul interior, urmate de o cu­ră­ţenie generală. Odată începută, ea e ca un fir de cio­rap. Se duce..., se destramă mizeria. Pur şi simplu, începi s-o dezintegrezi şi nu te laşi până nu cureţi tot. Mama obişnuia să-mi spună lucruri foarte deştepte, care depăşeau banalitatea momentului respectiv. De pildă, una din lecţiile ei de mamă, de gospodină, era: "Anda, dacă faci curat, apoi fă curat. Ridică tot ce e de ridicat, trage mobilele, covoarele şi du la capăt ce faci." De fiecare dată când fac curăţenie, mă gândesc la ea. Şi cumva, sfatul ăsta s-a extrapolat. Uite cum pri­mim lecţiile părinţilor noştri şi le ducem în di­recţiile care ne folosesc nouă cel mai mult. Nu mă las cu jumătăţi de măsură, când vine vorba de curăţenia mea interioară. Mai ales acum, când se apropie Paş­tele.

- Ce planuri ţi-ai făcut pentru sărbători?

- Anul ăsta voi merge acasă, la Dej, să-mi petrec sărbătorile cu ai mei. Mesele de Paşti, cu părinţii mei, sunt adevărate evenimente, dar înainte de toate, intenţionez să merg încă o dată la mormân­tul Pă­rintelui Arsenie Boca, la Mânăstirea Prislop. Am fost de multe ori, dar acum dorinţa mi-e mult mai profundă. Cred în Dumnezeu, cred în Divinitate, mă las în mâinile Lui. Deşi cumpăr şi citesc multe cărţi "new age", nu mă bazez întru totul pe puterea minţii mele. Cred că suntem ajutaţi, cred că suntem sprijiniţi şi cred că noi putem să împlinim ce ne punem în cap, numai pentru că cineva, de acolo de sus, vrea. Ne aprobă cererea. Şi, slavă Domnului, mereu am pentru ce să mă rog şi să fiu recu­nos­cătoare. De fiecare dată când am o discuţie cu ma­ma, mă întoarce la Dumnezeu şi mă întreabă: "Te-ai rugat pentru ce vrei să faci? Roagă-te şi o să se îm­plinească". Şi mi se pare senzaţional cum, indiferent ce-aş face, tot la rugă­ciune mă întorc. Şi soluţiile pe care le găsesc şi re­veriile pe care le am peste noapte tot aşa se îm­plinesc. Ele vin mult mai uşor când sunt susţinute de rugăciune şi când zici: "Gata, eu îmi iau mâinile de pe mine, nu mai insist că pot să fac eu tot. Facă-se voia Ta!". Şi atunci lucrurile în­cep să se întâmple şi apar semnele. Dum­ne­zeu gă­seşte mereu căi prin care să ne vor­beas­că.

- Spune-ne ceva şi des­pre cealaltă împli­nire a vieţii tale: mu­zica. Ai lansat recent un single de mare suc­­ces...

- "O parte din mi­ne" e o melodie care mi-a plăcut foarte mult. Sunt extrem de fericită că o cânt. Şi cu cât o cânt mai mult, cu atât simt că mă ataşez mai mult de piesa asta. E o colaborare cu Spike, un rapper extraordinar de talentat, pe care îl respect. E un pluri-talent: interpret, pro­du­cător, regizor de cli­puri, dar şi director de imagine! Mă bucur pentru colaborarea cu el. Mă onorează!

- Cum vezi spaţiul muzicii româneşti, după primul tău an de carieră muzicală independentă?

- Îl descopăr pas cu pas. Mă simt în elementul meu. Simt că noi, ca piaţă muzicală, începem să ne apropiem tot mai mult de ce se întâmplă în Occident. Oamenii sunt tot mai aliniaţi la muzica de afară şi, evident, încep să ceară acelaşi lucru şi de la noi. Sigur, procesul ăsta e lent. Cere profesionism, talent şi răbdare. Era normal să se schimbe lucrurile, să se rafineze. Pot să spun că îmi place ce se întâmplă, simt că lucrurile evoluează spre bine.

- Cât de des ai concerte? Te motivează prezenţa pe scenă?

- Cânt destul de des. Cânt de câteva ori pe săp­tămână, şi dacă nu cânt de câteva ori pe săptămână, tot cânt de câteva ori pe săptămână. (Râde amuzată). Cum să zic?! Dacă nu cânt oficial şi cu public, cânt pentru mi­ne. Mi-am format o rutină, o dis­ci­plină de a studia canto şi de a stu­dia piese şi muzică. E o dis­ciplină, o rigoare a mea de câţi­va ani. Cânt cât de des pot. Ca orice sportiv care trebuie să-şi facă an­tre­namentul, şi un vo­calist tre­buie să se antreneze. Se lu­crează tot pe un sistem mus­cular care are nevoie de prac­tică. Şi stilistic trebuie să fac îmbunătăţiri încon­tinuu. E exact ca în modă - mu­zica e în con­ti­nuă schimbare. E nevoie să te reinventezi.

- Care sunt referinţele tale muzicale?

- Ascult foarte multă muzică, de la rock, la pop, la R&B, la jazz, down tempo... nu mai pot să ascult cu urechile unui ascultător clasic, care se delectează. Ascult elemente, intonaţii, inflexiuni, ascult interpre­tarea, instrumentele de pe fundal... şi asta face ca lecturarea piesei, ascultarea ei să fie, practic, o muncă. Da. Şi ca referinţe, Erikah Badu, pe care o ascult cu extraordinară plăcere, Ella Eyre, Kimbrah...

- Ardeleancă, la bază, te-ai acomodat în Bucureşti?

- Mi se pune foarte des în­tre­barea asta, poate din cauza ac­centului transilvănean. Dar sunt deja de cinci ani aici, aproa­pe şase. M-am obişnuit. La început mi-a fost foarte greu. Aveam senzaţia că oa­menii care rezistă la stresul şi agitaţia Bucureştiului au nişte super puteri. Mă între­bam: oare când ajung acasă la ei şi îşi închid geamul, oamenii se pot linişti? Pentru că în primele săptămâni, eu ajungeam acasă, dar tot agitată eram. Îmi fă­cusem deja un tic, să mă uit la fe­restrele caselor învecinate şi să mă în­treb, oare cum dorm oa­menii? Tot timpul mă îngri­joram pentru liniştea celorlalţi, pentru că eu nu reuşeam s-o găsesc pe a mea. La început, am locuit chiar în Piaţa Unirii, vreo doi ani. Agitaţia agi­ta­ţiilor. Mă trezeam, mă îmbrăcam şi ieşeam din sca­ră direct în miezul agitaţiei. Era un vacarm uriaş...

- Ai găsit reţeta de relaxare? Pari calmul în­truchipat!

- Da. Meditaţia. E incredibil cum măcar 15 mi­nute de linişte pe zi ajută atât de mult! Gândirea de­vine mai clară, ideile se structurează, alegerile se simplifică, toate lucrurile se ordonează. Sunt noro­coasă că am sprijinul şi susţinerea unui specialist al problemei - Mihaela Gavrilescu. Am sentimentul că mi-a oferit atât de mult, încât simt nevoia să-i mul­ţumesc public. Este un om extrem de dedicat în ceea ce face, e un profesionist care se implică în rezol­varea problemelor pentru care clienţii îi cer sprijin. Mihaela m-a ajutat să-mi îmbunătăţesc semnificativ viaţa, să mă văd în altă lumină. Să mă pun în valoa­re! Am convingerea că orice om de carieră are ne­voie de un mentor, de un îndrumător. Succesul se an­tre­nează. E ne­voie de o a doua opinie, obiectivă, impli­ca­tă.În ca­lea şle­­fuirii tale personale (dacă ai preo­cu­parea as­ta, fiindcă nu toţi oamenii sunt preocupaţi de ce se în­tâm­plă cu ei) nu vezi întotdeauna obiectiv ce se petrece cu tine. Şi atunci, prezenţa unui sfătuitor, un om care vi­ne cu a doua părere, care încearcă să te ajute să vezi lu­crurile şi din alt unghi, este crucială. Având în ve­­dere stresul şi presiunea la care suntem su­puşi cons­­tant, la aşteptările ridicate care trebuie me­reu confir­mate şi surclasate, consider că cei care au o carieră solidă e necesar să aibă astfel de interacţiune cu un om calificat care să te ajute să-ţi găseşti echi­librul.

Andei îi puteţi scrie la: www.facebook.com/andadimitriu