- Uzez de o comparație răsuflată, dar necesară: Anda, arăți la fel de înfloritor precum primăvara de-afară! Care e cauza?
- Chiar primăvara! Lumina de-afară! Explozia vegetației! Primăvara înseamnă entuziasm, primenire, înnoire spirituală, doar se apropie Paștele! Pentru mine, primăverile vin întotdeauna cu foarte multe decizii, cu foarte multe începuturi, cu primenirea veșmintelor de peste iarnă, simbolic vorbind. Cu speranță, cu noi strategii. Am avut o periodă de analiză și introspecție, despre care am mai vorbit cu tine, într-un alt interviu, un "scanner" personal, pe care îl repet ciclic. Mereu mai găsesc câte un cotlon mai umbros în inima mea, unde vreau să aduc soarele. Mereu e loc de mai bine. Mi-am făcut chiar un plan, cu tot ce-aș dori să schimb din bine în foarte bine. Și simt că Dumnezeu mă duce în direcția care trebuie. Am încredere în mine. Știi, odată început procesul ăsta de împăcare cu mine, de prețuire a mea, nu-mi mai privesc defectele cu dispreț. Le accept, și orice descoperire de tipul "aici nu e foarte bine" - o fac într-o notă tolerantă. Nu cu biciul, ci cu duhul blândeții. Au început să-mi placă scufundările astea în universul interior, urmate de o curățenie generală. Odată începută, ea e ca un fir de ciorap. Se duce..., se destramă mizeria. Pur și simplu, începi s-o dezintegrezi și nu te lași până nu cureți tot. Mama obișnuia să-mi spună lucruri foarte deștepte, care depășeau banalitatea momentului respectiv. De pildă, una din lecțiile ei de mamă, de gospodină, era: "Anda, dacă faci curat, apoi fă curat. Ridică tot ce e de ridicat, trage mobilele, covoarele și du la capăt ce faci." De fiecare dată când fac curățenie, mă gândesc la ea. Și cumva, sfatul ăsta s-a extrapolat. Uite cum primim lecțiile părinților noștri și le ducem în direcțiile care ne folosesc nouă cel mai mult. Nu mă las cu jumătăți de măsură, când vine vorba de curățenia mea interioară. Mai ales acum, când se apropie Paștele.
- Ce planuri ți-ai făcut pentru sărbători?
- Anul ăsta voi merge acasă, la Dej, să-mi petrec sărbătorile cu ai mei. Mesele de Paști, cu părinții mei, sunt adevărate evenimente, dar înainte de toate, intenționez să merg încă o dată la mormântul Părintelui Arsenie Boca, la Mânăstirea Prislop. Am fost de multe ori, dar acum dorința mi-e mult mai profundă. Cred în Dumnezeu, cred în Divinitate, mă las în mâinile Lui. Deși cumpăr și citesc multe cărți "new age", nu mă bazez întru totul pe puterea minții mele. Cred că suntem ajutați, cred că suntem sprijiniți și cred că noi putem să împlinim ce ne punem în cap, numai pentru că cineva, de acolo de sus, vrea. Ne aprobă cererea. Și, slavă Domnului, mereu am pentru ce să mă rog și să fiu recunoscătoare. De fiecare dată când am o discuție cu mama, mă întoarce la Dumnezeu și mă întreabă: "Te-ai rugat pentru ce vrei să faci? Roagă-te și o să se împlinească". Și mi se pare senzațional cum, indiferent ce-aș face, tot la rugăciune mă întorc. Și soluțiile pe care le găsesc și reveriile pe care le am peste noapte tot așa se împlinesc. Ele vin mult mai ușor când sunt susținute de rugăciune și când zici: "Gata, eu îmi iau mâinile de pe mine, nu mai insist că pot să fac eu tot. Facă-se voia Ta!". Și atunci lucrurile încep să se întâmple și apar semnele. Dumnezeu găsește mereu căi prin care să ne vorbească.
- Spune-ne ceva și despre cealaltă împlinire a vieții tale: muzica. Ai lansat recent un single de mare succes...
- "O parte din mine" e o melodie care mi-a plăcut foarte mult. Sunt extrem de fericită că o cânt. Și cu cât o cânt mai mult, cu atât simt că mă atașez mai mult de piesa asta. E o colaborare cu Spike, un rapper extraordinar de talentat, pe care îl respect. E un pluri-talent: interpret, producător, regizor de clipuri, dar și director de imagine! Mă bucur pentru colaborarea cu el. Mă onorează!
- Cum vezi spațiul muzicii românești, după primul tău an de carieră muzicală independentă?
- Îl descopăr pas cu pas. Mă simt în elementul meu. Simt că noi, ca piață muzicală, începem să ne apropiem tot mai mult de ce se întâmplă în Occident. Oamenii sunt tot mai aliniați la muzica de afară și, evident, încep să ceară același lucru și de la noi. Sigur, procesul ăsta e lent. Cere profesionism, talent și răbdare. Era normal să se schimbe lucrurile, să se rafineze. Pot să spun că îmi place ce se întâmplă, simt că lucrurile evoluează spre bine.
- Cât de des ai concerte? Te motivează prezența pe scenă?
- Cânt destul de des. Cânt de câteva ori pe săptămână, și dacă nu cânt de câteva ori pe săptămână, tot cânt de câteva ori pe săptămână. (Râde amuzată). Cum să zic?! Dacă nu cânt oficial și cu public, cânt pentru mine. Mi-am format o rutină, o disciplină de a studia canto și de a studia piese și muzică. E o disciplină, o rigoare a mea de câțiva ani. Cânt cât de des pot. Ca orice sportiv care trebuie să-și facă antrenamentul, și un vocalist trebuie să se antreneze. Se lucrează tot pe un sistem muscular care are nevoie de practică. Și stilistic trebuie să fac îmbunătățiri încontinuu. E exact ca în modă - muzica e în continuă schimbare. E nevoie să te reinventezi.
- Care sunt referințele tale muzicale?
- Ascult foarte multă muzică, de la rock, la pop, la R&B, la jazz, down tempo... nu mai pot să ascult cu urechile unui ascultător clasic, care se delectează. Ascult elemente, intonații, inflexiuni, ascult interpretarea, instrumentele de pe fundal... și asta face ca lecturarea piesei, ascultarea ei să fie, practic, o muncă. Da. Și ca referințe, Erikah Badu, pe care o ascult cu extraordinară plăcere, Ella Eyre, Kimbrah...
- Ardeleancă, la bază, te-ai acomodat în București?
- Mi se pune foarte des întrebarea asta, poate din cauza accentului transilvănean. Dar sunt deja de cinci ani aici, aproape șase. M-am obișnuit. La început mi-a fost foarte greu. Aveam senzația că oamenii care rezistă la stresul și agitația Bucureștiului au niște super puteri. Mă întrebam: oare când ajung acasă la ei și își închid geamul, oamenii se pot liniști? Pentru că în primele săptămâni, eu ajungeam acasă, dar tot agitată eram. Îmi făcusem deja un tic, să mă uit la ferestrele caselor învecinate și să mă întreb, oare cum dorm oamenii? Tot timpul mă îngrijoram pentru liniștea celorlalți, pentru că eu nu reușeam s-o găsesc pe a mea. La început, am locuit chiar în Piața Unirii, vreo doi ani. Agitația agitațiilor. Mă trezeam, mă îmbrăcam și ieșeam din scară direct în miezul agitației. Era un vacarm uriaș...
- Ai găsit rețeta de relaxare? Pari calmul întruchipat!
- Da. Meditația. E incredibil cum măcar 15 minute de liniște pe zi ajută atât de mult! Gândirea devine mai clară, ideile se structurează, alegerile se simplifică, toate lucrurile se ordonează. Sunt norocoasă că am sprijinul și susținerea unui specialist al problemei - Mihaela Gavrilescu. Am sentimentul că mi-a oferit atât de mult, încât simt nevoia să-i mulțumesc public. Este un om extrem de dedicat în ceea ce face, e un profesionist care se implică în rezolvarea problemelor pentru care clienții îi cer sprijin. Mihaela m-a ajutat să-mi îmbunătățesc semnificativ viața, să mă văd în altă lumină. Să mă pun în valoare! Am convingerea că orice om de carieră are nevoie de un mentor, de un îndrumător. Succesul se antrenează. E nevoie de o a doua opinie, obiectivă, implicată. În calea șlefuirii tale personale (dacă ai preocuparea asta, fiindcă nu toți oamenii sunt preocupați de ce se întâmplă cu ei) nu vezi întotdeauna obiectiv ce se petrece cu tine. Și atunci, prezența unui sfătuitor, un om care vine cu a doua părere, care încearcă să te ajute să vezi lucrurile și din alt unghi, este crucială. Având în vedere stresul și presiunea la care suntem supuși constant, la așteptările ridicate care trebuie mereu confirmate și surclasate, consider că cei care au o carieră solidă e necesar să aibă astfel de interacțiune cu un om calificat care să te ajute să-ți găsești echilibrul.
Andei îi puteți scrie la: www.facebook.com/andadimitriu