Când victimele se întorc

- Fantomele cerului şi ale mării -

- Istoria marinei şi-a aviaţiei este plină de dezastre cumplite, soldate cu un mare număr de morţi. La prima vedere, trista realitate pare un lucru normal. Dar când victimele se întorc şi bântuie prin locurile unde au pierit, paranormalul îşi face apariţia -

Pe 29 decembrie 1972, zborul 401 al com­pa­niei americane "Eastern Airlines" trecea pe deasupra regiunii Everglades (Florida), în direcţia Miami. Zona mlăştinoasă din Everglades constituie un risc pentru traficul aerian nocturn: nu există nici lumini artificiale, nici puncte vizibile, pen­tru a lua repere la sol. Cu toate acestea, dispozitivele moderne de navigaţie aeriană cu care este echipat zborul 401 elimină orice problemă de acest fel. Către ora 23.30, conform planului de pilotaj, avionul Lockheed L-1011 începe să coboare spre Miami. Echi­pajul zborului compus din trei oameni - căpitanul Bob Loft, ofiţerul Bert Stockstill şi secundul Don Repo - remarcă brusc că a apărut o problemă la trenul de aterizare. Echipajul por­neşte pilotul automat, pen­tru a vedea ce s-a în­tâm­plat. Avionul se afla atunci la o altitudine de 600 de metri. Dar în cele patru mi­nute care au urmat, pilotul automat s-a blocat şi avio­nul a început să coboare cu o viteză de 300 de metri pe minut. Când echipajul şi-a dat seama, era mult prea târ­ziu. Avionul s-a părbuşit în mlaş­tinile din Ever­glades. Toţi pasagerii săi, îm­preună cu echipajul - în total 99 de per­soane - au dispărut.
Până aici, nimic misterios în acest acci­dent: echipajul a fost indus în eroare de ceea ce s-a dovedit până la urmă a fi un simplu bec defect. Iar acest lucru, combinat cu de­fectarea pilotului automat, a dus la dezastru. Dacă în această tragedie există un mister, el a avut cu siguranţă loc după catastrofă...

Călători misterioşi

Câteva luni mai târziu, la bordul unui alt avion al companiei "Eastern Airlines", o stewardesă a remarcat un bărbat în uniformă de pilot, care se afla la clasa întâi. Pasagerul părea foarte tulburat. Nici măcar nu răs­pundea la întrebările pline de solicitudine ale femeii. Dar cum apăruse în avion? Stewardesa nu-şi amintea să-l fi văzut printre pasageri. Intrigată de identitatea şi comportamentul său, îl consultă pe căpitan. Când îl zăreşte pe individul incriminat, acesta rămâne siderat: "Doamne, este Bob Loft, căpitanul zborului 401!". Dar în acel moment, individul s-a volatilizat.
Oricât de ciudat ar părea, acest incident este de­parte de a fi unic. În cursul anilor care au urmat acci­dentului, au fost semnalate de mai multe ori apariţii misterioase ale membrilor echipajului - întotdeauna în timpul zborurilor de pe "Eastern Airlines". Cel mai fervent vizitator era ofiţerul secund Don Repo. De fiecare dată el apărea pentru a avertiza echipajul asupra diferitelor probleme care puteau să apară şi care ameninţau securitatea pasagerilor. Un fel de autopedepsire pentru o greşeală fatală de zbor. Un căpitan de la "Eastern Airlines" a auzit-o pe fantoma lui Repo spunând că "nu va mai lăsa un alt L-1011 să se prăbuşească". Cu toate că epava zborului 401 a fost imposibil de reconstituit în totalitate, unele dintre obiecte au putut fi recuperate, mai ales cuptoarele cu microunde din bucătăria avionului, care au fost montate la un alt L-1011 al companiei. De atunci îna­inte, nava a devenit locul de predilecţie al fantomelor, Don Repo fiind văzut frecvent în bucătăria avionului. Un grup de mediumuri, în care au fost incluşi şi doi căpitani de la "Eastern Airlines", a organizat atunci o şedinţă de spiritism, pentru a ruga spiritul lui Repo să nu mai bântuie avioanele de la "Eastern". Repo le-a îndeplinit cere­rea: nu s-a mai întors niciodată.

Memoria obiectelor

Cum se pot explica astfel de fe­no­mene? Parapsihologii au avansat ipo­teza psihometriei, conform căreia unele obiecte înregistrează amintirea unor evenimente zgudu­i­toare care s-au desfăşurat în preajma lor. Psihometria ar putea motiva astfel prezenţa persistentă a lui Bob Loft şi a lui Don Repo la bordul avioanelor. Dar indiferent de explicaţia avansată, numărul şi diversitatea mar­torilor - autentificaţi de numeroşi cercetători - impun concluzia că apariţiile sunt reale. Există o superstiţie care spune că persoanele decedate în mod violent se întorc în lume sub formă de spirite, pentru a sfârşi un lucru care a fost întrerupt prin moartea lor violentă. În cazul zborului 401, se pare că Repo şi Loft se simţeau responsabili de securitatea viitoare a companiei lor. Totul se petrecea ca şi cum dorinţa de a repara o nedreptate era - doar pentru un timp - mai puternică decât moartea. O altă poveste a unei fantome pare să confirme această supoziţie.
Toamna anului 1916, Şcoala de Navigaţie Aeriană de la Montrose (partea de est a Scoţiei). Un membru de vază al instituţiei observa, în mod repetat, prezenţa unui bărbat îmbrăcat în pilot stând în picioare într-una din sălile de mese ale şcolii. De câte ori încerca să îl con­tacteze, personajul se îndrepta spre uşă, apoi dispărea. Şi ofiţerii care locuiau în internatul unităţii au afirmat că uneori simţeau o prezenţă bizară în dormitoare. Unul dintre ei chiar l-a văzut pe pilot, stând la capătul patului său. Toate observaţiile au fost făcute în aceeaşi clădire, care părea să-i fie foarte familiară personajului. Pilotul misterios a fost văzut până în ianuarie 1917.

În căutarea dreptăţii

După ce a studiat relatările acestor apariţii repetate, parapsihologul britanic C.G. Grey a avansat ideea că fantoma este aceea a unui instructor de zbor, Desmond Arthur, care locuise în cazarma de la Montrose, îna­intea primului război mondial. Murise în 1913. Avi­onul său biplan şi-a pierdut o aripă, pilotul fiind nevoit să sară fără paraşută de la o înălţime de 750 de metri. Un examen ulterior al epavei a relevat că aripa fusese prost reparată, în urma unui incident precedent pe care cineva încercase să-l ascundă. Dar a venit lovitura de teatru: în toamna anului 1916, o anchetă guver­namentală a tras concluzia că pilotul murise în urma propriei sale greşeli. C.G. Grey e de părere că fantoma lui Arthur s-a răsucit literalmente în mormânt, iar apariţiile sale erau un mijloc de a le cere prietenilor şi colegilor săi să-i facă dreptate. Bântuirile fantomei au încetat când raportul iniţial al guvernului a fost revăzut, dovedindu-se nevinovăţia pilotului. Fantoma fusese în sfârşit absolvită de bănuieli.

Fantome pe mare

Dacă doriţi să întâlniţi o fantomă, cel mai bun mijloc este să plecaţi pe mare. În marină s-au petrecut cele mai multe poveşti cu fantome. În 1949, pachebotul transatlantic "Port Pirie" staţiona în rada oraşului Syd­ney, în Australia. Un mecanic tocmai umplea cazanul în vederea călătoriei care urma. Când joja a indicat plinul, s-a apucat de alte treburi. Deodată, a auzit pompele pornind singure! Uimit, mecanicul a verificat din nou joja şi a pornit încă o dată maşinăria. La scurtă vreme, a auzit-o din nou pornind. Atunci mecanicul a cercetat cu grijă ansamblul dispozitivului şi a descoperit că joja era defectă. Cazanul era aproape gol; ar fi putut foarte uşor să explodeze la scurt timp de funcţionare. În dimineaţa ur­mă­toare, mecanicul le-a povestit co­le­gilor săi incidentul. Astfel a aflat că predecesorul său în acel post mu­rise în urma exploziei cazanului. Dându-şi ultima suflare, omul jurase că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată.
Dacă spectrele morţilor din poveştile relatate par nişte îngeri păzitori, nu înseamnă că toate fantomele sunt bine intenţionate. De exemplu, în timpul pri­mu­lui război mondial, construirea unui submarin ger­man a fost însoţită de nişte întâmplări bizare, soldate cu moartea a şase oameni. După finalizarea lucrărilor de montaj ale submarinului (un UB-65), în timpul în­cer­cărilor pe mare, şase oameni - printre care şi ofi­ţe­rul secund - au murit, când o torpilă încărcată la bord a explodat accidental. Când submarinul a făcut - în sfârşit - prima sa patrulare, doi membri ai echi­pa­jului au afirmat că au văzut fantoma ofiţerului se­cund stând pe punte, cu braţele încrucişate, privind spre cer.
O altă apariţie a coincis cu moartea căpitanului submarinului. Echipajul a fost atunci convins că fantoma venise să le anunţe o soartă funestă. Spectrul a fost observat de mai multe ori de-a lungul carierei submarinului, făcându-l pe un matelot să se sinucidă şi îmbrâncindu-l pe altul în apă. UB-65 a fost văzut pentru ultima oară în 1918, de submarinul american L-2. Vasul german părea abandonat. Temându-se de o ambuscadă, comandantul american se pregătea să tragă, când submarinul german a explodat de unul singur. Înainte de a dispărea, comandantul a afirmat că a văzut la bord un personaj care ţinea braţele încrucişate, privind spre cer.

Vaporul cu suflet

Multe poveşti populare se învârt în jurul unor vapoare despre care se spune că ar avea un suflet propriu. Unul dintre cazurile celebre este acela al vasului "Pamir", care în anul 1957 a fost victima unui uragan, pe când se îndrepta spre Europa. Aproape întreg echipajul a dispărut în naufragiu. Dar patru ani mai târziu, un velier chilian - şi el victimă a unei furtuni pe Canalul Mânecii - a semnalat apariţia lui "Pa­mir". Vasul părea indiferent la condiţiile cli­ma­terice, singura lui preocupare fiind să salveze velierul chilian aflat în pericol, uzând de o forţă mis­te­rioasă.
Au urmat şi alte apariţii. De fiecare dată, "Pamir" sărea în ajutorul vapoarelor aflate la ananghie. Un martor ocular a afirmat că un membru al echipajului vasului-fantomă avea un braţ în eşarfă. Mai târziu, unul dintre rarii supravieţuitori de pe "Pamir" a confirmat cele spuse de martor: într-adevăr, unul dintre mateloţi avea un braţ bandajat.

ANALIZĂ

O iluzie colectivă
Marea provocare a aviaţiei anilor '20 a fost traversarea fără escală a Atlanticului de Nord. Pe 8 mai 1927, la ora 5.21, "Pasărea Albă" - un avion biplan pilotat de Charles Nungesser şi François Coli - a plecat din Franţa spre direcţia New York. Pe 9 mai, pe la ora 12.00, a fost semnalat deasupra Canadei. În Franţa, efervescenţa era totală. Un pic mai târziu, zia­rele franceze au anunţat că avionul a ate­rizat la New York. Cu toate acestea, în zi­le­le urmă­toare s-a des­­coperit că şti­­rea nu era re­ală: de fapt, bi­planul nu îşi atin­sese ţinta. În mod oficial, la New York se pe­trecuse o in­credibilă ilu­zie co­­lectivă, care-i fă­cuse pe toţi pri­vitorii să vadă avi­o­nul aterizând. În realitate, el se prăbuşise undeva prin Canada sau Statele Unite. Oare avionul care a fost văzut la New York nu era o fantomă care a venit să anunţe că Nungesser şi Coli, piloţii care muriseră, îşi îndepliniseră misiunea?

SUPLIMENT DE ANCHETĂ

"Olandezul zburător" - un vapor blestemat?
Celebrul vas-fantomă "Olandezul zburător" a fost văzut de cele mai multe ori plutind pe apele din jurul Capului Bunei Speranţe, în largul Africii de Sud. Legenda spune că vasul era comandat de un olandez curajos, care avea probleme mari cu vremea rea, sau - după spusele unora - cu diavolul însuşi, în urma unui pact pe care îl rupsese. Apariţia sa este un semn rău pentru orice vapor care îl întâlneşte în drumul său.
Imaginea sa este interpretată în general ca o manifestare a fenomenului natural botezat "focul Sfântului Elme" (o descărcare electrică în atmosferă), dar incidentele care-i urmează apariţia par să scape acestei explicaţii... Cu ocazia unei călătorii între Capul Bunei Speranţe şi Australia, ducele de York (care va deveni regele George V) şi alţi câţiva marinari au văzut "Olandezul zburător" înconjurat de o stranie lumină roşie. Ca urmare, unul dintre oamenii echipajului a fost omorât, iar vasul - grav avariat de furtună. Vaporul blestemat lovise din nou.

Aterizare fără piloţi
Pe 23 noiembrie 1944, o "fortăreaţă zburătoare" B-17 (bombardier), cu multe avarii, a aterizat pe o pistă de ţară improvizată, la câţiva kilometri de Bruxelles. Nimeni nu a ieşit din avion după ce acesta a aterizat. Un ofiţer englez, John Crisp, a descoperit că avionul este gol. Alertat, comandantul de la Air Force din Bruxelles a pornit o anchetă şi a găsit echipajul care sărise cu paraşuta din avion, imediat după ce trecuseră frontiera belgiană. Cu do­uă motoare care nu mai funcţionau şi celelalte dând semne de slăbiciune, avionul devenise incontrolabil. Pilotul a declarat că înainte de a sări, pornise pilotul automat, dar nu scosese trenul de aterizare, a cărui greutate ar fi grăbit pră­buşirea avionului. B17 aterizase deci, de unul singur, pe o pistă im­pro­vizată, cu toate uşile blo­cate din interior şi cu tre­nul de aterizare în func­ţiune. Cine preluase co­manda avionului şi îl adu­sese la sol, după ce echi­pajul îl părăsise?