În afară de câteva noțiuni anatomice și medicale, îi cunoaștem prea puțin funcționarea și interacțiunea diferitelor sale sisteme. Marele mister al interiorului nostru este conținut într-un înveliș, pielea, care este, la fel ca și gardul care înconjoară o casă, o apărare împotriva agresiunilor exterioare. Pielea ne protejează viața. Orice vătămare a ei ne poate pune în pericol. Un traumatism fizic, o operație, o rană, o fractură sunt niște agresiuni care ne slăbesc. Rănile se închid, dar pielea rămâne marcată cu o cicatrice vizibilă, în timp ce interiorul corpului memorează absolut toate cicatricele, durerile și stresul. Iar aceste tensiuni pot ieși la suprafață în orice moment.
Dar există și alte agresiuni, care nu se văd așa cum se văd rănile de pe piele, deși lasă urme cu mult mai grave: traumatismele morale și psihologice. Suferința nu lasă o cicatrice vizibilă, ci amintiri care se imprimă în profunzimea corpului nostru. Iar prima ei țintă, de care suntem inconștienți, va fi unul dintre punctele noastre sensibile: spatele, ficatul, intestinele, inima. Breșa creată seamănă din acel moment cu gaura dintr-un vapor. Echipajul se chinuie să o repare. Dacă e formată din oameni pricepuți și puternici, răul este repede reparat. Dacă este epuizat de zile de luptă cu furtunile, reparația se poate dovedi dincolo de puterile sale și vasul se poate scufunda.
Ecoul emoțiilor noastre
Când simțim o emoție, organele noastre reacționează imediat. Ele sunt foarte receptive la sentimente. Se poate spune că emoțiile noastre "iau formă". Câteva expresii consacrate exprimă acest lucru în mod spontan: "simt o gaură în stomac", "mă înțeapă inima", "mi se taie respirația" și "am pielea găinii", "are inima mare". Vocabularul care evocă registrul emotivității organelor noastre este bogat. Chiar există o ierarhie a sentimentelor care provoacă reacția organelor noastre, stabilită în funcție de intensitatea, gravitatea și durata stresului.
În clasificarea uzuală a intensității emoțiilor, pe primul loc se află decesul unui apropiat, apoi divorțul, pierderea animalului iubit, pierderea locului de muncă, o schimbare nedorită de domiciliu. Lista este fără de sfârșit, iar reacțiile emoționale merg de la simple spasme ale vezicii biliare, până la arsuri la stomac, vomă, stări de rău general, leșinuri, ulcere, hepatite sau chiar maladii mai grave. În general, pentru micile neplăceri, cele care reacționează sunt vezica și plexul solar. Iar stăpânul e creierul. Fiecare organ al corpului este conectat emoțional și fizic la creier. Relația emoțională cu el este însă calitativă. Nu îl afectează chiar orice fel de stres. Cei mai mari "strângători" de emoții sunt intestinele și ficatul.
Veriga slabă
Nu suntem egali în fața emoției. Fiecare individ are veriga sa slabă, un organ mai vulnerabil decât celelalte, ținta privilegiată a stresului. Se spune, în mod curent, că "am stomacul fragil" sau "mă supără spatele". Organul vizat de emoții este mai slab decât celelalte, de cele mai multe ori prin transmitere genetică sau în urma unui mod de viață nefast pentru organism. De exemplu, o persoană cu ficatul sensibil se trezește greu, dimineața, dacă cu o seară înainte a mâncat sau a băut mult. Ea este morocănoasă, irascibilă, agresivă și sensibilă la orice stres. Feriți-vă din calea ei!
Pentru a detalia complexitatea funcționării corpului omenesc, mai trebuie precizat că în vasta lume a emoțiilor, fiecare organ își are terenul său de predilecție. Astfel, ficatul este sensibil la tot ce ține de eul profund. Splina și pancreasul sunt foarte fragile în fața emoțiilor intense și subite, cum ar fi moartea neașteptată a unei persoane apropiate. La o femeie, sânii reacționează la problemele familiale, la lipsa de stabilitate și de afecțiune. Ei se pot congestiona, pot deveni dureroși și pot chiar să dezvolte chisturi și tumori. La bărbat, stomacul este ecoul vieții sociale. El este receptaculul tensiunilor generate de confruntările cu ceilalți. Ca o undă de șoc, stresul își propagă rezonanțele în diferite părți ale corpului. În fața unui stres, bronhiile, stomacul, vezica și intestinele sunt chinuite de spasme. Pentru rinichi, sistemul vascular și excretor se contractă, ducând la disfuncția organului în sine. Din fericire, ființa umană dispune de o panoplie de soluții preventive, astfel încât interiorul său să fie menținut în bună stare de funcționare. Adoptarea unei alimentații sănătoase, evitarea toxinelor, practicarea unei activități fizice, alegerea unor metode de relaxare ne ajută să fim sănătoși și să înfruntăm neplăcerile fizice provocate de emoții.
În ascultarea corpului: creierul
Creierul este legătura indisociabilă între corpul nostru și spirit. El comandă tot. Primește, transmite și memorează. Ne permite să gândim, să ne imaginăm, să creăm, să vorbim și să mergem. El decide dacă vom fi fericiți sau supărați, dacă vom râde sau vom plânge, dacă vom fi activi sau leneși. Este vorba despre 1,3 kilograme de materie cerebrală, care sunt departe de a-și fi cedat științei toate secretele. Uzină de gândit, uzină de transmis, uzină de produs, creierul este legătura între cosmos și realitatea din corpul nostru. Ritmurile biologice circadiene (ale Soarelui), lunare sau sezoniere care guvernează fiecare individ tranzitează prin creier, înainte de a ne influența corpul. Dar, deși este "șeful", creierul reacționează, și el, la sentimente.
Prin raport cu greutatea sa, de doar 2% din întregul organism, creierul este un mare consumator de oxigen: el necesită 20% din ceea ce conține întregul corp, de zece ori mai mult decât părțile lui constitutive. Cel mai bun mijloc de a ne oxigena creierul este de a face sport. Se știe că mintea comandă mușchii, membrele, nervii, hormonii, reactivitatea, gândurile, dorința și realizăm că ea este o mașinărie foarte perfecționată care se auto-gestionează, dar care nu este autonomă. Într-adevăr, pentru a funcționa bine, creierul are nevoie de aporturi exterioare și de stimuli de toate felurile. Alimentația este esența sa, la care trebuie adăugată mișcarea în aer liber, exercițiul intelectual, dar și stimulii emoționali, care îi determină echilibrul.
Somatizarea
Creierul este marele coordonator al somatizării, o manieră destul de curată de a ne elibera de tulburările psihice. Creierul primește atâtea informații, încât nu le poate înmagazina fără să aibă de suferit. În mod normal, folosind toate cele cinci simțuri, el poate să primească aproximativ 10 miliarde de informații pe secundă. În caz de pericol, el este asaltat de alte 100 de milioane de stimuli suplimentari. Toate aceste informații care se luptă între ele pentru a-și face loc sunt, din fericire, selectate. Somatizarea este vărsarea prea-plinului de emoții din creier în organele noastre. În măsura în care acest proces nu ne pune viața în pericol, somatizarea este un fenomen salutar, care ne permite să ne menținem sănătatea mintală. Nu însă și pe cea fizică, marcată de violența emoțiilor.
Problema este: ne putem apăra de emoții? Atât de cele bruște, cât și de cele pe termen lung? Există o terapie pregătitoare, care să ne ajute să le acceptăm mai ușor? Răspunsurile sunt diferite. Medicina ne asigură că lupta contra stresului (termenul general pentru toate neplăcerile morale și sentimentale) este relaxarea fizică și mai ales mentală, care se compune din exerciții permanente de respirație și autosugestie, precum și din gimnastici orientale: yoga, tai-chi etc. La rândul ei, biserica (nu doar cea ortodoxă) garantează prevenirea și vindecarea bolilor provocate de emoțiile puternice negative, prin rugăciune. O rugăciune țintită pe ștergerea suferinței, cu ajutorul unui duhovnic îndrumător. În fine, psihologii și psihiatrii oferă, și ei, soluții de prevenire și vindecare a șocurilor emoționale. Dar înainte de a apela la remedii și sprijin specializat, important este să conștientizăm efectul pe care emoțiile negative îl au asupra organismului nostru. Să bănuim - dacă nu chiar să știm - că suferința poate să nască boala și că, decât să suportăm consecințele, mai bine să ne ferim de ea pe cât este "omenește" posibil. Firește, e vorba de suferințele "obiective", provocate de oboseală, de depresie și tristețe, de sensibilitatea în exces. Iar când o boală nu trece, în ciuda unui tratament riguros, când ea se cronicizează, să ne gândim dacă nu cumva e susținută de o problemă veche, emoțională, pe care o ținem ascunsă în noi. Și să vorbim despre ea, pe "față", cu medicul nostru curant.