Trăim astăzi într-o societate din ce în ce mai îmbătrânită. Desigur, e foarte ispititoare perspectiva ca, după ce ne-am retras din activitatea profesională, să avem încă mult timp libertatea de a ne ocupa cu alte lucruri, care ne fac plăcere şi pe care ni le-am dorit toată viaţa. Dar, odată cu înaintarea în vârstă, ne confruntăm, din păcate, şi cu riscul demenţei senile. Demenţa, forma extremă a deteriorării memoriei, nu este o problemă a epocii moderne. Pe măsură ce îmbătrânim, nu doar musculatura şi articulaţiile funcţionează tot mai anevoie, ci scade şi productivitatea creierului. În vremurile când speranţa de viaţă depăşea rareori 50 de ani, existau mai puţini oameni vârstnici şi implicit mai puţine cazuri de demenţă decât în zilele noastre. Medicii prognozează că, în viitorul apropiat, această boală va deveni una dintre principalele probleme de sănătate ale omenirii.
Cum apare demenţa?
Când auzim cuvântul "demenţă", ne gândim imediat la Alzheimer. Totuşi există mai multe forme de demenţă, iar maladia Alzheimer este numai una dintre ele. Cauzele care dau naştere acestei teribile boli n-au putut fi încă stabilite cu exactitate, în pofida unei uriaşe munci de cercetare. Specialiştii nu au reuşit deocamdată să ajungă la un consens, aşa încât susţin în continuare opinii şi teorii divergente. Ei au identificat însă câţiva factori de risc, care favorizează apariţia demenţei.
Factorii de risc
La fel ca accidentele vasculare cerebrale sau infarctele, mare parte dintre demenţe au la origine tulburări de circulaţie, determinate de modificările patologice produse la pereţii vaselor de sânge, iar irigaţia sanguină insuficientă a creierului le poate agrava în continuare. Principalele cauze ale tulburărilor circulaţiei cerebrale sunt:
* Valorile mari ale glicemiei, aşadar diabetul. De reţinut că 95% dintre pacienţii diagnosticaţi cu diabet au dezvoltat boala Alzheimer din pricină că sunt supraponderali.
* Hipertensiunea arterială (hipertonia).
* Nivelul ridicat al colesterolului şi trigliceridelor.
* Nicotina.
O sumară trecere în revistă a factorilor de risc menţionaţi mai sus ne arată că boala Alzheimer nu constituie un proces incontrolabil, fatal. Căci primii trei factori de risc pot fi influenţaţi prin prevenirea supraponderalităţii sau înlăturarea surplusului de greutate corporală, iar cel de-al patrulea factor se bazează pe o dependenţă. În condiţiile în care boala Alzheimer este confirmată medical sau chiar numai suspicionată, renunţarea definitivă la fumat reprezintă un imperativ categoric.
Alcoolul
Este o adevărată otravă pentru celule şi, în funcţie de volumul ingerat şi de durata consumului, provoacă o atrofie cerebrală masivă, ce poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul tomografiei computerizate. Limita maximă, stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru cantitatea de alcool pur care poate fi consumată zilnic, fără consecinţe negative asupra sănătăţii, se opreşte la 20 de mililitri pentru femei şi 30 de mililitri pentru bărbaţi. Ceea ce înseamnă că o femeie poate bea cel mult 0,5 litri de bere sau 0,2 litri de vin pe zi. Pe de altă parte, în anul 2010, au fost date publicităţii rezultatele unui studiu efectuat în SUA, din care reiese că un consum moderat de alcool ar reduce riscul de apariţie a maladiei Alzheimer.
Efectul medicamentelor
Odată cu vârsta, creşte de regulă şi numărul preparatelor farmaceutice pe care ni le administrăm. Printre acestea se numără şi unele care pot provoca o alterare a personalităţii, similară cu demenţa. Vi le enumerăm mai jos:
* Benzodiazepinele, prezente în somnifere şi tranchilizante.
* Metotrexat, un medicament utilizat curent în tratamentele antireumatice.
* Analgezicele în general, mai ales cele care conţin opiu (opiatele).
* Antihistaminicele (prescrise persoanelor alergice).
* Oxibutinina, o substanţă activă întrebuinţată în urologie - ajută la normalizarea jetului urinar.
* Unele medicamente psihotrope, ca Doxepin, Imipramina sau Amitriptilina.
Alţi factori de risc
* Boala Parkinson.
* SIDA (HIV).
* Scleroza multiplă.
* O serie de boli infecţioase, de exemplu pneumonia, encefalita, Zona Zoster, sifilisul sau febra însoţită de deshidratare.
* Afecţiunile tiroidei şi paratiroidei.
* Hidratarea insuficientă (des întâlnită la vârstnici, mai ales în cursul verii).
* Febra.
* Epilepsia, depresia.
* Intoxicarea (cu metale grele, de pildă mercur, cu substanţele folosite în chimioterapie, cu droguri).
Alzheimer - boala uitării
Câteodată intrăm în cămară şi nu mai ştim ce voiam să luăm de acolo. În mai puţin de un minut, ni s-a şters totul din minte. "Doar nu mă paşte un Alzheimer", vom fi mormăit îngrijoraţi, ca orice om aflat într-o asemenea situaţie. Maladia Alzheimer este o afecţiune complexă a creierului, care evoluează lent, de-a lungul unui număr de ani, manifestându-se printr-un regres evident al capacităţilor cognitive, ca şi prin limitări considerabile în desfăşurarea activităţilor cotidiene. Ea poate lovi pe oricine, oricând: printre victimele ei s-au numărat oameni care au condus destinele lumii - să ne amintim de preşedintele american Ronald Reagan sau de "doamna de fier" Margaret Thatcher - precum şi personalităţi artistice remarcabile, cum a fost minunata actriţă franceză Annie Girardot. Denumirea bolii provine de la medicul german Alois Alzheimer (1864-1915), cel care i-a descris pentru prima dată simptomele, în anul 1906. După decesul uneia dintre pacientele sale, el i-a cercetat creierul şi a descoperit acolo modificările caracteristice acestei afecţiuni. Se produce o deteriorare progresivă a materiei cerebrale, care face să se piardă treptat mai întâi memoria, dar ulterior şi alte aptitudini mentale. În creier apar diverse aspecte anormale: aglutinări, atrofieri, depuneri. Specialiştii deosebesc şapte stadii în evoluţia bolii, însă noi vom simplifica, vorbind în continuare doar despre o formă timpurie şi una tardivă.
Forma timpurie a maladiei Alzheimer poate apărea chiar înainte de 60 de ani, dar este rară, întâlnindu-se la numai 5% din cazuri. Îmbolnăvirea e provocată de anumite modificări genetice.
Pentru forma tardivă a bolii Alzheimer nu s-au putut depista cu certitudine cauze ereditare, aici bătrâneţea însăşi ar trebui considerată principalul factor de risc. După vârsta de 65 de ani, riscul îmbolnăvirii de Alzheimer se dublează din cinci în cinci ani. Dintre seniorii trecuţi de 90 de ani, cei afectaţi de temuta boală reprezintă mai mult de o treime. Există temeri că, în 2030, aproape 20% din populaţia continentului nostru va suferi de Alzheimer. Pe lângă uzura firească a vârstei, aici joacă un rol important şi tot ceea ce ţine de stilul de viaţă: alimentaţia, mişcarea, activitatea intelectuală, gradul de integrare socială.
Cum se manifestă boala Alzheimer
Primele semnale de alarmă
Demenţa de tip Alzheimer debutează insidios, după vârsta de 40 de ani. Aparenţele de normalitate se menţin o perioadă îndelungată.
* Comportamentul în cadrul discuţiilor - persoanele care prezintă maladia în forma ei timpurie stau, de exemplu, la o petrecere pe lângă un grup angajat într-o discuţie animată. Ele par să asculte atent ce se vorbeşte, însă nu participă activ la conversaţie. Sunt incapabile s-o facă, deoarece nu mai reuşesc să urmărească temele abordate de interlocutori, având senzaţia că ele se derulează într-o succesiune prea rapidă.
* Comportamentul în contextul activităţilor zilnice - când uită ce aveau de făcut, bolnavii obişnuiesc să minimalizeze incidentul, cu o atitudine uşor dispreţuitoare: "Ah, uneori îmi zboară gândul în altă parte!" Îşi neagă erorile, cu toate că ele sunt evidente. Dacă membrii de familie insistă prea mult să clarifice situaţia, ei pot deveni extrem de agresivi.
* Comportamentul faţă de schimbări - deja în stadiul iniţial al maladiei Alzheimer, cei afectaţi reţin cu mare dificultate lucruri noi, fiindcă nu mai pot "prelucra" mental schimbările intervenite. Aceasta poate duce la faptul că bolnavii se încăpăţânează, de pildă, să meargă de fiecare dată pe acelaşi drum, devenind neliniştiţi şi nervoşi în momentul când rudele sau prietenii aleg un traseu necunoscut pentru a ajunge acasă. În locuinţa proprie, bolnavii supraveghează cu stricteţe ca totul să se desfăşoare după o rutină care le este familiară.
* Capacitatea de memorare - memoria de scurtă durată vădeşte simptome de deficit neurologic. Bolnavii repetă mereu una şi aceeaşi întrebare, fiindcă nu-şi amintesc că au pus-o deja, cu cinci minute înainte. Nici gesturile făcute în urmă cu câteva clipe nu li se mai fixează în memorie. Un exemplu simplu dar tipic ar fi acesta: bolnavul vrea să-şi prepare mâncarea şi aprinde aragazul. Dacă aude telefonul sunând, se duce să răspundă şi uită de aragaz.
* Scăderea treptată a greutăţii corporale - deoarece bolnavii nu mai sunt în stare să aibă o vedere de ansamblu şi să-şi gestioneze eficient nevoile gospodăriei, ei nu-şi mai fac aprovizionarea pe măsura necesităţilor, deci, cămara şi frigiderul rămân de multe ori goale. Le dispare şi senzaţia de foame, aşa încât pierderea în greutate, pe care o arată cântarul, împreună cu golurile de memorie tot mai vizibile de la o zi la alta, ar trebui să-i îndemne pe cei apropiaţi să suspecteze o demenţă senilă.
Simptome ulterioare
* Mai târziu, se pierd şi măruntele gesturi cotidiene, executate ca atare de-a lungul anilor: legătura de chei, care a atârnat decenii de-a rândul în cârligul din dreapta uşii de la intrare, ajunge în cele mai nepotrivite locuri sau nu mai este de găsit. Ori rola de hârtie igienică e descoperită într-unul din sertarele congelatorului.
* Obiectele nu mai sunt recunoscute, sau li se dă o întrebuinţare greşită. La o pacientă, a atras atenţia faptul că încerca să-şi întindă untul pe pâine, folosind nu cuţitul, ci pieptenele.
* În timp ce memoria de scurtă durată este prejudiciată grav, cea de lungă durată rămâne intactă pentru o perioadă îndelungată. Soţia unui pacient cu Alzheimer era convinsă că soţul ei nu-şi mai poate aminti absolut nimic. Însă, când l-a întrebat despre unitatea la care îşi satisfăcuse serviciul militar, el i-a dat prompt răspunsul corect.
* În scurtă vreme este afectată şi percepţia spaţiului. Unui meşter care mai înainte putea să-şi imagineze cu claritate cum va arăta lucrarea lui în final, îi vine acum greu să şi-o reprezinte. În momentul când vor să îmbrace o pereche de pantaloni ori să ia pe ei paltonul, pacienţii întâmpină dificultăţi care nu se explică doar prin mobilitatea limitată a articulaţiilor.
* Un semnal de alarmă deosebit de îngrijorător, legat de orientarea spaţială, este acela că bolnavii se rătăcesc, uneori în propriul cartier sau chiar în zona din imediata apropiere a locuinţei, care în fond le este familiară. Când se ridică noaptea din pat ca să meargă la toaletă, se întâmplă ca ei să confunde uşa băii cu cea de la intrare şi să iasă astfel din casă, îmbrăcaţi sumar. Riscă să se rătăcească în întuneric sau, în sezonul rece, se pot îmbolnăvi.
* Scrisul, fiind un complex de mişcări precise, de mare fineţe, a mâinii şi degetelor, devine o adevărată provocare. Literele se deformează, scrisul îşi pierde fluenţa, este nesigur.
* Un simptom uşor de remarcat sunt tulburările de limbaj. Fluxul verbal se blochează mereu, deoarece bolnavul nu găseşte cuvintele potrivite. Vocabularul se restrânge treptat, pacienţii au dificultăţi la construcţia frazelor. Şi persoanele sănătoase constată ocazional că nu le vine în minte un termen sau altul, însă ele pot apela în asemenea împrejurări la sinonime sau perifraze - o modalitate la care pacienţii cu Alzheimer nu au acces.
Dezechilibrele afective
O dispoziţie labilă, neconcordantă cu situaţia dată, ar trebui să trezească suspiciuni. Bolnavii ajung să aibă stări depresive, însă şi un comportament agresiv. Ambele tipuri de reacţii constituie o expresie a deznădejdii şi fricii care îi chinuie. Oamenii sunt captivi într-o lume pe care o înţeleg din ce în ce mai puţin. Totodată, nu mai au posibilitatea să comunice verbal într-un mod adecvat. Dar, fiindcă emoţiile lor se păstrează încă vreme îndelungată, ei încearcă să se facă înţeleşi pe această cale. Unul dintre aspectele foarte importante ale acestor schimbări de dispoziţie îl reprezintă pierderea încrederii în sine. "Ce este cu mine, ce mi se întâmplă?" Asemenea întrebări îi pot înspăimânta de-a binelea şi pe cei sănătoşi. Membrilor de familie li se cere să nu facă greşeala de a privi atitudinea agresivă a suferindului ca pe o ofensă personală. Contactul cu persoana iubită poate fi menţinut încă foarte mult timp în planul afectiv, prin gesturi simple, cum ar fi o îmbrăţişare.
O veste bună: cafeaua ca prevenţie
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
