(Motiv pentru care le și publicăm după începerea postului, ca pe un "document" de viață arhaică în Maramureș.) Se țin pentru tunete, fulgere, "vântul rău" sau Frumușelele, pentru Milostive și pentru morți. Prilej înseamnă pricină, motiv din care s-a întâmplat că a trăsnit o claie de fân ori vântul a distrus pânza întinsă pe pajiște la înălbit. Adică din cauză că nu "s-a ținut", nu s-a sărbătorit ziua indicată. Dacă celelalte "zile cu prilej" sunt presărate de-a lungul anului, zilele primei săptămâni din Postul Paștelui sunt sărbători compacte. Fiecare poartă un nume și este destinată unor munci precise.
Lunea urâtă. Se postește și se ajunează. La toată lumea îi este urâtă și i se pare foarte lungă, fiindcă este prima zi de post.
Înainte de răsăritul soarelui se scoate cenușa de la sobe și se presară cu ochii închiși peste straturile din grădinuță, ca să se distrugă viermii și să nu mănânce legumele. Nu se țese, nu se toarce, nu se coase, nu se spală haine, nu se coace pâine. Singurul lucru indicat obligatoriu este semănatul răsadului. Din răsadul semănat în lunea urâtă va ieși în mod sigur o varză frumoasă, deoarece la repicare, răsadul va avea numărul de zile necesare.
Marți între tunuri. Nu se lucrează aproape nimic: nu se coase, nu se țese, nu se toarce, fiind periculos pentru tunetele și trăsnetele la care sunt expuse animalele și omul.
Miercurea Milostivelor. Nu-i voie să se lucreze nimic. Milostivele se mai numesc slăbănoage. Sunt luminițe cu cap de om care joacă, pe la unu-două noaptea. Merg o bucată de drum, se opresc și joacă sus-jos. Pleacă iar și iarăși se opresc să joace. Pentru a putea lucra în această zi, există o modalitate de dezlegare. Cea care vrea să lucreze face "prescurile Milostivelor". Pe o hârtie pune, cât iei cu trei degete, șapte grămăjoare de făină și șapte de cenușă, sub formă de prescură. Aprinde o lumânare și pune prescurile între spini, pe un băț ori într-un par din gard. Prescurile Milostivelor se pun înainte de răsăritul soarelui. La întoarcere, femeia dă de pomană două ouă la doi copii care nu știu să zică "mulțam", adică foarte mici, și apoi lucrează. Sunt însă puține cele care fac Prescurile Milostivelor.
Miercurea Milostivelor se ține mai ales pentru Frumușele sau "vântul rău", ca să nu distrugă pânza pusă la înălbit sau, pe timpul verii, fânul. De obicei, "vântul rău", vârtejul (tornada) are o putere extraordinară, putând să ridice de la pământ copii sau căpițe întregi de fân și să le ducă până cine știe unde, împrăștiindu-le. Pânza o învârte printre crengile copacilor, încât nu mai poate fi luată decât tăiată bucăți ce nu pot fi utilizate la croitul cămășilor.
Că zilei i se spune Miercurea Milostivelor ar putea însemna că pe lângă numele de Frumușele, acestui vânt periculos i se mai adaugă încă un eufemism plăcut, fiindcă este interzisă orice ocară sau vorbă urâtă la adresa lui. Trebuie să i se adreseze numai cuvinte frumoase, de laudă. În ce fel ar fi acționat Milostivele, luminile cu cap de om, dacă nu li s-ar fi respectat ziua nu se știe ori este tabu. Ceea ce se știe despre ele că fac nu indică o legătură limpede cu "ținerea" zilei, cu sărbătorirea ei.
Joița verde. Este bine a țese, a boncăni, a face zgomot, ca să iasă iarba. În această zi țesutul nu mai este lucru, ci ritual.
Vinerea seacă. Nu se lucrează orice. Se deapănă, se aleg semințele de flori, sămânța de fasole pentru primăvară, se verifică lăzile cu haine.
Sâmbăta morților. Se ține ziua pentru morți. Nu se mănâncă de dulce. Se dă pomană în mniatu' (numele) lor. Nu se spală rufe, nu se face leșie. Cea care spală ori face leșie le dă morților să bea apa aceea în care a spălat ori leșiat. În nicio sâmbătă a morților nu este voie să se spele haine. Am putea zice că zilele se țin pentru apă, pentru purificarea ei.
Duminica este a taților, spun cu maliție bărbații; sărbătoare pentru toată lumea.
***
Din punct de vedere omenesc, săptămâna întâie-n post în care nu se toarce, nu se coase, nu se țese decât joi, ca ritual, este o săptămână a milei față de mâinile trudite ale femeilor. Mâinile trebuie și ele să se odihnească, să se refacă după o iarnă de zile și nopți în care lucrează neobosite, încontinuu, pentru a-și putea înveșmânta în straie noi, albe, familiile, la sosirea primăverii și a Învierii Domnului Iisus Hristos.