Un amărât de corcoduş

Bucureşti, 8 martie 2016, dis-de-dimineaţă.

Dau per­deaua la o parte şi mi se luminează faţa. Corcoduşul din faţa blocului a înflorit peste noapte şi arată superb. Es­te un moment pe care-l aştept nerăbdător, o mare bucu­rie să văd primii copaci înfloriţi, poate cea mai frumoasă pe­rioadă a anului. Peste câteva ore, aud sub fereastră zgomot de drujbe. Tulpina şi cren­gile pline cu flori, pe care tocmai le admirasem, sunt tăiate şi zac pe asfalt. Corcoduşul tocmai a fost hăcuit. Încerc să aflu ce s-a întâmplat, şi mun­citorii cu drujbe îmi spun că a fost tăiat pe "criterii este­ti­ce". Era un corcoduş sălbatic şi "nu dădea bine". Un arbore de doar doi metri înălţime, care nu fusese niciodată o ameninţare pentru maşinile parcate la intrarea în bloc, şi care tocmai ce în­florise, aşa cum o făcea de mai bine de zece primăveri, lu­minând spaţiul dintre betoane, cu fru­museţea lui. Mă simt de parcă mi-ar fi murit ci­neva. Un necaz prin care au trecut, sub o formă sau alta, toţi bucu­­reştenii iubitori de na­tură, din orice cartier al ora­şului. Se taie peste tot, fără milă, fără ca oamenii ata­şaţi de pu­ţina natură exis­tentă în­tre blocuri să fie întrebaţi. Lu­­cră­torii de la spaţiul ver­de zâmbesc încur­caţi. Nu au făcut-o de capul lor. Însuşi şeful de la Administraţia Do­­­meniului Public a arătat cu mâna ce trebuie să dis­pară, din acel perimetru ver­de. Un spaţiu în care, de zece ani, ADP nu a plantat niciun copăcel, iar cei plantaţi de locatari s-au prins cu greu. Iar acum, se face un semn din mână să dispară un copac, fără ca nimeni să fie întrebat. O doamnă inginer, care a avut amabilitatea să discute cu mine la telefon, îmi confirmă că, da, copacul a fost tăiat pe mo­tive estetice, creştea cam strâmb, nu era plăcut la vedere. Îmi face morală: "Nu ar trebui să mă supăr pentru un co­păcel", ci să apreciez ce a făcut ADP pentru cartier. Adică, zeci de copaci tăiaţi, gazon artificial şi mii de panseluţe, ce sunt schimbate rapid, la câteva luni, cu ronduri de tran­dafiri, totul irigat computerizat... "Va fi o bucurie pentru su­flet şi trup", spu­ne doamna. Re­nunţ să-i răspund că până ce visele ei "estetice" vor fi îm­plinite, nu va mai rămâne nici "trup", nici "suflet" din Bucureşti, oraşul acesta in­to­xicat până la ce­lulă, de po­luare, cu locuitorii sacrificaţi. Cifrele Orga­nizaţiei Mon­diale a Sănătăţii sunt înfrico­şătoare. Ceea ce respirăm în Bucureşti nu este aer, este o mizerie, un cockteil chimic, iar autorităţile statului, care ar trebui să ne protejeze, fac exact invers: taie copacii, îi toa­letează pâ­nă ce se usucă, plan­tând, în schimbul lor, panse­luţe şi ga­zon artificial, pe bani grei, foarte grei. Oare mo­der­nul ga­­zon artificial ne ajută să res­pi­răm? Nici vorbă! Res­­pi­răm ae­rul dat de amărâtul acela de cor­coduş şi de ceilalţi copaci. Fie­care copăcel pe care îl lă­săm să dis­­pară, fără să în­cer­căm să îl sal­văm, peste tot în aceas­tă capi­tală "europeană", jalnică din punct de vedere al po­luă­rii şi al drep­tului locuitorilor săi la spaţiu verde, înseamnă o bătălie pier­du­tă de sănătatea noastră. Înseamnă că în loc de o gură de aer "pentru suflet şi trup", tragem în piept în­că o gură de gaze de eşapament.