Mai au nevoie românii de monarhie?

Pe 1 Martie a.c., Regele Mihai I al României a anunţat că se retrage din viaţa publică, pentru că este grav bolnav. Majestatea Sa a desemnat-o pe Principesa Margareta drept Custode al Coroanei, ca să-l reprezinte în toate acţiunile Casei Regale. Având în vedere vârsta foarte înaintată a Re­gelui, 95 de ani, precum şi diagnosticul sever de can­cer, se pare că rolul său pe scena publică s-a încheiat. Viitorul Casei Regale, precum şi eventuala restaurare a monarhiei în România depind acum de Principesa Margareta, prima în ordinea succesiunii la tron. Va face faţă Alteţa Sa acestei mari respon­sa­bi­lităţi? Va putea suplini, ca imagine publică, anvergura istorică a tatălui ei? De fapt, mai are nevoie România de mo­narhie?

În legătură cu aceste probleme, am solicitat pă­rerea unor lideri de opinie, cu preocupări notorii pe teme legate de monarhie: Andreea Pora, Marian Mun­teanu şi Sever Voinescu.

1. Principesa Margareta, prima, în ordinea succesiunii la tron, din familia regală a Ro­mâniei, a fost desemnată de tatăl ei, Regele Mi­hai I, drept Custode al Coroanei. Va putea men­­ţine imaginea şi importanţa regalităţii, la stan­dardele de până acum?

2. Statul român modern a fost fondat sub semnul regalităţii. După aproape jumătate de veac de comunism şi 26 de ani de post-co­mu­nism, restaurarea monarhiei consti­tu­ţionale nu a fost pusă în discuţie la modul serios, prin­tr-o campanie de informare şi un referendum edificator. În aceste condiţii, mai are nevoie România de monarhie?

SEVER VOINESCU redactor-şef la "Dilema Veche"
"Eu îi doresc României o monarhie, dar cu o altă dinastie"

1. Monarhiştii sunt, după câte îmi dau seama, de do­uă feluri. Sunt unii care au devenit monarhişti, intenţionând, cu asta, un anumit joc de interese proprii pentru care, credeau ei, o apropiere de Casa Regală ar constitui un avantaj. Şi sunt cei cu adevărat sinceri, idealişti şi nebuni, în sensul cel mai frumos al cuvântului - cei care vi­sează cu ochii deschişi. Primii s-ar pu­tea să dezerteze, pentru că Prin­cipesa Mar­gareta nu are nici pe departe autoritatea şi anver­gura istorică a tatălui ei. Monarhiştii din interes pro­priu aveau nevoie de alăturarea cu Regele, nu cu Prin­cipesa Margareta, şi nici cu soţul ei, prinţul Duda. Mo­narhiştii idealişti vor rămâne, probabil, ataşaţi de Ca­sa Rega­lă, dar mă aştept la furtuni serioase în mi­cul lor pahar cu apă. Deşi sunt puţini, monarhiştii idea­lişti sunt pa­sionali şi certăreţi. Imaginându-şi, pro­babil, că fiecare dintre ei e un fel de unic custode al marii tradiţii re­gale româneşti, se vor repezi să apere Regalitatea de oricine şi, în final, de toţi ceilalţi. Cât despre atenţia opiniei publice asupra familiei regale, mă aştept să scadă în următorii ani. Când Re­gele se va stinge, ceea ce mă rog la Dumnezeu să se în­tâmple abia peste foarte mulţi ani, va urma un mo­ment de emoţie colectivă, bine garnisit de presa noastră predispusă la patetism pe teme istorice. Apoi, mă aştept ca atenţia asupra Casei Regale să se dimi­nueze progresiv. În fond, nici un alt membru al fa­miliei regale nu este atât de interesant şi atât de intens ca să atragă atenţia pu­blicului. Nici Regele Mihai I nu este o per­so­na­litate interesantă şi intensă, dar a ajuns să personifice atât de multă istorie, încât co­ple­şeşte emoţional pe ori­ce român, indiferent dacă e monarhist sau nu.
2. Ba eu cred că restaurarea monarhiei cons­ti­tuţionale a fost pusă în discuţie. Societatea româ­neas­că a discutat tot timpul despre monarhie, in­clu­siv despre revenirea monarhiei ca formă de guver­nă­mânt. Că n-a fost un proiect constituţional de revenire la monarhie, discutat în Parlament, aşa este, n-a fost, dar vă atrag atenţia că e şi dificil să fie, din moment ce forma republicană de guver­nământ nu poate fi modificată (art. 152 alin. 1 din Constituţie). Că n-am ajuns la un referendum pe această temă - şi asta este adevărat - dar nici nu prea văd cum am fi putut ajunge, din mo­ment ce un proiect constitu­ţional care să genereze un referendum e imposibil. Însă de discutat s-a discutat şi se discută şi, cel mai probabil, se va mai discuta. E bine să discutăm acest subiect, e bine să visăm şi e bine să nu abandonăm chiar de tot speranţa, pentru că istoria este impre­vi­zibilă - habar nu am ce se va în­tâmpla cu România peste cinci sau zece ani, şi cred că nimeni nu are. Eu îi doresc României o monarhie, dar cu o altă dinastie. Recunosc, iată, că sunt un monarhist ceva mai altfel. Ştiu că visez un vis aproape imposibil, dar asta nu mă împiedică să evaluez realist şansele transformării republicii în monarhie, aşa cum există ele acum: sunt egale cu zero!

ANDREEA PORA analist politic, Revista 22
"Rămâne de văzut dacă Principesa Margareta va izbuti să pună capăt prea terestrelor ambiţii ale soţului ei"

1. Regele Mihai este ultimul depozitar al tradiţiei monarhiei instaurate acum 150 de ani, care a făcut România modernă, al cărei destin a rămas neîmplinit, dar pe care şi l-a asumat cu demnitate. Legatara iubirii sale de ţară este Principesa Margareta, care trebuie să se ridice la înălţimea staturii morale a ta­tălui său, pentru a menţine vie spe­ranţa în Tron şi interesul pentru Casa Regală, ambele aflate în grea cum­pă­nă.
Speranţa în revenirea la regat, chiar şi printre monarhiştii rămaşi fideli ideii, cred că a dispărut cu mult înaintea anunţului de retragere făcut de MS Regele Mihai. Motivul poartă numele lui Radu Duda. Prea ma­rea implicare în politică a soţului Principesei Mar­gareta, legăturile stranii cu personaje controversate, in­clusiv cu Ion Iliescu şi Dan Voiculescu, apetitul pentru sinecuri, neplăcutul episod al candidaturii la prezidenţiale, căruia Regele i-a putut pune capăt ape­lând la sprijinul unor familii regale europene, plus monopolul asupra comunicării Casei Regale au în­depărtat pe mulţi dintre cei rămaşi credin­cioşi monarhiei. Lipsa de neutralitate şi echidistanţă a Casei Regale, cu Radu Duda la cârmă, a provocat o reacţie de respin­ge­re, nu doar în rândul unor regalişti de sea­mă, ci şi pe un plan mai larg. Ultima în­cer­care a Regelui de a salva succesiunea, prin aducerea în ţară a nepotului său, Principele Nicolae, a fost un eşec ale cărui cauze ră­mân neclare. Îndepărtarea brutală a tână­rului prinţ a generat şi ea suspiciuni şi ne­mulţumiri. Rămâne de văzut dacă Princi­pesa Margareta va reuşi să pună capăt prea terestrelor ambiţii ale soţului ei, condiţie esen­ţială pentru renaşterea speranţei în monarhie.
2. După revoluţie, cu aportul feseniştilor şi al Securităţii, s-a ratat marea şansă a restaurării mo­narhiei. O discuţie serioasă nu a avut loc nici măcar în timpul mandatului lui Emil Cons­tantinescu, cel care promisese, dema­gogic, că, ajuns preşedinte, îl readuce pe tron pe Regele Mihai. Observăm că dezbaterea despre Rege şi rolul său a fost acaparată, de-a lungul timpului, exact de cei care l-au batjocorit şi calomniat, de cei care au intoxicat populaţia cu minciuni şi manipulări. Chiar şi în aceste zile, un cor obscen de falşi adulatori şi mo­narhişti din interes infestează spaţiul public. Amal­gamul astfel creat cu preme­ditare a aruncat în derizoriu ches­tiunea mo­narhiei şi a anulat dez­ba­terile se­rioase. România a avut nevoie de monarhie, dar poporul nu a în­ţeles, şi Regele nu şi-a putut înde­plini destinul. S-au ocu­pat şi se ocupă de asta comuniştii şi urmaşii lor.

MARIAN MUNTEANU reprezentant al societăţii civile
"Dezbaterea cu privire la opţiunile pro-republicane sau pro-monarhice nu trebuie să se transforme într-un nou motiv de dezbinare a românilor"

1. Mă întristează suferinţa Regelui Mihai şi mă rog lui Dumnezeu să-l ajute în aceste clipe grele. De­sigur, Principesa Margareta, în calitate de custode, este reprezentanta legitimă a acestei familii, cu un rol atât de semnificativ în istoria statului român. Ches­tiu­nea strict politică necesită, însă, abordări mult mai com­plexe decât ne îngăduie acest cadru şi acest mo­ment atât de delicat. Oricum, trebuie să facem dis­tinc­ţie între familia Regelui (în interiorul căreia se iau de­cizii pe baza unor reguli proprii) şi problema for­mei de guvernământ. Atât forma de guvernământ, cât şi procedurile privind succesiunea la tron (în cazul în care s-ar opta pentru monarhie) nu pot fi stabilite de­cât de poporul român, prin Constituţie. Aceste reguli erau, de altfel, precis reglementate în Constituţia din 1923 şi trebuiau res­pec­tate de toată lu­mea, inclusiv de familia regală.
2. Dezbaterea cu privire la opţiunile pro-republicane sau pro-monarhice nu tre­buie să se transforme într-un nou mo­tiv de dezbinare a românilor. Recomand, din acest punct de vedere, calm, serio­zitate şi înţelepciune. Mi­litez de multă vreme pentru o clarificare a acestor po­si­bile soluţii de organizare statală, astfel încât oamenii să poată cum­păni, fără patimă, cu privire la această te­mă. Cel mai important lucru este ca cetăţenii Ro­mâniei să poată decide, în deplină cunoştinţă de cau­ză, cu privire la forma de guvernământ. Fără un refe­rendum dedicat acestui aspect, eventualul proces de re­vizuire a actua­lei Constituţii nu se poate desfăşura într-un mod cons­tructiv. Consider că primul pas va trebui să fie stabi­lirea, prin referendum, a formei de gu­vernământ - inclusiv prin precizarea posibilelor variante republi­cane (republică prezidenţială sau parlamentară). Indi­ferent de rezultatul votului, este vital să păstrăm uni­ta­tea şi buna înţelegere între noi. Această unitate este mai importantă decât orice.