Dau perdeaua la o parte și mi se luminează fața. Corcodușul din fața blocului a înflorit peste noapte și arată superb. Este un moment pe care-l aștept nerăbdător, o mare bucurie să văd primii copaci înfloriți, poate cea mai frumoasă perioadă a anului. Peste câteva ore, aud sub fereastră zgomot de drujbe. Tulpina și crengile pline cu flori, pe care tocmai le admirasem, sunt tăiate și zac pe asfalt. Corcodușul tocmai a fost hăcuit. Încerc să aflu ce s-a întâmplat, și muncitorii cu drujbe îmi spun că a fost tăiat pe "criterii estetice". Era un corcoduș sălbatic și "nu dădea bine". Un arbore de doar doi metri înălțime, care nu fusese niciodată o amenințare pentru mașinile parcate la intrarea în bloc, și care tocmai ce înflorise, așa cum o făcea de mai bine de zece primăveri, luminând spațiul dintre betoane, cu frumusețea lui. Mă simt de parcă mi-ar fi murit cineva. Un necaz prin care au trecut, sub o formă sau alta, toți bucureștenii iubitori de natură, din orice cartier al orașului. Se taie peste tot, fără milă, fără ca oamenii atașați de puțina natură existentă între blocuri să fie întrebați. Lucrătorii de la spațiul verde zâmbesc încurcați. Nu au făcut-o de capul lor. Însuși șeful de la Administrația Domeniului Public a arătat cu mâna ce trebuie să dispară, din acel perimetru verde. Un spațiu în care, de zece ani, ADP nu a plantat niciun copăcel, iar cei plantați de locatari s-au prins cu greu. Iar acum, se face un semn din mână să dispară un copac, fără ca nimeni să fie întrebat. O doamnă inginer, care a avut amabilitatea să discute cu mine la telefon, îmi confirmă că, da, copacul a fost tăiat pe motive estetice, creștea cam strâmb, nu era plăcut la vedere. Îmi face morală: "Nu ar trebui să mă supăr pentru un copăcel", ci să apreciez ce a făcut ADP pentru cartier. Adică, zeci de copaci tăiați, gazon artificial și mii de panseluțe, ce sunt schimbate rapid, la câteva luni, cu ronduri de trandafiri, totul irigat computerizat... "Va fi o bucurie pentru suflet și trup", spune doamna. Renunț să-i răspund că până ce visele ei "estetice" vor fi împlinite, nu va mai rămâne nici "trup", nici "suflet" din București, orașul acesta intoxicat până la celulă, de poluare, cu locuitorii sacrificați. Cifrele Organizației Mondiale a Sănătății sunt înfricoșătoare. Ceea ce respirăm în București nu este aer, este o mizerie, un cockteil chimic, iar autoritățile statului, care ar trebui să ne protejeze, fac exact invers: taie copacii, îi toaletează până ce se usucă, plantând, în schimbul lor, panseluțe și gazon artificial, pe bani grei, foarte grei. Oare modernul gazon artificial ne ajută să respirăm? Nici vorbă! Respirăm aerul dat de amărâtul acela de corcoduș și de ceilalți copaci. Fiecare copăcel pe care îl lăsăm să dispară, fără să încercăm să îl salvăm, peste tot în această capitală "europeană", jalnică din punct de vedere al poluării și al dreptului locuitorilor săi la spațiu verde, înseamnă o bătălie pierdută de sănătatea noastră. Înseamnă că în loc de o gură de aer "pentru suflet și trup", tragem în piept încă o gură de gaze de eșapament.