Mai au nevoie românii de monarhie?

Claudiu Tarziu
Pe 1 Martie a.c., Regele Mihai I al României a anunțat că se retrage din viața publică, pentru că este grav bolnav. Majestatea Sa a desemnat-o pe Principesa Margareta drept Custode al Coroanei, ca să-l reprezinte în toate acțiunile Casei Regale. Având în vedere vârsta foarte înaintată a Re­gelui, 95 de ani, precum și diagnosticul sever de can­cer, se pare că rolul său pe scena publică s-a încheiat. Viitorul Casei Regale, precum și eventuala restaurare a monarhiei în România depind acum de Principesa Margareta, prima în ordinea succesiunii la tron. Va face față Alteța Sa acestei mari respon­sa­bi­lități? Va putea suplini, ca imagine publică, anvergura istorică a tatălui ei? De fapt, mai are nevoie România de mo­narhie?

În legătură cu aceste probleme, am solicitat pă­rerea unor lideri de opinie, cu preocupări notorii pe teme legate de monarhie: Andreea Pora, Marian Mun­teanu și Sever Voinescu.

1. Principesa Margareta, prima, în ordinea succesiunii la tron, din familia regală a Ro­mâniei, a fost desemnată de tatăl ei, Regele Mi­hai I, drept Custode al Coroanei. Va putea men­­ține imaginea și importanța regalității, la stan­dardele de până acum?

2. Statul român modern a fost fondat sub semnul regalității. După aproape jumătate de veac de comunism și 26 de ani de post-co­mu­nism, restaurarea monarhiei consti­tu­ționale nu a fost pusă în discuție la modul serios, prin­tr-o campanie de informare și un referendum edificator. În aceste condiții, mai are nevoie România de monarhie?

SEVER VOINESCU redactor-șef la "Dilema Veche"
"Eu îi doresc României o monarhie, dar cu o altă dinastie"


1. Monarhiștii sunt, după câte îmi dau seama, de do­uă feluri. Sunt unii care au devenit monarhiști, intenționând, cu asta, un anumit joc de interese proprii pentru care, credeau ei, o apropiere de Casa Regală ar constitui un avantaj. Și sunt cei cu adevărat sinceri, idealiști și nebuni, în sensul cel mai frumos al cuvântului - cei care vi­sează cu ochii deschiși. Primii s-ar pu­tea să dezerteze, pentru că Prin­cipesa Mar­gareta nu are nici pe departe autoritatea și anver­gura istorică a tatălui ei. Monarhiștii din interes pro­priu aveau nevoie de alăturarea cu Regele, nu cu Prin­cipesa Margareta, și nici cu soțul ei, prințul Duda. Mo­narhiștii idealiști vor rămâne, probabil, atașați de Ca­sa Rega­lă, dar mă aștept la furtuni serioase în mi­cul lor pahar cu apă. Deși sunt puțini, monarhiștii idea­liști sunt pa­sionali și certăreți. Imaginându-și, pro­babil, că fiecare dintre ei e un fel de unic custode al marii tradiții re­gale românești, se vor repezi să apere Regalitatea de oricine și, în final, de toți ceilalți. Cât despre atenția opiniei publice asupra familiei regale, mă aștept să scadă în următorii ani. Când Re­gele se va stinge, ceea ce mă rog la Dumnezeu să se în­tâmple abia peste foarte mulți ani, va urma un mo­ment de emoție colectivă, bine garnisit de presa noastră predispusă la patetism pe teme istorice. Apoi, mă aștept ca atenția asupra Casei Regale să se dimi­nueze progresiv. În fond, nici un alt membru al fa­miliei regale nu este atât de interesant și atât de intens ca să atragă atenția pu­blicului. Nici Regele Mihai I nu este o per­so­na­litate interesantă și intensă, dar a ajuns să personifice atât de multă istorie, încât co­ple­șește emoțional pe ori­ce român, indiferent dacă e monarhist sau nu.
2. Ba eu cred că restaurarea monarhiei cons­ti­tuționale a fost pusă în discuție. Societatea româ­neas­că a discutat tot timpul despre monarhie, in­clu­siv despre revenirea monarhiei ca formă de guver­nă­mânt. Că n-a fost un proiect constituțional de revenire la monarhie, discutat în Parlament, așa este, n-a fost, dar vă atrag atenția că e și dificil să fie, din moment ce forma republicană de guver­nământ nu poate fi modificată (art. 152 alin. 1 din Constituție). Că n-am ajuns la un referendum pe această temă - și asta este adevărat - dar nici nu prea văd cum am fi putut ajunge, din mo­ment ce un proiect constitu­țional care să genereze un referendum e imposibil. Însă de discutat s-a discutat și se discută și, cel mai probabil, se va mai discuta. E bine să discutăm acest subiect, e bine să visăm și e bine să nu abandonăm chiar de tot speranța, pentru că istoria este impre­vi­zibilă - habar nu am ce se va în­tâmpla cu România peste cinci sau zece ani, și cred că nimeni nu are. Eu îi doresc României o monarhie, dar cu o altă dinastie. Recunosc, iată, că sunt un monarhist ceva mai altfel. Știu că visez un vis aproape imposibil, dar asta nu mă împiedică să evaluez realist șansele transformării republicii în monarhie, așa cum există ele acum: sunt egale cu zero!

ANDREEA PORA analist politic, Revista 22
"Rămâne de văzut dacă Principesa Margareta va izbuti să pună capăt prea terestrelor ambiții ale soțului ei"


1. Regele Mihai este ultimul depozitar al tradiției monarhiei instaurate acum 150 de ani, care a făcut România modernă, al cărei destin a rămas neîmplinit, dar pe care și l-a asumat cu demnitate. Legatara iubirii sale de țară este Principesa Margareta, care trebuie să se ridice la înălțimea staturii morale a ta­tălui său, pentru a menține vie spe­ranța în Tron și interesul pentru Casa Regală, ambele aflate în grea cum­pă­nă.
Speranța în revenirea la regat, chiar și printre monarhiștii rămași fideli ideii, cred că a dispărut cu mult înaintea anunțului de retragere făcut de MS Regele Mihai. Motivul poartă numele lui Radu Duda. Prea ma­rea implicare în politică a soțului Principesei Mar­gareta, legăturile stranii cu personaje controversate, in­clusiv cu Ion Iliescu și Dan Voiculescu, apetitul pentru sinecuri, neplăcutul episod al candidaturii la prezidențiale, căruia Regele i-a putut pune capăt ape­lând la sprijinul unor familii regale europene, plus monopolul asupra comunicării Casei Regale au în­depărtat pe mulți dintre cei rămași credin­cioși monarhiei. Lipsa de neutralitate și echidistanță a Casei Regale, cu Radu Duda la cârmă, a provocat o reacție de respin­ge­re, nu doar în rândul unor regaliști de sea­mă, ci și pe un plan mai larg. Ultima în­cer­care a Regelui de a salva succesiunea, prin aducerea în țară a nepotului său, Principele Nicolae, a fost un eșec ale cărui cauze ră­mân neclare. Îndepărtarea brutală a tână­rului prinț a generat și ea suspiciuni și ne­mulțumiri. Rămâne de văzut dacă Princi­pesa Margareta va reuși să pună capăt prea terestrelor ambiții ale soțului ei, condiție esen­țială pentru renașterea speranței în monarhie.
2. După revoluție, cu aportul feseniștilor și al Securității, s-a ratat marea șansă a restaurării mo­narhiei. O discuție serioasă nu a avut loc nici măcar în timpul mandatului lui Emil Cons­tantinescu, cel care promisese, dema­gogic, că, ajuns președinte, îl readuce pe tron pe Regele Mihai. Observăm că dezbaterea despre Rege și rolul său a fost acaparată, de-a lungul timpului, exact de cei care l-au batjocorit și calomniat, de cei care au intoxicat populația cu minciuni și manipulări. Chiar și în aceste zile, un cor obscen de falși adulatori și mo­narhiști din interes infestează spațiul public. Amal­gamul astfel creat cu preme­ditare a aruncat în derizoriu ches­tiunea mo­narhiei și a anulat dez­ba­terile se­rioase. România a avut nevoie de monarhie, dar poporul nu a în­țeles, și Regele nu și-a putut înde­plini destinul. S-au ocu­pat și se ocupă de asta comuniștii și urmașii lor.

MARIAN MUNTEANU reprezentant al societății civile
"Dezbaterea cu privire la opțiunile pro-republicane sau pro-monarhice nu trebuie să se transforme într-un nou motiv de dezbinare a românilor"

1. Mă întristează suferința Regelui Mihai și mă rog lui Dumnezeu să-l ajute în aceste clipe grele. De­sigur, Principesa Margareta, în calitate de custode, este reprezentanta legitimă a acestei familii, cu un rol atât de semnificativ în istoria statului român. Ches­tiu­nea strict politică necesită, însă, abordări mult mai com­plexe decât ne îngăduie acest cadru și acest mo­ment atât de delicat. Oricum, trebuie să facem dis­tinc­ție între familia Regelui (în interiorul căreia se iau de­cizii pe baza unor reguli proprii) și problema for­mei de guvernământ. Atât forma de guvernământ, cât și procedurile privind succesiunea la tron (în cazul în care s-ar opta pentru monarhie) nu pot fi stabilite de­cât de poporul român, prin Constituție. Aceste reguli erau, de altfel, precis reglementate în Constituția din 1923 și trebuiau res­pec­tate de toată lu­mea, inclusiv de familia regală.
2. Dezbaterea cu privire la opțiunile pro-republicane sau pro-monarhice nu tre­buie să se transforme într-un nou mo­tiv de dezbinare a românilor. Recomand, din acest punct de vedere, calm, serio­zitate și înțelepciune. Mi­litez de multă vreme pentru o clarificare a acestor po­si­bile soluții de organizare statală, astfel încât oamenii să poată cum­păni, fără patimă, cu privire la această te­mă. Cel mai important lucru este ca cetățenii Ro­mâniei să poată decide, în deplină cunoștință de cau­ză, cu privire la forma de guvernământ. Fără un refe­rendum dedicat acestui aspect, eventualul proces de re­vizuire a actua­lei Constituții nu se poate desfășura într-un mod cons­tructiv. Consider că primul pas va trebui să fie stabi­lirea, prin referendum, a formei de gu­vernământ - inclusiv prin precizarea posibilelor variante republi­cane (republică prezidențială sau parlamentară). Indi­ferent de rezultatul votului, este vital să păstrăm uni­ta­tea și buna înțelegere între noi. Această unitate este mai importantă decât orice.