"Spectacolul" se repetă: ALERGIILE

- Pentru milioane de oameni, bucuriile primăverii se transformă în chin: alergiile! Foarte multe persoane suferă din cauză că organismul lor se revoltă împotriva unor substanţe inofensive, provenite din mediul înconjurător. Polenul, de pildă, răsfăţul florilor şi bucuria albinelor. În cele ce urmează, vă vom arăta cum trebuie abordaţi factorii declanşatori şi ce terapii pot ameliora simptomele -

Şi mai există şi intoleranţele!
Alergiile fac parte din categoria principalelor boli endemice. Ele pot fi declanşate de orice substanţă din mediu, cu care noi venim în contact. Aceste reacţii disproporţionate ale sistemului imunitar au o dublură - şi anume, intoleranţele, în primul rând, cele la ali­mente şi la diverse produse farmaceutice. Intoleran­ţele pornesc din alte cauze, însă prezintă un tablou clinic asemănător, motiv pentru care se mai numesc şi pseudoalergii.
Puţine sunt afecţiunile la care factorii declanşatori se pot depista cu atâta exactitate ca la alergii. În schimb, cauzele intoleran­ţe­lor nu pot fi întotdeauna precizate sută la sută. După părerea cercetătorilor, faptul că oamenii reacţionează alergic la anumite substanţe sau nu le tolerea­ză este deter­minat de moştenirea gene­tică, peste care se suprapun şi factorii de mediu. Totodată, specialiştii apre­cia­ză că o contribuţie importantă la apariţia aler­giilor şi a intoleranţelor o aduc, dese­ori, şi problemele psihice. Astfel, stre­sul poate agrava simpto­mele. Şi invers: calmul şi echilibrul influenţează pozi­tiv mecanismele de apărare naturală ale organismului. De reţinut că o aler­gie poate lăsa urme la nivelul psihicu­lui, mergând chiar până la instalarea unei depresii.
Referitor la factorii de mediu, cer­ce­tătorii găsesc din ce în ce mai multe argumente în favoarea aşa-numitei teo­rii "a copiilor mai puţin îngrijiţi": dacă o igienă exagerată îi fereşte, într-ade­văr, pe micuţi de microbi şi infecţii, pe de altă parte, ea le compromite şan­sa de a-şi antrena sistemul imunitar. În consecinţă, cei crescuţi la ţară, care s-au aflat permanent în contact cu ce­realele şi cu animalele din gospo­dărie, sunt ulte­rior mai puţin vulnerabili la alergii decât copiii de la oraş. Potrivit unui studiu, acest "efect al gospodăriei rurale" se trans­mite chiar şi de la viitoarea mamă către făt, în cursul perioadei de graviditate. Iar un studiu efectuat pe termen lung a pus în evidenţă faptul că prezenţa câinilor şi a pisicilor în preajma copiilor mici, în primii lor ani de viaţă, scade riscul de alergie la păr de animale.
Alergiile pot apărea la orice vârstă şi pot fi declan­şate de mai multe substanţe simultan. Reacţia siste­mu­lui imunitar se produce fie instantaneu, prin elibe­rarea unor mari cantităţi de histamină, fie cu o întâr­ziere de 12 până la 72 de ore după contactul cu aler­genul respectiv.

Principalii alergeni şi reacţiile declanşate de ei
Alergia presupune o dereglare a mecanismelor defensive ale corpului nostru. Alergenii, în realitate nişte substanţe inofensive, ca de pildă praful din casă şi polenul florilor, sunt percepuţi de către sistemul imunitar ca nişte invadatori, împotriva cărora el are datoria să lupte cu ajutorul anticorpilor, tot aşa cum combate bacteriile şi viruşii. În funcţie de tipul alergenului, această reacţie imunologică specifică se exprimă printr-o mare varietate de simptome.

Alergenii respiratorii

Aceste substanţe pătrund în organism pe căile respiratorii.
* Polenurile plantelor - Grăuncioarele minus­cule de polen nu se pot vedea cu ochiul liber. Ele sunt produse cu miliardele de către arbori, ierburi şi tot felul de alte plante. Cele mai frecvente alergii sunt pro­duse de polenurile de mesteacăn, peliniţă şi seca­ră. Tot mai periculoasă devine şi ambrozia, o plantă perenă, care creşte prin grădini, în culturile de cereale şi de floarea-soarelui, dar mai ales în zonele lăsate în paragină, de unde şi denumirea ei populară de "iarbă de paragină" sau "iarba pârloa­gelor". Alergia la polen se manifestă, de obicei, sub forma febrei fânului (ri­nită alergică sau rino-con­junctivită alergică). Suferă de ea cam un sfert din populaţia Europei.
Simptomele, similare cu ale răcelii, rezultă din producţia sporită de secreţii şi mucus, stimulată de mediatorii eliberaţi de sistemul imunitar, cum este histamina. Pielea şi mucoasele se inflamează. Atunci când ochii se înroşesc, devin sensibili la lumină şi lăcrimează ori dau sen­zaţii de mâncărime, iar pleoa­pele se umflă, me­dicul va pune diag­nos­ticul de con­juncti­vită alergică. Pe lângă simptomele propriu-zise, pacienţii se plâng şi de con­se­cin­ţele lor, nu mai pu­ţin supă­rătoare: somn neodih­nitor, o stare de obo­seală per­manentă sau dificultăţi de con­centrare.
* Părul animalelor - Numeroşi alergici la părul de animale reacţionează la un singur animal de casă. Nu firele de păr şi penele în sine declanşează alergia, ci ceea ce se găseşte pe ele: epitelii, seu, salivă, excre­mente şi urină. Apar mâncărimi, erupţii cutanate sau urticarie.
Când inspirăm polen, peri de animale sau parti­cule de praf, ele ne pot provoca şi un astm bronşic. His­tamina face ca musculatura netedă a aparatului respirator să se contracte, astfel încât se resimte o apă­sare pe piept. Mucoasele căilor respiratorii se infla­mează şi dau naştere unor secreţii vâscoase. În cazul cel mai rău, suferindul se află literalmente în impo­sibilitatea de a respira.
* Praful din casă - El ascunde milioane de po­ten­ţiali alergeni, printre altele, fibre, epitelii umane şi de animale, precum şi excrementele microscopice ale acarienilor. Aceste arahnide minuscule preferă să se adăpostească în tapiţeria mobilelor, pe covoare, în haine şi aşternuturi. Într-un gram de praf din pat se găsesc circa 4000 de acarieni, care continuă să elibe­reze alergeni chiar şi atunci când mor.
Printre simptomele alergiei la praf şi acarieni se numără ochii înroşiţi, inflamaţia mucoasei nazale, uneori şi erupţiile cutanate. Persoanele afectate au de suferit mai ales în timpul nopţii, dimineaţa şi în mo­mentele când îşi fac patul.
* Mucegaiurile - aceste microorganisme se înmulţesc în spatele tapetului şi al plăcilor de faianţă, pe pereţii umezi sau în ghivecele de flori, câteodată şi în tapiţeria pieselor vechi de mobilier, ca şi în frunzişul copacilor.
Mucegaiurile provoacă frecvent o alveolită aler­gică extrinsecă. Aceasta poate fi dezvoltată şi la locul de muncă, din cauza prafului sau a pulberilor orga­nice (situaţie în care este diagnosticată ca astm pro­fesional). Alergenii ajung în alveole, iar ţesutul pul­monar şi bronhiile fine se inflamează. După patru până la douăsprezece ore, uneori abia după câteva zile ori săptămâni, apar simptome similare cu ale gripei. Ele se sting îndată ce pacientul evită contactul cu aler­genii respectivi.

Alergenii de contact

O simplă atingere a pielii este suficientă pentru a declanşa o reacţie imună excesivă, la următoarele sub­stanţe:
* Metalele - La confecţionarea bijuteriilor mo­der­ne se întrebuinţează săruri de nichel şi cobalt, care au un potenţial alergen ridicat. La fel ca şi sărurile de crom, folosite în procesul de tăbăcire a pieilor.
* Plantele din familia compozitelor - sub­stanţele provenite din acest grup de plante (dintre care putem aminti ochiul-boului) se regăsesc ca extracte în diverse alifii sau medicamente.
* Coloranţii - sunt prezenţi în materialele textile.
* Parfumurile naturale şi sinte­tice - ne întâlnim cu ele în cosmetice, parfumuri, detergenţi şi produsele des­ti­nate curăţeniei casnice.
* Conservanţii - Sunt adăugaţi, printre altele, în vopseluri şi în arti­colele cosmetice.
* Alergenii din latex - specialiştii au des­coperit în latex 15 alergeni de contact, dintre care cinci pot duce şi la alergii încrucişate.
Alergenii de contact declanşează ade­sea der­matite alergice de contact (cu­noscute şi sub denumi­rea de ec­zeme alergice de contact). Între atingere şi reacţie trec 24 până la 48 de ore. Locul de contact se inflamează, se înroşeşte şi apar mâncărimi. Uneori se formează vezicule sau noduli. În final, pielea se des­cuamează şi se acoperă cu cruste. Iritaţia se poate ex­tinde şi în alte zone. Forma cea mai frecventă a aler­giei de contact este eczema palmară.
Când chimicalele utilizate în frizerii sau mănuşile de latex purtate de medici şi asistente în cabinete şi clinici provoacă o reacţie alergică, vorbim despre o dermatoză profesională. Ea se manifestă de obicei ca o eczemă de contact.
Alergenii de contact sunt responsabili şi pentru apariţia urticariei, însă aceasta poate proveni şi din alte cauze. Simptomele clasice ale unei urticarii de con­tact sunt umflăturile roşietice din porţiunea de pie­le care a fost atinsă. În unele cazuri se observă şi un angioedem (sau edem Quincke), o inflamaţie plasată mai profund, în zona buzelor sau a pleoapelor. În alte forme de urticarie, umflăturile sunt răspândite pe toa­tă suprafaţa corpului.

Alergenii alimentari

În principiu, orice componentă din hrană poate da naştere unei alergii. La anumite persoane, chiar şi cantităţile minime provoacă reacţii violente.
* Arahidele - cantităţi reduse există, de pildă, în ciocolată sau în uleiuri.
* Albuşul de ou - este unul din cei mai frecvenţi factori declanşatori la copii. Persoanele alergice la fulgi şi pene sunt susceptibile să reacţioneze şi la gălbenuş, pe baza unei reacţii încrucişate. Afecţiunea se numeşte sindromul ou/carne de pasăre.
* Laptele de vacă - în special sugarii şi copiii au de suferit din pricina cazeinei, principala proteină a laptelui.
* Ţelina - au potenţial alergen chiar şi extractele de ţelină, de exemplu, cele cuprinse în amestecurile de condimente.
* Cerealele - aproape toate soiurile conţin posi­bili alergeni, în primul rând gluten, aflat la originea unor intoleranţe alimentare.
* Soia - e prelucrată şi introdusă într-o serie de alimente. Factorul declanşator este aici glicinina (o proteină).
* Unele fructe - alergicii reacţionează puternic la piersici şi nectarine.
* Peştii şi fructele de mare - tropomiozina din moluşte şi parvalbumina din peşti ge­nerează reacţii aler­gice. Am­bele fac parte din categoria proteinelor.
Alergenii alimentari pro­voa­că frecvent mâncărimi în cavitatea bucală şi în gât. Sunt posibile şi astmul bron­şic, reacţii cutanate, ca neu­ro­dermita şi urtica­ria, mai rar suferinţe gastroin­testi­nale. În condiţiile unor reacţii încrucişate, poate apărea sindromul de alergie orală (OAS), care se manifestă prin furnicături pe limbă şi în gât, precum şi prin mâncărimi în cerul gurii şi în urechi. El este considerat însă inofensiv, în compa­raţie cu şocul anafilactic, care poate duce la pier­derea cunoştinţei, colapsul sistemului circulator şi stop respirator, ameninţând grav viaţa pacientului. În astfel de cazuri, trebuie chemat de urgenţă un me­dic. Aler­gicii ar trebui să poarte în permanenţă cu sine o trusă de prim ajutor, constând dintr-un antihis­taminic, un preparat cortizonic şi adrenalină.

Veninul de insecte

Pentru alergici, o înţepătură de albină sau de vies­pe poate deveni mortală. Reacţii deosebit de intense provoacă veninul bărzăunilor şi al viespilor de câmp. Din fericire, aceste insecte nu atacă aproape nicio­dată.
Alergia la veninul de insecte produce, uneori în doar câteva secunde, inflamaţii pe faţă şi în zona gâ­tu­lui, erupţii cutanate pe tot corpul, în unele cazuri şi lăcrimare, dificultăţi de respiraţie, ameţeli, tahicar­die, senzaţie de greaţă sau vomă. Pericolul devine major, dacă înţepătura declanşează un şoc anafilactic.

Fotoalergenii

În condiţiile expunerii directe la radiaţiile ultra­violete A, unele chimicale din cosmetice, parfumuri sau detergenţi şi, de asemenea, anumite medicamente, administrate pe cale orală, pot provoca reacţii foto­alergice. Se înţelege că solariile nu sunt un loc sigur pentru persoanele cu o sensibilitate alergică la lumină. Însă chiar şi razele solare ce pătrund prin fereastră ac­ţionează asupra pielii, şi aceasta este suficient pentru ca, pe porţiunea expusă, să se formeze, după o zi sau două, eczeme însoţite de mâncărimi.

Medicamentele

Când nu suportăm un anumit medicament, vina o poartă câteodată (dar nu întotdeauna) o reacţie exage­rată a sistemului imunitar. Atunci pot apărea erupţii cutanate, urticarie sau un angioedem. E posibil şi un şoc anafilactic. La fel de primejdioasă, deşi rară, este necroliza toxică epidermală (cu varianta ei, sindromul Stevens-Johnson), manifestată prin eroziuni severe ale pielii şi mucoaselor în cavitatea bucală şi în zona organelor genitale.

Alergii încrucişate
Mulţi alergici la polenul de mesteacăn sunt nevoiţi să se ferească şi de kiwi. Această anomalie imunitară se numeşte alergie încrucişată. Explicaţia constă în structura aproape identică a alergenilor respectivi - sistemul imunitar nu-i poate deosebi şi reacţionează la fel în ambele cazuri. Alergenii alimentari provoacă neplăceri, de regulă numai în stare crudă, deoarece pro­teinele cu potenţial alergen sunt distruse prin fier­bere. Vă prezentăm mai jos câteva exemple de reacţii încrucişate, care pot declanşa alergii.
Polenul de mesteacăn (în combinaţie cu):
Polen de arbori - stejar, castan comestibil, arin, carpen, alun, fag.
Fructe - mere, caise, avocado, banane, pere, ci­reşe, kiwi, mango, piersici, prune.
Legume - fenicul, morcov, cartofi, ţelină, roşii.
Nuci şi seminţe - caju, alune de pădure, migdale, fistic.
Verdeţuri şi condimente - anason, busuioc, piper, mă­rar, coriandru, chimen, leuştean, măghiran, ore­gano, mentă, cimbru.
Peliniţă (în combinaţie cu):
Fructe - avocado, kiwi, mango, pepeni.
Legume - anghinare, fenicul, castraveţi, morcov, car­tofi, dovleac, ţelină, ardei gras, roşii.
Nuci şi seminţe (inclusiv uleiul) - caju, fistic, se­minţe de floarea-soarelui.
Verdeţuri şi condimente - anason, busuioc, ghim­bir, muşeţel, coriandru, chimen, măghiran, nucşoară, oregano, piper (negru şi verde), mentă, cimbru, scorţişoară etc.
Polenul ierburilor de câmp (în combinaţie cu):
Alte soiuri de cereale - în special secară şi grâu.
Fructe - banane, pepeni.
Legume - anghinare, mazăre, castraveţi, cartofi, dovleac, linte, soia, roşii.
Verdeţuri şi condimente - busuioc, piper, măghiran, ore­gano, mentă, cimbru.
Latex natural (în com­binaţie cu):
Fructe - avocado, ba­nane, pere, smochine, kiwi, pepeni, papaya, fructul pa­siunii, pier­sici.
Legume - hrişcă, ţelină, cartofi, roşii.
Nuci şi seminţe (in­clu­siv uleiul) - castane co­mestibile, alune de pădure.
Acarieni (în combinaţie cu):
Crustacee şi moluşte - creveţi, homari, raci, scoici.
Alergeni proveniţi de la păsări (în combinaţie cu):
* excremente şi pene de păsări
* ouă şi carne de pasăre.

Intoleranţele şi urmările lor
Pseudoalergiile se deosebesc cu greu de "verita­bi­lele" reacţii exagerate ale sistemului imunitar. De multe ori, ele sunt declanşate de aceiaşi factori, iar simptomele se aseamănă. Dar, spre deosebire de aler­gii, la intoleranţe organismul nu-şi organizează apă­ra­rea cu ajutorul anticorpilor. Şi, de obicei, manifes­tările apar abia atunci când se intră în contact cu cantităţi mai mari din substanţele respective.

Alimentele
Intoleranţele alimentare sunt cauzate, de regulă, de aditivi, cum ar fi conservanţii, coloranţii, îndulci­torii, glutamatul, sulfiţii sau tartrazina. Aceştia îi chinuie pe bieţii pacienţi cu diverse suferinţe gastro­intestinale. Nu sunt excluse nici reacţiile psihoso­matice. Intoleranţa la gluten (o proteină din cereale) duce adesea la apariţia bolii celiace. Afectarea cro­nică a intestinului subţire creează efecte ca diareea şi stările de epuizare. Scăderea densităţii osoase ori de­fi­citul de fier pot indica, de asemenea, existenţa ce­liachiei, precum şi - în unele cazuri - depresia, steri­litatea sau durerile articulare.
La persoanele cu intoleranţă la histamină, sub­stanţa incriminată produce senzaţii de mâncărime, de greaţă sau diaree. Pacienţilor cu intoleranţă la lactoză le lipseşte o enzimă importantă, care face posibilă des­compunerea corectă în intestin a zahărului din lapte, astfel încât el va trece nedigerat în colon. Con­secinţele posibile sunt senzaţia de prea-plin, colicile abdominale, balonările, greaţa şi diareea.

Medicamentele
Dacă un medicament nu este tolerat, aceasta se poate întâmpla din cauza unei reac­ţii foto­toxice, generate de acţiunea conver­gentă a substanţelor active - de pildă cele din diure­tice, anumite antibio­tice sau preparate pe bază de sunătoare - împreună cu lumina so­lară. Consecinţa: apar inflamaţii cu un aspect asemănător cu acela al arsurilor de soare.

Ierburile de câmp
Cine umblă desculţ prin iarba înaltă va veni une­ori în contact cu nişte substanţe speciale, conţinute în ierburile sălbatice, şi anume furocumarinele. Sub influenţa lu­minii, acestea pot produce iritaţii cutanate, ce par a fi arsuri de soare.

Razele solare
Foarte răspândită este fotodermatoza poli­morfă, numită în mod eronat şi alergie la soare, deşi este vorba de fapt de o hipersen­sibilitate la radiaţiile ultraviolete. Medicii pre­supun cauze genetice.

TRATAMENTUL, PAS CU PAS

Pentru tratarea alergiilor şi a intoleran­ţelor, medi­cii apelează la o strategie susţinută de trei piloni: evitarea factorilor declanşatori, ame­lio­rarea simpto­melor şi combaterea cau­zelor.

La distanţă de factorii declanşatori
Să eviţi ceea ce te îmbolnăveşte - pentru suferin­zii cu alergie de contact, aceasta nu este o mare problemă. În schimb, pacienţii cu febra fânului nu prea au cum să se ferească de polen. De asemenea, e dificil de elaborat o tactică eficientă pentru alergiile şi intoleranţele alimentare. Cine va elimina din me­niul său multe feluri de mâncare, de teama substan­ţelor conţinute în ele, riscă să-şi creeze o carenţă.

Ameliorarea simptomelor
* Medicaţia alopată - În stadiul actual al ştiinţei, me­dicamentele nu pot vindeca nici alergiile, nici in­to­leranţele, dar cel puţin le micşorează bolnavilor sufe­rinţa provocată de reacţiile excesive ale sistemu­lui imunitar. Antiinflamatoarele acţionează împotriva simptomelor cronice, în timp ce medicamentele pre­scrise în caz de necesitate se administrează în fazele acute.
* Antiinflamatoarele care dau cele mai bune rezultate sunt cele cortizonice (cu glucocorticoizi) - sub formă de spray-uri, pentru rinita alergică sau pentru prevenirea crizelor de astm. Temutele efecte secundare ale cortizonului nu se produc, deoarece substanţa activă nu pătrunde decât în cantităţi foarte mici în circuitul sanguin. Situaţia este diferită la unguentele cu cortizon, pentru tratarea eczemelor şi a erupţiilor cutanate. Acestea ar trebui folosite doar în doze mici.
* Antihistaminicele (picături pentru ochi, spray-uri nazale şi tablete) slăbesc acţiunea histaminei şi astfel ameliorează simptomele astmului bronşic, ale afecţiunilor cutanate, alergiilor alimentare şi la medicamente, ca şi ale neurodermitei.
* Medicina complementară - Pe piaţa uriaşă a metodelor alternative întâlnim câteva terapii promiţă­toare, capabile să abordeze cu succes alergiile şi into­leranţele. Însă ele nu pot înlocui, ci numai completa un tratament clasic.
* Fizioterapiile şi tehnicile de respiraţie şi-au dovedit utilitatea în afecţiunile respiratorii, la fel şi exerciţiile de relaxare. Eficacitatea acupuncturii în rinita alergică a fost confirmată de studii.Există indi­cii că şi autohipnoza ar putea reduce simptomele aler­giilor. Sunt recunoscute efectele pozitive ale exer­ciţiilor de meditaţie şi ale antrenamentului auto­gen. Psihoterapia poate descoperi conflictele emoţio­nale sau sociale care menţin sau agravează maifestă­rile alergice.
* Fototerapia cu ultraviolete este un remediu verificat pentru pacienţii adulţi cu neurodermită, ca şi pentru tratarea alergiilor solare şi a pruritului. Dar această terapie nu trebuie urmată decât sub control medical.
* Terapiile balneare şi procedeele Kneipp au o acţiune benefică în infecţiile căilor respiratorii supe­rioare. Terapia climaterică, deci inspirarea unui aer lipsit de alergeni (la munte sau pe malul mării), este de folos bolnavilor cu neurodermită, astm bronşic, alergie la polen sau la praf.
* Dintre preparatele pe bază de plante, s-au dovedit a fi de ajutor în rinita alergică tabletele cu extract de captalan. Şi remediul homeopatic cu Gal­phimia glauca pare să aibă un efect favorabil. Un­guen­tele care conţin tananţi din ceai sau din coajă de stejar calmează mâncărimile şi au acţiune antibac­teriană. Extractele de muşeţel şi uleiul de sunătoare produc de asemenea efecte pozitive.