La instalarea lui, cetăţenii îl investiseră cu un imens capital de încredere. După guvernarea de tristă amintire a lui Ponta, toţi se aşteptau la o administraţie transparentă, decisă în aplicarea corectă şi eficientă a legii. Emblema tehnocrată îi asigura, în plus, o anume aură de imparţialitate, îndreptăţind speranţa că, în mandatul său limitat, guvernul Cioloş va face minuni, îndreptând deformările partizane ale legislaţiei în vigoare, anulând aplicaţiile ei aberante care au făcut ţara de râs, nu numai în Europa, ci şi în restul lumii. De altfel, la instalare, Dacian Cioloş anunţa că va ţine cont de "cerinţele străzii", ale grupurilor tot mai masive de protestatari exasperaţi de "mersul treburilor" în România. Idealul tăierii răului de la rădăcină, întărit tocmai pentru că "echipa" părea echidistantă politic, detaşată de interesele subterane ce unesc partidele româneşti, opuse altfel ideologic, părea posibil şi datorită "oamenilor noi", a specialiştilor chemaţi de primul ministru să rezolve problemele. Cu o asemenea grupare exemplară, proiectul reînnoirii unei clase politice măcinate de rutina autosatisfacerii propriei bunăstări părea fezabil. Cu trecerea lunilor, guvernul Cioloş demonstrează însă că "treaba" lui se limitează doar la gestiunea economiei (în creştere, ca urmare a creşterii economice mondiale) şi la păstrarea "bunelor relaţii" cu partidele. Nu ştim de ce a optat Dacian Cioloş pentru o astfel de "politică". Vedem, însă, că în chestiuni esenţiale pentru "schimbarea la faţă" a ţării, d-l prim-ministru se manifestă extrem de reticent, deşi a promis, de exemplu, că va satisface cererile îndreptăţite ale cetăţenilor, revoltaţi de instalarea clanurilor politico-economice la conducerea comunităţilor în care ei trăiesc. Concret, protestatarii solicitau ca, la "locale", să se revină la alegerile în două tururi de scrutin, tocmai pentru că o a doua elecţiune le dădea posibilitatea ca, în urma unei reorientări conştiente, să demoleze structurile osificate, gestionate de eternii "primari de partid". După cum se ştie, majoritatea aleşilor locali şi-au făcut, de-a lungul mandatelor, o clientelă (politică şi economică) fidelă, care nu vrea să rişte pierderea unor avantaje în caz că protectorii nu îşi păstrează poziţiile. Partidele parlamentare au fost şi ele mulţumite cu alegerile într-un singur tur de scrutin, pentru că administratorii lor, cel puţin în localităţile mici, le garantează, la "parlamentare", aducerea voturilor cetăţeneşti. Înţelegerea PSD-PNL, care a facilitat adoptarea acestei legi electorale, a fost justificată, în momentul în care clasa politică se solidarizase intern prin "uniuni" de genul USL, vizând păstrarea unui convenabil statu-quo. Acum, pe fondul ruperii "ticăloşitei înţelegeri", PNL-ul vrea două tururi de scrutin. PNL-ul este, desigur, interesat de riscul pierderii unor mari localităţi, unde candidaţii săi sunt slabi. Premierul Cioloş refuză, însă, modificarea legii, fie şi printr-o ordonanţă de urgenţă, sub pretextul că actul ar contraveni recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi prescrierilor Curţii Constituţionale. Or, nici Comisia veneţiană, nici Curtea Constituţională nu se împotrivesc schimbării, în mai puţin de un an până la alegeri, a unei legi care, la urma urmei, restrânge drepturile electorale cetăţeneşti.
O altă situaţie strâmbă, gestionată de Cioloş, este "bătălia" împotriva corupţiei instalate masiv în sistemul educaţional şi cultural. Prim-ministrul a numit în cabinetul său, la "învăţământ", pe d-l Adrian Curaj care, poate pentru că nu e ferm susţinut, nu prea are... curaj. D-l ministru trebuia să cureţe sistemul de fenomenul viral al doctoratelor plagiate şi al titulaturilor uzurpate prin fals. Tineretul ţării nu poate fi convins că educaţia este singura cale spre o afirmare socială corectă, când sesizează că numeroase cariere academice sunt bazate pe furt sau că "producţia de ştiinţă" se realizează cel mai bine în închisori. Misiunea ministrului, asumată alături de angajarea d-lui Cioloş, era să retragă direct, fără drept de apel, toate titlurile dobândite prin fraudă, să infirme, cu argumente legale, producţia unei "industrii ştiinţifice" derizorii (cu amendarea "colaboratorilor" interesaţi), să demoleze instituţiile artificiale ce favorizează şi perpetuează, spre dezonoarea ţării, aceste falsuri. Ce rost are, de exemplu, înfiinţarea pompos intitulatei Academii de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale condusă de un plagiator dovedit, care - la rându-i - analizează alte "doctorate" vizate de plagiat. AŞSN a primit aproape 30 milioane de lei noi de la guvernul Cioloş. Cercetătorii ştiinţifici oneşti, plătiţi derizoriu în România, nu mai pot avansa profesional, din cauza "academicienilor" de acest tip, şi nu au altă cale de realizare decât în diaspora, acolo unde munca intelectuală veritabilă este apreciată corect. De altfel, în România, şansa unei reaşezări pe fundamente curate a învăţământului şi cercetării este, în continuare, redusă, în ciuda speranţelor preşedintelui Iohannis, de relansare a ţării prin educaţie, câtă vreme impostura şi uzurparea intelectuală nu sunt cu totul eliminate. D-na Raluca Prună, ministrul Justiţiei, a propus eliminarea articolului de lege care favorizează infractorii, deveniţi "oameni de ştiinţă" în puşcării. Se ştie că o armată de mercenari intelectuali le girează şi realizează "operele". N-a obţinut însă decât o suspendare a lui temporară, primul ministru, susţinut de "instituţii" interesate, a refuzat abrogarea, afirmând că schimbarea legii cere dezbaterea ei strategică şi timp.
Când e vorba de interesele ţării, temporizările pot să aibă efect pervers. O reală şi fermă confiscare extinsă a averilor dobândite prin corupţie, de exemplu, i-ar face pe cei tentaţi să abuzeze de "poziţiile" câştigate în sistem, să se gândească de două ori înaintea oricărei decizii. ANAF şi celelalte instituţii de drept "ezită", însă, în executarea marilor "rechini", sub pretexte diverse. Păstraţi în aceleaşi posturi ani la rând, fără verificări periodice ale integrităţii şi competenţei lor, funcţionarii statului se nărăvesc la "lasă că merge şi aşa". Dacian Cioloş a promis că va schimba radical administraţia. Deocamdată, s-a umblat doar la "vârfuri". Timpul scurt de existenţă al guvernului, doar patru luni, nu poate rezolva, ce-i drept, toate marile probleme ale ţării. Dar imobilismul guvernului, în aşteptarea redistribuirii electorale a puterii, poate fi de rău augur.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
