La instalarea lui, cetățenii îl investiseră cu un imens capital de încredere. După guvernarea de tristă amintire a lui Ponta, toți se așteptau la o administrație transparentă, decisă în aplicarea corectă și eficientă a legii. Emblema tehnocrată îi asigura, în plus, o anume aură de imparțialitate, îndreptățind speranța că, în mandatul său limitat, guvernul Cioloș va face minuni, îndreptând deformările partizane ale legislației în vigoare, anulând aplicațiile ei aberante care au făcut țara de râs, nu numai în Europa, ci și în restul lumii. De altfel, la instalare, Dacian Cioloș anunța că va ține cont de "cerințele străzii", ale grupurilor tot mai masive de protestatari exasperați de "mersul treburilor" în România. Idealul tăierii răului de la rădăcină, întărit tocmai pentru că "echipa" părea echidistantă politic, detașată de interesele subterane ce unesc partidele românești, opuse altfel ideologic, părea posibil și datorită "oamenilor noi", a specialiștilor chemați de primul ministru să rezolve problemele. Cu o asemenea grupare exemplară, proiectul reînnoirii unei clase politice măcinate de rutina autosatisfacerii propriei bunăstări părea fezabil. Cu trecerea lunilor, guvernul Cioloș demonstrează însă că "treaba" lui se limitează doar la gestiunea economiei (în creștere, ca urmare a creșterii economice mondiale) și la păstrarea "bunelor relații" cu partidele. Nu știm de ce a optat Dacian Cioloș pentru o astfel de "politică". Vedem, însă, că în chestiuni esențiale pentru "schimbarea la față" a țării, d-l prim-ministru se manifestă extrem de reticent, deși a promis, de exemplu, că va satisface cererile îndreptățite ale cetățenilor, revoltați de instalarea clanurilor politico-economice la conducerea comunităților în care ei trăiesc. Concret, protestatarii solicitau ca, la "locale", să se revină la alegerile în două tururi de scrutin, tocmai pentru că o a doua elecțiune le dădea posibilitatea ca, în urma unei reorientări conștiente, să demoleze structurile osificate, gestionate de eternii "primari de partid". După cum se știe, majoritatea aleșilor locali și-au făcut, de-a lungul mandatelor, o clientelă (politică și economică) fidelă, care nu vrea să riște pierderea unor avantaje în caz că protectorii nu își păstrează pozițiile. Partidele parlamentare au fost și ele mulțumite cu alegerile într-un singur tur de scrutin, pentru că administratorii lor, cel puțin în localitățile mici, le garantează, la "parlamentare", aducerea voturilor cetățenești. Înțelegerea PSD-PNL, care a facilitat adoptarea acestei legi electorale, a fost justificată, în momentul în care clasa politică se solidarizase intern prin "uniuni" de genul USL, vizând păstrarea unui convenabil statu-quo. Acum, pe fondul ruperii "ticăloșitei înțelegeri", PNL-ul vrea două tururi de scrutin. PNL-ul este, desigur, interesat de riscul pierderii unor mari localități, unde candidații săi sunt slabi. Premierul Cioloș refuză, însă, modificarea legii, fie și printr-o ordonanță de urgență, sub pretextul că actul ar contraveni recomandărilor Comisiei de la Veneția și prescrierilor Curții Constituționale. Or, nici Comisia venețiană, nici Curtea Constituțională nu se împotrivesc schimbării, în mai puțin de un an până la alegeri, a unei legi care, la urma urmei, restrânge drepturile electorale cetățenești.
O altă situație strâmbă, gestionată de Cioloș, este "bătălia" împotriva corupției instalate masiv în sistemul educațional și cultural. Prim-ministrul a numit în cabinetul său, la "învățământ", pe d-l Adrian Curaj care, poate pentru că nu e ferm susținut, nu prea are... curaj. D-l ministru trebuia să curețe sistemul de fenomenul viral al doctoratelor plagiate și al titulaturilor uzurpate prin fals. Tineretul țării nu poate fi convins că educația este singura cale spre o afirmare socială corectă, când sesizează că numeroase cariere academice sunt bazate pe furt sau că "producția de știință" se realizează cel mai bine în închisori. Misiunea ministrului, asumată alături de angajarea d-lui Cioloș, era să retragă direct, fără drept de apel, toate titlurile dobândite prin fraudă, să infirme, cu argumente legale, producția unei "industrii științifice" derizorii (cu amendarea "colaboratorilor" interesați), să demoleze instituțiile artificiale ce favorizează și perpetuează, spre dezonoarea țării, aceste falsuri. Ce rost are, de exemplu, înființarea pompos intitulatei Academii de Științe ale Securității Naționale condusă de un plagiator dovedit, care - la rându-i - analizează alte "doctorate" vizate de plagiat. AȘSN a primit aproape 30 milioane de lei noi de la guvernul Cioloș. Cercetătorii științifici onești, plătiți derizoriu în România, nu mai pot avansa profesional, din cauza "academicienilor" de acest tip, și nu au altă cale de realizare decât în diaspora, acolo unde munca intelectuală veritabilă este apreciată corect. De altfel, în România, șansa unei reașezări pe fundamente curate a învățământului și cercetării este, în continuare, redusă, în ciuda speranțelor președintelui Iohannis, de relansare a țării prin educație, câtă vreme impostura și uzurparea intelectuală nu sunt cu totul eliminate. D-na Raluca Prună, ministrul Justiției, a propus eliminarea articolului de lege care favorizează infractorii, deveniți "oameni de știință" în pușcării. Se știe că o armată de mercenari intelectuali le girează și realizează "operele". N-a obținut însă decât o suspendare a lui temporară, primul ministru, susținut de "instituții" interesate, a refuzat abrogarea, afirmând că schimbarea legii cere dezbaterea ei strategică și timp.
Când e vorba de interesele țării, temporizările pot să aibă efect pervers. O reală și fermă confiscare extinsă a averilor dobândite prin corupție, de exemplu, i-ar face pe cei tentați să abuzeze de "pozițiile" câștigate în sistem, să se gândească de două ori înaintea oricărei decizii. ANAF și celelalte instituții de drept "ezită", însă, în executarea marilor "rechini", sub pretexte diverse. Păstrați în aceleași posturi ani la rând, fără verificări periodice ale integrității și competenței lor, funcționarii statului se nărăvesc la "lasă că merge și așa". Dacian Cioloș a promis că va schimba radical administrația. Deocamdată, s-a umblat doar la "vârfuri". Timpul scurt de existență al guvernului, doar patru luni, nu poate rezolva, ce-i drept, toate marile probleme ale țării. Dar imobilismul guvernului, în așteptarea redistribuirii electorale a puterii, poate fi de rău augur.