Prezentul articol vorbeşte despre o boală care acum o sută de ani pur şi simplu nu exista. Cum s-ar putea atunci trata ea prin mijloace tradiţionale? Răspunsul e simplu: cu leacuri care, tot acum o sută de ani, erau perfect fireşti, dar între timp au devenit un adevărat lux. Care sunt aceste "leacuri"? Somnul binefăcător, aerul curat, apa de izvor, lumina soarelui, hrana curată, munca şi exerciţiile în aer liber şi, bineînţeles, plantele medicinale. Par nişte remedii "simpliste" şi, poate, prea generale, însă eficienţa lor este garantată, aşa cum vom vedea în cele ce urmează:
Somnul
Este principalul mijloc de regenerare psihică, fiind nu doar un mijloc de încărcare a "bateriilor" emoţionale, ci şi un extraordinar ajutor în limpezirea gândurilor şi a sentimentelor, în luarea deciziilor importante etc. Aproape că nu există problemă legată de oboseală care să nu fie corelată cu tulburări de somn. Fie că adormim cu dificultate, că ne trezim uşor în timpul nopţii, că dormim agitat sau avem somnul prea greu, rezultatul este acelaşi: nu ne trezim odihniţi. Este timpul să luăm măsuri, iar grupajul de remedii care urmează, ce include aerul curat, lumina şi plantele medicinale, este excelent pentru îmbunătăţirea somnului. Acum vom mai face doar câteva precizări: * cel mai bun interval pentru somn este între orele 22 şi 6, urmăriţi să vă odihniţi doar între aceste ore; * persoanele care adorm greu sau care au somnul foarte agitat au nevoie de mult efort fizic corelat apoi cu relaxarea; * persoanele cu somnul greu şi neodihnitor au nevoie de mult aer, de îmbunătăţirea alimentaţiei şi de stimuli armonioşi (muzică, dans, artă plastică etc.); * persoanele care se trezesc foarte uşor în timpul nopţii au nevoie de remedii care să calmeze anxietatea, adică plante medicinale, doze mici de efort fizic, cure în locuri cu climat sedativ; * persoanele care se trezesc din cauza coşmarurilor şi a viselor agitate au nevoie de rugăciune, de relaxare prin activităţi creatoare (cum ar fi arta, cultivarea grădinii, acţiunile caritabile), plante purificatoare psihic (busuioc, odolean, sunătoare, obligeană).
Aerul
Ne referim aici la aerul curat, care lipseşte milioanelor de persoane obosite şi cu nervii întinşi la maximum, din aglomeraţiile urbane. Mai ales în cazul lor, o cură de aer curat poate face adevărate minuni, pentru redobândirea vitalităţii şi a tonusului psihic. Cura de aer presupune două lucruri: 1. O respiraţie corectă, completă, care să folosească întreaga capacitate a plămânilor (pe care am descris-o în detaliu atât în paginile "Formulei AS", cât şi ale "Asului Verde"). 2. Deplasarea într-o zonă nepoluată, pe cât posibil bine împădurită şi cu o bună circulaţie a aerului.
Lumina
S-a remarcat, la persoanele care suferă de astenie, o receptivitate deosebită la lumină. Pentru a se reface rapid, ele au nevoie în timpul zilei de expunerea directă la lumina soarelui, care are efect antidepresiv, favorizează recăpătarea tonusului fizic, descătuşează anumite energii interioare blocate de stres. Porţia de lumină solară directă de care avem nevoie zilnic este de minimum o oră.
Noaptea, în schimb, în timpul somnului, organismul are nevoie de întuneric deplin. Când dormim, lumina, sau mai bine zis semi-întunericul tulbure, specific oraşelor, este cât se poate de dăunător pentru psihic. Cercetări făcute în anii '90 au demonstrat că numai la întuneric complet, organismul sintetizează pe parcursul nopţii mari cantităţi de melatonină, un neurotransmiţător care induce stări de optimism şi tonus psihic. Aşadar, în timpul somnului, stingeţi orice sursă de lumină, trageţi jaluzelele şi bucuraţi-vă de efectele regeneratoare ale întunericului.
Puţini înţeleg acest lucru, dar pentru o persoană care suferă de astenie sau oboseală cronică, un repaus brusc este la fel de dăunător ca şi suprasolicitarea. Experienţa a arătat că persoanele obligate să stea practic degeaba, "odihnindu-se" după o perioadă foarte activă, tind să se îmbolnăvească, devin depresive sau anxioase, prezintă tulburări de somn. De aceea, este de preferat ca cei care se tratează de astenie să-şi ia într-o primă fază ceva uşor de lucru la domiciliu, să-şi limiteze la maximum 30 de minute contactele telefonice, dar să nu le elimine complet, pentru că o rupere prea bruscă de stilul de viaţă de până atunci este foarte dăunătoare echilibrului emoţional, şi aşa şubrezit. Mai mult, munca şi stresul emoţional de până atunci trebuie înlocuite cu exerciţii fizice zilnice, care sunt un excelent mijloc de defulare a tensiunilor lăuntrice.
Plantele medicinale antidepresive
Sunt foarte utile persoanelor la care astenia şi sindromul de oboseală aduce stări de tristeţe, cu sau fără motiv aparent, lipsă de orizont, sentimentul acut al plafonării ori al inutilităţii etc. Cele mai la îndemână şi eficiente antidepresive sunt: * Sunătoarea, administrată sub formă de pulbere (obţinută prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea), din care se ia câte o linguriţă de patru ori pe zi, în cure de două luni. * Obligeana, care se ia sub formă de tinctură, câte 50 de picături de patru ori pe zi, tratamentul durând trei luni. * Busuiocul - se face un macerat la rece, din 3 linguri de pulbere la un litru de apă (timpul de macerare este de 8 ore), care se bea pe parcursul unei zile, în loc de apă.
Plantele medicinale anxiolitice
Au darul de a elimina stările de teamă fără motiv, fobiile, accesele de panică, insomnia produsă de nelinişti conştiente sau subconştiente, amplificate de starea de oboseală. Cele mai bune anxiolitice sunt: * Kava-kava, o plantă din Pacificul de Sud, care se găseşte în marile farmacii de la noi sub formă de pastile ce se administrează conform prospectului. * Valeriana - se iau una-două linguriţe de tinctură înainte de culcare. * Captalanul - se administrează sub formă de pulbere 3-4 linguriţe pe zi.