Prezentul articol vorbește despre o boală care acum o sută de ani pur și simplu nu exista. Cum s-ar putea atunci trata ea prin mijloace tradiționale? Răspunsul e simplu: cu leacuri care, tot acum o sută de ani, erau perfect firești, dar între timp au devenit un adevărat lux. Care sunt aceste "leacuri"? Somnul binefăcător, aerul curat, apa de izvor, lumina soarelui, hrana curată, munca și exercițiile în aer liber și, bineînțeles, plantele medicinale. Par niște remedii "simpliste" și, poate, prea generale, însă eficiența lor este garantată, așa cum vom vedea în cele ce urmează:
Somnul
Este principalul mijloc de regenerare psihică, fiind nu doar un mijloc de încărcare a "bateriilor" emoționale, ci și un extraordinar ajutor în limpezirea gândurilor și a sentimentelor, în luarea deciziilor importante etc. Aproape că nu există problemă legată de oboseală care să nu fie corelată cu tulburări de somn. Fie că adormim cu dificultate, că ne trezim ușor în timpul nopții, că dormim agitat sau avem somnul prea greu, rezultatul este același: nu ne trezim odihniți. Este timpul să luăm măsuri, iar grupajul de remedii care urmează, ce include aerul curat, lumina și plantele medicinale, este excelent pentru îmbunătățirea somnului. Acum vom mai face doar câteva precizări: * cel mai bun interval pentru somn este între orele 22 și 6, urmăriți să vă odihniți doar între aceste ore; * persoanele care adorm greu sau care au somnul foarte agitat au nevoie de mult efort fizic corelat apoi cu relaxarea; * persoanele cu somnul greu și neodihnitor au nevoie de mult aer, de îmbunătățirea alimentației și de stimuli armonioși (muzică, dans, artă plastică etc.); * persoanele care se trezesc foarte ușor în timpul nopții au nevoie de remedii care să calmeze anxietatea, adică plante medicinale, doze mici de efort fizic, cure în locuri cu climat sedativ; * persoanele care se trezesc din cauza coșmarurilor și a viselor agitate au nevoie de rugăciune, de relaxare prin activități creatoare (cum ar fi arta, cultivarea grădinii, acțiunile caritabile), plante purificatoare psihic (busuioc, odolean, sunătoare, obligeană).
Aerul
Ne referim aici la aerul curat, care lipsește milioanelor de persoane obosite și cu nervii întinși la maximum, din aglomerațiile urbane. Mai ales în cazul lor, o cură de aer curat poate face adevărate minuni, pentru redobândirea vitalității și a tonusului psihic. Cura de aer presupune două lucruri: 1. O respirație corectă, completă, care să folosească întreaga capacitate a plămânilor (pe care am descris-o în detaliu atât în paginile "Formulei AS", cât și ale "Asului Verde"). 2. Deplasarea într-o zonă nepoluată, pe cât posibil bine împădurită și cu o bună circulație a aerului.
Lumina
S-a remarcat, la persoanele care suferă de astenie, o receptivitate deosebită la lumină. Pentru a se reface rapid, ele au nevoie în timpul zilei de expunerea directă la lumina soarelui, care are efect antidepresiv, favorizează recăpătarea tonusului fizic, descătușează anumite energii interioare blocate de stres. Porția de lumină solară directă de care avem nevoie zilnic este de minimum o oră.
Noaptea, în schimb, în timpul somnului, organismul are nevoie de întuneric deplin. Când dormim, lumina, sau mai bine zis semi-întunericul tulbure, specific orașelor, este cât se poate de dăunător pentru psihic. Cercetări făcute în anii '90 au demonstrat că numai la întuneric complet, organismul sintetizează pe parcursul nopții mari cantități de melatonină, un neurotransmițător care induce stări de optimism și tonus psihic. Așadar, în timpul somnului, stingeți orice sursă de lumină, trageți jaluzelele și bucurați-vă de efectele regeneratoare ale întunericului.
Munca
Puțini înțeleg acest lucru, dar pentru o persoană care suferă de astenie sau oboseală cronică, un repaus brusc este la fel de dăunător ca și suprasolicitarea. Experiența a arătat că persoanele obligate să stea practic degeaba, "odihnindu-se" după o perioadă foarte activă, tind să se îmbolnăvească, devin depresive sau anxioase, prezintă tulburări de somn. De aceea, este de preferat ca cei care se tratează de astenie să-și ia într-o primă fază ceva ușor de lucru la domiciliu, să-și limiteze la maximum 30 de minute contactele telefonice, dar să nu le elimine complet, pentru că o rupere prea bruscă de stilul de viață de până atunci este foarte dăunătoare echilibrului emoțional, și așa șubrezit. Mai mult, munca și stresul emoțional de până atunci trebuie înlocuite cu exerciții fizice zilnice, care sunt un excelent mijloc de defulare a tensiunilor lăuntrice.
Plantele medicinale antidepresive
Sunt foarte utile persoanelor la care astenia și sindromul de oboseală aduce stări de tristețe, cu sau fără motiv aparent, lipsă de orizont, sentimentul acut al plafonării ori al inutilității etc. Cele mai la îndemână și eficiente antidepresive sunt: * Sunătoarea, administrată sub formă de pulbere (obținută prin măcinarea cu râșnița electrică de cafea), din care se ia câte o linguriță de patru ori pe zi, în cure de două luni. * Obligeana, care se ia sub formă de tinctură, câte 50 de picături de patru ori pe zi, tratamentul durând trei luni. * Busuiocul - se face un macerat la rece, din 3 linguri de pulbere la un litru de apă (timpul de macerare este de 8 ore), care se bea pe parcursul unei zile, în loc de apă.
Plantele medicinale anxiolitice
Au darul de a elimina stările de teamă fără motiv, fobiile, accesele de panică, insomnia produsă de neliniști conștiente sau subconștiente, amplificate de starea de oboseală. Cele mai bune anxiolitice sunt: * Kava-kava, o plantă din Pacificul de Sud, care se găsește în marile farmacii de la noi sub formă de pastile ce se administrează conform prospectului. * Valeriana - se iau una-două lingurițe de tinctură înainte de culcare. * Captalanul - se administrează sub formă de pulbere 3-4 lingurițe pe zi.