Stricăciunile provocate de stres

- Viaţa modernă ne pune puterea de supravieţuire la probe grele. Lipsa de timp, presiunea profesională, problemele familiale şi obligaţiile pe termen scurt creează o stare constantă de stres, căruia organismul nu îi poate răspunde. Iar urmările sunt fatale: tot mai mulţi oameni se îmbolnăvesc la suflet şi trup. Ţiuit în urechi, crampe gastrice, stări depresive - o mulţime de suferinţe pot proveni din una şi aceeaşi cauză: suprasolicitarea nervoasă. Să aruncăm împreună o privire în interiorul bio-maşinii sensibile numită om, ca să vedem cum reacţionează la stres -

Urechile

Stresul prelungit determină în creier o creştere a se­creţiei de neurotransmiţători cum este glutamatul, ca­re activează centrul auzului din trunchiul cerebral şi lobul temporal. Aceste arii ale creierului dau naştere unor percepţii auditive false de sunete şi zgomote, pe care persoana respectivă le înregistrează adesea sub forma unui piuit permanent. Acest fenomen patologic, numit tinitus, acţionează la rândul său ca un factor de stres, astfel încât suferindul se vede prins într-un cerc vicios.

Creierul

Cineva care trăieşte sub o presiune continuă va observa, la un moment dat, o diminuare a capacităţilor sale cognitive şi a memoriei. Este posibil, de aseme­nea, ca pragul durerii să coboare, iar senzaţiile dure­roase să crească în intensitate.

Ochii

Pe termen lung, încordarea poate duce la creşterea ten­siunii intraoculare, într-un caz extrem chiar la apa­riţia glaucomului, riscând astfel să provoace orbirea.

Afecţiunile dentare

Oamenii stresaţi au obiceiul de a strânge din dinţi atunci când se află în situaţii tensionate, iar mulţi din­tre ei scrâşnesc în somn. Cu timpul, dinţii încep să se clatine şi creşte riscul de apariţie a diferitelor afec­ţiuni dentare. Se adaugă şi un efect colateral: faptul că muş­chii maxilarelor sunt hiperactivi (din pricina încleştării dinţilor) provoacă în final dureri în zona capului, a cefei şi gâtului.

Depresia

Stresul psiho-social modifică balanţa hormonală. Dacă el se prelungeşte, se pot crea dezechilibre afecti­ve. Consecinţele posibile sunt depresia, anxietatea şi dependenţele. La persoanele depresive, nivelul în sân­ge al cortizolului (hormonul stresului, secretat de glan­da suprarenală) şi al ACTH (hormonul adenocor­ticotrop din hipofiză) este în permanenţă mărit. Aceas­ta stimulează şi întreţine sentimentul de teamă. Toto­dată, stresul cronic poate opera modificări în structura creierului: nucleul amigdalian, care gene­rează emoţii de tipul fricii şi al mâniei, devine hiperac­tiv, în timp ce alte arii cerebrale importante, ca de exemplu cortexul prefrontal, responsabil pentru senti­mentele pozitive, sunt insuficient solicitate. În plus, se atrofiază hipo­cam­pul, care deţine un rol esenţial în reglarea compor­tamentului, deci în relaţiile inter­umane.

Nivelul ridicat al colesterolului

Unele persoane stresate prezintă valori ridicate ale colesterolului. Cauza nu a fost încă lămurită pe deplin. Cercetătorii pre­su­pun însă că, reacţionând la supra­solicitarea la care este supus, orga­nis­mul mobili­zea­ză o cantitate spo­rită de energie, sub formă de acizi graşi şi glucoză, pe care colesterolul LDL le trans­portă până la vasele de sânge aflate în zona-ţintă. Din acest motiv creşte simultan şi ponderea co­lesterolului în sânge. Şi, probabil, tot stresul împiedică organis­mul să reducă ulte­rior surplusul de coles­terol. O altă teorie afirmă că nivelul ridicat al colesterolului ar fi cauzat de procesele infla­ma­torii declanşate de încor­da­rea continuă.

Slăbirea sistemului imunitar

Menţinerea cortizolului la un nivel crescut pe o peri­oadă îndelungată slăbeşte capacitatea naturală de apă­rare a organismului, uşurând astfel pătrunderea ger­me­nilor patogeni. Iar după ce ei au ajuns în corp, cor­ti­zolul împiedică şi combaterea lor, blocând reac­ţiile fireşti de apărare ale organismului, cum sunt febra sau inflamaţiile. În acest fel, bolile se cronicizează şi vor izbucni mai târziu în faze acute, cu atât mai vio­lente. Slăbirea sistemului imunitar determinată de stres se poa­te repercuta cu consecinţe negative şi asu­pra evo­luţiei unor afecţiuni severe, ca scleroza multi­plă, for­maţiunile tumorale, poliartrita reumatoidă sau pro­blemele dermatologice.

Infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral

Devenind mai abundente din pricina stre­sului, secreţiile de adrenalină şi cor­tizol fac să crească tensiunea arterială. Sporeşte cantitatea de lipide produse de organism, moleculele de grăsime se depun pe pereţii vaselor de sânge şi formează acolo plăci de aterom. Astfel vasele se rigidizează şi se fra­gilizează treptat, ceea ce îngreunează circulaţia sângelui. Partea stângă a inimii, care este obligată să pompeze, învingând o rezis­tenţă mai mare, îşi măreşte volumul. Apar şi tulburările de ritm cardiac. Creş­te ris­cul unui infarct miocardic sau al unui ac­cident vascular cerebral.

Diabetul

Cortizolul, prezent într-o cantitate mai mare în sânge în condiţii de stres, slăbeşte acţiunea insulinei, hormonul care sporeşte gradul de utilizare a glucozei în celule. Pancreasul inter­pretează aceasta ca pe un deficit de insulină şi se străduieşte să-l compenseze, suplimen­tându-şi secreţia. Dacă situaţia durează mai mult timp, pancreasul este suprasolicitat, şi capacitatea sa de producţie scade. În acest moment, se creează, într-adevăr, un deficit de in­sulină. Glicemia creşte şi, odată cu ea, sporeşte riscul de diabet.

Colonul iritabil, ulcerul, constipaţia

În stările de stres acut, afluxul de sânge la organele digestive este mic­şo­rat, pentru a le reduce activitatea. Stre­sul prelungit menţine acest efect. Irigarea insufi­cientă cu sânge favo­ri­zează inflamarea mucoa­selor gastrice şi intestinale, creându-se astfel condi­ţii pentru apariţia ulceraţiilor. În afară de aceasta, se presupune că supraso­lici­tarea nervoasă diminuează produc­ţia de serotonină. Acest neuro­trans­miţător, sintetizat la co­man­da creierului, mai ales în intestin, reglează peristaltis­mul, adică mişcările ritmice ale stomacului şi intestinelor. Când balanţa serotoninei se dezechi­librează pe o perioadă mai îndelungată de timp, a­ceasta poate duce la consti­paţie sau diaree - simp­tome tipice ale colonului iritabil.

Impotenţa, pierderea libidoului, infertilitatea

Stresul trimite în sânge mai multă adrenalină şi acţionează asupra receptorilor alpha din vasele de sân­ge ale bărbatului. În consecinţă, se produce o vaso­constricţie şi, deoarece fluxul sangvin se reduce, cor­pii cavernoşi din penis, care participă la erecţie, se con­tractă. Pe lângă aceasta, tensiunea psihică face ca în celule să se formeze o cantitate mai mică din me­dia­­torul chimic care joacă un rol foarte im­por­tant în erecţie. Astfel, pe termen lung, stresul cro­nic poate du­ce la impotenţă. Nu este de neglijat nici faptul că, din cauza încordării permanente, se di­minuează la băr­bat secreţia de testosteron, un hor­mon care stimu­lea­ză apetitul erotic şi participă la matu­ri­zarea sper­ma­­tozoizilor. Drept urmare, va scădea libi­doul şi poa­te apărea infertili­tatea. La femei, stresul pre­lungit poa­te cauza dispariţia menstruaţiei.

Contracturile, fibromialgia

În momentele de stres, oamenii îşi încordează in­vo­luntar muşchii. Această reacţie instinctivă ser­veşte scopului de a permite corpului să lupte ori să se sal­veze prin fugă, în situaţii de pericol iminent. Dacă ten­siunea psihică persistă, muscu­latura nu mai reuşeşte să se relaxeze suficient şi rămâne contractată. Cu urmări destul de neplăcute, cum ar fi durerile con­stan­te în spate sau în ceafă, care pot da naştere şi unor pos­turi vicioase. De asemenea, o suprasolicitare nervoasă continuă determină muşchii să ardă proteinele din care sunt construiţi şi, astfel, să se atrofieze. Totodată, stre­sul este suspectat că ar participa la apariţia fibro­mial­giei, un sindrom manifestat prin dureri cronice, difuze, răspândite în tot corpul, dar resimţite mai ales în zona ce­fei, în cea lombară şi în articulaţiile coatelor.