În perioada ianuarie-decembrie 2015, un număr de circa 7 milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria! În aceeaşi perioadă, un număr de aproape cinci ori mai mic de vizitatori străini a călcat pământul României. La o populaţie de circa 19 milioane de români, s-au înregistrat doar peste un milion şi jumătate de turişti de peste hotare, în timp ce, în ţara vecină din sud, la 6,9 milioane de locuitori, s-au înregistrat cele 7 milioane menţionate. O altă statistică vine să ne uimească: în 2013, 2014 şi 2015, pentru prima oară în ultimul sfert de secol, numărul turiştilor români care au vizitat Bulgaria l-a depăşit pe cel al germanilor (între 940.000 - 960.000 români, faţă de 680.000 - 690.000 germani), România situându-se pe locul întâi, la distanţă apreciabilă de alte ţări europene din care Bulgaria şi-a atras turiştii. Toată lumea ştie că, pe litoralul Mării Negre din ţara vecină, restaurantele bulgăreşti oferă meniul şi în limba română, ospătarii vorbesc româneşte, iar oficiile de schimb valutar afişează şi cursul leului, alături de principalele valute. Situaţia s-a generalizat în staţiunile balneare, în cele de schi şi în zonele cu terenuri de golf. Tot mai des se vorbeşte de "miracolul bulgar", rezultând dintr-o remarcabilă modestie la scară naţională, din grija aproape obsesivă pentru servicii, din resursele naturale şi culturale fără egal şi din echilibrul preţ/calitate de invidiat. Într-o excursie recentă, am avut ocazia să vizitez staţiunile de schi cele mai importante: Borovets, Bansko şi Pamporovo, cu opriri în diverse alte localităţi pitoreşti, precum Shiroka Laka şi Zlatograd. O excursie din care s-a văzut, pe lângă prezentarea unor facilităţi şi frumuseţi turistice nebănuite şi a unei filosofii de succes în domeniul promovării acestora, respectul pe care vecinii noştri îl mai poartă cuvântului scris, presei tipărite şi online, publicităţii "la faţa locului", mult mai eficientă uneori decât publicitatea televizată. Pe scurt, iată doar câteva dintre tentaţiile cu care gazdele noastre au gândit întărirea prezenţei româneşti pe piaţa bulgară, dacă se poate, până la două milioane de turişti...
Serdica da, Şibot nu
Hotelul "Arena di Serdica" este singurul hotel de cinci stele din Europa aşezat pe un amfiteatru al unui oraş roman, numit Serdica (capitala provinciei Dacia Inferior, fondată în anul 272 d.Hr.). Descoperit cu ocazia săpăturilor pentru fundaţie, zidurile monumentale au determinat schimbarea proiectului şi integrarea vestigiilor antice în structura arhitecturală. Aşa s-a ajuns ca turiştii, în drum spre bazinele de apă minerală şi sălile de fitness, de tratamente şi masaj din sectorul aşa-zis de spa, să treacă printre zidurile ce datează din secolul al II-lea după Hristos, ascultând parcă, impregnate în pietrele reci, zgomotul luptelor de gladiatori, vuietul mulţimii şi agitaţia carelor de luptă. Cercetat de vestitul arheolog Nikolai Ovcharov, amfiteatrul este al treilea ca mărime din Europa, putând găzdui, în vremea împăratului Traian, peste 25.000 de spectatori. Primind de la marele împărat cuceritor al Daciei titlul de "Ulpia Serdica", ca însemn al autonomiei sale administrative, oraşul a fost numit în antichitate "cel mai strălucit oraş al serdilor". Mai târziu, marele împărat bizantin Constantin cel Mare (527-565) îl va numi "Roma mea". După adoptarea creştinismului, oraşul se va numi Sofia, preluând numele înţelepciunii divine. Treptat, componenţa etnică se schimbă, populaţia orăşenească devine dominant slavă. În fine, la 18 secole de la ridicarea lui, oraşul roman reînvie în chip neaşteptat. Oamenii de ştiinţă slavi/bulgari de azi, alături de autorităţile municipale şi statale, îi acordă un respect nemărginit, deşi romanitatea şi latinitatea nu fac parte din structura etnică şi lingvistică locală. A fost restaurată doar a şasea parte, iar restul îşi aşteaptă rândul sub pământ şi chiar la vedere, într-o staţie de metrou ("Serdica") şi pe străzile învecinate. Ambiţioşii arheologi visează la ziua când clădirile moderne, unele interbelice, printre care Institutul German Goethe, vor fi demolate şi, în locul lor, vor ieşi la iveală piaţa, cartierele, clădirile publice şi străzile pavate cu dale de acum două mii de ani, ca la Pompei. Dacă acest lucru se va întâmpla, Sofia va fi probabil primul oraş modern european care şi-ar pune mai presus vestigiile arheologice decât structura sa de arhitectură actuală. Ar fi un sacrificiu fără precedent pe altarul istoriei şi culturii. Oare este cazul să ne amintim de oraşul roman descoperit acum patru ani la Şibot, în Transilvania, extrem de bine conservat şi întins pe o suprafaţă apreciabilă, pe traseul autostrăzii Deva-Nădlac, care a fost ras cu buldozerul, cu aprobarea Ministerului Culturii şi a Muzeului de Istorie din Sibiu?
BANSKO, capitala de iarnă a Balcanilor
Ajungem la munte, la Bansko, supranumit "Capitala de iarnă a Balcanilor". Un adevărat paradis al schiorilor! Vârfuri de peste 2500 de metri, pârtii întinse pe 75 de kilometri, inclusiv pentru competiţii internaţionale, zăpadă naturală de circa 50 de centimetri, curenţi de aer prietenoşi, venind din văile munţilor Pirin, care garantează schiatul până în luna mai, mai exact până după Paşte. Un "Paşte al schiorilor", cum le place localnicilor să spună, amintind că, în Bulgaria, la fel ca în unele locuri din România, se mai sărbătoreşte, încă, un alt paşte decât cel creştin: "Paştele cailor". Cea mai vestită localitate pentru această sărbătoare este Zlatograd, o rezervaţie de arhitectură şi tradiţii, de muzee şi cimpoieşi veseli şi mustăcioşi care, dintr-un burduf enorm de viţel, scot melodiile atât de specifice Balcanilor. Revenind la Bansko, am observat liniile de telecabină întinse pe 22 de kilometri, care te pot duce în "inima" din care pleacă pârtiile de slalom uriaş. De notat că întreaga infrastructură este construită de marile firme austriece şi germane din domeniu, oferă garanţii de siguranţă şi supraveghere non stop, pentru evitarea accidentelor. De la Bansko, facem un salt la Borovets, o altă staţiune de poveste, unde se defăşoară competiţii de nivel european şi internaţional. Aici, faima o face vârful Musala, de 2925 de metri, cu cele 24 de pârtii care "izvorăsc" de pe versanţii parcă nesfârşiţi. Aici a crescut şi a învăţat monstrul sacru al schiului bulgar, Petar Popangelov, deţinătorul a 128 de cupe şi 180 de medalii. O pârtie de 1085 de metri îi poartă numele. Localnicii se mândresc că la Borovets s-a ţinut primul congres al Uniunii de schi din Bulgaria, în anul 1934, iar în 1981, tot aici s-a ţinut Cupa Mondială de Schi alpin. În februarie 2013, s-a desfăşurat Cupa Europeană de slalom şi slalom uriaş la bărbaţi. Mai la sud cu 160 de kilometri, la o altitudine de 1650 de metri, în Munţii Rodopi, te întâmpină complexul turistic Pamporovo, aflat în cea mai însorită localitate din Bulgaria (240 de zile pe an), unde se poate totuşi schia până după Paşte. Graţie pantelor sale lente, a fost declarat "cel mai bun centru de schiori începători din Europa" de către mai multe organizaţii internaţionale, printre care "Neilson Active Holidays". În momentul vizitei noastre, Ilyia Cernev, proprietarul unei agenţii de turism locale, ne-a informat că pe pârtiile din Pamporovo schiau circa 750 de români.
Nestemate arheologice
O excursie de cinci zile este suficientă pentru a te lămuri asupra multor aspecte nebănuite despre o ţară. Am trecut prin Bulgaria de mai mult de 30 de ori, în ultimii ani. Mereu pe drumurile de tranzit, mereu în grabă, mereu atent doar la regulile de circulaţie şi la radarele poliţiei. Acum, îmi dau seama că Bulgaria profundă este altceva, parcă o altă ţară... Are o experienţă nebănuită în turism, ştie să-şi primească oaspeţii, să-i atragă ca un magnet. Ştie să facă nu numai turism de iarnă şi de vară; ştie să facă turism cultural, având o bază impresionantă de circa 40.000 de monumente istorice listate, 36 de rezervaţii culturale, 330 de muzee şi galerii de artă. Aici s-au descoperit 15 cavouri din vremea tracilor, pe valea Regilor traci. În necropola de la Varna a fost descoperită cea mai veche comoară de podoabe de aur prelucrat din lume. A fost descoperit sanctuarul zeului Dionis, la Perperikon, şi tot acolo a fost găsit mormântul lui Orfeu. Pe insula "Sveti Ivan" au fost descoperite şi confirmate ştiinţific moaştele Sfântului Ioan Botezătorul! Iată o putere europeană în turism, un exemplu de la care autorităţile române ar trebui să ia notiţe. După mine, orice candidat politic (pe tehnocraţi îi punem, cu simpatie, în paranteze) la postul de ministru al Culturii şi al Turismului de la Bucureşti ar trebui să fie condiţionat măcar de un stagiu de două săptămâni în Bulgaria. Păcat că marele nostru rege, Carol I, a refuzat oferta de a fi şi regele Bulgariei, imediat după eliberarea de sub jugul otoman, din 1878. Poate am fi avut şi astăzi un regat comun româno-bulgar, şi am avea mai multă modestie şi mai multă înţelepciune, iubire de ţară şi respect pentru identitatea naţională.