Potrivit recensământului din 1989, pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, inclusiv în R.S.S. Moldovenească, existau 3.352.352 de "moldoveni" şi 146.071 de români. Dintre aceştia, 172.671 de "moldoveni" şi 5.996 români trăiau în actuala Federaţie Rusă. Pe lângă deportările criminale staliniste, despre care s-a vorbit mult în ultimul sfert de secol, a existat şi există încă o politică paşnică, a "deportărilor benevole" - oferte tentante de locuri de muncă, cu nenumărate condiţii favorabile familiei, prin care statul rus i-a atras şi îi atrage pe români şi "moldoveni". Practic, nu există colţ de Rusie, de la Moscova până la Novosibirsk şi Vladivostok, unde să nu găseşti zeci şi chiar sute de familii de români basarabeni şi români din România, urmaşi ai foştilor prizonieri de război. În total, pe întreg teritoriul rus există circa un milion de români, din care, peste 300.000 de sezonieri, plus 15.000 stabiliţi numai în Moscova şi în împrejurimi, cu domiciliul şi cetăţenia rusă (care se obţine "fulgerător", de o sută de ori mai uşor decât cetăţenia română!). Găsim aici, în special în zona Moscovei, nu numai muncitori în construcţii, comerţ şi asistenţă medicală, ci şi personalităţi de anvergură, muzicieni, regizori, scriitori, actori, fizicieni, matematicieni, medici etc. Despre poetul, pictorul, dramaturgul, eseistul şi prozatorul Mihai Prepeliţă din Rusia, membru al Uniunii Scriitorilor din Moscova, am mai scris. Născut în 1947 la Bahrineşti (Rădăuţi), în regiunea Cernăuţi, a studiat Literele la Chişinău, iar în 1977, a fost expulzat la Moscova, din cauza activităţii sale "pro-româneşti" şi a "naţionalismului" său manifest. Va fi expulzat şi din Moscova, tocmai pe Volga, şi numai căsătoria sa cu poeta armeană Alla Ter-Agopian îi va permite întoarcerea în capitala rusă. În 1994, obţine cetăţenia română, prin repatriere, stabilindu-se la Bucureşti, unde locuieşte câteva luni pe an. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Confederaţiei Internaţionale a Uniunii Teatrale, membru al Comunităţii Internaţionale a Uniunii Scriitorilor. Este fiul unor ţărani întorşi în locurile de baştină după ani de deportare în Siberia şi Kazahstan. A studiat doi ani şi la Universitatea de Arte din Moscova, şi patru ani la Institutul de Artă Dramatică "A.V. Lunacearski" din acelaşi oraş. Numit de un confrate "un pelerin disperat" sau "un peregrin romantic incurabil", Prepeliţă este o personalitate pe cât de impresionantă, pe atât de necunoscută publicului din România. A publicat nu mai puţin de 74 de volume originale, de versuri, publicistică, proză şi teatru, romanul său de mare succes, dedicat epocii Cernăuţi din biografia lui Eminescu numindu-se sugestiv "Tânguiosul glas de clopot"; a tradus din rusă în română şi din română în rusă, 13 scriitori de frunte ai celor două literaturi (Eminescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Dostoievski, Lev Tolstoi, Leonid Leonov etc.). Au fost puse în scenă, la diverse teatre din Chişinău, Bălţi, Cahul, Bucureşti şi Bruxelles, 7 dintre piesele sale. Pe scurt, se poate spune că Mihai Prepeliţă este el însuşi unul dintre marii români rătăciţi (şi oarecum uitaţi) în "Imperiul Răului" - celebrul calificativ politic, pe care preşedintele american Ronald Reagan l-a dat fostei Uniuni Sovietice. Opera sa de căpătâi în domeniul editorial, aflată încă în lucru, este o amplă antologie, în şase limbi, intitulată "500 de poeţi români de pe glob".
"După 1940, românii au fost «semănaţi» pe întreg teritoriul URSS"
O clasă de elevi din Nordul Basarabiei, cu prof. Petru Mahu (1934-1935)
- Sunt românii înstrăinaţi, pierduţi şi chiar uitaţi la capătul pământului, oameni care nu mai au posibilitatea să ia legătura cu neamurile lor de dincoace sau de dincolo de Prut, cu spaţiul lor natal, cu limba română. Sunt românii basarabeni şi românii din România, ajunşi pe diverse căi în "negura" depărtărilor, unde i-au dus soarta, deportările bolşevice, prizonieratul din timpul războiului mondial sau "deportările benevole" din timpul Uniunii Sovietice şi chiar din zilele noastre. Ajunşi până în Kamceatka, Nurilsk, Murmansk şi Makadan, sunt în situaţia să nu mai poată călători, să nu mai poată lua legătura cu familiile lor, cu satele natale, cu spaţiul românesc. Dacă înainte de 1995 îşi puteau permite, dintr-un salariu, dintr-o pensie, să vină cel puţin o dată pe an la vatră, acuma nu mai pot. Preţurile biletelor de avion şi tren au urcat atât de mult, încât sărmanii nu mai pot veni nici măcar o dată la trei ani. De la Moscova la Baikal, biletul de avion e mai scump decât de la Moscova la New York! După 1940, când a fost semnat criminalul pact Ribbentrop-Molotov, românii au fost "semănaţi" după un scenariu diabolic al lui Stalin, pe întreg teritoriul URSS: Vladivostok, Tiumeni, Kamchiatka, Sahalin, la distanţe de circa 10.000 de kilometri de Chişinău. Practic, găsim români în 89 de entităţi administrative ruse (republici, districte naţionale, ţinuturi, districte autonome, regiuni etc.). Acest lucru a devenit similar unei condamnări pe viaţă, unei legări de glie.
- Cum sunt văzuţi românii de către ruşii de rând? Sunt motive să te temi să trăieşti, ca român, la Moscova sau la Sankt Petersburg?
- Dacă privim realist ce se întâmplă cu ruşii, românii le-au stat şi le mai stau, ici şi colo, ca un os în gât. Încă nu am explicaţii definitive, de ce au prins unii dintre ei ură pe neamul nostru. Dacă aş încerca o explicaţie, ar fi că întotdeauna s-au uitat ca nişte imperialişti la români. Nu pomenim de Tezaur, deoarece ei văd întreaga Românie ca pe un tezaur care le-ar prii foarte tare... Ce-ar mai
Kremlinul, catedrala Sfântul Vasile şi mausoleul lui Lenin (Foto: Dreamstime)
- Diverse statistici indică cifre diferite cu privire la numărul românilor şi "moldovenilor" din Federaţia Rusă. Care este cifra cea mai apropiată de adevăr?
- Pe teritoriul actualei Federaţii Ruse, avem povara unui milion de români, cei mai mulţi din Basarabia, dar şi din România, pe care cred că suntem obligaţi să-i cunoaştem, să-i descoperim. De asemenea, în Kazahstan, în inima stepelor Asiei, există circa 40.000 de români, urmaşi ai deportaţilor din Karaganda, locul celor mai cumplite lagăre de muncă din epoca stalinistă, şi ai foştilor prizonieri de război. Ei sunt încă purtători ai culturii, ai limbii şi ai folclorului românesc. Revenind la românii din Rusia, voi aminti că poliţia înregistrează în prezent circa 300.000 de basarabeni sezonieri, aflaţi la muncă. Într-un ritm ameţitor, mulţi dintre ei devin rezidenţi permanenţi, câtă vreme primesc cetăţenia extrem de uşor. Odată cu documentele de identitate, primesc oferte de muncă la alegere, inclusiv pentru soţi/soţii, locuri în grădiniţe şi în şcoli, în orice localitate, după profesie, după preferinţe, după starea sănătăţii. Li se deschid, în special basarabenilor, uşi atrăgătoare, adevărate capcane geopolitice.
"În Rusia este o renaştere extraordinară de care beneficiază şi basarabenii"
Eugeniu Doga
- Criza din Rusia, relaţiile tensionate cu UE şi SUA, scăderea preţului petrolului, embargoul reciproc, occidental şi rusesc, asupra mărfurilor ruseşti, respectiv occidentale, războiul din Siria şi Ucraina - toate acestea au creat un beneficiu paradoxal pentru ruşi. Neavând altă rezolvare, au început să producă aproape tot ce au nevoie. Tot ce importau până acum produc ei înşişi sau au început să producă. Fac investiţii, oferă credite enorme pentru deschidere de firme, de activităţi în agricultură şi în mica industrie. Nu se mai bea ca până acum. S-a scumpit vodca într-atât, încât un pensionar nu-şi poate permite mai mult de o sticlă pe lună, nu pe zi, ca până mai ieri... Am stat cinci luni de curând la Moscova şi n-am mai văzut beţivi pe stradă, căzuţi în şanţuri - "peisajul" clasic al oraşului, cum era pe timpuri. E o renaştere extraordinară, de care beneficiază şi basarabenii.
- Dintre fostele state satelite ale Moscovei, România s-a "înstrăinat" cel mai mult. Cum se vede acest fenomen de fugă de sub "umbrela frăţească" şi trecerea la "inamic", adică la NATO?
- Cred că relaţiile dintre Rusia şi România ar trebui îmbunătăţite la paritate, adică la nivel de beneficii reciproce, fără să punem în paranteze apartenenţa noastră la structurile euro-atlantice. Chiar dacă ruşii sunt oarecum supăraţi pe noi din motiv de Deveselu sau Kogălniceanu, ei trăiesc o dilemă dostoievskiană, ne privesc şi cu o anumită simpatie, cu sentimente creştin-ortodoxe care, oricum, ne leagă, deşi ei s-au creştinat cu o mie de ani mai târziu... Să privim lucid şi să ne gândim încă o dată, să mai cântărim între noi relaţiile şi sentimentele. Dar având grijă, totodată, de acel milion de români care sunt uitaţi în "Imperiul Răului". Şi care nu au nici un drept minoritar, nici o biserică, nici o editură, nici un ziar, nici un post de radio, nici măcar o şcoală de duminică în limba română.
"Am dat sute de telefoane, am scris sute de scrisori, am călătorit luni de zile prin nesfârşita Rusie"
Poetul Mihail Beţianu
- Mă apropii de final. Am dat sute de telefoane, am scris sute de scrisori, am călătorit luni de zile prin nesfârşita Rusie. Nu toţi mi-au răspuns, nu toţi doresc să fie consideraţi artişti/scriitori/savanţi români sau moldoveni. Unii, de frică, alţii, din oportunism sau din cauza poziţiei înalte ocupate. Totuşi, cei care se mândresc că sunt români-moldoveni alcătuiesc majoritatea. Mă gândesc la valorosul pictor şi poet Mihail Beţianu (a lăsat în urma sa peste 300 de tablouri şi circa 600 de sonete în limba rusă; a fost deportat de două ori în Siberia), care a vorbit până în clipa morţii, în vara anului 2010, în timpul Marelui Smog de la Moscova, limba română. Îmi amintesc de cineastul Nicanor Vasilişin; de apreciatul lingvist Andrei Crijanovschi, profesor de spaniolă la Universitatea din Chişinău, de unde a fost expulzat pentru "naţionalism românesc". Îmi amintesc cu nostalgie şi de marea cântăreaţă şi dansatoare Lilia Amarfi, primadonă la Teatrul de Operetă din Moscova. Originară din Orhei, a concentrat şi a demonstrat, prin făptura şi vocea ei angelică, inepuizabilul har al pământului Basarabiei. Un mare filolog a fost Gheorghe Bogaci, conferenţiar universitar la Institutul Pedagogic "Ho Şi Min" din Irkutsk, Siberia, doctor în ştiinţe filologice. L-am cunoscut personal, a fost un mare cercetător. Nici el nu a rezistat la Academia de Ştiinţe de la Chişinău, fiind expulzat tocmai în Siberia, pentru "naţionalismul" său românesc. Un gând bun am şi pentru scriitorul Feodosie Vidraşcu, autorul a trei cărţi despre România, publicate la prestigioasa editură "Molodaia Gvardia" (colecţia "Oameni de seamă"). O lumină în cercurile artistice moscovite a fost soprana Elena Dimitriu, pe care cosmonautul Prunariu venea deseori s-o asculte la Moscova. În fine, o figură aparte era filologul şi traducătorul evreu din Bucureşti, Mihail Friedman, decedat în 2006. El a fost traducătorul în limba rusă al operei lui Mihail Sadoveanu. Cel mai important folclorist, cunoscut în tot spaţiul ex-sovietic, este Victor Gaţac, născut în 1933, la Licani. Din 1962, a funcţionat ca doctor în ştiinţe filologice la Academia de Ştiinţe a URSS. A fost preşedintele Consiliului Ştiinţific al acestei prestigioase academii. Un mare artist plastic este Constantin Constantinov, născut în Transnistria, în 1942, în timpul deportărilor staliniste. Este autorul statuii poetului Grigore Vieru, din cimitirul central din Chişinău. Tatăl lui, Constantin Constantinov, a fost un mare actor de teatru, artist al poporului din URSS. De asemenea, foarte cunoscută şi preţuită în mediile intelectuale este Nadejda Cepraga, născută în 1951, în judeţul Soroca. Este cântăreaţă de estradă, artistă a poporului din URSS şi locuieşte la Moscova.
Dintre figurile mari ale elitei româneşti de la Moscova s-au detaşat matematicianul Evgheni Grebenicov (Eugen Grebincea), compozitorul Eugeniu Doga, prozatorul Ion Druţă şi regizorul Emil Loteanu. Iată portretele lor în viziunea lui Mihai Prepeliţă.
Evgheni Grebenicov
"Nu există naţiune moldovenească şi limbă moldovenească. Există români şi limba română. Cu această convingere am să intru şi în mormânt"
Evgheni Grebenicov (Foto: 7-Est)
Grebenicov a fost doctor în ştiinţe fizico-matematice, fondatorul unei teorii matematice originale, graţie căreia s-au stabilit traiectoriile unor asteroizi, comete şi ale altor corpuri cereşti. Născut în 1932, la Slobozia Mare (sudul Basarabiei), şi decedat în 2013, la Moscova, este considerat "academicianul deplin" al Academiei de Ştiinţe a Rusiei; până în 1991, nu l-a văzut nimeni la faţă, fiind ţinut la secret de autorităţile sovietice. După 1992, ţinând mult la tot ce e românesc, a participat, de trei-patru ori, împreună cu soţia, rusoaică, la Congresul Spiritualităţii Româneşti de la Alba Iulia. "M-am născut român şi am să mor român, căci naţionalitatea este precum chipul sau încălţările", obişnuia să spună savantul. "Naţiunea «moldovenească» a fost inventată de Stalin, ca şi «limba moldovenească». Este una dintre invenţiile cele mai diabolice ale comuniştilor de atunci, pe care o promovează insistent şi cei de acum. (...) Nu există naţiune moldovenească şi limbă moldovenească, după cum nu există naţiune şi limbă oltenească, bănăţeană, maramureşeană, bucovineană sau transnistreană. Există români şi limba română. Cu această convingere am să intru şi în mormânt". În semn de omagiu pentru marile sale contribuţii la primele zboruri cosmice sovietice, după ce a revoluţionat şi metoda de calcul a traiectoriei navelor, Comitetul Internaţional de Astronomie i-a atribuit unui asteroid din sistemul nostru solar, numele său. A fost cel mai respectat român de către ruşi (mai multe pe site-ul "7-Est").
Eugen Doga, marele compozitor, s-a născut în 1937, în satul Mocra din Transnistria. Locuieşte la Moscova şi este Artist al Poporului din URSS; a compus muzica a peste 200 de filme ruseşti de răsunet. La UNESCO, valsul lui din filmul "Dulcea şi tandra mea fiară", de Emil Loteanu, a fost inclus în primele zece compoziţii muzicale ale secolului XX. Am întâlnit, cu mare emoţie, în unele palate de stare civilă din Rusia, înlocuirea clasicului vals al lui Mendelsohn Bartholdy cu valsul lui Doga, la fiecare oficiere a căsătoriilor.
Emil Loteanu (1936-2003). Regizorul de renume internaţional este cunoscut şi în România, graţie filmului "Şatra". S-a născut la Clocuşna (Hotin) şi a trăit mult timp la Moscova. Până în 1952, a trăit la Bucureşti, unde mama lui lucra la ambasada sovietică, translatoare de limba română. A studiat la Moscova şi a activat periodic atât în capitala rusă, cât şi în Chişinău. Este autorul a peste 20 de filme, colaborarea sa cu studioul "Mosfilm" fiind marcată de regizarea a două capodopere: filmul "Şatra" (1976), unul dintre cele mai bune filme din lume la acea dată, şi filmul "Dulcea şi tandra mea fiară" (1978), ecranizare a nuvelei "O dramă la vânătoare" de Anton Cehov. Ca omagiu adus acestui mare poet şi cineast, Mihai Prepeliţă va tipări, la Bucureşti, ediţia a doua a monografiei "În căutarea lui Emil Loteanu".
Emil Loteanu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
