Potrivit recensământului din 1989, pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, inclusiv în R.S.S. Moldovenească, existau 3.352.352 de "moldoveni" și 146.071 de români. Dintre aceștia, 172.671 de "moldoveni" și 5.996 români trăiau în actuala Federație Rusă. Pe lângă deportările criminale staliniste, despre care s-a vorbit mult în ultimul sfert de secol, a existat și există încă o politică pașnică, a "deportărilor benevole" - oferte tentante de locuri de muncă, cu nenumărate condiții favorabile familiei, prin care statul rus i-a atras și îi atrage pe români și "moldoveni". Practic, nu există colț de Rusie, de la Moscova până la Novosibirsk și Vladivostok, unde să nu găsești zeci și chiar sute de familii de români basarabeni și români din România, urmași ai foștilor prizonieri de război. În total, pe întreg teritoriul rus există circa un milion de români, din care, peste 300.000 de sezonieri, plus 15.000 stabiliți numai în Moscova și în împrejurimi, cu domiciliul și cetățenia rusă (care se obține "fulgerător", de o sută de ori mai ușor decât cetățenia română!). Găsim aici, în special în zona Moscovei, nu numai muncitori în construcții, comerț și asistență medicală, ci și personalități de anvergură, muzicieni, regizori, scriitori, actori, fizicieni, matematicieni, medici etc. Despre poetul, pictorul, dramaturgul, eseistul și prozatorul Mihai Prepeliță din Rusia, membru al Uniunii Scriitorilor din Moscova, am mai scris. Născut în 1947 la Bahrinești (Rădăuți), în regiunea Cernăuți, a studiat Literele la Chișinău, iar în 1977, a fost expulzat la Moscova, din cauza activității sale "pro-românești" și a "naționalismului" său manifest. Va fi expulzat și din Moscova, tocmai pe Volga, și numai căsătoria sa cu poeta armeană Alla Ter-Agopian îi va permite întoarcerea în capitala rusă. În 1994, obține cetățenia română, prin repatriere, stabilindu-se la București, unde locuiește câteva luni pe an. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Confederației Internaționale a Uniunii Teatrale, membru al Comunității Internaționale a Uniunii Scriitorilor. Este fiul unor țărani întorși în locurile de baștină după ani de deportare în Siberia și Kazahstan. A studiat doi ani și la Universitatea de Arte din Moscova, și patru ani la Institutul de Artă Dramatică "A.V. Lunacearski" din același oraș. Numit de un confrate "un pelerin disperat" sau "un peregrin romantic incurabil", Prepeliță este o personalitate pe cât de impresionantă, pe atât de necunoscută publicului din România. A publicat nu mai puțin de 74 de volume originale, de versuri, publicistică, proză și teatru, romanul său de mare succes, dedicat epocii Cernăuți din biografia lui Eminescu numindu-se sugestiv "Tânguiosul glas de clopot"; a tradus din rusă în română și din română în rusă, 13 scriitori de frunte ai celor două literaturi (Eminescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Dostoievski, Lev Tolstoi, Leonid Leonov etc.). Au fost puse în scenă, la diverse teatre din Chișinău, Bălți, Cahul, București și Bruxelles, 7 dintre piesele sale. Pe scurt, se poate spune că Mihai Prepeliță este el însuși unul dintre marii români rătăciți (și oarecum uitați) în "Imperiul Răului" - celebrul calificativ politic, pe care președintele american Ronald Reagan l-a dat fostei Uniuni Sovietice. Opera sa de căpătâi în domeniul editorial, aflată încă în lucru, este o amplă antologie, în șase limbi, intitulată "500 de poeți români de pe glob".
"După 1940, românii au fost «semănați» pe întreg teritoriul URSS"
- Ați scris despre "românii uitați" din spațiul sovietic și rusesc. De ce "uitați"?
- Sunt românii înstrăinați, pierduți și chiar uitați la capătul pământului, oameni care nu mai au posibilitatea să ia legătura cu neamurile lor de dincoace sau de dincolo de Prut, cu spațiul lor natal, cu limba română. Sunt românii basarabeni și românii din România, ajunși pe diverse căi în "negura" depărtărilor, unde i-au dus soarta, deportările bolșevice, prizonieratul din timpul războiului mondial sau "deportările benevole" din timpul Uniunii Sovietice și chiar din zilele noastre. Ajunși până în Kamceatka, Nurilsk, Murmansk și Makadan, sunt în situația să nu mai poată călători, să nu mai poată lua legătura cu familiile lor, cu satele natale, cu spațiul românesc. Dacă înainte de 1995 își puteau permite, dintr-un salariu, dintr-o pensie, să vină cel puțin o dată pe an la vatră, acuma nu mai pot. Prețurile biletelor de avion și tren au urcat atât de mult, încât sărmanii nu mai pot veni nici măcar o dată la trei ani. De la Moscova la Baikal, biletul de avion e mai scump decât de la Moscova la New York! După 1940, când a fost semnat criminalul pact Ribbentrop-Molotov, românii au fost "semănați" după un scenariu diabolic al lui Stalin, pe întreg teritoriul URSS: Vladivostok, Tiumeni, Kamchiatka, Sahalin, la distanțe de circa 10.000 de kilometri de Chișinău. Practic, găsim români în 89 de entități administrative ruse (republici, districte naționale, ținuturi, districte autonome, regiuni etc.). Acest lucru a devenit similar unei condamnări pe viață, unei legări de glie.
- Cum sunt văzuți românii de către rușii de rând? Sunt motive să te temi să trăiești, ca român, la Moscova sau la Sankt Petersburg?
- Dacă privim realist ce se întâmplă cu rușii, românii le-au stat și le mai stau, ici și colo, ca un os în gât. Încă nu am explicații definitive, de ce au prins unii dintre ei ură pe neamul nostru. Dacă aș încerca o explicație, ar fi că întotdeauna s-au uitat ca niște imperialiști la români. Nu pomenim de Tezaur, deoarece ei văd întreaga Românie ca pe un tezaur care le-ar prii foarte tare... Ce-ar mai domina ei și ce ne-ar exploata resursele! Din Basarabia au ras totul: oameni, vite, pământ. Fostul prim secretar comunist, Bodiul, care dorea să obțină steluță de erou al muncii socialiste, a făcut experiențe agricole, ordonând chimizarea fără milă a pământului și construcția unor combinate de creștere a porcilor. Aceste combinate au transformat zone întregi în zone toxice, otrăvind pământ și oameni cu dejecțiile animalelor. Copiii se nășteau bolnavi, debili. Și tot ei făceau spitale pentru acești copii. În schimb, nu ai a te teme să trăiești în Rusia, câtă vreme sunt interesați de forța de muncă și de creativitatea românească. Au ajuns să-i amenințe pe muncitorii ruși, care refuză programul de lucru prelungit sau muncile grele, cu "moldovenii". Faci nazuri? Un moldovean așteaptă să-ți ia locul!
- Diverse statistici indică cifre diferite cu privire la numărul românilor și "moldovenilor" din Federația Rusă. Care este cifra cea mai apropiată de adevăr?
- Pe teritoriul actualei Federații Ruse, avem povara unui milion de români, cei mai mulți din Basarabia, dar și din România, pe care cred că suntem obligați să-i cunoaștem, să-i descoperim. De asemenea, în Kazahstan, în inima stepelor Asiei, există circa 40.000 de români, urmași ai deportaților din Karaganda, locul celor mai cumplite lagăre de muncă din epoca stalinistă, și ai foștilor prizonieri de război. Ei sunt încă purtători ai culturii, ai limbii și ai folclorului românesc. Revenind la românii din Rusia, voi aminti că poliția înregistrează în prezent circa 300.000 de basarabeni sezonieri, aflați la muncă. Într-un ritm amețitor, mulți dintre ei devin rezidenți permanenți, câtă vreme primesc cetățenia extrem de ușor. Odată cu documentele de identitate, primesc oferte de muncă la alegere, inclusiv pentru soți/soții, locuri în grădinițe și în școli, în orice localitate, după profesie, după preferințe, după starea sănătății. Li se deschid, în special basarabenilor, uși atrăgătoare, adevărate capcane geopolitice.
"În Rusia este o renaștere extraordinară de care beneficiază și basarabenii"
- Care este atmosfera la Moscova, în condițiile embargoului occidental și ale războaielor din Siria și Ucraina?
- Criza din Rusia, relațiile tensionate cu UE și SUA, scăderea prețului petrolului, embargoul reciproc, occidental și rusesc, asupra mărfurilor rusești, respectiv occidentale, războiul din Siria și Ucraina - toate acestea au creat un beneficiu paradoxal pentru ruși. Neavând altă rezolvare, au început să producă aproape tot ce au nevoie. Tot ce importau până acum produc ei înșiși sau au început să producă. Fac investiții, oferă credite enorme pentru deschidere de firme, de activități în agricultură și în mica industrie. Nu se mai bea ca până acum. S-a scumpit vodca într-atât, încât un pensionar nu-și poate permite mai mult de o sticlă pe lună, nu pe zi, ca până mai ieri... Am stat cinci luni de curând la Moscova și n-am mai văzut bețivi pe stradă, căzuți în șanțuri - "peisajul" clasic al orașului, cum era pe timpuri. E o renaștere extraordinară, de care beneficiază și basarabenii.
- Dintre fostele state satelite ale Moscovei, România s-a "înstrăinat" cel mai mult. Cum se vede acest fenomen de fugă de sub "umbrela frățească" și trecerea la "inamic", adică la NATO?
- Cred că relațiile dintre Rusia și România ar trebui îmbunătățite la paritate, adică la nivel de beneficii reciproce, fără să punem în paranteze apartenența noastră la structurile euro-atlantice. Chiar dacă rușii sunt oarecum supărați pe noi din motiv de Deveselu sau Kogălniceanu, ei trăiesc o dilemă dostoievskiană, ne privesc și cu o anumită simpatie, cu sentimente creștin-ortodoxe care, oricum, ne leagă, deși ei s-au creștinat cu o mie de ani mai târziu... Să privim lucid și să ne gândim încă o dată, să mai cântărim între noi relațiile și sentimentele. Dar având grijă, totodată, de acel milion de români care sunt uitați în "Imperiul Răului". Și care nu au nici un drept minoritar, nici o biserică, nici o editură, nici un ziar, nici un post de radio, nici măcar o școală de duminică în limba română.
"Am dat sute de telefoane, am scris sute de scrisori, am călătorit luni de zile prin nesfârșita Rusie"
- Ați anunțat că lucrați la primul dicționar de personalități române/basarabene din fosta URSS și Federația Rusă. Cum stați cu această anevoioasă, dar salutară lucrare?
- Mă apropii de final. Am dat sute de telefoane, am scris sute de scrisori, am călătorit luni de zile prin nesfârșita Rusie. Nu toți mi-au răspuns, nu toți doresc să fie considerați artiști/scriitori/savanți români sau moldoveni. Unii, de frică, alții, din oportunism sau din cauza poziției înalte ocupate. Totuși, cei care se mândresc că sunt români-moldoveni alcătuiesc majoritatea. Mă gândesc la valorosul pictor și poet Mihail Bețianu (a lăsat în urma sa peste 300 de tablouri și circa 600 de sonete în limba rusă; a fost deportat de două ori în Siberia), care a vorbit până în clipa morții, în vara anului 2010, în timpul Marelui Smog de la Moscova, limba română. Îmi amintesc de cineastul Nicanor Vasilișin; de apreciatul lingvist Andrei Crijanovschi, profesor de spaniolă la Universitatea din Chișinău, de unde a fost expulzat pentru "naționalism românesc". Îmi amintesc cu nostalgie și de marea cântăreață și dansatoare Lilia Amarfi, primadonă la Teatrul de Operetă din Moscova. Originară din Orhei, a concentrat și a demonstrat, prin făptura și vocea ei angelică, inepuizabilul har al pământului Basarabiei. Un mare filolog a fost Gheorghe Bogaci, conferențiar universitar la Institutul Pedagogic "Ho Și Min" din Irkutsk, Siberia, doctor în științe filologice. L-am cunoscut personal, a fost un mare cercetător. Nici el nu a rezistat la Academia de Științe de la Chișinău, fiind expulzat tocmai în Siberia, pentru "naționalismul" său românesc. Un gând bun am și pentru scriitorul Feodosie Vidrașcu, autorul a trei cărți despre România, publicate la prestigioasa editură "Molodaia Gvardia" (colecția "Oameni de seamă"). O lumină în cercurile artistice moscovite a fost soprana Elena Dimitriu, pe care cosmonautul Prunariu venea deseori s-o asculte la Moscova. În fine, o figură aparte era filologul și traducătorul evreu din București, Mihail Friedman, decedat în 2006. El a fost traducătorul în limba rusă al operei lui Mihail Sadoveanu. Cel mai important folclorist, cunoscut în tot spațiul ex-sovietic, este Victor Gațac, născut în 1933, la Licani. Din 1962, a funcționat ca doctor în științe filologice la Academia de Științe a URSS. A fost președintele Consiliului Științific al acestei prestigioase academii. Un mare artist plastic este Constantin Constantinov, născut în Transnistria, în 1942, în timpul deportărilor staliniste. Este autorul statuii poetului Grigore Vieru, din cimitirul central din Chișinău. Tatăl lui, Constantin Constantinov, a fost un mare actor de teatru, artist al poporului din URSS. De asemenea, foarte cunoscută și prețuită în mediile intelectuale este Nadejda Cepraga, născută în 1951, în județul Soroca. Este cântăreață de estradă, artistă a poporului din URSS și locuiește la Moscova.
Dintre figurile mari ale elitei românești de la Moscova s-au detașat matematicianul Evgheni Grebenicov (Eugen Grebincea), compozitorul Eugeniu Doga, prozatorul Ion Druță și regizorul Emil Loteanu. Iată portretele lor în viziunea lui Mihai Prepeliță.
Evgheni Grebenicov
"Nu există națiune moldovenească și limbă moldovenească. Există români și limba română. Cu această convingere am să intru și în mormânt"
Grebenicov a fost doctor în științe fizico-matematice, fondatorul unei teorii matematice originale, grație căreia s-au stabilit traiectoriile unor asteroizi, comete și ale altor corpuri cerești. Născut în 1932, la Slobozia Mare (sudul Basarabiei), și decedat în 2013, la Moscova, este considerat "academicianul deplin" al Academiei de Științe a Rusiei; până în 1991, nu l-a văzut nimeni la față, fiind ținut la secret de autoritățile sovietice. După 1992, ținând mult la tot ce e românesc, a participat, de trei-patru ori, împreună cu soția, rusoaică, la Congresul Spiritualității Românești de la Alba Iulia. "M-am născut român și am să mor român, căci naționalitatea este precum chipul sau încălțările", obișnuia să spună savantul. "Națiunea «moldovenească» a fost inventată de Stalin, ca și «limba moldovenească». Este una dintre invențiile cele mai diabolice ale comuniștilor de atunci, pe care o promovează insistent și cei de acum. (...) Nu există națiune moldovenească și limbă moldovenească, după cum nu există națiune și limbă oltenească, bănățeană, maramureșeană, bucovineană sau transnistreană. Există români și limba română. Cu această convingere am să intru și în mormânt". În semn de omagiu pentru marile sale contribuții la primele zboruri cosmice sovietice, după ce a revoluționat și metoda de calcul a traiectoriei navelor, Comitetul Internațional de Astronomie i-a atribuit unui asteroid din sistemul nostru solar, numele său. A fost cel mai respectat român de către ruși (mai multe pe site-ul "7-Est").
Eugen Doga, marele compozitor, s-a născut în 1937, în satul Mocra din Transnistria. Locuiește la Moscova și este Artist al Poporului din URSS; a compus muzica a peste 200 de filme rusești de răsunet. La UNESCO, valsul lui din filmul "Dulcea și tandra mea fiară", de Emil Loteanu, a fost inclus în primele zece compoziții muzicale ale secolului XX. Am întâlnit, cu mare emoție, în unele palate de stare civilă din Rusia, înlocuirea clasicului vals al lui Mendelsohn Bartholdy cu valsul lui Doga, la fiecare oficiere a căsătoriilor.
Emil Loteanu (1936-2003). Regizorul de renume internațional este cunoscut și în România, grație filmului "Șatra". S-a născut la Clocușna (Hotin) și a trăit mult timp la Moscova. Până în 1952, a trăit la București, unde mama lui lucra la ambasada sovietică, translatoare de limba română. A studiat la Moscova și a activat periodic atât în capitala rusă, cât și în Chișinău. Este autorul a peste 20 de filme, colaborarea sa cu studioul "Mosfilm" fiind marcată de regizarea a două capodopere: filmul "Șatra" (1976), unul dintre cele mai bune filme din lume la acea dată, și filmul "Dulcea și tandra mea fiară" (1978), ecranizare a nuvelei "O dramă la vânătoare" de Anton Cehov. Ca omagiu adus acestui mare poet și cineast, Mihai Prepeliță va tipări, la București, ediția a doua a monografiei "În căutarea lui Emil Loteanu".
Ion Druță, prozator și dramaturg. S-a născut la 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, județul Soroca. Din 1969 se stabilește la Moscova. În perioada sovietică, a fost ostracizat, criticat, nepus în scenă la Chișinău, deoarece personajele lui satirizau bolșevizarea Basarabiei. În schimb, piesele lui erau montate pe tot teritoriul URSS. Încă din acei ani a ridicat problema revenirii la grafia latină, ceea ce a provocat un scandal enorm în rândul nomenclaturii comuniste. La 3 septembrie 2015, a împlinit 87 de ani. Se simte bine, e optimist, încă scrie proză și piese de teatru. Are o singură problemă de identitate: deși s-a născut în România Mare și a scris toată viața în limba română, chiar dacă a acceptat să scrie și în rusă, nu se consideră scriitor român! M-a tăiat la suflet! Până astăzi simt cuțitul pe care mi l-a înfipt în inimă când mi-a spus: "Mihăiță, eu nu sunt scriitor român". Sper să nu dispărem amândoi de pe fața acestui pământ, până când n-o să aud din gura lui adevărul: "Iertare, Mihai, eu sunt totuși scriitor român".