Acum, când cele petrecute sunt aşezate pe raftul cămării vieţii mele, pot vorbi în linişte despre ele, cu nădejdea că, poate, cineva o să înţeleagă câte ceva din adâncul lor. Într-o zi de vineri, pe la începutul primăverii acestui an, am plecat către Bucureşti, pentru o ecografie, cu speranţa că sânul meu inflamat nu era o problemă gravă. Dar mişcările apăsate ale "mausului" manevrat, brutal, de o doctoriţă, pe sânul meu dureros, făceau ravagii. Aveam nevoie de puţină blândeţe, poate de un zâmbet - fie el cât de teatral ar fi fost - ca să pot accepta rezultatul acelei consultaţii. Dar n-a fost aşa! Mi s-a dat răspunsul oficial, împreună cu recomandarea de a pleca imediat la un anume medic specialist, care urma să mă opereze de urgenţă. Toată această atitudine rece şi oficială a venit spre mine ca o ghilotină, năruindu-mi orice speranţă. Am crezut că până aici mi-a fost. Fără nicio încurajare, de nicăieri, simţeam cum frica pune stăpânire pe mine. Urma să mor? Am mers apoi la specialistul recomandat, care m-a consultat absent şi grăbit, ca şi cum urma să-şi pregătească rucsacul şi să plece într-o excursie. Cu aceeaşi privire seacă, fără urmă de compătimire în ea, mi-a recomandat să fac nişte analize specifice, pentru a mi se preciza diagnosticul.
De acum, în jurul meu, totul era năruit: spitalul era urât, copacii erau bătrâni, băncile erau vechi, zăpada era strivită de roţile maşinilor. Mi-am chemat fata să mă ia de acolo şi i-am spus că acest gen de medici, poate buni profesionişti, dar fără milă şi săraci în sufletul lor, nu mă pot vindeca.
S-au mai scurs, anevoios, câteva luni, timp în care îmi căutam leacul printre rugăciuni şi printre oameni: nutriţie vegetariană, injecţii cu vâsc, ceaiuri de la Iaşi, şofran şi nu mai ştiu câte. Dar leacul cel bun a venit printr-un om îmbrăcat tot în halat alb. La recomandarea unui cunoscut am ajuns, pentru puncţie, la dr. Costel Ţucă. A fost voia Tatălui Ceresc! Îi spun numele pentru că este un înger. Din primele vorbe, oricine îi citeşte blândeţea care vine din suflet şi îţi dă încrederea că eşti pe mâini bune. În ce mă priveşte, am simţit că îmi picurase la rădăcina sufletului, ofilită de alţii, apa de care aveam nevoie. Am ieşit bucuroasă că de undeva, de sus, mi s-a întins mâna părintească de care aveam atâta nevoie. Operaţia fusese făcută mai întâi pe suflet şi totul se aşezase, de acum, pe făgaş bun.
În ziua de 7 iulie 2015, mergeam către blocul operator, cu linişte şi seninătate. Pe drept cuvânt! Doctorul Ţucă asistat de dr. Jianu Cătălin au împlinit cu bine intervenţia chirurgicală, iar eu, ajunsă la reanimare, m-am gândit că Dumnezeu mi-a fost alături şi i-am mulţumit aşa cum am putut.
A venit apoi şi ziua primirii rezultatului anatomo-patologic, care ar fi condus sau nu la efectuarea unor tratamente de chimioterapie. Cu hârtia în mână, am mers la bisericuţa încropită în spital şi mi-am lipit obrazul de Icoana Mântuitorului, scăldând-o în lacrimi. L-am rugat pe bunul Iisus să-mi vorbească prin gura medicului la care urma să mă prezint cu analizele şi să-mi lase un fir de nădejde. Aşa a fost! Cu o delicateţe nemărginită, un alt înger, de această dată femeie, d-na dr. Daniela Zob m-a poftit pe scaun, în timp ce eu aşteptam, îngrozită, verdictul. A citit rezultatul şi apoi, cu un zâmbet care cred că a fost primul meu pas către vindecare, mi-a spus că ar vrea să citească tot timpul numai rezultate aşa de bune ca al meu. Un preaplin de bucurie inundase toată fiinţa mea! Şi ce era să fac eu cu atâta bucurie? M-am ridicat şi, într-un exerciţiu de smerenie, dar şi de respect pentru omul din faţa mea, am vrut să-i sărut mâinile. Iisus împlinise prin ea minunea cerută. M-a oprit, dar recunoştinţa din sufletul meu a rămas. Sunt sigură că, pe lângă ajutorul ceresc, vindecarea mea s-a produs nu doar datorită ştiinţei celor doi medici specialişti, ci, mai cu seamă, omeniei şi bunătăţii lor. Ei au aprins în sufletul meu speranţa. Încrederea că boala poate fi biruită. Şi-am biruit.
Multe, mari şi nebănuite sunt ajutoarele Tale, Doamne! Numai tu poţi şlefui suferinţa şi să o transformi în diamant de bucurie!
GHERGHINA STOICA - Piteşti
Sfinţii din cabinet
Arhanghelul Mihail. Icoană din Lancrăm, Sebeş
Sfinţii Gheorghe şi Teodor. Icoană din Laz, Sebeş
În cele ce urmează vă voi povesti cum m-au ajutat Sfântul Nectarie şi Maica Domnului în necazul pe care l-am avut cu fetiţa mea, în vârstă de 7 ani.
Anul acesta, a treia zi de Paşti, ne-am întors de la ţară, unde fusesem într-o scurtă vacanţă. Pe neaşteptate, copilul meu a început să plângă şi să acuze dureri de cap în zona frontală. Am crezut că este obosită de la drumul parcurs. De altfel, după ce i-am dat o aspirină, a adormit. Dar a doua zi am luat-o de la şcoală, plângând de durere. După ce am mers pe la mai mulţi medici, care ne plimbau de la unul la altul, am fost internate în spital, la secţia "Neurologie pediatrică". După o serie de analize de sânge, care ulterior nu s-au dovedit a fi prea bune, am făcut un EEG (encefalogramă). Când am intrat în cabinet şi mi-am văzut fetiţa întinsă pe pat şi chinuită de dureri, cerându-mi ajutorul, am început să plâng, cotropită de milă şi frică. Spaima m-a făcut să ridic disperată privirea spre cer şi atunci am văzut pe peretele cabinetului două icoane care mă priveau şi mă încurajau în acelaşi timp: Maica Domnului şi Sfântul Nectarie. Am început imediat să mă rog, cu gândul că nu fuseseră puse din întâmplare acolo. Răspunsul n-a întârziat. Peste câteva ore, când am primit rezultatul la EEG, totul era normal.
A doua zi, doctoriţa fetiţei mele mi-a spus că este necesar să facă şi un RMN, deoarece mai rămânea o ultimă suspiciune de confirmat sau de eliminat: o posibilă tumoră. Frica şi disperarea m-au cuprins din nou, dar acum ştiam că Sfântul Nectarie şi Maica Domnului nu mă lasă, şi am început să le citesc cu încredere acatistele, după care mi-am uns fetiţa pe frunte cu ulei de la Mânăstirea Radu Vodă şi i-am dat să bea apă sfinţită de la Izvorul Tămăduirii, toate aduse de scumpa mea soră, care cu sufletul ei minunat, s-a rugat neîncetat la mai multe biserici, lăsând acatiste pentru copilul meu.
În ziua RMN-ului, aşteptând rezultatul examinării, am luat o carte dintr-un raft al salonului pentru copii şi, uitându-mă la titlu, am rămas uimită: era "Schiţă biografică - Sfântul Nectarie din Eghina". Atunci am ştiut că Sfântul a fost lângă noi tot timpul şi ne-a ocrotit de tot răul, prin puternicele lui rugăciuni, fiind mijlocitorul nostru la Maica Domnului şi la bunul Dumnezeu. Rezultatul RMN-ului a fost: sinuzită stenoidală, şi nu tumoră. Minunea s-a înfăptuit! Sfinte Nectarie, îţi mulţumesc!
Mereu, cu rugăciunea în suflet
Cina cea de taină. Icoană din Salişte, Sibiu
În copilărie, am avut o mătuşă care mă ducea deseori la biserică, unde, cu uimire şi respect, priveam la icoane, făceam şi eu cruce, îngenuncheam, dar nu eram, pe atunci, prea conştientă de puterea rugăciunii. Anii au trecut şi, fiind studentă la Iaşi, mergeam foarte des, cu colegele, la moaştele Sfintei Parascheva, la care mă rugam pentru ajutor. Şi am simţit acest ajutor, căci am terminat cu bine cei cinci ani de facultate, am intrat în învăţământ şi m-am căsătorit. Răul a venit mai târziu. După aproape 20 de ani de viaţă alături de soţul meu, a urmat un divorţ ruşinos, care m-a distrus: am devenit retrasă şi închisă, nu mai aveam încredere în oameni, mi-era teamă de viitor, îmi muriseră şi părinţii, dar, avându-i pe cei doi băieţi şi rugându-mă neîncetat la Bunul Dumnezeu, încet, încet, mi-am recâştigat încrederea în mine, deşi uneori simţeam că plutesc ca frunza de toamnă în vânt. Liniştea am aflat-o în rugăciune. L-am descoperit pe Sfântul Nectarie şi citesc aproape zilnic Acatistul, la fel şi viaţa şi Acatistul părintelui Arsenie Boca. Citesc Acatistele şi Paraclisul Maicii Domnului, rostesc rugăciunea de dimineaţă, Crezul, mă rog apoi cu cuvintele mele şi, de câte ori simt nevoia, merg la biserică, duminica, mă spovedesc şi mă împărtăşesc, simt că viaţa mea e frumoasă şi plină de pace. Mă bucur mult şi de copiii mei, care acum sunt realizaţi, admir frumosul din jurul meu şi propăvăduiesc, când am ocazia, puterea rugăciunii.
În anul 2010, am făcut un infarct, deşi niciodată nu am simţit că aş avea ceva la inimă, dar medicul mi-a spus că necazurile m-au răpus. Pe masa de operaţie, am rostit necontenit Tatăl nostru. Ajutorul l-am simţit, căci trăiesc şi astăzi. Am convingerea că Sfântul Nectarie şi Maica Domnului mă ascultă şi mă ajută permanent. Le mulţumesc în fiecare zi. Iar pe dvs., stimaţi cititori ai revistei "Formula AS", vă sfătuiesc să nu lăsaţi să treacă o zi fără să vă rugaţi.
Nu pot încheia fără să aduc mulţumiri colectivului de redacţie al revistei, care se străduieşte să aducă, în fiecare săptămână, un strop de speranţă, de seninătate şi de convingere că viaţa e frumoasă, dar mereu cu rugăciunea în suflet.
VIRGINIA COJOCARU - str. Sitarului 31A, bl. E0, ap. 12, Braşov, cod 500260
O rugăciune a Sfântului Serafim de Sarov: BOGORODIŞNAIA
Sfântul Nicolae. Icoană din Arpaşu de Sus, Sibiu
Mulţumiri şi complimente la adresa celor care ne bucură sufletele cu astfel de pagini, cum sunt cele ale revistei "Formula AS". Aţi găsit, într-adevăr, "formula" să deveniţi excepţia în presa de minciună şi prost-gust românească. Să se înţeleagă de aici distincţia de calitate, echilibru şi corectă informare pe care o găsim în "Formula AS".
Încep această scrisoare cu gândul că avem poruncă de la Însuşi Mântuitorul nostru: "Mergeţi şi spuneţi oamenilor cât bine v-a făcut vouă Dumnezeu". Dacă n-am făcut aceasta mai înainte (căci de nenumărate ori am primit ajutor), acum mă grăbesc, sfătuindu-vă şi îndemnându-vă, dragi cititori, ca pe lângă rugăciunile dvs. obişnuite, să vă adresaţi Maicii Domnului şi cu rugăciunea cuprinsă în tipicul Bogorodişnaia.
Se ştie că însuşi Sf. Serafim de Sarov o practica cu evlavie. Cu vremea, a fost aproape uitată. Deşi de 2-3 ani luasem binecuvântarea să o citesc, nepăsarea sau cine ştie ce piedici m-au făcut să o încep doar, ca apoi, iarăşi să renunţ şi chiar să uit definitiv de ea. Dar de curând am început să o rostesc din nou, ca să constat, plină de uimire şi bucurie, că dorinţele puse în rugăciuni s-au împlinit, rând pe rând. Cum să răspunzi unei atât de nesfârşite iubiri? Când din "văzduhul Ei" (aşa cum spunea Mitropolitul Bartolomeu), Maica Domnului îşi apleacă ochii asupra durerilor noastre şi nu ne lasă! Nu ne lasă!
Cartea de rugăciuni Bogorodişnaia se găseşte la pangarul Sfintei Mânăstiri Radu Vodă din Bucureşti. Tipicul ei constă în repetarea de 10 ori a rugăciunii Sfântului Arh. Gabriel, adresată Maicii Domnului, la Buna Vestire: "Bucură-te Marie, Domnul este cu tine!". După care se spun Tatăl Nostru şi "Uşa milostivirii", apoi formulezi ruga ta. Ciclul se repetă de 15 ori.
Vreau să adaug, pe scurt, şi minunea înfăptuită de Sfântul Nectarie, în urmă cu 10 ani, când a vindecat-o pe mama de boala aceea cumplită... În disperare, i-am citit săptămânal acatistul Sfântului, alături de Paraclis. Mai apoi, dacă nu am găsit icoane, le-am reprodus pe cele de pe coperta acatistelor şi le-am sfinţit, le-am aşezat la loc de cinste, lângă celelalte pe care le aveam în casă, le-am sărutat şi le sărut şi acum, în fiecare dimineaţă şi seară, când mă rog.
La Sfântul Nectarie, devenit între timp ocrotitor al României, merg săptămânal, să-mi lipesc fruntea de sipetul în care stau comorile cereşti coborâte pe pământ, spre alinarea credincioşilor: moaştele sale. Şi ca să ne încredinţeze (dacă mai era nevoie) de harul, darul şi nectarul dumnezeiesc pe care Sfântul ni le dăruieşte, într-una din fotografiile făcute de-un credincios român în chilia sfântului, la Eghina, a apărut mâna lui binefăcătoare, sub forma unui halou luminos. Nu m-am numărat printre pelerinii care au fost atunci la el, dar fotografia a ajuns şi la mine. Există mai multe imagini în care lumina însoţeşte pe cei aflaţi acolo. Chiar la patul Sfântului, ea apare foarte vizibilă.
Fie ca Lumina Taborului să ne lumineze drumurile noastre pământeşti şi să ne-nsoţească în drumul către patria cerească!
MARIA
P.S. Rugaţi-vă Sfântului Nectarie şi Sfântului Modest, şi pentru sufletele care v-au fost încredinţate spre îngrijire: animalele cele dragi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
