Acum, când cele petrecute sunt așezate pe raftul cămării vieții mele, pot vorbi în liniște despre ele, cu nădejdea că, poate, cineva o să înțeleagă câte ceva din adâncul lor. Într-o zi de vineri, pe la începutul primăverii acestui an, am plecat către București, pentru o ecografie, cu speranța că sânul meu inflamat nu era o problemă gravă. Dar mișcările apăsate ale "mausului" manevrat, brutal, de o doctoriță, pe sânul meu dureros, făceau ravagii. Aveam nevoie de puțină blândețe, poate de un zâmbet - fie el cât de teatral ar fi fost - ca să pot accepta rezultatul acelei consultații. Dar n-a fost așa! Mi s-a dat răspunsul oficial, împreună cu recomandarea de a pleca imediat la un anume medic specialist, care urma să mă opereze de urgență. Toată această atitudine rece și oficială a venit spre mine ca o ghilotină, năruindu-mi orice speranță. Am crezut că până aici mi-a fost. Fără nicio încurajare, de nicăieri, simțeam cum frica pune stăpânire pe mine. Urma să mor? Am mers apoi la specialistul recomandat, care m-a consultat absent și grăbit, ca și cum urma să-și pregătească rucsacul și să plece într-o excursie. Cu aceeași privire seacă, fără urmă de compătimire în ea, mi-a recomandat să fac niște analize specifice, pentru a mi se preciza diagnosticul.
De acum, în jurul meu, totul era năruit: spitalul era urât, copacii erau bătrâni, băncile erau vechi, zăpada era strivită de roțile mașinilor. Mi-am chemat fata să mă ia de acolo și i-am spus că acest gen de medici, poate buni profesioniști, dar fără milă și săraci în sufletul lor, nu mă pot vindeca.
S-au mai scurs, anevoios, câteva luni, timp în care îmi căutam leacul printre rugăciuni și printre oameni: nutriție vegetariană, injecții cu vâsc, ceaiuri de la Iași, șofran și nu mai știu câte. Dar leacul cel bun a venit printr-un om îmbrăcat tot în halat alb. La recomandarea unui cunoscut am ajuns, pentru puncție, la dr. Costel Țucă. A fost voia Tatălui Ceresc! Îi spun numele pentru că este un înger. Din primele vorbe, oricine îi citește blândețea care vine din suflet și îți dă încrederea că ești pe mâini bune. În ce mă privește, am simțit că îmi picurase la rădăcina sufletului, ofilită de alții, apa de care aveam nevoie. Am ieșit bucuroasă că de undeva, de sus, mi s-a întins mâna părintească de care aveam atâta nevoie. Operația fusese făcută mai întâi pe suflet și totul se așezase, de acum, pe făgaș bun.
În ziua de 7 iulie 2015, mergeam către blocul operator, cu liniște și seninătate. Pe drept cuvânt! Doctorul Țucă asistat de dr. Jianu Cătălin au împlinit cu bine intervenția chirurgicală, iar eu, ajunsă la reanimare, m-am gândit că Dumnezeu mi-a fost alături și i-am mulțumit așa cum am putut.
A venit apoi și ziua primirii rezultatului anatomo-patologic, care ar fi condus sau nu la efectuarea unor tratamente de chimioterapie. Cu hârtia în mână, am mers la bisericuța încropită în spital și mi-am lipit obrazul de Icoana Mântuitorului, scăldând-o în lacrimi. L-am rugat pe bunul Iisus să-mi vorbească prin gura medicului la care urma să mă prezint cu analizele și să-mi lase un fir de nădejde. Așa a fost! Cu o delicatețe nemărginită, un alt înger, de această dată femeie, d-na dr. Daniela Zob m-a poftit pe scaun, în timp ce eu așteptam, îngrozită, verdictul. A citit rezultatul și apoi, cu un zâmbet care cred că a fost primul meu pas către vindecare, mi-a spus că ar vrea să citească tot timpul numai rezultate așa de bune ca al meu. Un preaplin de bucurie inundase toată ființa mea! Și ce era să fac eu cu atâta bucurie? M-am ridicat și, într-un exercițiu de smerenie, dar și de respect pentru omul din fața mea, am vrut să-i sărut mâinile. Iisus împlinise prin ea minunea cerută. M-a oprit, dar recunoștința din sufletul meu a rămas. Sunt sigură că, pe lângă ajutorul ceresc, vindecarea mea s-a produs nu doar datorită științei celor doi medici specialiști, ci, mai cu seamă, omeniei și bunătății lor. Ei au aprins în sufletul meu speranța. Încrederea că boala poate fi biruită. Și-am biruit.
Multe, mari și nebănuite sunt ajutoarele Tale, Doamne! Numai tu poți șlefui suferința și să o transformi în diamant de bucurie!
GHERGHINA STOICA - Pitești
Sfinții din cabinet
În cele ce urmează vă voi povesti cum m-au ajutat Sfântul Nectarie și Maica Domnului în necazul pe care l-am avut cu fetița mea, în vârstă de 7 ani.
Anul acesta, a treia zi de Paști, ne-am întors de la țară, unde fusesem într-o scurtă vacanță. Pe neașteptate, copilul meu a început să plângă și să acuze dureri de cap în zona frontală. Am crezut că este obosită de la drumul parcurs. De altfel, după ce i-am dat o aspirină, a adormit. Dar a doua zi am luat-o de la școală, plângând de durere. După ce am mers pe la mai mulți medici, care ne plimbau de la unul la altul, am fost internate în spital, la secția "Neurologie pediatrică". După o serie de analize de sânge, care ulterior nu s-au dovedit a fi prea bune, am făcut un EEG (encefalogramă). Când am intrat în cabinet și mi-am văzut fetița întinsă pe pat și chinuită de dureri, cerându-mi ajutorul, am început să plâng, cotropită de milă și frică. Spaima m-a făcut să ridic disperată privirea spre cer și atunci am văzut pe peretele cabinetului două icoane care mă priveau și mă încurajau în același timp: Maica Domnului și Sfântul Nectarie. Am început imediat să mă rog, cu gândul că nu fuseseră puse din întâmplare acolo. Răspunsul n-a întârziat. Peste câteva ore, când am primit rezultatul la EEG, totul era normal.
A doua zi, doctorița fetiței mele mi-a spus că este necesar să facă și un RMN, deoarece mai rămânea o ultimă suspiciune de confirmat sau de eliminat: o posibilă tumoră. Frica și disperarea m-au cuprins din nou, dar acum știam că Sfântul Nectarie și Maica Domnului nu mă lasă, și am început să le citesc cu încredere acatistele, după care mi-am uns fetița pe frunte cu ulei de la Mânăstirea Radu Vodă și i-am dat să bea apă sfințită de la Izvorul Tămăduirii, toate aduse de scumpa mea soră, care cu sufletul ei minunat, s-a rugat neîncetat la mai multe biserici, lăsând acatiste pentru copilul meu.
În ziua RMN-ului, așteptând rezultatul examinării, am luat o carte dintr-un raft al salonului pentru copii și, uitându-mă la titlu, am rămas uimită: era "Schiță biografică - Sfântul Nectarie din Eghina". Atunci am știut că Sfântul a fost lângă noi tot timpul și ne-a ocrotit de tot răul, prin puternicele lui rugăciuni, fiind mijlocitorul nostru la Maica Domnului și la bunul Dumnezeu. Rezultatul RMN-ului a fost: sinuzită stenoidală, și nu tumoră. Minunea s-a înfăptuit! Sfinte Nectarie, îți mulțumesc!
ANELISE BURI - București
Mereu, cu rugăciunea în suflet
Am ajuns la o vârstă respectabilă, de 72 de ani, dar vă mărturisesc că, deși am avut o viață destul de grea, am trecut cu demnitate peste toate greutățile, muncind cinstit, pentru a-i crește și a-i educa pe cei doi băieți pe care-i am. Ceea ce mi-a însoțit toată viața și mi-a dat putere a fost rugăciunea. Chiar dacă rostești numai "Tatăl nostru" sau doar "Doamne ajută!", având încredere în ceea ce spui sau ceri, simți, deja, o eliberare, și dobândești speranța că "mâine este o nouă zi".
În copilărie, am avut o mătușă care mă ducea deseori la biserică, unde, cu uimire și respect, priveam la icoane, făceam și eu cruce, îngenuncheam, dar nu eram, pe atunci, prea conștientă de puterea rugăciunii. Anii au trecut și, fiind studentă la Iași, mergeam foarte des, cu colegele, la moaștele Sfintei Parascheva, la care mă rugam pentru ajutor. Și am simțit acest ajutor, căci am terminat cu bine cei cinci ani de facultate, am intrat în învățământ și m-am căsătorit. Răul a venit mai târziu. După aproape 20 de ani de viață alături de soțul meu, a urmat un divorț rușinos, care m-a distrus: am devenit retrasă și închisă, nu mai aveam încredere în oameni, mi-era teamă de viitor, îmi muriseră și părinții, dar, avându-i pe cei doi băieți și rugându-mă neîncetat la Bunul Dumnezeu, încet, încet, mi-am recâștigat încrederea în mine, deși uneori simțeam că plutesc ca frunza de toamnă în vânt. Liniștea am aflat-o în rugăciune. L-am descoperit pe Sfântul Nectarie și citesc aproape zilnic Acatistul, la fel și viața și Acatistul părintelui Arsenie Boca. Citesc Acatistele și Paraclisul Maicii Domnului, rostesc rugăciunea de dimineață, Crezul, mă rog apoi cu cuvintele mele și, de câte ori simt nevoia, merg la biserică, duminica, mă spovedesc și mă împărtășesc, simt că viața mea e frumoasă și plină de pace. Mă bucur mult și de copiii mei, care acum sunt realizați, admir frumosul din jurul meu și propăvăduiesc, când am ocazia, puterea rugăciunii.
În anul 2010, am făcut un infarct, deși niciodată nu am simțit că aș avea ceva la inimă, dar medicul mi-a spus că necazurile m-au răpus. Pe masa de operație, am rostit necontenit Tatăl nostru. Ajutorul l-am simțit, căci trăiesc și astăzi. Am convingerea că Sfântul Nectarie și Maica Domnului mă ascultă și mă ajută permanent. Le mulțumesc în fiecare zi. Iar pe dvs., stimați cititori ai revistei "Formula AS", vă sfătuiesc să nu lăsați să treacă o zi fără să vă rugați.
Nu pot încheia fără să aduc mulțumiri colectivului de redacție al revistei, care se străduiește să aducă, în fiecare săptămână, un strop de speranță, de seninătate și de convingere că viața e frumoasă, dar mereu cu rugăciunea în suflet.
VIRGINIA COJOCARU - str. Sitarului 31A, bl. E0, ap. 12, Brașov, cod 500260
O rugăciune a Sfântului Serafim de Sarov: BOGORODIȘNAIA
Stimată redacție,
Mulțumiri și complimente la adresa celor care ne bucură sufletele cu astfel de pagini, cum sunt cele ale revistei "Formula AS". Ați găsit, într-adevăr, "formula" să deveniți excepția în presa de minciună și prost-gust românească. Să se înțeleagă de aici distincția de calitate, echilibru și corectă informare pe care o găsim în "Formula AS".
Încep această scrisoare cu gândul că avem poruncă de la Însuși Mântuitorul nostru: "Mergeți și spuneți oamenilor cât bine v-a făcut vouă Dumnezeu". Dacă n-am făcut aceasta mai înainte (căci de nenumărate ori am primit ajutor), acum mă grăbesc, sfătuindu-vă și îndemnându-vă, dragi cititori, ca pe lângă rugăciunile dvs. obișnuite, să vă adresați Maicii Domnului și cu rugăciunea cuprinsă în tipicul Bogorodișnaia.
Se știe că însuși Sf. Serafim de Sarov o practica cu evlavie. Cu vremea, a fost aproape uitată. Deși de 2-3 ani luasem binecuvântarea să o citesc, nepăsarea sau cine știe ce piedici m-au făcut să o încep doar, ca apoi, iarăși să renunț și chiar să uit definitiv de ea. Dar de curând am început să o rostesc din nou, ca să constat, plină de uimire și bucurie, că dorințele puse în rugăciuni s-au împlinit, rând pe rând. Cum să răspunzi unei atât de nesfârșite iubiri? Când din "văzduhul Ei" (așa cum spunea Mitropolitul Bartolomeu), Maica Domnului își apleacă ochii asupra durerilor noastre și nu ne lasă! Nu ne lasă!
Cartea de rugăciuni Bogorodișnaia se găsește la pangarul Sfintei Mânăstiri Radu Vodă din București. Tipicul ei constă în repetarea de 10 ori a rugăciunii Sfântului Arh. Gabriel, adresată Maicii Domnului, la Buna Vestire: "Bucură-te Marie, Domnul este cu tine!". După care se spun Tatăl Nostru și "Ușa milostivirii", apoi formulezi ruga ta. Ciclul se repetă de 15 ori.
Vreau să adaug, pe scurt, și minunea înfăptuită de Sfântul Nectarie, în urmă cu 10 ani, când a vindecat-o pe mama de boala aceea cumplită... În disperare, i-am citit săptămânal acatistul Sfântului, alături de Paraclis. Mai apoi, dacă nu am găsit icoane, le-am reprodus pe cele de pe coperta acatistelor și le-am sfințit, le-am așezat la loc de cinste, lângă celelalte pe care le aveam în casă, le-am sărutat și le sărut și acum, în fiecare dimineață și seară, când mă rog.
La Sfântul Nectarie, devenit între timp ocrotitor al României, merg săptămânal, să-mi lipesc fruntea de sipetul în care stau comorile cerești coborâte pe pământ, spre alinarea credincioșilor: moaștele sale. Și ca să ne încredințeze (dacă mai era nevoie) de harul, darul și nectarul dumnezeiesc pe care Sfântul ni le dăruiește, într-una din fotografiile făcute de-un credincios român în chilia sfântului, la Eghina, a apărut mâna lui binefăcătoare, sub forma unui halou luminos. Nu m-am numărat printre pelerinii care au fost atunci la el, dar fotografia a ajuns și la mine. Există mai multe imagini în care lumina însoțește pe cei aflați acolo. Chiar la patul Sfântului, ea apare foarte vizibilă.
Fie ca Lumina Taborului să ne lumineze drumurile noastre pământești și să ne-nsoțească în drumul către patria cerească!
MARIA
P.S. Rugați-vă Sfântului Nectarie și Sfântului Modest, și pentru sufletele care v-au fost încredințate spre îngrijire: animalele cele dragi.