- Nici n-a apucat să-şi deschidă bine ograda, şi în Bucureşti a pătruns miros de "ţară întreagă". Ce bucurie pe capul nostru, să celebrăm marea zi a Unirii, alături de dragii noştri basarabeni -
Muzeul Ţăranului Român, 1 Decembrie 2015, era noastră... Vreau să spun era târgurilor ţărăneşti unde, pe lângă negustori de profesie, încap şi meşteri pielari, lemnari şi artizani, artişti ţărani, culegători de plante, producători de fructe şi magiunuri, de vinuri şi seminţe, de dulciuri tradiţionale şi uleiuri terapeutice. Este pentru prima dată în istoria acestui muzeu când, la sfârşit de noiembrie şi început de decembrie, iau parte câteva zeci de basarabeni, veniţi cu produsele lor locale, unele uitate de mult pe la noi. Invitarea românilor de peste Prut a fost un gest de suflet, simbolic şi, mai cu seamă, sentimental. "Mări, Doamne!" (cum zic bătrânii). Să ai, dintr-o dată, în faţă, atâta trecut tradiţional românesc, chiar de marea Zi a Unirii: costume vechi, populare, căciuli ţurcăneşti, cavale, naiuri de soc, opinci din piele întoarsă, ciorapi de lână, bete, toate vorbind de o lume ce multora le păruse pierdută pe veci. Dar tradiţia românească e vie, încă, în Basarabia! Satul de peste Prut are puse deoparte, toate peceţile care la noi s-au pierdut. Certificate autentice de vechime, valabile pentru ambele ţări româneşti.
Unirea începe la firul ierbii
Trec drumul la badea Dumitru Pascari, meşterul căciular, care pare amărât, că nu are mărimea de căciulă pe care o caută un muşteriu bucureştean. "Două sute îmi ceri, două sute îţi dau", spune omul... "Dar cum mi-o trimiţi"? "O să găsesc eu... o pun pe Prut şi ajunge", răspunde meşterul râzând. Locuieşte în Bălţi şi are studii. A ieşit tehnolog în blănuri, nu lucrează după ureche. Face şi opinci, dar acelea sunt din pasiune, a copiat tiparul de la o pereche găsite în pod la bunelul dumisale. E foarte ocupat cu târgurile "aieste", sunt destule şi peste Prut, dar Bucureştiul "le taie pe toate". A fost surprins de puhoiul de bucureşteni care i-au încercat căciulile şi destui au cumpărat.
La fel de surprins de marfa vândută este un alt meşter neîntrecut: Grigore Sînchietru din Orhei. A învăţat lemnăria de la tatăl său, Emilian, iar arta naiului şi a cavalului, de la academicianul Liubomir Iorga din Chişinău. Cimpoaie a prins să confecţioneze de la marele meşter Ion Stanciu din Nistoreşti, Vrancea. Secretul meseriei sale stă în salcâmul uscat. S-a demolat o căsuţă străveche, de 150 de ani, şi ce a găsit meşterul Sînchietru în "dânsa"? Salcâm uscat-uscat, de cinci stele. De aceea, fluierele şi cavalele sale nu mai crapă în veci, sunetul lor te taie la suflet, te pune în genunchi. Un tânăr muzician bucureştean, Cristian Drâmbă, arhitect convertit la grafică şi la muzică rock, încearcă uimit cavalul făcut din două bucăţi al meşterului şi spune: "Aşa ceva n-am mai văzut". Cristian cântă uimitor de bine la orice instrument de suflat, a învăţat şi la... drâmbă, dacă tot îi poartă numele... La 28 de ani, iubeşte arta tradiţională, meşteşugurile, obiceiurile, nu pierde nici un târg. "Cavalele mele sunt ferecate cu metal, sunt construite în «la»", spune el către meşter. "Faceţi şi în «si»"? "Facem", zice Sînchietru, "facem în «si bemol» şi în «sol», dar ăla-i greu de făcut, cântă gros, ca o ţeavă de tun..." Meşterul din Orhei a confecţionat 32 de fluiere pentru şcoala de muzică din Huşi, iar până în primăvară, are comandă pentru alte 32... (Se cântă de zor la fluier în România!) Venind în Bucureşti, zice că a venit în Europa, dar nu vrea să meargă mai departe spre vest, e mulţumit cu ce-i oferă "mama ţară". Şi alţii sunt, ca el, pentru prima dată în capitala României, şi sunt impresionaţi de apetitul de a cumpăra al bucureştenilor, mânaţi şi de suflet, să scoată banii din buzunar.
Podul de flori, transformat în ceaiuri medicinale şi uleiuri presate la teasc
Foarte mulţumită de vânzarea făcută este şi Jana Pătraşca din Chişinău, care vinde "înflorită" pacheţele de seminţe de floarea soarelui prăjite, sărate şi nesărate. Pacheţele elegante, pe care stă scris "mâini curate", inscripţionate cu verde cele fără sare, cu albastru, cele cu sare, te atrag să le cumperi. Produsele sunt achiziţionate de la ţăranii producători (furnizori verificaţi), apoi sunt sortate, calibrate, prăjite şi ambalate la standard european. O afacere de familie, dar bănoasă şi utilă satelor din jurul Chişinăului. Tot în ajutorul ţăranilor a venit şi firma "Fineţea Naturii", din Ungheni, care pune sute de oameni să culeagă plante medicinale pentru ceai.
Poveştile lu' Creangă
Standul artistului Corneliu Sîrbu din Chişinău îmi aminteşte de spusele lui G. Călinescu: "Există, latent, în popor, mii de Creangă...". Sîrbu, cu firma lui, "Forja Sîrbu", este un Creangă al fierului forjat, un povestitor magic, care îndoaie fierul ca pe o banală plastilină, un "băsmuitor" cum alţii n-am văzut. Inginer energetician la bază, şi-a dat seama că locul său e între artişti. Imaginaţia şi forţa de creaţie sunt cu mult superioare ingineriei. El povesteşte din ciocan şi aparatul de sudură scene de un dinamism uluitor: iată greierul din fabulă, iată gnomii de sub pământ, purceii din poveste, prinţesa transformată în broască, corabia piraţilor din Caraibe, casa Babei Cloanţa, casa celor Şapte Pitici, cocoşul moşneagului, cuiul care se bate singur în cap, zmeul, zâna zânelor, scrânciobul din anii copilăriei, instalat, de sărbători, în mijlocul satului. Acum înţeleg de unde vine mireasma de sărbătoare a Bucureştiului... La târgul basarabenilor, România şi-a aniversat sărbătoarea naţională... unită. "Cum mai vine Crăciunul în Basarabia?", îl întreb pe artistul fierar. Îmi răspunde domol, călcând moldoveneşte pe toate cuvintele. "Ia, cum să vie? Cu post, cu frig şi cu olecuţă de omăt. Cu porcul pus la prăjeală şi cu vinul la fiert. Şi dacă ar vini şi cu o ţâr' de unire, apăi sărbători mai frumoase ca astea, nici că s-ar pomeni!"
Fotografii de Corneliu Stăncescu
HORA UNIRII
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Pe pământul României!
Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie!
Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire,
Şi la moarte cu-nfrăţire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!
Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură şi de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!
Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,
Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
