Cabinetul Ponta anunţase, într-o interesată mărinimie pre-electorală, scăderi de taxe şi măriri de salarii şi pensii. Despre investiţii, sursa unor noi locuri de muncă şi a dezvoltării economice a ţării, nu se stabilise aproape nimic. Cabinetul Cioloş a trebuit să se înhame, într-un termen foarte scurt, la refacerea proiectului de buget şi la controlarea riguroasă a "acumulărilor" destinate acestuia. Prima constatare onestă a fost, bineînţeles, că Ponta şi ai lui mizaseră pe o "realitate iluzorie", legată de recoltările de fonduri viitoare, datorate creşterii economice. Cabinetul Ponta era, în fapt, specializat în "vânzarea blănii ursului din pădure". Creşterea (pe care o laudă deja nostalgicii "pontismului") a fost rezultatul austerităţii dure impuse de guvernările anterioare şi al redresării generale a economiei europene, după criza din anii 2007-2010. Cu gândul la o "retragere onorabilă", dar şi cu planul secret al unei reveniri spectaculoase, pe valul nemulţumirilor declanşate de imposibilitatea succesorilor de a-i îndeplini promisiunile, Ponta a lăsat în urmă un proiect de buget alcătuit de mântuială, în care primau "pomenile electorale" şi cheltuielile conjuncturale. Fondurile europene, destinate dezvoltării, erau - desigur - cuprinse ca sursă, deşi (o altă constatare) absorbţia lor a fost, în continuare, deficitară, România trebuind să returneze 7-8 miliarde de euro din programul de finanţare încheiat în 2014. Concluzia e una singură: Dacian Cioloş trebuie să finalizeze, în foarte scurt timp, un proiect de buget realist şi echilibrat.
O a doua sarcină a cabinetului tehnocrat este curăţarea administraţiei de "structurile parazitare" şi eficientizarea ei. Noile prevederi bugetare, dar şi reducerea scurgerilor de fonduri, nu pot fi aplicate coerent şi corect, cu o structură administrativă umflată şi greoaie, pervertită la rele de conducătorii ei, majoritatea lor fiind obişnuiţi să blocheze, prin aparatul birocratic, iniţiativele puţinilor întreprinzători interesaţi de prosperitatea ţării, şi nu doar a lor. Administraţia românească, centrală şi locală, colcăie de funcţionari corupţi şi incompetenţi, iar raidurile DNA şi ale celorlalte instituţii anticorupţie nu fac altceva decât să le rărească rândurile şi să-i oblige la rafinarea "metodelor" de spoliere a celor dependenţi de sistem. Premierul Cioloş a anunţat introducerea unor criterii de competenţă şi performanţă în promovarea "cadrelor" şi chiar angajarea unor specialişti străini, capabili să aplice principiile administraţiei europene moderne, astfel încât, într-un termen rezonabil, aparatul instituţional să răspundă corect aspiraţiilor cetăţeanului, care îl susţine prin plata impozitelor sale şi prin activităţile sale curente. Intenţia guvernului este, din această perspectivă, absolut onorabilă, doar că Dacian Cioloş va trebui să realizeze că transformarea administraţiei presupune nu numai măsuri administrative, ci şi găsirea unui ac de cojocul corupţiei româneşti, cu o capacitate uluitoare de a perverti chiar şi pe noii veniţi în administraţia ţării, fie ei şi specialişti din afară. Pentru a se evita aceste capcane, cursurile de integritate şi competenţă administrativă, absolut necesare, ar putea fi dublate şi de eliminarea, în urma unor testări periodice, a incompetenţilor sau compromişilor. Ce-i drept, Cioloş a început, deja (precaut şi ezitant) să schimbe "vârfurile" administraţiei (secretarii de stat şi directorii din ministere), dar procesul trebuie dus până la capăt, pe bază de criterii clare şi inflexibile.
În ce priveşte sarcina "politică" asumată de cabinetul Cioloş, şi anume, votul pentru diaspora, alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene în două tururi de scrutin, scăderea pragului electoral şi eliminarea piedicilor pentru candidaţii independenţi (ca să enumerăm numai câteva din obiectivele propusei reformări a clasei politice), este şi mai complexă. Cabinetul, "tehnocrat şi independent", depinde - totuşi - de votul unui Parlament ciuruit de corupţie şi umflat până la saturaţie. Spaima generată de protestele masive provocate de tragedia de la "Colectiv" a trecut şi majoritatea celor 600 de "aleşi" a reînceput să aibă iniţiative pentru "îmblânzirea" Justiţiei, pentru propria bunăstare (prin reluarea continuă a propunerilor de "pensii nesimţite"), sau pentru apărarea propriilor rânduri. Reluarea votului la cererea de arestare a senatorului Dan Şova (omul-cheie în construcţia "celui mai cinstit dintre guverne", cum şi-a intitulat V. Ponta gruparea mafiotă de la şefia administraţiei naţionale) va fi un nou test asupra responsabilităţii şi onoarei "aleşilor". Cioloş va fi, inevitabil, obligat să trateze cu partidele parlamentare şi să facă, vrând-nevrând, o serie de compromisuri, mai ales că există suspiciunea că independenţa tehnocratică a guvernului nu este chiar atât de evidentă. În noul cabinet pot fi regăsiţi miniştri "politici", îndatoraţi formaţiunilor prin care au trecut, obişnuiţi să lucreze cu anume oameni implicaţi în acestea, ridicaţi de ele şi obligaţi faţă de conducerile acestora. Prin această prismă, PNL-ul este cel mai "văduvit" de "sprijinitori", niciun specialist marcant al acestuia neavând loc în cabinetul de tranziţie. Anul electoral ce urmează ar trebui, de aceea, să-i dea fiori, mai ales dacă guvernul Cioloş nu va schimba - sub presiunea celorlalte grupări politice - şefii judeţeni ai administraţiei de stat, cu rol major în organizarea şirului succesiv de alegeri. PSD-ul stă, din perspectiva reprezentării în cabinet, mult mai bine. Vasile Dâncu, responsabilul politic al Executivului, provine din rândurile sale, iar Petre Tobă, ministrul de interne, a fost mereu susţinut sau "protejat" de conducerile PSD-iste. Există şi alte exemple de dependenţe discrete, ce ar putea conta în economia jocului politic românesc, dacă noul cabinet nu-şi va respecta promisiunea de transparenţă totală a actelor sale.
Cabinetul Cioloş reprezintă un experiment cu rezultate greu previzibile. Ieşit la lumină ca urmare a presiunilor "străzii", el are o perioadă de graţie foarte scurtă. Orice greşeală, orice bâlbă politică, vor fi contabilizate pe seama celui ce l-a impus: preşedintele Iohannis. O politizare a lui, mai mult sau mai puţin discretă, va nărui speranţele de reformă şi va adânci prăpastia dintre clasa politică şi cetăţeni. Dacian Cioloş şi-a asumat o responsabilitate uriaşă, legată de schimbarea modului de a face politică în România. Dacă nu va ceda provocărilor şi ofertelor sistemului în funcţiune, România are dreptul de a spera.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
