Cabinetul Ponta anunțase, într-o interesată mărinimie pre-electorală, scăderi de taxe și măriri de salarii și pensii. Despre investiții, sursa unor noi locuri de muncă și a dezvoltării economice a țării, nu se stabilise aproape nimic. Cabinetul Cioloș a trebuit să se înhame, într-un termen foarte scurt, la refacerea proiectului de buget și la controlarea riguroasă a "acumulărilor" destinate acestuia. Prima constatare onestă a fost, bineînțeles, că Ponta și ai lui mizaseră pe o "realitate iluzorie", legată de recoltările de fonduri viitoare, datorate creșterii economice. Cabinetul Ponta era, în fapt, specializat în "vânzarea blănii ursului din pădure". Creșterea (pe care o laudă deja nostalgicii "pontismului") a fost rezultatul austerității dure impuse de guvernările anterioare și al redresării generale a economiei europene, după criza din anii 2007-2010. Cu gândul la o "retragere onorabilă", dar și cu planul secret al unei reveniri spectaculoase, pe valul nemulțumirilor declanșate de imposibilitatea succesorilor de a-i îndeplini promisiunile, Ponta a lăsat în urmă un proiect de buget alcătuit de mântuială, în care primau "pomenile electorale" și cheltuielile conjuncturale. Fondurile europene, destinate dezvoltării, erau - desigur - cuprinse ca sursă, deși (o altă constatare) absorbția lor a fost, în continuare, deficitară, România trebuind să returneze 7-8 miliarde de euro din programul de finanțare încheiat în 2014. Concluzia e una singură: Dacian Cioloș trebuie să finalizeze, în foarte scurt timp, un proiect de buget realist și echilibrat.
O a doua sarcină a cabinetului tehnocrat este curățarea administrației de "structurile parazitare" și eficientizarea ei. Noile prevederi bugetare, dar și reducerea scurgerilor de fonduri, nu pot fi aplicate coerent și corect, cu o structură administrativă umflată și greoaie, pervertită la rele de conducătorii ei, majoritatea lor fiind obișnuiți să blocheze, prin aparatul birocratic, inițiativele puținilor întreprinzători interesați de prosperitatea țării, și nu doar a lor. Administrația românească, centrală și locală, colcăie de funcționari corupți și incompetenți, iar raidurile DNA și ale celorlalte instituții anticorupție nu fac altceva decât să le rărească rândurile și să-i oblige la rafinarea "metodelor" de spoliere a celor dependenți de sistem. Premierul Cioloș a anunțat introducerea unor criterii de competență și performanță în promovarea "cadrelor" și chiar angajarea unor specialiști străini, capabili să aplice principiile administrației europene moderne, astfel încât, într-un termen rezonabil, aparatul instituțional să răspundă corect aspirațiilor cetățeanului, care îl susține prin plata impozitelor sale și prin activitățile sale curente. Intenția guvernului este, din această perspectivă, absolut onorabilă, doar că Dacian Cioloș va trebui să realizeze că transformarea administrației presupune nu numai măsuri administrative, ci și găsirea unui ac de cojocul corupției românești, cu o capacitate uluitoare de a perverti chiar și pe noii veniți în administrația țării, fie ei și specialiști din afară. Pentru a se evita aceste capcane, cursurile de integritate și competență administrativă, absolut necesare, ar putea fi dublate și de eliminarea, în urma unor testări periodice, a incompetenților sau compromișilor. Ce-i drept, Cioloș a început, deja (precaut și ezitant) să schimbe "vârfurile" administrației (secretarii de stat și directorii din ministere), dar procesul trebuie dus până la capăt, pe bază de criterii clare și inflexibile.
În ce privește sarcina "politică" asumată de cabinetul Cioloș, și anume, votul pentru diaspora, alegerea primarilor și a președinților de consilii județene în două tururi de scrutin, scăderea pragului electoral și eliminarea piedicilor pentru candidații independenți (ca să enumerăm numai câteva din obiectivele propusei reformări a clasei politice), este și mai complexă. Cabinetul, "tehnocrat și independent", depinde - totuși - de votul unui Parlament ciuruit de corupție și umflat până la saturație. Spaima generată de protestele masive provocate de tragedia de la "Colectiv" a trecut și majoritatea celor 600 de "aleși" a reînceput să aibă inițiative pentru "îmblânzirea" Justiției, pentru propria bunăstare (prin reluarea continuă a propunerilor de "pensii nesimțite"), sau pentru apărarea propriilor rânduri. Reluarea votului la cererea de arestare a senatorului Dan Șova (omul-cheie în construcția "celui mai cinstit dintre guverne", cum și-a intitulat V. Ponta gruparea mafiotă de la șefia administrației naționale) va fi un nou test asupra responsabilității și onoarei "aleșilor". Cioloș va fi, inevitabil, obligat să trateze cu partidele parlamentare și să facă, vrând-nevrând, o serie de compromisuri, mai ales că există suspiciunea că independența tehnocratică a guvernului nu este chiar atât de evidentă. În noul cabinet pot fi regăsiți miniștri "politici", îndatorați formațiunilor prin care au trecut, obișnuiți să lucreze cu anume oameni implicați în acestea, ridicați de ele și obligați față de conducerile acestora. Prin această prismă, PNL-ul este cel mai "văduvit" de "sprijinitori", niciun specialist marcant al acestuia neavând loc în cabinetul de tranziție. Anul electoral ce urmează ar trebui, de aceea, să-i dea fiori, mai ales dacă guvernul Cioloș nu va schimba - sub presiunea celorlalte grupări politice - șefii județeni ai administrației de stat, cu rol major în organizarea șirului succesiv de alegeri. PSD-ul stă, din perspectiva reprezentării în cabinet, mult mai bine. Vasile Dâncu, responsabilul politic al Executivului, provine din rândurile sale, iar Petre Tobă, ministrul de interne, a fost mereu susținut sau "protejat" de conducerile PSD-iste. Există și alte exemple de dependențe discrete, ce ar putea conta în economia jocului politic românesc, dacă noul cabinet nu-și va respecta promisiunea de transparență totală a actelor sale.
Cabinetul Cioloș reprezintă un experiment cu rezultate greu previzibile. Ieșit la lumină ca urmare a presiunilor "străzii", el are o perioadă de grație foarte scurtă. Orice greșeală, orice bâlbă politică, vor fi contabilizate pe seama celui ce l-a impus: președintele Iohannis. O politizare a lui, mai mult sau mai puțin discretă, va nărui speranțele de reformă și va adânci prăpastia dintre clasa politică și cetățeni. Dacian Cioloș și-a asumat o responsabilitate uriașă, legată de schimbarea modului de a face politică în România. Dacă nu va ceda provocărilor și ofertelor sistemului în funcțiune, România are dreptul de a spera.