Leac contra fumatului
Condiţia obligatorie pentru orice tratament de tuse este renunţarea categorică la fumat. Strămoşii noştri ne-au învăţat cum se poate renunţa la viciul acesta distrugător. Există o zi anume în decursul anului - prima zi din Postul Sfintelor Paşti (să zicem 23 februarie), când puterea Divină ne ajută să realizăm o faptă bună pentru sănătate şi pentru bugetul familiei. Duminică, 22 februarie, se fumează seara, sau cel mult până la ora 1 noaptea, apoi se pune pe masă un pachet gol de ţigări, peste pachet se aşează o bucăţică de hârtie pe care scrie: EU AM RENUNŢAT LA FUMAT. Deasupra se pune o cutiuţă de chibrituri, tot goală. Textul se citeşte de 3 ori înainte de culcare. Mulţi dintre cei ce au încercat metoda descrisă spun că au reuşit să nu mai fumeze.
Un sfat pentru fumători
Fumătorii înrăiţi, atunci când răcesc, au nevoie de mai mult efort pentru izbăvirea de spută, mai ales dimineaţa. Îi poate ajuta 15 g de rădăcină sau 10 g frunză de nalbă mare, care se fierb în 500 ml de lapte timp de 10-15 minute, după primul clocot. Decoctul se strecoară. Se bea câte o ceaşcă de cafea, de 4-5 ori pe zi, între mese.
RODICA ŢONE - Galaţi
Tuse persistentă
Reţetele pe care vi le propun le ştiu de la străbunica mea. Era din Basarabia şi a trăit o sută de ani. Le-am încercat şi sunt de mare efect.
* Se amestecă o lingură de sare şi o lingură de miere de albine. Pasta obţinută se întinde pe o cârpă de bumbac şi se aplică pe piept, până dimineaţa. Sarea rămasă pe piept se înlătură dimineaţa cu apă caldă. Se poate folosi şi la copii.
* Se amestecă părţi egale de ulei, făină, miere de albine şi pulbere de muştar. Se unge pe un tifon împăturit sau se modelează o turtă, care se aplică pe piept. Deasupra se pune un strat de vată care se acoperă cu o folie de plastic. Compresa se lasă pe piept timp de 2-3 ore. Dacă pielea se irită puternic, se scoate mai devreme.
* Împachetare cu alcool. Se ung pieptul şi spatele cu miere de albine, evitând obligatoriu zona inimii. Deasupra se aplică o ţesătură de humbac înmuiată în ţuică şi stoarsă, ca să nu curgă. Apoi se pune celofan şi un batic de lână. Bolnavul se înveleşte cu o plapumă şi stă în pat 40-60 de minute. În final, se spală locurile cu apă caldă şi se ung cu ulei pentru copii. Reţeta este doar pentru adulţi.
Reţete gustoase pentru copii
* Cu banane. Pisaţi cu furculiţa două banane coapte bine, amestecaţi-le cu 250 ml apă rece, adăugaţi o lingură de miere de albine sau dulceaţă de fragi, ţineţi vasul pe baie de aburi timp de 5 minute şi amestecaţi permanent. Turnaţi apoi în pasta de banane 150 ml de lapte cald, acoperiţi vasul cu capac şi lăsaţi-l pe foc încă un minut. Preparatul se consumă cald, de 3-4 ori pe zi, între mese, cât vrea copilul.
* Cu smochine şi curmale. Se fierb 10 curmale în 500 ml de apă, timp de 30 de minute, se strecoară şi se storc bine. Se bea lichidul fierbinte, în caz de tuse uscată. Pentru copiii mici, se pot fierbe 7 curmale sau 3 smochine, în 200 ml de lapte.
* Cu stafide. O lingură plină de stafide spălate se înmoaie în apă caldă, timp de 45 de minute, apoi se strecoară. Stafidele se mănâncă înainte de culcare, împreună cu laptele fierbinte.
* Cu morcov, măr şi ceapă. Se dă pe răzătoarea cu orificii mici câte un măr, o ceapă şi un morcov de aceeaşi greutate (aproximativ). Pasta obţinută se amestecă cu două linguri de miere de albine de calitate. Se dă copiilor bolnavi, câte 1-2 linguriţe, de 5 ori pe zi, încălzite puţin.
ELENA JOSAN
Reţetă pentru vindecarea rapidă a tusei
Se fierb trei cepe cu foi cu tot, două nuci întregi şi un bob de răşină într-un litru de apă. Se lasă pe foc până ce cantitatea de lichid se reduce la jumătate. Se bea de trei ori pe zi câte o cană, adăugând o jumătate de linguriţă de miere. După ce beţi lichidul, clătiţi-vă bine gura cu apă, ca să nu rămână urme de răşină pe dinţi.
ALEXANDRINA MITARCĂ - Braşov
Leac pentru ulcer duodenal
Sunt învăţătoare în Mangalia şi cu ani în urmă am suferit de ulcer duodenal. Am urmat un tratament făcut de bunica mea şi mă consider acum un om vindecat. Leacul este absolut naturist şi la îndemâna oricui. Iată cum se procedează: se iau 100 de nuci şi se scot cămăşile lemnoase care despart miezul. Acestea se fierb într-un litru de apă până scade la jumătate. Când s-a răcit, se amestecă bine cu 400 g miere de albine. Se obţine un lichid închis la culoare şi vâscos. Se iau de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale, pe stomacul gol, câte 25 ml, până la epuizarea întregii cantităţi. În speranţa că leacul va fi de folos, vă mulţumesc şi vă doresc să existaţi mulţi ani cu bine.
AURELIA COSTIN - Mangalia
Remediu eficace contra aftelor bucale
Cel mai eficace remediu contra aftelor este clătirea repetată a cavităţii bucale cu concentrat de busuioc. Se vor evita: alcoolul, murăturile, condimentele. Uneori, aftele sunt provocate de pasta de dinţi expirată, aşa că fiţi atenţi la produsul folosit.
Leac rapid pentru eliminarea pietrelor de la fiere
Se macină în râşniţa de cafea şase linguri mari de sămânţă de mărar. Pulberea obţinută se pune apoi la macerat 10 zile într-un kilogram de miere curată de albine. Se iau două linguriţe înainte cu o oră de mesele principale. Eficacitatea a fost confirmată de un radiestezist (gradul şase) din Sebeş - Alba. (Pentru sănătate, ţineţi aproape de fiecare număr din "Formula AS".)
Ec. AVRAM FAIBIŞ - Blaj, jud. Alba
LEACURI FULGER
* Mâncarea gătită şi reîncălzită e bună pentru duşmani.
* Prospeţimea alimentelor oferite la masă e unul din secretele sănătăţii (nimic reîncălzit!).
* Insomnia poate fi combătută cu un măr tăiat bucăţele şi fiert în 500 ml apă (pe flacără mică), până ce lichidul scade la jumătate. (Eventual, se îndulceşte cu puţină miere.)
* Obrajii şi mâinile masate cu suc de mere se tonifică.
* Constipaţia poate fi combătută cu un kilogram de mere crude sau fierte pe zi.
* Colesterolul şi infarctul de miocard pot fi cu succes combătute dacă beţi zilnic zeamă de varză acră sau mâncaţi varză acră tocată mărunt.
* Colesterolul revine la valori normale dacă vreme de 20 de zile beţi zilnic două păhăruţe de vin de rozmarin (40 g flori de rozmarin se macerează într-un litru de vin roşu, vreme de patru zile).
* Memoria se fortifică prodigios dacă beţi zilnic infuzie de rozmarin. Se opăresc 15 g de flori cu 500 ml apă clocotită şi se lasă 10 minute la infuzat. Se consumă pe durata unei zile.
* Sughiţul cel mai îndărătnic trece dacă mestecaţi seminţe de mărar.
* Uleiul de măsline presat la rece - dacă e consumat dimineaţa (o lingură pe stomacul gol) - vindecă viermii intestinali, iar dacă e consumat seara, vindecă constipaţia.
* Arsurile se tratează cu un amestec de două linguri de ulei de măsline amestecat cu un albuş de ou. După omogenizare, se unge locul afectat.
NICOLAE PETRE - Ploieşti
Leacuri pentru un somn mai bun
Veritabil ritual seara, la culcare, ceaiul de plante care "pregăteşte" somnul nu este o amăgeală. Cu condiţia, fireşte, să nu beţi prea mult. O ceaşcă e suficientă pentru a nu fi obligaţi să vă sculaţi noaptea. Reţetele pe care vi le propun mie nu-mi lipsesc din casă şi somnul a devenit prietenul meu.
Noapte tihnită
35 g tei (flori şi bractee), 35 g portocal (flori şi frunze), 30 g flori de muşeţel.
Preparare: Puneţi 1 linguriţă de amestec în 125 ml de apă clocotită (ceaiurile nu trebuie să aibă prea multă apă seara!). Lăsaţi să se infuzeze (cu capac) 7-8 minute şi strecuraţi.
Pentru un ceai mai aromat: adăugaţi 1/4-1 linguriţă de miere de tei, care linişteşte.
Se bea seara o cană, înainte de culcare.
Nopţi plăcute
2 linguriţe de ceai de rooibos, 1 picătură ulei esenţial de vanilie, 1 linguriţă miere.
Preparare: Faceţi o infuzie de rooibos (numit şi ceai roşu, nu conţine teină) în 200 ml de apă (durata: 6 minute). Între timp turnaţi picătura de ulei esenţial de vanilie într-o linguriţă de miere. Aşteptaţi 2 minute să se dizolve complet în miere şi amestecaţi-o cu ceaiul.
Se bea o cană înainte de culcare.
Stare de vis
20 g flori de muşeţel, 20 g flori de roiniţă, 20 g flori de tei, 20 g frunze de măghiran.
Preparare: Puneţi o linguriţă de amestec de plante într-o ceaşcă de apă clocotită, lăsaţi să se infuzeze 5-7 minute şi apoi strecuraţi.
Se bea o ceaşcă de ceai, înainte de culcare.
MARIETA NAN - Arad