Leac contra fumatului
Condiția obligatorie pentru orice tratament de tuse este renunțarea categorică la fumat. Strămoșii noștri ne-au învățat cum se poate renunța la viciul acesta distrugător. Există o zi anume în decursul anului - prima zi din Postul Sfintelor Paști (să zicem 23 februarie), când puterea Divină ne ajută să realizăm o faptă bună pentru sănătate și pentru bugetul familiei. Duminică, 22 februarie, se fumează seara, sau cel mult până la ora 1 noaptea, apoi se pune pe masă un pachet gol de țigări, peste pachet se așează o bucățică de hârtie pe care scrie: EU AM RENUNȚAT LA FUMAT. Deasupra se pune o cutiuță de chibrituri, tot goală. Textul se citește de 3 ori înainte de culcare. Mulți dintre cei ce au încercat metoda descrisă spun că au reușit să nu mai fumeze.
Un sfat pentru fumători
Fumătorii înrăiți, atunci când răcesc, au nevoie de mai mult efort pentru izbăvirea de spută, mai ales dimineața. Îi poate ajuta 15 g de rădăcină sau 10 g frunză de nalbă mare, care se fierb în 500 ml de lapte timp de 10-15 minute, după primul clocot. Decoctul se strecoară. Se bea câte o ceașcă de cafea, de 4-5 ori pe zi, între mese.
RODICA ȚONE - Galați
Tuse persistentă
Rețetele pe care vi le propun le știu de la străbunica mea. Era din Basarabia și a trăit o sută de ani. Le-am încercat și sunt de mare efect.
* Se amestecă o lingură de sare și o lingură de miere de albine. Pasta obținută se întinde pe o cârpă de bumbac și se aplică pe piept, până dimineața. Sarea rămasă pe piept se înlătură dimineața cu apă caldă. Se poate folosi și la copii.
* Se amestecă părți egale de ulei, făină, miere de albine și pulbere de muștar. Se unge pe un tifon împăturit sau se modelează o turtă, care se aplică pe piept. Deasupra se pune un strat de vată care se acoperă cu o folie de plastic. Compresa se lasă pe piept timp de 2-3 ore. Dacă pielea se irită puternic, se scoate mai devreme.
* Împachetare cu alcool. Se ung pieptul și spatele cu miere de albine, evitând obligatoriu zona inimii. Deasupra se aplică o țesătură de humbac înmuiată în țuică și stoarsă, ca să nu curgă. Apoi se pune celofan și un batic de lână. Bolnavul se învelește cu o plapumă și stă în pat 40-60 de minute. În final, se spală locurile cu apă caldă și se ung cu ulei pentru copii. Rețeta este doar pentru adulți.
Rețete gustoase pentru copii
* Cu banane. Pisați cu furculița două banane coapte bine, amestecați-le cu 250 ml apă rece, adăugați o lingură de miere de albine sau dulceață de fragi, țineți vasul pe baie de aburi timp de 5 minute și amestecați permanent. Turnați apoi în pasta de banane 150 ml de lapte cald, acoperiți vasul cu capac și lăsați-l pe foc încă un minut. Preparatul se consumă cald, de 3-4 ori pe zi, între mese, cât vrea copilul.
* Cu smochine și curmale. Se fierb 10 curmale în 500 ml de apă, timp de 30 de minute, se strecoară și se storc bine. Se bea lichidul fierbinte, în caz de tuse uscată. Pentru copiii mici, se pot fierbe 7 curmale sau 3 smochine, în 200 ml de lapte.
* Cu stafide. O lingură plină de stafide spălate se înmoaie în apă caldă, timp de 45 de minute, apoi se strecoară. Stafidele se mănâncă înainte de culcare, împreună cu laptele fierbinte.
* Cu morcov, măr și ceapă. Se dă pe răzătoarea cu orificii mici câte un măr, o ceapă și un morcov de aceeași greutate (aproximativ). Pasta obținută se amestecă cu două linguri de miere de albine de calitate. Se dă copiilor bolnavi, câte 1-2 lingurițe, de 5 ori pe zi, încălzite puțin.
ELENA JOSAN
Rețetă pentru vindecarea rapidă a tusei
Se fierb trei cepe cu foi cu tot, două nuci întregi și un bob de rășină într-un litru de apă. Se lasă pe foc până ce cantitatea de lichid se reduce la jumătate. Se bea de trei ori pe zi câte o cană, adăugând o jumătate de linguriță de miere. După ce beți lichidul, clătiți-vă bine gura cu apă, ca să nu rămână urme de rășină pe dinți.
ALEXANDRINA MITARCĂ - Brașov
Leac pentru ulcer duodenal
Sunt învățătoare în Mangalia și cu ani în urmă am suferit de ulcer duodenal. Am urmat un tratament făcut de bunica mea și mă consider acum un om vindecat. Leacul este absolut naturist și la îndemâna oricui. Iată cum se procedează: se iau 100 de nuci și se scot cămășile lemnoase care despart miezul. Acestea se fierb într-un litru de apă până scade la jumătate. Când s-a răcit, se amestecă bine cu 400 g miere de albine. Se obține un lichid închis la culoare și vâscos. Se iau de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale, pe stomacul gol, câte 25 ml, până la epuizarea întregii cantități. În speranța că leacul va fi de folos, vă mulțumesc și vă doresc să existați mulți ani cu bine.
AURELIA COSTIN - Mangalia
Remediu eficace contra aftelor bucale
Cel mai eficace remediu contra aftelor este clătirea repetată a cavității bucale cu concentrat de busuioc. Se vor evita: alcoolul, murăturile, condimentele. Uneori, aftele sunt provocate de pasta de dinți expirată, așa că fiți atenți la produsul folosit.
Leac rapid pentru eliminarea pietrelor de la fiere
Se macină în râșnița de cafea șase linguri mari de sămânță de mărar. Pulberea obținută se pune apoi la macerat 10 zile într-un kilogram de miere curată de albine. Se iau două lingurițe înainte cu o oră de mesele principale. Eficacitatea a fost confirmată de un radiestezist (gradul șase) din Sebeș - Alba. (Pentru sănătate, țineți aproape de fiecare număr din "Formula AS".)
Ec. AVRAM FAIBIȘ - Blaj, jud. Alba
LEACURI FULGER
* Mâncarea gătită și reîncălzită e bună pentru dușmani.
* Prospețimea alimentelor oferite la masă e unul din secretele sănătății (nimic reîncălzit!).
* Insomnia poate fi combătută cu un măr tăiat bucățele și fiert în 500 ml apă (pe flacără mică), până ce lichidul scade la jumătate. (Eventual, se îndulcește cu puțină miere.)
* Obrajii și mâinile masate cu suc de mere se tonifică.
* Constipația poate fi combătută cu un kilogram de mere crude sau fierte pe zi.
* Colesterolul și infarctul de miocard pot fi cu succes combătute dacă beți zilnic zeamă de varză acră sau mâncați varză acră tocată mărunt.
* Colesterolul revine la valori normale dacă vreme de 20 de zile beți zilnic două păhăruțe de vin de rozmarin (40 g flori de rozmarin se macerează într-un litru de vin roșu, vreme de patru zile).
* Memoria se fortifică prodigios dacă beți zilnic infuzie de rozmarin. Se opăresc 15 g de flori cu 500 ml apă clocotită și se lasă 10 minute la infuzat. Se consumă pe durata unei zile.
* Sughițul cel mai îndărătnic trece dacă mestecați semințe de mărar.
* Uleiul de măsline presat la rece - dacă e consumat dimineața (o lingură pe stomacul gol) - vindecă viermii intestinali, iar dacă e consumat seara, vindecă constipația.
* Arsurile se tratează cu un amestec de două linguri de ulei de măsline amestecat cu un albuș de ou. După omogenizare, se unge locul afectat.
NICOLAE PETRE - Ploiești
Leacuri pentru un somn mai bun
Veritabil ritual seara, la culcare, ceaiul de plante care "pregătește" somnul nu este o amăgeală. Cu condiția, firește, să nu beți prea mult. O ceașcă e suficientă pentru a nu fi obligați să vă sculați noaptea. Rețetele pe care vi le propun mie nu-mi lipsesc din casă și somnul a devenit prietenul meu.
Noapte tihnită
35 g tei (flori și bractee), 35 g portocal (flori și frunze), 30 g flori de mușețel.
Preparare: Puneți 1 linguriță de amestec în 125 ml de apă clocotită (ceaiurile nu trebuie să aibă prea multă apă seara!). Lăsați să se infuzeze (cu capac) 7-8 minute și strecurați.
Pentru un ceai mai aromat: adăugați 1/4-1 linguriță de miere de tei, care liniștește.
Se bea seara o cană, înainte de culcare.
Nopți plăcute
2 lingurițe de ceai de rooibos, 1 picătură ulei esențial de vanilie, 1 linguriță miere.
Preparare: Faceți o infuzie de rooibos (numit și ceai roșu, nu conține teină) în 200 ml de apă (durata: 6 minute). Între timp turnați picătura de ulei esențial de vanilie într-o linguriță de miere. Așteptați 2 minute să se dizolve complet în miere și amestecați-o cu ceaiul.
Se bea o cană înainte de culcare.
Stare de vis
20 g flori de mușețel, 20 g flori de roiniță, 20 g flori de tei, 20 g frunze de măghiran.
Preparare: Puneți o linguriță de amestec de plante într-o ceașcă de apă clocotită, lăsați să se infuzeze 5-7 minute și apoi strecurați.
Se bea o ceașcă de ceai, înainte de culcare.
MARIETA NAN - Arad