Cei care le-au comentat s-au menţinut, mai degrabă, în limitele discuţiei uşoare, de vară, considerându-le nereprezentative, din cauza plecării celor mai mulţi români în concediu. Cui îi arde de dezbateri politice, când excursiile la munte sau la mare îmbie la relaxare, la petreceri vesele? Vara, după cum se ştie, românul ia viaţa în mai bine, acumulările de peste an sunt consumate cu largheţe, produsele naturii sunt mai abundente. Iată, însă, că mai multe institute specializate în sondajul de opinie demonstrează că nu e chiar aşa, că electoratul român nu se detaşează, ca altădată, de treburile publice, de "jocurile" pe care politicienii le fac în spatele lui. Iar atunci când instituţii de acest tip, concurente în piaţa surprinderii pulsului politic, indică aproximativ aceleaşi trenduri, lucrurile trebuie luate în serios, pentru că, din perspectiva unui an electoral (2016 fiind marcat de două şiruri de alegeri, localele şi parlamentarele), ele ar putea amprenta situaţia unor partide, dar şi a unor lideri care influenţează soarta ţării. Voi comenta, aşadar, rezultatele prezentate de două instituţii sociologice: CSCI şi Avangarde, care şi-au recoltat datele în luna august a anului curent, cu rezultate izbitor de asemănătoare, chiar dacă procentele obţinute sunt uşor diferite.
Să recapitulăm, pe scurt, evenimentele care au ţinut afişul ultimelor luni, şi care - inevitabil, au obligat "actorii" (partidele şi liderii lor) să ia atitudine, mai mult sau mai puţin clar, pentru o poziţie sau alta. Cele mai importante evenimente care au menţinut în alertă atenţia românilor au fost cele legate de adoptarea noului Cod Fiscal, de măririle salariale şi ale altor venituri (normale, în perioadele de creştere economică), situaţia geopolitică pe cale de deteriorare la graniţele ţării şi, mai de curând, criza asiatică - declanşată de brutala stopare a "boom"-ului chinez - cu efectele sale globale imprevizibile.
Codul Fiscal era aşteptat de toţi întreprinzătorii români, reducerea TVA-ului, în special, fiind socotită un impuls major pentru creşterea consumului. (Un consum mai mare dinamizează piaţa şi stimulează producţia, iar mărirea salariilor şi pensiilor pune la dispoziţie cetăţenilor mai multe fonduri pentru consum şi acumulare.) Ritmul creşterii economiei româneşti pare a justifica aceste măsuri, România aflându-se între ţările europene care şi-au revenit cel mai repede după criza de la sfârşitul primului deceniu al secolului. Majoritatea cetăţenilor au aplaudat generozitatea guvernului susţinut de PSD şi aliaţii săi şi, cel puţin în privinţa Codului Fiscal, acceptat şi de opoziţie (PNL-ul), cu atât mai mult cu cât "relaxarea" este unul din obiectivele sale specifice. Numai că, aceiaşi cetăţeni care speră să o ducă mai bine nu au realizat că propunerile din "cod", dublate de creşterile salariale (în cazul multor categorii profesionale, precum cele din sănătate şi învăţământ, extrem de necesare) ascund o primejdie mortală. Reducerea TVA-ului (de la 25% la 19 sau 20 de procente), realizată concomitent cu, practic, dublarea salariilor, generează un dezechilibru financiar major, o "gaură" în bugetul statului de aproximativ 20-30 miliarde de "roni". Umplerea ei va impune îndatorarea ţării (îndeosebi de pe pieţe externe), ţinta deficitului - convenită la nivelul UE - de 1,2-1,5% fiind depăşită. Iar stimularea consumului, fără stimularea concomitentă a producţiei şi investiţiilor, va promova sporirea importurilor (în dauna producţiei interne) şi abandonarea proiectelor de infrastructură, atât de necesare pentru viitorul economiei româneşti. Coroborate cu criza externă ce se anunţă, aceste efecte pot fi catastrofale.
Cine a susţinut şocul cuplării concomitente a relaxării cu măririle de venituri? Protagonistul propunerii este Victor Ponta, premierul României. Grav afectat de înfrângerea la "prezidenţiale", compromis în mai multe "împrejurări" (plagiatul la doctorat, încasarea de venituri nelegitime - urmărită de DNA, fals în acte publice), Ponta a găsit o cale "subtilă" de redresare a impactului public al imaginii sale. S-a retras de la şefia PSD-ului, pentru a poza în "tehnocrat", căutând să arate că îi pasă mai puţin de propria carieră politică şi mai mult de binele cetăţenilor. Atât aceştia, cât şi propria formaţiune politică au fost împinşi într-o capcană, pentru că el ştie, pe de o parte, că nu are resurse pentru onorarea promisiunilor, şi că, pe de altă parte, PSD-ul nu riscă să-l abandoneze, din cauza posibilităţii pierderii administraţiei, adică a principalului izvor de putere şi venituri. Iresponsabilitatea - pe care cetăţenii au sesizat-o, în urma criticilor dure ale specialiştilor BNR-ului şi Consiliului Fiscal - şi obrăznicia juvenilă (concretizată în plecări intempestive, fie la "tratamente", fie în vacanţă) i-au redus cota de popularitate, la 30-35%, cu un trend descendent în ambele sondaje. PSD-ul, prin noul său lider, Liviu Dragnea, a realizat că Ponta poate să-l târască în căderea sa, şi a trecut la amendarea tot mai promptă a propunerilor sale, cum a fost cazul amânării dezbaterii asupra prevederilor Codului. Ponta are însă un plan menit, după părerea lui, să-l relanseze: adoptarea Codului în varianta sa şi promiterea a cât mai multor măriri salariale. "Misiunea" odată îndeplinită va fi urmată de o retragere tactică, ştiind că niciun guvern succesor nu poate să o îndeplinească. Ponta se bazează pe reversibilitatea opiniei publice, ajustările obligatorii pentru ceilalţi putând să-l propulseze iarăşi în fruntea PSD-ului, pe care, doar el, crede, ar putea să-l readucă la putere. Sondajele înregistrează însă toate "derapajele" sale, iar Liviu Dragnea ar putea să nu-i fie chiar atât de "prieten".
Cel care s-a împotrivit aplicării mecanice a Codului (şi implicit, măsurilor complementare) a fost preşedintele Iohannis. Şi el a scăzut în ambele sondaje, căderea datorându-se nu numai blocării unui cod ce, se presupune, i-ar "îmbogăţi" pe români, sau acceptării creşterii de salarii pentru demnitari. D-l Iohannis joacă deja de prea multă vreme (10 luni) cartea "arbitrului neutru", ieşirile tranşante fiind rare şi inconsecvente. Preşedintele ar trebui să-şi îmbunătăţească stilul comunicării cu electoratul, care a început să-şi piardă, din cauza opacităţii şi răcelii faţă de evenimente, angajarea emoţională. Klaus Iohannis trebuie să realizeze că prăbuşirea lui în sondaje va afecta, până la urmă, şi PNL-ul (pus uneori în dificultate de acţiunile sale "tăcute") din perspectiva viitoarelor alegeri. Nimeni nu îşi doreşte, în faţa atâtor provocări (interne şi externe) o putere dezbinată, funcţionând haotic şi în contratimp. Sondajele dau un semnal că aşa ceva este, în continuare, posibil.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
