Cei care le-au comentat s-au menținut, mai degrabă, în limitele discuției ușoare, de vară, considerându-le nereprezentative, din cauza plecării celor mai mulți români în concediu. Cui îi arde de dezbateri politice, când excursiile la munte sau la mare îmbie la relaxare, la petreceri vesele? Vara, după cum se știe, românul ia viața în mai bine, acumulările de peste an sunt consumate cu larghețe, produsele naturii sunt mai abundente. Iată, însă, că mai multe institute specializate în sondajul de opinie demonstrează că nu e chiar așa, că electoratul român nu se detașează, ca altădată, de treburile publice, de "jocurile" pe care politicienii le fac în spatele lui. Iar atunci când instituții de acest tip, concurente în piața surprinderii pulsului politic, indică aproximativ aceleași trenduri, lucrurile trebuie luate în serios, pentru că, din perspectiva unui an electoral (2016 fiind marcat de două șiruri de alegeri, localele și parlamentarele), ele ar putea amprenta situația unor partide, dar și a unor lideri care influențează soarta țării. Voi comenta, așadar, rezultatele prezentate de două instituții sociologice: CSCI și Avangarde, care și-au recoltat datele în luna august a anului curent, cu rezultate izbitor de asemănătoare, chiar dacă procentele obținute sunt ușor diferite.
Să recapitulăm, pe scurt, evenimentele care au ținut afișul ultimelor luni, și care - inevitabil, au obligat "actorii" (partidele și liderii lor) să ia atitudine, mai mult sau mai puțin clar, pentru o poziție sau alta. Cele mai importante evenimente care au menținut în alertă atenția românilor au fost cele legate de adoptarea noului Cod Fiscal, de măririle salariale și ale altor venituri (normale, în perioadele de creștere economică), situația geopolitică pe cale de deteriorare la granițele țării și, mai de curând, criza asiatică - declanșată de brutala stopare a "boom"-ului chinez - cu efectele sale globale imprevizibile.
Codul Fiscal era așteptat de toți întreprinzătorii români, reducerea TVA-ului, în special, fiind socotită un impuls major pentru creșterea consumului. (Un consum mai mare dinamizează piața și stimulează producția, iar mărirea salariilor și pensiilor pune la dispoziție cetățenilor mai multe fonduri pentru consum și acumulare.) Ritmul creșterii economiei românești pare a justifica aceste măsuri, România aflându-se între țările europene care și-au revenit cel mai repede după criza de la sfârșitul primului deceniu al secolului. Majoritatea cetățenilor au aplaudat generozitatea guvernului susținut de PSD și aliații săi și, cel puțin în privința Codului Fiscal, acceptat și de opoziție (PNL-ul), cu atât mai mult cu cât "relaxarea" este unul din obiectivele sale specifice. Numai că, aceiași cetățeni care speră să o ducă mai bine nu au realizat că propunerile din "cod", dublate de creșterile salariale (în cazul multor categorii profesionale, precum cele din sănătate și învățământ, extrem de necesare) ascund o primejdie mortală. Reducerea TVA-ului (de la 25% la 19 sau 20 de procente), realizată concomitent cu, practic, dublarea salariilor, generează un dezechilibru financiar major, o "gaură" în bugetul statului de aproximativ 20-30 miliarde de "roni". Umplerea ei va impune îndatorarea țării (îndeosebi de pe piețe externe), ținta deficitului - convenită la nivelul UE - de 1,2-1,5% fiind depășită. Iar stimularea consumului, fără stimularea concomitentă a producției și investițiilor, va promova sporirea importurilor (în dauna producției interne) și abandonarea proiectelor de infrastructură, atât de necesare pentru viitorul economiei românești. Coroborate cu criza externă ce se anunță, aceste efecte pot fi catastrofale.
Cine a susținut șocul cuplării concomitente a relaxării cu măririle de venituri? Protagonistul propunerii este Victor Ponta, premierul României. Grav afectat de înfrângerea la "prezidențiale", compromis în mai multe "împrejurări" (plagiatul la doctorat, încasarea de venituri nelegitime - urmărită de DNA, fals în acte publice), Ponta a găsit o cale "subtilă" de redresare a impactului public al imaginii sale. S-a retras de la șefia PSD-ului, pentru a poza în "tehnocrat", căutând să arate că îi pasă mai puțin de propria carieră politică și mai mult de binele cetățenilor. Atât aceștia, cât și propria formațiune politică au fost împinși într-o capcană, pentru că el știe, pe de o parte, că nu are resurse pentru onorarea promisiunilor, și că, pe de altă parte, PSD-ul nu riscă să-l abandoneze, din cauza posibilității pierderii administrației, adică a principalului izvor de putere și venituri. Iresponsabilitatea - pe care cetățenii au sesizat-o, în urma criticilor dure ale specialiștilor BNR-ului și Consiliului Fiscal - și obrăznicia juvenilă (concretizată în plecări intempestive, fie la "tratamente", fie în vacanță) i-au redus cota de popularitate, la 30-35%, cu un trend descendent în ambele sondaje. PSD-ul, prin noul său lider, Liviu Dragnea, a realizat că Ponta poate să-l târască în căderea sa, și a trecut la amendarea tot mai promptă a propunerilor sale, cum a fost cazul amânării dezbaterii asupra prevederilor Codului. Ponta are însă un plan menit, după părerea lui, să-l relanseze: adoptarea Codului în varianta sa și promiterea a cât mai multor măriri salariale. "Misiunea" odată îndeplinită va fi urmată de o retragere tactică, știind că niciun guvern succesor nu poate să o îndeplinească. Ponta se bazează pe reversibilitatea opiniei publice, ajustările obligatorii pentru ceilalți putând să-l propulseze iarăși în fruntea PSD-ului, pe care, doar el, crede, ar putea să-l readucă la putere. Sondajele înregistrează însă toate "derapajele" sale, iar Liviu Dragnea ar putea să nu-i fie chiar atât de "prieten".
Cel care s-a împotrivit aplicării mecanice a Codului (și implicit, măsurilor complementare) a fost președintele Iohannis. Și el a scăzut în ambele sondaje, căderea datorându-se nu numai blocării unui cod ce, se presupune, i-ar "îmbogăți" pe români, sau acceptării creșterii de salarii pentru demnitari. D-l Iohannis joacă deja de prea multă vreme (10 luni) cartea "arbitrului neutru", ieșirile tranșante fiind rare și inconsecvente. Președintele ar trebui să-și îmbunătățească stilul comunicării cu electoratul, care a început să-și piardă, din cauza opacității și răcelii față de evenimente, angajarea emoțională. Klaus Iohannis trebuie să realizeze că prăbușirea lui în sondaje va afecta, până la urmă, și PNL-ul (pus uneori în dificultate de acțiunile sale "tăcute") din perspectiva viitoarelor alegeri. Nimeni nu își dorește, în fața atâtor provocări (interne și externe) o putere dezbinată, funcționând haotic și în contratimp. Sondajele dau un semnal că așa ceva este, în continuare, posibil.