În plus, un medic e silit să învețe șase ani în facultate, plus alți cinci, poate chiar șase, șapte în timpul rezidențiatului. Și apoi are de făcut gărzi și trebuie să se descurce cu o bază materială, adesea, precară. Cireașa de pe această imensă colivă cu cruce roșie este mafia de la vârful sistemului, unde câțiva "patriarhi", unii dintre ei foarte buni profesioniști, trăiesc la nivel occidental pe baza unei piramide cvasiorientale.
Deci, putem conveni că sistemul nu e bun și că trebuie reformat, mai ales că, de ani mulți, există un exod de halate albe spre Occident care riscă să se accentueze. În același timp, putem să fim iarăși de acord că în România nu prea sunt bani la buget. De exemplu, o altă mare problemă este în sistemul de pensii, care nu mai e sustenabil și are de câțiva ani o gaură de aproximativ patru miliarde de euro pe an. Ce facem în această situație, ca să îi liniștim atât pe pacienții supărați pe medici, cât și pe doctorii supărați pe nivelul lor de trai? Simplu, spune guvernul, mărim salariile personalului medical cu 25% și legalizăm plicurile, care acum devin un fel de bacșiș în regulă. Pam, pam! Și ce facem cu polițiștii și profesorii care strigă din răsputeri că vor și ei? Le spunem să mai aștepte nițel...
Asta e soluția pe care o aplicăm în tranziție de 25 de ani. Băgăm burduful vechi la apă, iar când acesta începe să țârâie din toate găurile, îl cârpim cum putem, sperând să nu se rupă. Și iar apar găuri și iar cârpim... Până când? Până când se va dumiri poporul că bani pentru medici există, așa cum susține o alianță a lor care s-a alcătuit în doar câteva zile de criză, dar sistemul e putred și drenează în buzunare largi și negre sume impresionante și albe. Nu, medicii nu vor doar bani, pentru că nu sunt câini să le arunci un oscior atunci când latră. Vor un sistem curat, eficient și, mai important decât orice, care să le asigure demnitate. Să nu stea să se milogească nici de pacienți, nici de minister. Pentru prima oară după revoluția din 1989 am auzit de un corp profesional care să refuze atât majorările salariale, cât și sindicatele care le-au negociat.
Pentru prima dată un grup de români vrea mai mult decât pâinea de dinaintea circului. E un semn că evoluăm. Încet, dar sigur. Sunt foarte curios dacă își dă seama de asta și bătrâna caracatiță, născută comunistă și camuflată în capitalistă, că la asta se pricep cel mai bine caracatițele, la camuflaj. Deocamdată ea crede că, încă!, ne poate păcăli cu fărâmiturile care-i cad de la festinul furtului de proporții epice. Încă...