Unul dintre cei mai loviți de tranziția fără frontiere este țăranul român. Sub ochii noștri împăienjeniți de cotidianul televizat pe zeci de canale deodată, în orele în care ne revoltăm pe forumuri că Rusia tocmai a eutanasiat și aruncat în foc 50 de pui de rață proveniți prin contrabandă din Ucraina, câteva gospodării țărănești și-au și dat sfârșitul. Asociația Eco Ruralis a calculat că, în fiecare oră, dispar nu mai puțin de 3 gospodării țărănești, numite pompos "ferme familiale". Trei pe oră înseamnă 72 pe zi, 216 pe lună etc. Marele pericol este că, dispărând țăranii, dispare identitatea națională, dispar tradițiile, obiceiurile, folclorul autentic, arhitectura rurală, omenia și ospitalitatea din bătrâni. Dispare un cod de comportare, bazat pe bun simț și cumințenie, pe "rușine" și sfială, pe iubirea de pământ și de animale. Cu toate acestea, România are încă cel mai redus grad de urbanizare din Europa, fără să fie cea mai rurală dintre țări! Mulți români locuiesc în zone intermediare... Potrivit Eurostat, țările cu cea mai mare populație rurală sunt Irlanda (73%), Slovacia (50%) și Estonia (48%), urmate de Ungaria (47%) și România (46%). Din nou statistica ne dă fiori reci: în România, populația în zona rurală a scăzut, până în 2012, cu 3,6 la mia de locuitori. De fapt, ce înseamnă aceste cifre pentru agricultură și mediul rural? Eco Ruralis ne lămurește: micile gospodării țărănești reprezintă 99,2% dintre fermierii țărani, care lucrează 55,7% din terenul agricol, în timp ce restul de 0,8% fermieri (mari companii) lucrează 44,3% din terenul agricol. Într-adevăr, o țară ca nelumea! Tocmai de aceea, UE a început să înțeleagă acest specific, iar meritul cel mare îl are fostul comisar cu agricultura al CE, Dacian Cioloș. Ca urmare, nu mai puțin de 7,5 miliarde de euro sunt alocați de Bruxelles, în perioada 2014-2020, exclusiv dezvoltării rurale. Fără să mai vorbim de subvențiile pe animale și pe suprafețele de pășune. Unii ar spune că vin vremuri bune și pentru țăranul român, bine-ar fi!, dacă până atunci mai rămân țărani prin sate. Iată, aflăm că numărul de ferme mici, cu mai puțin de 1 hectar, este în scădere, în timp ce numărul de ferme mari, mai ales foarte mari, este în creștere. Mai exact, între 2010-2013, date fiind politicile de comasare a terenurilor impuse de guvern, numărul de ferme mici, care folosesc mai puțin de 1 hectar de teren agricol, a scăzut cu aproximativ 76.000! Așa au apărut din nou latifundiarii și moșierii, iar reformele agrare de după cele două războaie mondiale au devenit doar pagini de manual școlar.
Mă obsedează cifra Eco Ruralis, referitoare la cele trei ferme care mor într-o oră. Cine le va lua locul? E bine ca satele noastre să se dezvolte și să se ridice la nivel european, dar să rămână ceva în ele din sufletul românesc. Nu vreau să mă simt la sat ca la oraș, și mai ales, nu ca în orașele europene. Să mai rămână ceva din ce-a fost: o casă ca altădată, o grădină, o ogradă, un gard din lemn, pe care să nu-l găsesc nicăieri altundeva pe pământ, ceva care să-mi spună că sunt acasă. E foarte bine dacă inițiativa UE de a întoarce tinerii în sate va reuși. Dă, Doamne! Dar vor fi ei țăranii de mâine? Vor ține școlile în funcțiune, bisericile și cimitirele îngrijite, "părăistasele" făcute la datele creștinești, nunta cu lăutari și înmormântarea cu priveghi înainte și cu prapuri purtați pe ulița satului? Dacă pe Moromete nu-l mai putem aduce înapoi, măcar să le strângem mâna feciorilor și nepoților lui, ca "intermediari" între două lumi.