S-a întâmplat în statul Selangor, din Malaezia. Era zece seara şi afară se întunecase. În faţa muzeului sultanului Alam Shah, o clădire ultramodernă, cu faţada făcută din carouri albe şi albastre, era o coadă imensă, în ciuda orei târzii. Localnici, dar şi turişti, aşteptau răbdători în căldura umedă, grea de mirosuri şi de ţânţari. Intitulată "Mistere, genii, fantome şi sicrie", expoziţia era deschisă până la miezul nopţii. Un banner aşezat chiar la intrare avertiza că vizitarea nu este recomandată femeilor gravide şi copiilor. Oare ce se ascundea în interior?
Imediat ce treci de intrare, se face întuneric. În prima cameră te întâmpină o scenă demnă de un film de groază: o maşină galbenă, veche, care are pe locurile din spate nişte pietre de mormânt. De ce este expusă aici? "E o reconstituire", explică un comentariu înregistrat. Acea maşină a fost văzută de mai multe ori pe autostrăzile din Malaezia, la Karak, la Ipoh, la Jelapang, de fiecare dată chiar înainte de a se produce un accident mortal. Dar nu este decât o punere în scenă, pentru a crea ambianţă. Abia după aceea începi să înţelegi cu adevărat rostul cozii uriaşe de la intrarea muzeului.
Tot prin întuneric pătrunzi într-o sală imensă, a cărei mochetă atenuează paşii. Peste tot sunt aşezate vitrine circulare. Ele sunt făcute din lemn de culoare deschisă, cu aspect vechi, şi sunt luminate discret, în interior. Prima vitrină, împodobită cu perdele negre, este acaparată de o grămadă de vizitatori care, pur şi simplu, se strivesc în picioare ca să ajungă în faţa ei. Când reuşeşti să arunci, în sfârşit, o privire, printre doi curioşi, vezi un mic sicriu deschis, cu o boare alburie ce pluteşte deasupra lui. Ai în faţă un "Pochong", o fantomă malaeziană. "Trucaje ieftine" îţi spui, dar celelalte vitrine sporesc misterul. Deasupra fiecăreia dintre ele, un panou de culoare portocalie te informează asupra creaturii ce se află înăuntru. Apropiindu-se de cuştile de sticlă, cei mai mulţi dintre vizitatori îşi deschid telefonul celular pentru a face fotografii. În muzeu nu sunt ghizi. Vizitatorii sunt lăsaţi să-şi trăiască singuri emoţiile.
În sfârşit, începi să înţelegi de ce expoziţia nu le este recomandată femeilor gravide şi copiilor. Din fiecare vitrină decorată cu vegetaţie tropicală, te privesc fix în ochi, nişte omuleţi atroce, înalţi de 30-40 de centimetri, hirsuţi şi cu nişte colţi imenşi în gură, foarte vizibili, pentru că nu au buze care să îi ascundă. Pielea lor este brună, cornoasă, întinsă pe nişte oase minuscule. Sunt vii sau morţi? N-are cine să-ţi răspundă la întrebare, deşi felul în care te privesc, ochi în ochi, îţi stârneşte frisoane reci pe spinare. Sunt celebrii "jengloti", vampirii pitici din Malaezia.
Fraţi de tată, jumătate morţi, jumătate vii
Ceva mai departe te întâmpină o altă surpriză: un toyol, o mumie cu ochii roşii, ghemuită, îmbrăcată în lână galbenă şi închisă într-un borcan. "O fi vie?", te întrebi din nou. Conform legendei, cine are în stăpânire un toyol îi poate porunci să fure pentru el, sau să muncească şi să-i întreţină gospodăria. (Exact ca în satele româneşti de huţuli, unde toyolii sunt nişte pui mici de draci, care se cumpără la târgurile de farmece din Ucraina. Crescuţi la subsuoară, ei devin sluga casei, la bine şi la rău.) În ce priveşte piticul din Malaezia, un pescar l-a găsit, zăcând fără viaţă pe malul mării, şi l-a donat muzeului, bucuros să scape de el. Dar chiar şi aşa, închis în borcan, se pare că toyolul tot mai are puteri nefaste, resimţite de personalul muzeului, care ar vrea mai degrabă să-l facă, într-o zi, nevăzut.
Dintre cele peste o sută de creaturi expuse, două sunt unice în felul lor. Una este de mărimea unei pisici mai mari: este vorba despre o "sirenă" cu cap de rozător şi corp de peşte uscat. Cealaltă este un "dragon", un şarpe inelat, cu cap de animal carnivor, care zace pe fundul unei lăzi. Dar filmul de groază abia începe. În urmă cu câţiva ani, muzeul "Alam Shah" a autorizat o echipă americană de la Institutul Riplay, experţi în animale ciudate, să examineze aceste fiinţe fantastice, trei vampiri fiind radiografiaţi şi supuşi la teste ADN. Rezultatul? Ei bine, părul lor este de origine omenească şi provine de la acelaşi părinte. În plus, monştrii din vitrine au, în trupurile lor împăiate, câteva zone de ţesut viu.
Ciudăţenii fără răspuns
Dar lovitura de bombă vine abia la sfârşit. Se pare că exponatele din muzeu au avut, cândva, un stăpân: se numeşte Abu Bakar şi într-un interviu acordat cotidianului "The Star" (cel mai citit ziar de limbă engleză din Malaezia) afirmă că pe toată durata funcţionării muzeului, el stă ascuns după o draperie, pentru a neutraliza puterile malefice ale micilor monştri. Vrăjitor declarat şi recunoscut ca atare, el afirmă, în cadrul aceluiaşi interviu, că doreşte să readucă la viaţă un "langsuir", o altă făptură bizară, care în folclorul malaezian defineşte o femeie moartă, ce se transformă în vampir. Ea îşi păstrează aparenţa feminină, dar faţa îi putrezeşte, dinţii i se transformă în colţi şi îi goleşte de sânge pe cei care o întâlnesc. Un alt coşmar, bun de expus în muzeul din Malaezia.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
