S-a întâmplat în statul Selangor, din Malaezia. Era zece seara și afară se întunecase. În fața muzeului sultanului Alam Shah, o clădire ultramodernă, cu fațada făcută din carouri albe și albastre, era o coadă imensă, în ciuda orei târzii. Localnici, dar și turiști, așteptau răbdători în căldura umedă, grea de mirosuri și de țânțari. Intitulată "Mistere, genii, fantome și sicrie", expoziția era deschisă până la miezul nopții. Un banner așezat chiar la intrare avertiza că vizitarea nu este recomandată femeilor gravide și copiilor. Oare ce se ascundea în interior?
Imediat ce treci de intrare, se face întuneric. În prima cameră te întâmpină o scenă demnă de un film de groază: o mașină galbenă, veche, care are pe locurile din spate niște pietre de mormânt. De ce este expusă aici? "E o reconstituire", explică un comentariu înregistrat. Acea mașină a fost văzută de mai multe ori pe autostrăzile din Malaezia, la Karak, la Ipoh, la Jelapang, de fiecare dată chiar înainte de a se produce un accident mortal. Dar nu este decât o punere în scenă, pentru a crea ambianță. Abia după aceea începi să înțelegi cu adevărat rostul cozii uriașe de la intrarea muzeului.
Tot prin întuneric pătrunzi într-o sală imensă, a cărei mochetă atenuează pașii. Peste tot sunt așezate vitrine circulare. Ele sunt făcute din lemn de culoare deschisă, cu aspect vechi, și sunt luminate discret, în interior. Prima vitrină, împodobită cu perdele negre, este acaparată de o grămadă de vizitatori care, pur și simplu, se strivesc în picioare ca să ajungă în fața ei. Când reușești să arunci, în sfârșit, o privire, printre doi curioși, vezi un mic sicriu deschis, cu o boare alburie ce plutește deasupra lui. Ai în față un "Pochong", o fantomă malaeziană. "Trucaje ieftine" îți spui, dar celelalte vitrine sporesc misterul. Deasupra fiecăreia dintre ele, un panou de culoare portocalie te informează asupra creaturii ce se află înăuntru. Apropiindu-se de cuștile de sticlă, cei mai mulți dintre vizitatori își deschid telefonul celular pentru a face fotografii. În muzeu nu sunt ghizi. Vizitatorii sunt lăsați să-și trăiască singuri emoțiile.
În sfârșit, începi să înțelegi de ce expoziția nu le este recomandată femeilor gravide și copiilor. Din fiecare vitrină decorată cu vegetație tropicală, te privesc fix în ochi, niște omuleți atroce, înalți de 30-40 de centimetri, hirsuți și cu niște colți imenși în gură, foarte vizibili, pentru că nu au buze care să îi ascundă. Pielea lor este brună, cornoasă, întinsă pe niște oase minuscule. Sunt vii sau morți? N-are cine să-ți răspundă la întrebare, deși felul în care te privesc, ochi în ochi, îți stârnește frisoane reci pe spinare. Sunt celebrii "jengloti", vampirii pitici din Malaezia.
Frați de tată, jumătate morți, jumătate vii
Ceva mai departe te întâmpină o altă surpriză: un toyol, o mumie cu ochii roșii, ghemuită, îmbrăcată în lână galbenă și închisă într-un borcan. "O fi vie?", te întrebi din nou. Conform legendei, cine are în stăpânire un toyol îi poate porunci să fure pentru el, sau să muncească și să-i întrețină gospodăria. (Exact ca în satele românești de huțuli, unde toyolii sunt niște pui mici de draci, care se cumpără la târgurile de farmece din Ucraina. Crescuți la subsuoară, ei devin sluga casei, la bine și la rău.) În ce privește piticul din Malaezia, un pescar l-a găsit, zăcând fără viață pe malul mării, și l-a donat muzeului, bucuros să scape de el. Dar chiar și așa, închis în borcan, se pare că toyolul tot mai are puteri nefaste, resimțite de personalul muzeului, care ar vrea mai degrabă să-l facă, într-o zi, nevăzut.
Dintre cele peste o sută de creaturi expuse, două sunt unice în felul lor. Una este de mărimea unei pisici mai mari: este vorba despre o "sirenă" cu cap de rozător și corp de pește uscat. Cealaltă este un "dragon", un șarpe inelat, cu cap de animal carnivor, care zace pe fundul unei lăzi. Dar filmul de groază abia începe. În urmă cu câțiva ani, muzeul "Alam Shah" a autorizat o echipă americană de la Institutul Riplay, experți în animale ciudate, să examineze aceste ființe fantastice, trei vampiri fiind radiografiați și supuși la teste ADN. Rezultatul? Ei bine, părul lor este de origine omenească și provine de la același părinte. În plus, monștrii din vitrine au, în trupurile lor împăiate, câteva zone de țesut viu.
Ciudățenii fără răspuns
Există două ipoteze legate de vampirii pitici. Cea oficială susține că sunt niște animale încă neidentificate, cu originea în jungla din Malaezia. La pol opus sunt legendele vechi de sute de ani, care susțin că monștrii colecționați de muzeu sunt făcuți de către vrăjitori. Dar indiferent de varianta acceptată, magia ce ține de ele este autentică. Mohd Lofti Nazar, directorul expoziției, este absolut convins: "Aceste făpturi înmagazinează energie în ele. Când am scos sirena din cutie, mirosea groaznic a pește putrezit, dar când am luat-o în mână, am avut o senzație de viu și căldură, simțind energia ce se degaja din ea. Cât despre toyol, de fiecare dată când este scos pentru analize din borcanul său, răspândește mirosul caracteristic de transpirație omenească. Ciudățenii pentru care, deocamdată, nu există răspuns...".
Dar lovitura de bombă vine abia la sfârșit. Se pare că exponatele din muzeu au avut, cândva, un stăpân: se numește Abu Bakar și într-un interviu acordat cotidianului "The Star" (cel mai citit ziar de limbă engleză din Malaezia) afirmă că pe toată durata funcționării muzeului, el stă ascuns după o draperie, pentru a neutraliza puterile malefice ale micilor monștri. Vrăjitor declarat și recunoscut ca atare, el afirmă, în cadrul aceluiași interviu, că dorește să readucă la viață un "langsuir", o altă făptură bizară, care în folclorul malaezian definește o femeie moartă, ce se transformă în vampir. Ea își păstrează aparența feminină, dar fața îi putrezește, dinții i se transformă în colți și îi golește de sânge pe cei care o întâlnesc. Un alt coșmar, bun de expus în muzeul din Malaezia.