- Capitala Culturală a Europei din anul 2019 se află în sudul Italiei: un oraş rupestru, în care oamenii trăiesc în caverne -
Cel care a spus că Italia este un imens muzeu în aer liber nu a vorbit în zadar şi, fără îndoială, ochiul, mintea şi paşii călătorului sunt atraşi în primul rând de acele frumuseţi spectaculoase, monumentale, de mult consacrate, precum Colloseumul, Piaţa San Marco, Galeriile Uffizzi şi toate celelate minuni caracteristice pentru "Il Bel Paese", invadate, anual, de milioane de turişti. Însă dincolo de toate acestea, Italia, şi mai ales sudul, continuă să păstreze comori mai puţin cunoscute, ascunse cu o anume pudoare, parcă, de nebunia lumii. Una dintre acestea este oraşul Matera, din regiunea Basilicata, un loc situat parcă în afara timpului şi spaţiului, pe care am avut şansa să-l vizitez nu demult.
Prima impresie este că ajungi într-o aşezare biblică, din deşert. Un oraş alcătuit din peşteri rupestre, popas pentru primii creştini porniţi pe urmele lui Hristos. (Nu este de mirare că Mel Gibson a filmat în Matera o parte din "Patimile lui Iisus"). Caverne săpate pe mai multe nivele în coastele unui canion de calcar gălbui - o rocă pe care localnicii o numesc "tufo" - deşi, propriu-zis, nu are absolut nimic de-a face cu tuful vulcanic. Ceea ce vedeam m-a dus imediat cu gândul la plajele noastre de-acasă, de la 2 Mai şi Vama Veche, în zonele acelea în care rândunelele şi-au săpat în pereţii verticali ai falezei sute şi sute de cuiburi. Păstrând proporţiile, locuitorii Materei locuiesc în astfel de "cuiburi" săpate în pământ, amenajate la intrare, cu faţade de case obişnuite.
Măgarul de la capătul patuluiCu rucsacul în spate, am trecut pe sub porticul intrării în oraş şi am apucat-o în jos, pe serpentinele unei străduţe foarte înguste, care ducea la hotel - o altă cavernă "complexă", formată din caverne mai mici, camere dotate cu toate facilităţile lumii moderne: baie, apă caldă, televizor, aer condiţionat, frigider, dar care pot îndeplini totodată şi visele de însingurare şi linişte ale unor anahoreţi, pentru că pereţii sunt lăsaţi în starea lor naturală, fără a fi îndreptaţi sau zugrăviţi, păstrând astfel aspectul de peşteră, iar senzaţia de izolare de lumea exterioară este desăvârşită. În partea din spate a camerei-peşteră, chiar la capătul patului meu (modern şi superconfortabil), în perete era săpat... un jgheab pentru animale, prevăzut cu... un belciug. Am întrebat care e rostul lui şi mi s-a explicat că din el, pe vremuri, se hrănea... un măgar, aninat acolo cu un belciug. Spre deosebire de oraşele obişnuite, unde de-a lungul istoriei clădirile se construiesc, apoi se degradează şi se demolează, pentru a se construi altele, în Matera, locuinţele sunt aceleaşi, de sute şi mii de ani.
"Ruşinea" ItalieiDar nu doar istoria veche, ci şi istoria mai nouă a oraşului are în ea ceva misterios şi tragic, în acelaşi timp. Deşi a traversat de-a lungul vremii perioade de înflorire şi decădere, Matera a trăit, imediat după cel de al doilea război mondial, cea mai întunecată epocă din existenţa sa. În haosul din acele vremuri, când guvernul de la Roma uitase, practic, de săracul şi îndepărtatul sud, cetăţenii oraşului ajunseseră să trăiască într-o mizerie de nedescris, din cauza sărăciei. Scriitorul Carlo Levi a descris în romanul său "Cristo si e' fermato ad Eboli" ("Hristos s-a oprit la Eboli") condiţiile inumane de viaţă ale locuitorilor de aici, iar cartea a stârnit, la acea vreme, o adevărată furtună. Aşezarea, care astăzi este patrimoniu UNESCO, devenise în vremea aceea "ruşinea" Italiei. Autorităţile de atunci nu au luat în calcul niciun plan de susţinere financiară a zonei afectate de ororile războiului, luând în schimb o măsură extrem de dură: au decis evacuarea oraşului. În anii '50 ai secolului trecut, zeci de mii de oameni au fost scoşi cu forţa din casele lor, fără să li se ofere, practic, nicio alternativă, decât să-şi construiască, dacă au cu ce, noi locuinţe în afara oraşului, sau să plece oriunde or vedea cu ochii. Matera a devenit astfel un oraş-fantomă, un "posto spettrale", şi aşa a rămas, timp de aproape jumatate de secol.
Muzeul din cavernăRănile nu sunt definitiv vindecate nici astăzi, când autorităţile au permis reîntoarcerea locuitorilor, pe care îi subvenţionează pentru a-şi putea reface şi amenaja locuinţele. Am cunoscut acolo pe unul dintre oamenii care au trăit acea tragedie. Se numeşte Eustachio Rizzi şi era doar un copil dintr-o familie săracă, atunci când a fost nevoit să plece, împreună cu părinţii săi. Acum, după zeci de ani de la tristul eveniment, bătrânul povesteşte cu lacrimi în ochi că nu a reuşit să-şi recupereze casa părintească, în care astăzi funcţionează un restaurant, din care, în fiecare seară, răzbat râsete şi cântece de petrecere. A primit, în schimb, în apropiere, o altă locuinţă-cavernă, pe care, în semn de respect faţă de înaintaşii săi, a transformat-o într-unul din cele mai neobişnuite muzee pe care le-am văzut vreodată: fiecare unealtă, fiecare scaun, fiecare masă, fiecare tacâm din bucătărie, patul din dormitor, toate sunt reproduse întocmai, ca şi cum timpul ar fi îngheţat asupra lor. În partea din spate a casei, la jgheabul din perete, există chiar şi reproducerea în mărime naturală a tradiţionalului măgar, iar la masa din bucătărie stă, tot în mărime naturală, un manechin înfăţişându-l pe tatăl său, în haine ţărăneşti, cu o halbă de bere în faţă, iar alături, în picioare, mama sa, cu mâinile în şolduri, privindu-l cu asprime. Într-o altă încăpere, Eustachio Rizzi a expus o imensă machetă (are cca 12 metri pătraţi) a oraşului, aşa cum şi-l amintea din copilărie. Timp de trei ani, omul a lucrat neîncetat la această veritabilă operă de artă, care reproduce aşezarea în cele mai mici detalii, până la rufele (în miniatură) întinse pe frânghie la uscat, ici şi colo, şi a scăunelelor pe care bătrânii îşi spuneau poveştile în faţa intrărilor în grote.
O experienţă aparte, care poate fi trăită la Matera, este şi cea oferită de impunătoarele "Thermae Romane", amenajate la micul hotel-cavernă "Locanda di San Martino". Ele se află la subsolul hotelului, astfel încât atunci când cobori la piscină, te simţi ca într-o adevărată "Călătorie spre centrul Pământului". Botezată cu nume roman - "Frigidarium" (deşi apa are în mod constant 29 de grade şi este luminată subacvatic şi întreţinută cu cele mai moderne tehnologii), piscina este dotată şi cu săli de saună, ce poartă şi ele denumiri romane clasice: "Trepidarium" şi "Caldarium laconicum".
În mod bizar - pentru aspectul "de altă lume" al oraşului - Matera a candidat la titlul de "Capitală Culturală Europeană 2019". Am auzit, în timpul călătoriei, păreri potrivit cărora "aşezarea rupestră" n-ar avea nicio şansă la acest titlu, pentru că, printre altele, nu găzduieşte şi nu are o tradiţie a festivalurilor culturale de tot felul, aşa cum au contracandidatele sale. Cu toate astea, spre surprinderea multor amatori de surle, trâmbiţe şi festivaluri de carton, anul acesta, în luna iunie, Matera a câştigat titlul de Capitală Culturală Europeană 2019. Merită cu adevărat! Este locul în care spiritul sudului Italiei poate fi perceput şi înţeles la adevărata sa valoare. Sudul Italiei nu-şi propune să recupereze aşa-zisele "diferenţe" faţă de nord şi valorile lui, ci îşi propune să creeze un nou model de dezvoltare, cu o atenţie specială pentru adevăratele valori, un model în care cultura să aibă un rol central. Să nu fie divertisment, ci viaţă.
Am părăsit Matera cu părere de rău, pentru nenumăratele minuni pe care nu am avut răgazul să le descopăr, pentru sutele de bisericuţe rupestre sau altare precreştine săpate în stâncă, pentru fosilele preistorice ale vietăţilor marine încastrate în pereţi, pentru fostul rezervor de apă subteran al oraşului, cu o capacitate de peste 15 milioane de metri cubi şi care, golit acum, poate fi vizitat şi se prezintă aidoma interiorului unei catedrale, pentru terenul de golf profesionist, amenajat într-un alt rezervor subteran uriaş, pentru toate celelalte locuri şi vestigii de care nu am aflat încă. Pentru că, aşa cum spunea Albert Einstein, "Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea. Cunoaşterea este limitată, în schimb, imaginaţia învăluie întreaga lume".
ŞERBAN GEORGESCU
Matera, iunie 2014
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
