Cel care a spus că Italia este un imens muzeu în aer liber nu a vorbit în zadar și, fără îndoială, ochiul, mintea și pașii călătorului sunt atrași în primul rând de acele frumuseți spectaculoase, monumentale, de mult consacrate, precum Colloseumul, Piața San Marco, Galeriile Uffizzi și toate celelate minuni caracteristice pentru "Il Bel Paese", invadate, anual, de milioane de turiști. Însă dincolo de toate acestea, Italia, și mai ales sudul, continuă să păstreze comori mai puțin cunoscute, ascunse cu o anume pudoare, parcă, de nebunia lumii. Una dintre acestea este orașul Matera, din regiunea Basilicata, un loc situat parcă în afara timpului și spațiului, pe care am avut șansa să-l vizitez nu demult.
Prima impresie este că ajungi într-o așezare biblică, din deșert. Un oraș alcătuit din peșteri rupestre, popas pentru primii creștini porniți pe urmele lui Hristos. (Nu este de mirare că Mel Gibson a filmat în Matera o parte din "Patimile lui Iisus"). Caverne săpate pe mai multe nivele în coastele unui canion de calcar gălbui - o rocă pe care localnicii o numesc "tufo" - deși, propriu-zis, nu are absolut nimic de-a face cu tuful vulcanic. Ceea ce vedeam m-a dus imediat cu gândul la plajele noastre de-acasă, de la 2 Mai și Vama Veche, în zonele acelea în care rândunelele și-au săpat în pereții verticali ai falezei sute și sute de cuiburi. Păstrând proporțiile, locuitorii Materei locuiesc în astfel de "cuiburi" săpate în pământ, amenajate la intrare, cu fațade de case obișnuite.
Măgarul de la capătul patului
Cu rucsacul în spate, am trecut pe sub porticul intrării în oraș și am apucat-o în jos, pe serpentinele unei străduțe foarte înguste, care ducea la hotel - o altă cavernă "complexă", formată din caverne mai mici, camere dotate cu toate facilitățile lumii moderne: baie, apă caldă, televizor, aer condiționat, frigider, dar care pot îndeplini totodată și visele de însingurare și liniște ale unor anahoreți, pentru că pereții sunt lăsați în starea lor naturală, fără a fi îndreptați sau zugrăviți, păstrând astfel aspectul de peșteră, iar senzația de izolare de lumea exterioară este desăvârșită. În partea din spate a camerei-peșteră, chiar la capătul patului meu (modern și superconfortabil), în perete era săpat... un jgheab pentru animale, prevăzut cu... un belciug. Am întrebat care e rostul lui și mi s-a explicat că din el, pe vremuri, se hrănea... un măgar, aninat acolo cu un belciug. Spre deosebire de orașele obișnuite, unde de-a lungul istoriei clădirile se construiesc, apoi se degradează și se demolează, pentru a se construi altele, în Matera, locuințele sunt aceleași, de sute și mii de ani.
"Rușinea" Italiei
Dar nu doar istoria veche, ci și istoria mai nouă a orașului are în ea ceva misterios și tragic, în același timp. Deși a traversat de-a lungul vremii perioade de înflorire și decădere, Matera a trăit, imediat după cel de al doilea război mondial, cea mai întunecată epocă din existența sa. În haosul din acele vremuri, când guvernul de la Roma uitase, practic, de săracul și îndepărtatul sud, cetățenii orașului ajunseseră să trăiască într-o mizerie de nedescris, din cauza sărăciei. Scriitorul Carlo Levi a descris în romanul său "Cristo si e' fermato ad Eboli" ("Hristos s-a oprit la Eboli") condițiile inumane de viață ale locuitorilor de aici, iar cartea a stârnit, la acea vreme, o adevărată furtună. Așezarea, care astăzi este patrimoniu UNESCO, devenise în vremea aceea "rușinea" Italiei. Autoritățile de atunci nu au luat în calcul niciun plan de susținere financiară a zonei afectate de ororile războiului, luând în schimb o măsură extrem de dură: au decis evacuarea orașului. În anii '50 ai secolului trecut, zeci de mii de oameni au fost scoși cu forța din casele lor, fără să li se ofere, practic, nicio alternativă, decât să-și construiască, dacă au cu ce, noi locuințe în afara orașului, sau să plece oriunde or vedea cu ochii. Matera a devenit astfel un oraș-fantomă, un "posto spettrale", și așa a rămas, timp de aproape jumatate de secol.
Muzeul din cavernă
Rănile nu sunt definitiv vindecate nici astăzi, când autoritățile au permis reîntoarcerea locuitorilor, pe care îi subvenționează pentru a-și putea reface și amenaja locuințele. Am cunoscut acolo pe unul dintre oamenii care au trăit acea tragedie. Se numește Eustachio Rizzi și era doar un copil dintr-o familie săracă, atunci când a fost nevoit să plece, împreună cu părinții săi. Acum, după zeci de ani de la tristul eveniment, bătrânul povestește cu lacrimi în ochi că nu a reușit să-și recupereze casa părintească, în care astăzi funcționează un restaurant, din care, în fiecare seară, răzbat râsete și cântece de petrecere. A primit, în schimb, în apropiere, o altă locuință-cavernă, pe care, în semn de respect față de înaintașii săi, a transformat-o într-unul din cele mai neobișnuite muzee pe care le-am văzut vreodată: fiecare unealtă, fiecare scaun, fiecare masă, fiecare tacâm din bucătărie, patul din dormitor, toate sunt reproduse întocmai, ca și cum timpul ar fi înghețat asupra lor. În partea din spate a casei, la jgheabul din perete, există chiar și reproducerea în mărime naturală a tradiționalului măgar, iar la masa din bucătărie stă, tot în mărime naturală, un manechin înfățișându-l pe tatăl său, în haine țărănești, cu o halbă de bere în față, iar alături, în picioare, mama sa, cu mâinile în șolduri, privindu-l cu asprime. Într-o altă încăpere, Eustachio Rizzi a expus o imensă machetă (are cca 12 metri pătrați) a orașului, așa cum și-l amintea din copilărie. Timp de trei ani, omul a lucrat neîncetat la această veritabilă operă de artă, care reproduce așezarea în cele mai mici detalii, până la rufele (în miniatură) întinse pe frânghie la uscat, ici și colo, și a scăunelelor pe care bătrânii își spuneau poveștile în fața intrărilor în grote.
O experiență aparte, care poate fi trăită la Matera, este și cea oferită de impunătoarele "Thermae Romane", amenajate la micul hotel-cavernă "Locanda di San Martino". Ele se află la subsolul hotelului, astfel încât atunci când cobori la piscină, te simți ca într-o adevărată "Călătorie spre centrul Pământului". Botezată cu nume roman - "Frigidarium" (deși apa are în mod constant 29 de grade și este luminată subacvatic și întreținută cu cele mai moderne tehnologii), piscina este dotată și cu săli de saună, ce poartă și ele denumiri romane clasice: "Trepidarium" și "Caldarium laconicum".
În mod bizar - pentru aspectul "de altă lume" al orașului - Matera a candidat la titlul de "Capitală Culturală Europeană 2019". Am auzit, în timpul călătoriei, păreri potrivit cărora "așezarea rupestră" n-ar avea nicio șansă la acest titlu, pentru că, printre altele, nu găzduiește și nu are o tradiție a festivalurilor culturale de tot felul, așa cum au contracandidatele sale. Cu toate astea, spre surprinderea multor amatori de surle, trâmbițe și festivaluri de carton, anul acesta, în luna iunie, Matera a câștigat titlul de Capitală Culturală Europeană 2019. Merită cu adevărat! Este locul în care spiritul sudului Italiei poate fi perceput și înțeles la adevărata sa valoare. Sudul Italiei nu-și propune să recupereze așa-zisele "diferențe" față de nord și valorile lui, ci își propune să creeze un nou model de dezvoltare, cu o atenție specială pentru adevăratele valori, un model în care cultura să aibă un rol central. Să nu fie divertisment, ci viață.
Am părăsit Matera cu părere de rău, pentru nenumăratele minuni pe care nu am avut răgazul să le descopăr, pentru sutele de bisericuțe rupestre sau altare precreștine săpate în stâncă, pentru fosilele preistorice ale vietăților marine încastrate în pereți, pentru fostul rezervor de apă subteran al orașului, cu o capacitate de peste 15 milioane de metri cubi și care, golit acum, poate fi vizitat și se prezintă aidoma interiorului unei catedrale, pentru terenul de golf profesionist, amenajat într-un alt rezervor subteran uriaș, pentru toate celelalte locuri și vestigii de care nu am aflat încă. Pentru că, așa cum spunea Albert Einstein, "Imaginația este mai importantă decât cunoașterea. Cunoașterea este limitată, în schimb, imaginația învăluie întreaga lume".
ȘERBAN GEORGESCU
Matera, iunie 2014